Kato Live embed Video

kato-podcast

Totalul afișărilor de pagină

Translate

TRANSLATE with Bing

vineri, decembrie 14, 2018

Cum atragi norocul și ghinionul în viața ta?



Cum atragi norocul și ghinionul în viața ta?
Te-ai întrebat vreodată asta?
Este o întrebare bună, utilă, pentru care merită căutat un răspuns, este un exercițiu de gândire util ție, oricui, chiar și mie.
Dar să nu crezi că am să te învăț acum cum să atragi norocul sau ghinionul în viața ta, căci nu pot să-mi asum responsabilitatea asta, de a-ți strica plăcerea de a descoperi singur și a beneficia de tot meritul eforturilor tale.
Nu pot să îți anulez acest merit ce ți se cuvine de drept personal, căci tu meriți de fapt tot ce e mai bun pe lumea asta, și de aia parcurgi și acest material, făcând eforturi să înțelegi ceva, ca să ai meritul ce ți se cuvine să-l atragi, de partea ta.

Norocul ți-l faci cu mâna ta, se spune, și eu te-aș întreba: de ce cu mâna ta și nu cu capul tău, cu mintea ta? 
Ce zici de asta? 
Mâna face, acționează, după cum capul îi dictează, iar proverbul pune accentul astfel pe acțiune, de fapt, arătând că nu ajunge să gândești ceva, dacă nu pui în practică, în acțiune, ceea ce ai gândit, intenția ta. 
Deci nu e vorba că norocul nu ar pleca de la cap, ci că se obține prin acțiune, prin fapte, ca efect manual. 
Mâna nu face nimic de capu ei, nu-i așa? Mâna este un instrument coordonat mental, și unde nu-i cap, mâna stă degeaba.

Norocul e orb, se spune. 
Dar dacă l-ai făcut cu mâna ta, înseamnă că l-ai făcut orb cu un scop, că dacă vedea, ceva nu era bine, pentru tine, desigur, nu pentru el.
Probabil că, dacă ar vedea, ar lua-o la sănătoasa, când te-ar vedea. Și ar vedea pe unde să o ia, iar asta ar fi o problemă, deci mai bine să nu vadă nimic și să stea locului liniștit în prejma ta, nu-i așa? 


Dar numai norocul ți-l faci cu mâna ta? Ghinionul cum ți-l faci? 
Sau poate crezi că nu tu ți-l faci, ci alții, căci nu îți place să dai vina pe tine, mintea ta, mâna ta, ci numai pe a altora? 
Dacă ești foarte protectiv cu tine, cu imaginea ta, cu stima ta de sine, atunci este posibil să crezi că ghinionul te lovește dinafară, și nu are legătură cu interiorul modului tău de gândire și comportament din dotare.
Shit happens, vorba chinezului...

Prost să fii, noroc să ai.
No, asta-i mai complicată, nu-i așa?
Cât de prost să fii, noroc să ai?
Norocul prostului, vine în completare, să ne confuzeze mai tare. 
Oare deștepții nu au noroc? Sau poate nu au... nevoie de el? La ce ar avea nevoie de noroc un deștept? 
Deșteptu lucrează cu capu, nu cu mâna, de aia nu face lucru manual, norocu cu mâna lui, nu-și pierde timpu cu asta...

Leneşul nu are niciodată noroc.
Ăsta este un proverb arab. Nu știu dacă se aplică și la români. 
Tu ce zici? Tre să fii un prost harnic ca să ai noroc? 
Sau tre să fii harnic ca să-ți faci norocu cu mâna ta, că de ești leneș la mână nu scoți nici un noroc cu mâna ta...

Unde-i minte, e şi noroc. 
Ăsta e proverb românesc, cică, da din ce regiune o fi, oare? Probabil din alta. Că nu cred că se referă la prostu care are noroc prostesc stând pe lângă unde-i minte, de fapt. 
Da, chiar așa, unde-i minte, de fapt? Să culeg și io niște noroc, mă duc cu caru...

Când ai bani, ai şi noroc.
Tot românesc. Ăsta pare tipic românesc, nu-i așa? Determinism cauzal: ai bani, ai noroc că ai bani, n-ai bani, ghinion. Soluția românească: împrumută, să ai noroc, altfel te urmărește ghinionu de numa...

Cine-i cu noroc, e şi cu minte.
Românesc. Nu pare tipic, nu-i așa? O fi de la ceva națiuni conlocuitoare, după accent...

Numai de noroc să nu te plângi.
Românesc. Mda, pare scris pentru români, că nu par mulțumiți niciodată, sau cel puțin așa dau impresia de neam. O fi o mască tradițională populară, obicei străbun strămoșesc perpetuat din generație-n generație de sărbători și nu numa...

Munca omului noroc îi aduce.
Românesc, da... mă îndoiesc. Nici turcii nu cred că l-au implementat, în pelerinajele lor, mai curând romanii sau austroungarii, ca să îi facă pe daci să muncească cot la cot... 

Cel care nu se aventurează, nu are noroc.
Mexican. Tipic, nu-i așa? Pare ceva tradițional la ei. Aventura îi caracterizează, norocul... nu știu, poate că au o definiție mai mexicană despre acest concept.

Laşii nu se pot bucura de noroc.
German. Nu le plac lașii, nu de alta, și-i penalizează, de aia n-au noroc deloc pe plaiurile germane. În rest... fuga e rușinoasă da e sănătoasă, vorba noastră... Un laș viu are mai mult noroc decât un curajos mort, ceva de genu...

Ghinionul se transformă deseori în noroc.
German. Hmmm... Deseori? Același ghinion, oare? Face pe norocosu, deci? Atenție, deci, la transformare, că norocu nu e mereu ceea ce pare, deseori...

Jocurile de noroc duc la jaf; desfrâul la crimă.
Chinezesc. Deci, nu te juca cu norocu, că ajungi la jaf, și până la desfrâu e doar un pas, criminal...

Să nu ai încredere în noroc până nu intri în mormânt.
Arab. Arabii sunt mai neîncrezători de felul lor, dar în mormânt își redobândesc încrederea, se pare, cel puțin în noroc, după cum zice proverbul. Mda, în viață e bine să nu muști tot ce zboară, prevederea e mama înțelepciunii. Tatăl, necunoscut, ghinion...

Orice om îşi face propriul noroc.
Francez. Tipic. Nu înțeleg modul de folosință, trebe instrucțiuni și mod de preparare. 

Cine n-are noroc - să-l caute.
Românesc. Îmi place, e neaoș. Te trimite la plimbare, fără discuții, nu ai, du-te caută frate, că vei găsi. Credința de veacuri geto-dacică. Pare de la munte de undeva...

Dăruieşte-i unui om noroc şi aruncă-l în mare.
Englez. Probabil scos la beție, după nșpe beri calde... Prea pro fund ca să fie interpretabil pe uscat...

Îţi trebuie picioare bune să poţi duce o zi de noroc.
Elvețian. Mda, desigur, la munte e mai greu să duci norocu în spate, la noi îl putem târâ pe jos, că nu-i frecarea așa mare, îl mai dăm și cu slănină și mere ca uns...

O picătură de noroc valorează cât un sac de înţelepciune.
Latin. Mda, ei sunt cu picăturile, esențele tari păstrate-n sticluțe mici. Înțelepciunea e de felu ei mai... umflată, gonflată, n-ai cum s-o îmbuteliezi sau să extragi ceva esențial din ea...

Decât un car de minte, mai bine un dram de noroc.
Românesc. Desigur dintr-o zonă mioritică în care oamenii nu aveau minte cu caru și-și drămuiau norocu...

Puţini au parte de noroc, toţi au parte de moarte.
Olandez. La ei nu se-mparte norocu la toți, se pare, doar cei norocoși au parte, și ăia puțini ies la numărătoare...

Norocul nu fuge după om, ci omul după noroc.
Românesc. Normal, norocu chior făcut cu mâna ta nu te poate vedea să te fugărească, că altfel n-ar fugi aiurea orbește înaintea ta și tu după el pe la spate...

Aci se gată cu înțelepciunea proverbelor, sper că te-ai prins destul de bine ca să putem trece mai departe.
 După faptă și răsplată, se spune. 
Deci primești de la viață conform cu ce înfăptuiești.
Dar dacă nu înfăptuiești? 
Poți sta o zi măcar, fără să înfăptuiești ceva? 
Dacă vrei să primești ceva răsplată, trebuie deci să făptuiești ceva, altfel aștepți degeaba. 
Sau... poate nu? Poți primi răsplată fără faptă? 
Ai primit vreodată? Da, ai primit, așa ți pare, deoarece răsplata nu este primită imediat după faptă, existând un decalaj în timp, și unele răsplăți ajung la tine după ce ai și uitat ce ai făcut anterior să le declanșeze manifestarea meritată. 

La fel este și cu norocul și ghinionul. 
Efectele nu sunt instantanee, imediate, ci în general apar în manifestare după o perioadă de timp. 
De aceea unii își permit să ne promită răplată chiar și după moarte, în ”viața de apoi”, dacă facem ce zic ei că este bine în acest sens pentru noi. 
Și ne vorbesc nu numai de răsplată, ci și de plată, că vom plăti pentru faptele noastre neconforme cu anumite învățături, ce nu ne aparțin.

Cei ce nu atrag norocul, au ghinion? 
Dar cei ce atrag ghinionul, ce au de fapt? 
Au ghinionul de a atrage ghinionul? 
Sau poate nu crezi că tu atragi ceva, de fapt, nici norocul, nici ghinionul?
Ce crezi, atragi sau ba, ceva?
Cât de atractiv crezi că ești, de fapt? 
Ești sau nu ești atractiv? 
Ai atras acest material de față în viața ta, sau... el te-a atras? 
Ai atras, sau te-ai lăsat atras?
Indiferent de felul atracției, ceva în tine a existat și a rezonat cu acest material, cu titlul, sau cu autorul, sau cu altceva legat de el. 
Tu știi cu ce, sau poate încă nici nu ai conștientizat, de fapt.
Poate e timpul să îți pui astfel de întrebări: ce m-a atras de fapt, cum am atras asta în viața mea? E pură întâmplare? Cum ar fi atunci o impură întâmplare? 
Poți trăi și experimenta ceva ce nu ai atras tu în viața ta, sau nu te-a atras cu nimic, deloc? 
Asta este o întrebare grea, las-o pe mai târziu, după ce termini acest material, să poți medita liniștit la ea, următorii ani. 
Glumesc, să nu te tensionezi prea tare, că până termini materialul ai și răspunsul la întrebare.


Ce zici, ești norocos sau ghinionist?
Te-ai întrebat vreodată asta?
Dacă nu îți place întrebarea, hai să sărim peste ea, la următoarea: ce crezi, cât de norocos ești de fapt? 
Cuantifică pe o scală de la 1 la 10 cât, ca să vezi cum evoluezi în timp, la următoarea evaluare.
Să ai un reper la care te poți raporta, ulterior, după ce citești/ asculți materialul, și te va lovi norocul acolo unde te doare mai tare. Pardon, acolo unde te aștepți cel mai puțin. Cu mâna ta, de sigur, că norocul ți-l faci cu mâna ta, și te lovești apoi de el, inevitabil, căci nu îl mai poți ocoli și nici sări, căci se ține scai de tine, că e al tău, tu l-ai creat, și nu te poate părăsi, cu una cu două, fiind al tău, nu al altuia.
Norocul altuia te lovește accidental, din ghinion, și părăsește locu faptei imediat, speriat, căci nu vrea să fie identificat, fiind al altuia.

Ghinionul nu te lovește niciodată singur, după cum se spune, nu are curaj, vine în haită, te înconjoară, și nu se lasă până nu îți pune pe fugă norocul, căci îi place să te ducă la disperare, să rămâi fără de noroc. 
Te necăjește până îți blastemi norocu, că te-a părăsit, apoi pleacă satisfăcut și săturat de tine mai departe.
Nu întotdeauna este așa, doar de regulă, căci doar de regulă ai ghinion, nu-i așa?
Excepția întărește regula, când ai noroc... 

Dacă vrei să ai noroc regulat, atunci trebuie să respecți regularea, regulile, și să nu întărești regula ca excepție, că atunci ai parte de ghinion, din partea ta.
Ce-i al tău e pus deoparte, trebuie doar să te ferești să nu calci în el, deși glumeții spun că aduce noroc, ca să râdă de credulii ce cred fără a cerceta, științific. 
Să nu crezi tot ce ți se spune, mai bine să crezi ce nu ți se spune, căci oamenii tind să ascundă adevărul, de teamă să nu li se fure cumva, după ce l-au dobândit cu mare trudă, de la alții.
Sau crede și nu cerceta, căci nu ai de ce, știind că totul e fals, crede că e fals, și atunci nu te mai agiți de geaba, experimental. Lasă pe alții să cerceteze, că tot nu au ceva mai bun de făcut, decât să valideze falsul. 

Deci acum cred că te-ai luminat deja cum atragi norocul cu mâna ta, și cum îl respingi, când îi dai cu picioru, nu-i așa?

Cu ghinionul trebuie procedat la fel, cred că ai descoperit și asta, adică să fugi de el cu noroc cu tot cât te țin picioarele, să nu stai să te aburească, că de stai îți stă norocul, și ghinionul va profita din plin de starea asta de imobilitate a ta.
Păstrează distanța, fii mereu în mișcare, în acțiune, și ține-ți mereu mâinile libere, să poți să-ți faci mereu norocul cu mâna ta, și cu stânga și cu dreapta.


Dacă nu ai înțeles despre ce am vorbit mai sus, mai parcurge o dată, căci repetiția este rețeta cheii succesului, căci atragi ceea ce repeți în mod repetat, și ăsta este un secret pe care numai ție ți-l dezvălui, pentru că meriți, deoarece ai făcut efortul personal și ai ajuns la final.
Când vei înțelege, vei fi relaxat, căci vei știi că ăsta era și scopul de fapt, relaxarea, căci omul relaxat atrage... da, norocul, ca un magnet, cu mâna lui, și omul tensionat și stresat atrage ghinionul, căci ghinionu stresează omu, și stresu la stres trage, în mod rezonant, de aia cu cât mai stresat ești, cu atât mai mult ghinion atragi.

Și acum, în final, că meriți, îți ofer și un Certificat de instruire, să poți certifica că l-ai atras în viața ta, cu mâna ta, și că ai meritat asta.



Acum poți porni meditația, să mai atragi ceva, ce meriți:
Poți trăi și experimenta ceva ce nu ai atras tu în viața ta, sau nu te-a atras cu nimic, deloc?

Dă mai departe acest articol, cui crezi că merită, și se va simți atras, să vezi ce lucruri minunate atragi.

Dacă ți-a plăcut dă o cafea :)Dacă ți-a plăcut dă o cafea :)


Playlistul meu Youtube ”Legea Atracției Manifestarea



Lecturarea articolului:




Distribuie articolul dacă ți-a plăcut, mulțumesc! 



-DONEAZĂ, dacă ți-a plăcut, susține ceea ce-ți place :) 


Donează prin PayPal, în contul reprezentat de acest mail: katonanico@gmail.com
Mulțumesc!

eJobs



APARATE pentru Relaxare, Protecție Energetică, Energizare, pentru starea ta de bine: LINK

Mind Synergy -
Stimulare cerebrală pentru relaxare profundă



-CĂRŢI SPIRITUALITATE (şi nu numai) recomandate de Kato :  http://loveblog4all.blogspot.com/2014/08/carti-spiritualitate.html

Evenimente generale Cluj Allevents.in:

-Dacă vrei să afli mai multe despre Kato şi activitatea lui :  https://www.facebook.com/notes/806080502769226/

-De AICI(click aici) POŢI ASCULTA ŞI DOWNLOADA ÎN FORMAT AUDIO mp3 CREAŢIILE PERSONALE KATO, pentru a le putea asculta oriunde
-Dacă ţi-a plăcut, dă un click pe Like şi Distribuie, şi Abonează-te la postările noi ale acestui blog prin email, serviciul Feedburner, dând click aici: Subscribe to Love Blog 4 All by Email

-Apasă simultan tastele Ctrl şi D, pentru a adăuga acest site la Favorite (Bookmarks).

-Pentru a găsi ceva specific pe blog, poţi căuta după termen, la "Căutare", în stânga sus, sau pe coloana din stânga jos la Etichetele asociate postărilor (cuvintele albastre, în ordine alfabetică).

-Abonează-te la marea videotecă de pe canalul meu youtube (dă click pe categoriile de playlisturi să se deschidă toate):  http://youtube.com/user/katonanico

-Te poţi Abona şi la blogul meu "SPIRIT", să primeşti notificări pt postările noi, pe email, aici:  Subscribe to Spirit by Email

-Te invit să vizitezi şi mai noul meu blog : "Kato - Parapsihologie, Extrasenzorial" - http://katoparapsihologieextrasenzorial.blogspot.ro/
-Fă economie de timp şi bani, efectuând cumpărături online prin accesarea promoţiilor din reclame, susţinând totodată astfel şi acest blog. 
Mulţumesc !

-Aici ai linkul către  CUPRINSUL  blogului, cu lista tuturor postărilor, pe Categorii, plus toate articolele de pe siteurile mele "Spirit" şi "Kato - Parapsihologie, Extrasenzorial", peste 500 articole ! http://loveblog4all.blogspot.com/2015/11/toate-postarile-blogului-linkurile.html


SOFTWARE Prezentări Multimedia, Editare Foto, Video 2D, 3D, Webdesign, Webinarii, Email Marketing, etc. Promoţii şi Bonusuri...


 

software-deals.ro

  VigLink banner





luni, noiembrie 26, 2018

MICHAEL ROACH - Institutul Diamond Cutter (DCI) Șlefuitorul de diamante




MICHAEL ROACH - Institutul Diamond Cutter (DCI), Șlefuitorul de diamante

Înțelepciune Străveche Pentru Succesul Modern
Scopul Institutului Diamond Cutter este să ajute oamenii din întreaga lume în a atinge succesul pe toate planurile: 

- să atingă succes și prosperitate financiară, 
- o carieră satisfăcătoare, 
- să se bucure de relații împlinite și de durată atât cu partenerii de afaceri cât și cu cei de viață, 
- să fie sănătoși atât fizic cât și mental-emoțional, 
- să dobândească liniște interioară și putere de concentrare, și nu în ultimul rând, 
- să poată ajuta la schimbarea în bine a familiei, a comunității și a țării în care trăiesc.

Institutul Diamond Cutter (DCI) oferă o idee nouă și importantă pentru manifestarea tuturor lucrurilor din viața ta.
Se bazează pe adevărul că tot ceea ce ni se întâmplă vine din modul cum îi tratăm pe cei din jur.

Institutul Diamond Cutter oferă o explicație clară despre cum anume ceea ce facem noi altora este stocat sub forma unei semințe în mintea noastră. 
Aceasta sămânță rodește în minte și apoi determină lucrurile și oamenii pe care-i vedem în jurul nostru.
Dacă învățăm metoda prin care să plantăm și să îngrijim semințele potrivite, atunci avem puterea de a manifesta în viața noastră, orice vis ne dorim.

Numele Institutului Diamond Cutter își are originile în străvechea scriere intitulată “Sutra Șlefuitorului de Diamante”. 
Este cea mai veche carte tipărită din lume și se găsește în multe țări din Asia. În carte sunt explicate cele mai importante idei despre cum putem planta semințele ce ne creează viața și lumea noastră. 
Institutul Diamond Cutter a fost înființat de Michael Roachprimul american în ultimii 600 de ani care a primit titlul de Geshe, și unul dintre co-fondatorii Andin International, compania în care a activat și aplicat sistemul DCI timp de 15 ani, crescând-o de la zero până ce a fost achiziționată de Warren Buffet.

Din septembrie 2014, de când a venit prima data în Romania, Geshe Michael Roach si echipa Diamond Cutter Institute, a luat naștere echipa și comunitatea DiamondX Romania.
Câțiva dintre membrii comunității s-au antrenat direct în SUA la Sedona College of International Management, instituție academică ce se ocupă cu pregătirea îndrumătorilor în sistemul DCI.

“Majoritatea oamenilor se îngrijorează 50% din timp din pricina banilor. 
Când îi ajuți să rezolve această problemă, le-ai oferit 50% din mintea lor înapoi.“ - Michael Roach

Mind Synergy -
Stimulare cerebrală pentru relaxare profundă


SCOPUL UNEI AFACERI
“Dacă ar fi să sumarizez scopul unei afaceri și al înțelepciunii antice Tibetane, ca de altfel și întregul scop al eforturilor omenirii, ar fi să ne simțim împliniți – să atingem prosperitate, atât în exterior cât și în interior. 
Ne putem bucura de această prosperitate doar dacă ne menținem un grad sporit de sănătate fizică și mentală. 
Iar pe parcursul vieților noastre trebuie să căutăm modalități de a da sens acestei prosperități într-un sens mai larg... să simțim că ne-am condus viața și afacerile cu sens și că am lăsat o amprentă adâncă în lumea din care facem parte.” - Geshe Michael Roach din Șlefuitorul De Diamante

https://diamondcutter.ro/ - siteul în limba română

De pe site poți descărca un mini-curs on-line introductiv ce conține Ghidul PDF ”Cele 46 de probleme în afaceri și soluțiile lor reale” plus 3 materiale video introductive despre cum se aplică Sistemul Diamond Cutter în gestionarea unei afaceri.
Ghidul cuprinde:
- O trecere în revistă a celor mai importante capitole din Șlefuitorul de diamante
- Explicația principiului "potențialului ascuns" ce te ajuta să plantezi corect tiparele mentale de prosperitate
- Legile tiparelor mentale și modurile cum înfloresc tiparele
mentale în realitatea personală
- 46 Corelații între Problemele în Business și adevăratele soluții bazate pe acest sistem https://diamondcutter.ro/ghid-pdf

După abonarea la newsletter vei primi pe email o serie de lecții introductive în sistemul Diamond Cutter predate de însuși Geshe Michael Roach.

Canalul Youtube ”Șlefuitorul de Diamante”: https://www.youtube.com/channel/UCrTj5TUV60NXFgRAnLmGsMw/playlists
Pagina Facebook: https://www.facebook.com/slefuitoruldediamante/
Videoclipuri: https://www.facebook.com/pg/slefuitoruldediamante/videos/?ref=page_internal
Evenimente: https://www.facebook.com/pg/slefuitoruldediamante/events/?ref=page_internal
Grupul Fb Diamond Cutter Romania: https://www.facebook.com/groups/diamondcutter/
Blog util: https://diamondcutter.ro/blog

programarea-succesului.ro

CĂRȚILE lui Michael Roach le poți comanda online aici: 

Șlefuitorul de diamante 
Cum funcționează Yoga, Management karmic, Karma Iubirii

Șlefuitorul de diamante
În doar zece ani, această carte – care are la bază înțelepciunea din „Sutra Șlefuitorului de diamante”, o veche scriere tibetană – a devenit biblia în domeniul afacerilor.
A fost tradusă în peste 15 limbi și folosită pentru a construi, la nivel mondial, afaceri de miliarde de dolari.
Descoperă potențialul ascuns al afacerii tale și deblochează fluxul banilor în viața ta
În întreaga lume, peste un milion de oameni se opresc zilnic… pentru a găsi în „Șlefuitorul de diamante” strategii care îi ajută să obțină succesul pe plan financiar și în viața personală.      Soluțiile prezentate în acest ghidau transformat afaceri care au pornit de jos și au ajuns într-un timp scurt în topul celor mai profitabile business-uri din lume.  
Sunt legi fără de care niciun om de afaceri nu a reușit vreodată să creeze imperii de succes.
Prin ce se deosebeşte această carte despre reuşita în afaceri de toate celelalte cărţi pe care le-aţi citit până acum? 
Lucrarea originală „Şlefuitorul de diamante” este cea mai veche carte tipărită din lume. 
Această lucrare tibetană consemnează în scris un sistem de principii formulate de Buddha în urmă cu peste 2 500 de ani. Iniţial această învăţătură s-a transmis pe cale orală, apoi – odată cu apariţia scrisului – a început să fie gravată pe frunze lungi de palmier.
Ediția de față, revizuită, cuprinde întreaga carte inițială, dar și o secțiune nouă și interesantă intitulată Povești de succes inspirate de Șlefuitorul de diamante. 
Ele relatează, direct de la sursă, experiențele adevărate ale unor oameni care au reușit cu ajutorul acestei cărți.

Pe scurt, din Șlefuitorul de diamante înveți:
- cum să identifici cele mai importante probleme în afacerea ta și să aplici corect principiile de deblocare a fluxului financiar
- unde să cauți potențialul ascuns al tuturor lucrurilor și să-l folosești la maxim pentru o mai mare prosperitate în viața personală și în afaceri
- cum să atragi ca un magnet șansele financiare de care ai nevoie chiar și atunci când economia intră în criză
- aduci mai multă bucurie și satisfacție în tot procesul de construire a unei afaceri profitabile, fără să-ți sacrifici sănătatea și relațiile cu cei dragi

Cât de mult vrei să construiești o afacere care să-ți aducă din ce în ce mai mult profit prin metode diferite și mult mai simple decât ce practică majoritatea oamenilor? 
Cât de important este pentru tine să prosperi fără să strici echilibrul în celelalte domenii de viață? 
Acum, gândește-te cât de puțin timp îți ia să parcurgi Șlefuitorul de diamante și să afli principiile străvechi care au ridicat imperii de succes în întreaga lume.

Playlist youtube ”Michael Roach Sistemul Diamond Cutter Șlefuitorul de diamante”: https://www.youtube.com/playlist?list=PLbN5sJc5PARDZMZWnp-LZYeiaWGs6iMPK



The Knowledge Base (Baza de cunoștințe)(www.theknowledgebase.comeste un proiect în curs de desfășurare pentru conservarea și publicarea lucrării de viață a lui Geshe Michael Roach, unul dintre cei mai prolifici profesori de budism, yoga și meditație din lumea modernă.                
Baza de cunoștințe din Arhiva conține în prezent peste 7.000 de ore de învățături ale lui Geshe Michael Roach și ale profesorilor săi în douăzeci și patru de limbi și peste 12.000 de pagini de traduceri originale, cărți și materiale de curs. 
Dacă ar trebui să asculți o singură clasă pe zi, ți-ar lua peste nouă ani să auzi totul!
https://www.youtube.com/channel/UCmWqIjz44ZGI--0u1-xFvXA/playlists

http://diamondcutterinstitute.com/
https://www.facebook.com/geshemichael/
http://www.geshemichaelroach.com/?fbclid=IwAR2uk89qalMQGyw1ewp47XP3TE-HcpJITr5JM8V151ZLTXiBh9deHZkP-QQ
Sutra



Lecturarea articolului


Dacă ți-a plăcut dă o cafea :)Dacă ți-a plăcut dă o cafea :)

Distribuie articolul dacă ți-a plăcut, mulțumesc! 



-DONEAZĂ, dacă ți-a plăcut, susține ceea ce-ți place :) 


Donează prin PayPal, în contul reprezentat de acest mail: katonanico@gmail.com
Mulțumesc!

eJobs



APARATE pentru Relaxare, Protecție Energetică, Energizare, pentru starea ta de bine: LINK

Mind Synergy -
Stimulare cerebrală pentru relaxare profundă



-CĂRŢI SPIRITUALITATE (şi nu numai) recomandate de Kato :  http://loveblog4all.blogspot.com/2014/08/carti-spiritualitate.html

Evenimente generale Cluj Allevents.in:

-Dacă vrei să afli mai multe despre Kato şi activitatea lui :  https://www.facebook.com/notes/806080502769226/

-De AICI(click aici) POŢI ASCULTA ŞI DOWNLOADA ÎN FORMAT AUDIO mp3 CREAŢIILE PERSONALE KATO, pentru a le putea asculta oriunde
-Dacă ţi-a plăcut, dă un click pe Like şi Distribuie, şi Abonează-te la postările noi ale acestui blog prin email, serviciul Feedburner, dând click aici: Subscribe to Love Blog 4 All by Email

-Apasă simultan tastele Ctrl şi D, pentru a adăuga acest site la Favorite (Bookmarks).

-Pentru a găsi ceva specific pe blog, poţi căuta după termen, la "Căutare", în stânga sus, sau pe coloana din stânga jos la Etichetele asociate postărilor (cuvintele albastre, în ordine alfabetică).

-Abonează-te la marea videotecă de pe canalul meu youtube (dă click pe categoriile de playlisturi să se deschidă toate):  http://youtube.com/user/katonanico

-Te poţi Abona şi la blogul meu "SPIRIT", să primeşti notificări pt postările noi, pe email, aici:  Subscribe to Spirit by Email

-Te invit să vizitezi şi mai noul meu blog : "Kato - Parapsihologie, Extrasenzorial" - http://katoparapsihologieextrasenzorial.blogspot.ro/
-Fă economie de timp şi bani, efectuând cumpărături online prin accesarea promoţiilor din reclame, susţinând totodată astfel şi acest blog. 
Mulţumesc !

-Aici ai linkul către  CUPRINSUL  blogului, cu lista tuturor postărilor, pe Categorii, plus toate articolele de pe siteurile mele "Spirit" şi "Kato - Parapsihologie, Extrasenzorial", peste 500 articole ! http://loveblog4all.blogspot.com/2015/11/toate-postarile-blogului-linkurile.html


SOFTWARE Prezentări Multimedia, Editare Foto, Video 2D, 3D, Webdesign, Webinarii, Email Marketing, etc. Promoţii şi Bonusuri...


  


software-deals.ro

  VigLink banner


(function(i,s,o,g,r,a,m){i['GoogleAnalyticsObject']=r;i[r]=i[r]||function(){ (i[r].q=i[r].q||[]).push(arguments)},i[r].l=1*new Date();a=s.createElement(o), m=s.getElementsByTagName(o)[0];a.async=1;a.src=g;m.parentNode.insertBefore(a,m) })(window,document,'script','//www.google-analytics.com/analytics.js','ga'); ga('create', 'UA-60726497-1', 'auto'); ga('send', 'pageview');