Kato Live embed Video

kato-podcast

Totalul afișărilor de pagină

Translate

TRANSLATE with Bing

Se afișează postările cu eticheta Yram. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Yram. Afișați toate postările

luni, septembrie 23, 2013

Ecuația Personală - Yram

Din cartea lui Yram "Secretele lumilor astrale", o carte deosebită.

Marcel Forhan (alias Yram) născut în Franţa în Corbeil-essonnes în 1884, a murit în China în Shanghai în 1927. A fost un inginer electrician, specializat în tramvaie electrice şi posturi de TSF. 
Faima sa se datorează trilogiei metafizice publicată în mai multe ţări (Statele Unite, Anglia, Spania, Argentina, Moldova, România), în care povesteşte experienţele sale în afara corpului fizic (în engleză OBE - Out Of Body Experience). Dezvăluirile sale extraordinare relatate reprezintă rezultatul muncii sale de cercetare experimentală efectuată în decurs de mai mult de doisprezece ani de experienţe extracorporale efectuate în mod conştient. 

"Deoarece atracţia este pivotul central, este pulsaţia eternă a Energiei fără formă, care palpită în sânul Eternului Prezent, este normal ca observaţiile făcute la limitele Universului nostru să confirme acest Principiu. 
După ce a asimilat toate atracţiile din sistemul de Universuri în care evoluează fiinţa vie - devenită fiinţă omenească - trebuie să se debaraseze de toate formele pentru a păstra numai o „ecuaţie personală”.
A rămâne fără dorinţă, fără gândire, fără afecţiune, nu este soluţia optimă a problemei. Experienţa demonstrează necesitatea de a unifica dorinţele, gândurile şi acţiunile spre o aceeaşi direcţie, îndreptată cu iubire spre o rânduială mai desăvârşită. 

Oricare ar fi nivelul unui individ, acest principiu este aplicabil tuturor. 
Forma de energie care trebuie utilizată este gândirea conştientă, dublată de o afecţiune progresivă pentru formele Binelui, Frumosului, Adevărului. 
Aceste forme se unifică puţin câte puţin în stări de conştiinţă mai înalte. 
Ele îşi pierd suportul material şi se localizează într-o aceeaşi Unitate conştientă formată dintr-o iubire universalizată." - Yram

"Fericirea este poate una dintre expresiile care cuprinde în definiţiile sale cele mai multe varietăţi. Fiecare o consideră în felul său şi, într-adevăr, toată lumea are dreptate. 

 De ce să vrem să impunem altora o formă de fericire ? Fericirea de a mânca în funcţie de cât eşti de flămând este tot atât de respectabilă ca fericirea de a descoperi o lege ştiinţifică. 
 Sunt fericiri care se disting şi altele care se completează. Este aceasta o raţiune de a pune mai presus pe unele în detrimentul altora ? Fiecare trebuie să găsească, prin experienţă proprie, forma de fericire care i se potriveşte. Astfel înţeleptul se identifică cu Principiile Energiei universale atunci când constată durata trecătoare a fericirii simţurilor, a contemplaţiei formelor vieţii.
Nu trebuie să uităm că orice proces de învăţare cere o ucenicie. Atitudinea oamenilor în faţa lecţiilor a vieţi este variabilă: caracterele intransigente ar dori să golească până la fund cupa amară a suferinţelor, temperamentele slabe şi docile vor căuta să o ocolească prin toate mijloacele; fiinţa rezonabilă şi conştientă care caută adevărul logic şi experimental nu va dori nici amplificarea, nici diminuarea suferinţelor sale, ci va profita de experienţa acumulată pentru a aborda cât mai înţelept viaţa. La această categorie de gânditori ne referim atunci când vorbim de o fericire durabilă şi veşnică.
Nici o expresie capabilă să definească fericirea nu are valoare decât prin experienţa câştigată. Dacă luăm în considerare nivelul de conştiinţă la care am ajuns în cadrul experienţelor vieţii, putem spune că fericirea este de fapt o stare de echilibru interior a fiinţei, oricare ar fi gradul ei de evoluţie. Nici o fiinţă care-şi urmează tendinţele sale naturale nu poate fi făcută responsabilă de o stare de lucruri pe care nu a creat-o ea."


" Binele şi răul sunt tot mai clar conştientizate odată cu expansiunea conştiinţei. 

Binele rezumă toate caracteristicile unei dezvoltări normale. 
Răul este un dezechilibru, o neconcordanţă între progresul facultăţilor individuale şi aplicarea lor. "

Dacă ţi-a plăcut, dă un click pe Like şi Distribuie, şi Abonează-te la postările noi ale acestui blog prin email, serviciul Feedburner, dând click aici : Subscribe to Love Blog 4 All by Email
Apasă simultan pe tastele Ctrl şi D, pentru a adăuga acest site la Favorite (Bookmarks).
Pentru a găsi ceva specific pe blog, poţi căuta după termen la "Căutare" în stânga sus, sau pe coloana din stânga jos la Etichetele asociate postărilor (cuvintele albastre, în ordine alfabetică).
De asemenea, consultă marea videotecă de pe canalul meu youtube (dă click pe categoriile de playlisturi să se deschidă toate) : http://youtube.com/user/katonanico
Te poţi Abona şi la siteul meu SPIRIT, să primeşti notificări pt postările noi, pe email, aici : Subscribe to Spirit by Email
Linkul către site :  https://katonanico.wordpress.com/

luni, septembrie 16, 2013

DESPRE DOGMATISM ŞI LIBERTATEA DE GÂNDIRE

DESPRE DOGMATISM ŞI LIBERTATEA DE GÂNDIRE

Marcel Forhan (alias Yram) născut în Franţa în Corbeil-essonnes în 1884, a murit în China în Shanghai în 1927. A fost un inginer electrician, specializat în tramvaie electrice şi posturi de TSF. 
Faima sa se datorează trilogiei metafizice publicată în mai multe ţări (Statele Unite, Anglia, Spania, Argentina, Moldova, România), în care povesteşte experienţele sale în afara corpului fizic (în engleză OBE - Out Of Body Experience). Dezvăluirile sale extraordinare relatate reprezintă rezultatul muncii sale de cercetare experimentală efectuată în decurs de mai mult de doisprezece ani de experienţe extracorporale efectuate în mod conştient.

 Fiecare om care ajunge la un moment dat în posesia unor cunoştinţe importante privind lumile invizibile şi mecanismele de control al experienţelor şi a manipulării energiilor, se întreabă dacă este bine să facă publice descoperirile sale sau nu. Yram şi-a pus şi el această întrebare : "A pune la îndemâna oricui o experienţă atât de importantă, nu înseamnă a dezvălui secretul noilor forme de energie care pot fi utilizate şi în rău? Am meditat mult asupra acestei întrebări."
Care a fost concluzia sa : "prin experienţă, am aflat că răul nu-i poate atinge decât pe cei dinainte înclinaţi spre rău. Apoi, eforturile necesare pentru a realiza experienţa pretind un anumit echilibru psihologic şi psihic, din care răul este exclus. 
În fine, dacă, în mod excepţional, vreo fiinţă rău intenţionată ar ajunge la vreun rezultat, ea va fi repede victima faptelor sale, căci în mod deliberat nu voi da în această lucrare informaţii prea precise. 
Sper că veţi înţelege motivul care mă face să procedez astfel. 
Ca în toate lucrurile există şi aici unele particularităţi ce nu se dobândesc decât prin practică. 
Sunt dispus să le divulg verbal, în limita eforturilor făcute de cel sau cea care doreşte să repete aceste experienţe, dar aici nu voi da decât informaţii generale."

 "Toate procedeele care au drept scop să dogmatizeze idei, sentimente sau fapte, după un algoritm prestabilit, împiedică creşterea fericirii
Toate organizaţiile care au drept scop stabilirea unei păci lăuntrice durabile, un echilibru social mărit, o organizare superioară, trebuie să tindă spre o libertate mărită de gândire. 
Dând tuturor învăţătura necesară pentru a putea judeca liber şi pentru a deveni mai conştienţi, facem pentru fericirea poporului mai mult decât dacă l-am hrăni cu dogme.
Între o judecată liberă şi o judecată impusă este o deosebire enormă

Prima atrage asupra autorului ei repercusiuni pe care el singur le va rectifica atunci când le va înţelege reacţiunile dureroase. 
Cea de a doua provoacă o inhibare, un blocaj general în mecanismul eforturilor necesare stabilirii unui echilibru mai apropiat evoluţiei sale psihologice. 
Este deci cu totul inutil să se discute asupra priorităţii unui procedeu, a unei metode speciale ducând la fericire.
Toate mijloacele care utilizează raţionamentul logic sunt bune, dacă nu ne încăpăţânăm asupra ideilor pe care nu le cunoaştem perfect. 

Meditaţia, reflecţia, descompunând ideile în Principiile lor elementare pentru a le aplica apoi conştient, este una din metodele cele mai eficace pentru toată lumea.
Viaţa superioară are elemente a căror certitudine este neîndoielnică. Evoluţia este lucrul cel mai uşor de conceput. Ea este o ordine naturală în dezvoltarea conştiinţei spre care se tinde în mod necesar, în urma observării tot mai conştiente a faptelor existenţei cotidiene."  Yram


Dacă ţi-a plăcut, dă un click pe Like şi Distribuie, şi Abonează-te la postările noi ale acestui blog prin email, serviciul Feedburner, dând click aici : Subscribe to Love Blog 4 All by Email
Apasă simultan pe tastele Ctrl şi D, pentru a adăuga acest site la Favorite (Bookmarks).
Pentru a găsi ceva specific pe blog, poţi căuta după termen la "Căutare" în stânga sus, sau pe coloana din stânga jos la Etichetele asociate postărilor (cuvintele albastre, în ordine alfabetică).
De asemenea, consultă marea videotecă de pe canalul meu youtube (dă click pe categoriile de playlisturi să se deschidă toate) : http://youtube.com/user/katonanico
Te poţi Abona şi la siteul meu SPIRIT, să primeşti notificări pt postările noi, pe email, aici : Subscribe to Spirit by Email
Linkul către site :  https://katonanico.wordpress.com/
(function(i,s,o,g,r,a,m){i['GoogleAnalyticsObject']=r;i[r]=i[r]||function(){ (i[r].q=i[r].q||[]).push(arguments)},i[r].l=1*new Date();a=s.createElement(o), m=s.getElementsByTagName(o)[0];a.async=1;a.src=g;m.parentNode.insertBefore(a,m) })(window,document,'script','//www.google-analytics.com/analytics.js','ga'); ga('create', 'UA-60726497-1', 'auto'); ga('send', 'pageview');