O teamă de cineva sau de ceva, teamă să nu ţi se întâmple ţie sau altcuiva ceva rău.
Sinonime : teamă, temere, sperietură.
Antonime : îndrăzneală, neînfricare.
Frica stă la baza tuturor emoţiilor negative şi stresante, inclusiv mânia şi sentimentul de a fi jignit, şi îţi distruge sufletul, căci fricosul nu se apropie, ci se îndepărtează de ceilalţi, şi de aceea nu poate iubi.
Frica te face să opui rezistenţă vieţii, şi se manifestă în subconştient prin renunţare, ură, şi un program de distrugere a cauzei fricii, ce se va dovedi în timp autodistructiv.
Frica creează dependenţă de obiectul fricii, deoarece teama de confruntare te face să amâni mereu experienţa care trebuie să te conducă la asimilare şi detaşare.
Frica permanentă pentru viitorul tău şi aşteptările faţă de el denotă blocaje şi fixaţii în gândire, constituind semne de boală.
Trebuie să-ţi accepţi şi să-ţi trăieşti sentimentele, să le laşi să se consume singure până la capăt, să-şi consume energia lor proprie, fără a încerca să le blochezi, să le alungi, să le anulezi în mod forţat, pentru a putea identifica rădăcina fricii, şi, dacă este necesar, trebuie chiar să-ţi exagerezi puţin frica, pentru a o putea observa mai bine.
Identifică modul prin care te percepi pe tine ca victimă, căci pacea îţi părăseşte inima numai atunci când tu crezi că este posibil ca altcineva să îţi facă ceva împotriva voinţei tale, şi analizează motivul pentru care te simţi neputincios şi în pericol, în această situaţie.
Însuşeşte-ţi frica şi sentimentele de victimă, recunoaşte-le, acceptă-le şi comunică-le, într-un mod care presupune o asumare totală a responsabilităţii pentru experienţa ta.
Nu trebuie să îndrepţi nimic, căci nu există nimic "rău" de îndreptat, nici pe tine, nici pe altcineva, când te cuprinde frica, nu trebuie să fugi, nici să lupţi, trebuie doar să observi atent de unde provine ea, şi, printr-o comunicare deschisă, cinstită, într-un mod neameninţător, de la suflet la suflet, să refaci legătura şi sentimentul de iubire, căci atunci vor dispărea toate problemele, care sunt doar simptome ale separării şi întreruperii legăturii de iubire.
Nu încerca să te concentrezi pe problemă, căci această concentrare provoacă acutizarea ei, deoarece energia se va îndrepta înspre a repara forţat separarea, şi nu spre a-i înţelege cauza !
Nevoia de separare provine din presupunerea faptului că ceva nu mai este în regulă, s-a schimbat, în mod negativ, şi atunci cineva trebuie să fie de vină.
Este mai bine să începi de la premisa că totul este în regulă, este normal, natural, şi nimeni nu este de vină, fiind vorba doar de un sentiment, pe care simţi nevoia să-l comunici, să-l exprimi, căci separarea începe odată cu ascunderea sentimentelor, şi se va încheia odată cu împărtăşirea lor, aceasta fiind o mişcare de balans, de pendulare, în jurul punctului de echilibru al relaţiilor.
Ascunderea sentimentelor conduce în mod direct la proiecţii ale vinei şi acuze, pacea şi echilibrul fiind îndepărtate imediat, de aceea este necesar să-ţi retragi proiecţia, să-ţi însuşeşti sentimentele, să-ţi asumi responsabilitatea de a le comunica, acest gest refăcând graniţele, creând un spaţiu sigur în care fiecare se va putea exprima în mod uşor şi natural, fiecare fiind ascultat şi auzit.
Frica a fost folosită dintotdeauna ca un mijloc de manipulare, de către cei ce deţin forţa şi puterea, împotriva celor mai slabi şi mai neajutoraţi, ca o modalitate de control a gândirii şi comportamentului.
Manipularea prin frică a fost folosită de către cei care au avut o experienţă insuficientă asupra relaţiilor interumane, cărora le-a fost... frică să nu piardă controlul, adică şi-au dorit să-şi poată menţine poziţia lor de superioritate asupra altora.
Un şef cu insuficientă experienţă managerială va încerca mereu să se impună prin forţă şi putere brută, în mod forţat, faţă de subalternii săi, pentru "a nu-i scăpa din mână", pentru "a nu fi călcat în picioare", pentru "a nu-i lăsa să-şi facă de cap",...
În cadrul majorităţii religiilor, conducătorii religioşi au încercat impunerea ideii unei divinităţi ce reprezintă forţa şi puterea absolută în Univers, şi considerarea lor ca reprezentanţi legitimi ai acestei puteri pe planeta noastră, această poziţie conferindu-le o superioritate incontestabilă faţă de ceilalţi credincioşi, care impune o subordonare "naturală" a credincioşilor, faţă de cei ce intermediază relaţia cu forţa şi puterea "sacră".
Noua religie ce va cuprinde planeta va marca un salt al conştienţei, anulând frica şi teama, propagând sentimentele de linişte, echilibru, armonie, pace, prietenie, apropiere, cooperare, iubire,... demolând ideea de subordonare, de superioritate, de necesitate a impunerii forţate a forţei şi puterii, propagând ideea de egalitate în cadrul relaţiilor interumane.
Prin practicarea respiraţiei profunde, poţi scăpa de frică, poţi face rezistenţa să dispară, în mod natural, căci ritmul respiratoriu este direct legat de frecvenţa vibratorie a gândurilor, şi trăirilor sufleteşti !
Cu cât vei respira mai amplu, mai rar şi mai profund, cu atât te vei simţi mai calm, mai liniştit, mai echilibrat, mai relaxat, mai încrezător, mai puternic, mai energizat,... şi cu cât vei adopta un ritm mai rapid, o frecvenţă mai mare, şi o amplitudine mai superficială, cu atât te vei simţi mai încordat, mai stresat, mai neliniştit, mai anxios, mai obosit, mai neîncrezător, mai temător,...
Controlul stărilor sufleteşti se poate obţine, astfel, prin reglarea conştientă a respiraţiei !
Ceea ce este în interiorul tău, în mintea ta, este reflectarea a ceea ce este în afara ta, în jurul tău, în mediul tău înconjurător, şi invers.
Este o afirmaţie simplă, logică, dar care ascunde implicaţii profunde.
Este o afirmaţie simplă, logică, dar care ascunde implicaţii profunde.
Fă legătura cu "Totul este Spirit, Universul este Mental".
Ce rezultă ?
Mintea ta reflectă un Univers Mental, o Minte Universală, şi acest Univers Mental reflectă mintea ta, universul tău mental !
Ce rezultă ?
Mintea ta reflectă un Univers Mental, o Minte Universală, şi acest Univers Mental reflectă mintea ta, universul tău mental !
Tu eşti în fiecare moment în legătură cu Creaţia şi Creatorul !
Tu participi în fiecare moment la Creaţie, tu eşti un co-creator.
Nu doar prin intermediul mental, ci şi prin faptul că eşti spirit din Spiritul suprem.
Tu participi în fiecare moment la Creaţie, tu eşti un co-creator.
Nu doar prin intermediul mental, ci şi prin faptul că eşti spirit din Spiritul suprem.
Din momentul în care vei lăsa să se reflecte, în mod liber, în mintea ta, această măreţie, tu nu vei mai cunoaşte frica, căci în Mentalul Universal nu există nici o frică de reflectat.
Calmul, liniştea, pacea, te vor învălui...
Calmul, liniştea, pacea, te vor învălui...
Nu există o identitate între ceea ce poate cuprinde mintea ta umană, şi ceea ce cuprinde Mintea Universală.
Ceea ce percepi tu, este o mică fărâmă din Univers, bucăţica ta de Univers.
Fiind limitat în cuprindere, eşti limitat şi în cunoaştere, şi în înţelegere.
În consecinţă, ceea ce tu cunoşti şi înţelegi, în mod limitat, reprezintă, inevitabil, o reflectare deformată a Universului de necuprins, şi chiar şi a ceea ce cuprinzi, dar nu poţi înţelege în întregime, căci este rupt de Întreg.

Frica nu există în Mintea Universală, în întregul ei, ci doar în mintea ta, şi tu o proiectezi în afară, în fărâma ta de Univers.
De aceea fricile oamenilor nu sunt... Universale, căci nu vin dinafară, din Univers, ci dinăuntru, din mintea şi sufletul lor, din momentele în care oamenii se percep pe ei înşişi ca fiind neputincioşi faţă de anumite forţe exterioare.
Ceea ce tu percepi a fi ameninţător în Univers, pentru tine, reprezintă reflectarea fricilor tale în bucăţica ta de Univers.
După cum poţi observa foarte uşor, alţii râd şi îşi bat joc de motivele pentru care ţie sau altora le este frică, căci ei nu le înţeleg, nefiind şi ale lor, nefiind ...Universale.
Oamenii din jurul tău pe care îi percepi ca fiind ameninţători, agresori, periculoşi, reprezintă obiectivizarea sentimentului tău de insecuritate, a temerilor şi fricilor tale.
Ei au fost chemaţi şi atraşi în viaţa ta prin rezonanţa evocatoare a gândurilor tale.
Dacă ai putea să nu mai întreţii în mintea ta astfel de gânduri, şi să te concentrezi doar asupra sentimentelor pozitive, reflectând Realitatea Mentală aşa cum este, nu cum ai dori tu să fie, atunci şi aceşti oameni, împreună cu evenimentele negative pe care le produc, ar dispărea din viaţa ta.
Tu atragi oameni şi evenimente conform naturii gândurilor tale.
Schimbă tot ce reprezintă natură negativă, focalizându-te doar pe cea pozitivă, şi tot ce înseamnă "obiect al fricii" va dispărea din oglindă şi ceea ce reflectă ea...
Câteva cuvinte despre agresiune, agresor şi agresat : prin conştientizarea cauzei din care te atacă agresorul tău, frica dezvoltată faţă de această sursă de pericole se atenuează automat, şi se poate ajunge chiar la anularea ei, dacă această conştientizare reuşeşte să te conducă la capacitatea de a-i prevedea din timp reacţiile, la anticiparea lor !

Teama şi frica sunt strâns legate de starea de nesiguranţă şi incertitudine.
Când nesiguranţa şi incertitudinea sunt spulberate, teama şi frica dispar.
Astfel, procesul de conştientizare a relaţiilor cauză -efect îşi dovedeşte încă o dată importanţa, puterea şi forţa de tămăduire şi vindecare !
Adevărul eliberează, cu ...adevărat !
CĂRŢI SPIRITUALITATE (şi nu numai) recomandate de Kato : http://loveblog4all.blogspot.com/2014/08/carti-spiritualitate.html
Te poţi Abona şi la siteul meu SPIRIT, să primeşti notificări pt postările noi, pe email, aici : Subscribe to Spirit by Email
Te invit cu bucurie să vizitezi şi noul meu blog : "Kato - Parapsihologie, Extrasenzorial" - http://katoparapsihologieextrasenzorial.blogspot.ro/
Când nesiguranţa şi incertitudinea sunt spulberate, teama şi frica dispar.
Astfel, procesul de conştientizare a relaţiilor cauză -efect îşi dovedeşte încă o dată importanţa, puterea şi forţa de tămăduire şi vindecare !
Adevărul eliberează, cu ...adevărat !
CĂRŢI SPIRITUALITATE (şi nu numai) recomandate de Kato : http://loveblog4all.blogspot.com/2014/08/carti-spiritualitate.html
Dacă ţi-a plăcut, dă un click pe Like şi Distribuie, şi Abonează-te la postările noi ale acestui blog prin email, serviciul Feedburner, dând click aici : Subscribe to Love Blog 4 All by Email
Apasă
simultan pe tastele Ctrl şi
D,
pentru a adăuga acest site la Favorite
(Bookmarks).
Pentru
a găsi ceva specific pe blog, poţi căuta după termen la "Căutare"
în stânga sus, sau pe coloana din stânga jos la Etichetele
asociate postărilor (cuvintele albastre, în ordine alfabetică).
De
asemenea, consultă marea videotecă
de pe canalul meu youtube (dă
click pe categoriile de playlisturi să se deschidă toate) :
http://youtube.com/user/katonanicoTe poţi Abona şi la siteul meu SPIRIT, să primeşti notificări pt postările noi, pe email, aici : Subscribe to Spirit by Email
Te invit cu bucurie să vizitezi şi noul meu blog : "Kato - Parapsihologie, Extrasenzorial" - http://katoparapsihologieextrasenzorial.blogspot.ro/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu