Pseudo lecţie de Iubire a la Kato pentru cei ce cer şi li se va... da :)
Seneca:
„Cînd te porneşti să risipeşti binefaceri în mulţime,
Multe trebuie să se piardă pentru ca una singură să ajungă la locul potrivit.”
În primul vers, două chestiuni pot fi criticate: mai întîi, binefacerile nu
trebuie revărsate asupra mulţimii şi, apoi, nu este justificată nici o risipă, cu atît mai mult cînd este vorba de binefaceri.
Căci, dacă îndepărtezi discernămîntul, ele încetează să mai fie binefaceri şi li se va potrivi orice alt nume pofteşti.
Înţelesul celui de-al doilea vers este admirabil: cu o singură binefacere, aşezată bine, cineva poate compensa paguba celor multe care s-au pierdut.
Dar gîndeşte-te, te rog, dacă nu ar fi o învăţătură şi mai apropiată de adevăr şi mai potrivită cu spiritul generos al binefăcătorului să-l îndemnăm să dăruiască pînă şi atunci cînd nici măcar o binefacere nu va fi bine plasată.
Căci este greşit să se spună: „multe trebuie să se piardă”: nimic nu se pierde, căci cel care pierde a numărat mai înainte.
Socoteala binefacerilor se ţine pe o singură coloană: atîta s-a cheltuit.
Dacă se primeşte ceva ca plată, este un cîştig, dacă nu se primeşte – nu este o pagubă.
Am dat ceva numai pentru a da.
Nimeni nu-şi va trece binefacerile în registru şi nici nu face strigarea, ca un perceptor avar, la ziua şi la ora scadenţei.
Un om ales nici nu se gîndeşte vreodată la ele, decît atunci cînd îi sînt răsplătite; altminteri, se transformă într-un împrumut.
O binefacere dată cu camătă aduce un cîştig de ruşine.
Orice s-ar fi ales de binefacerile de mai înainte, continuă să le dăruieşti altora; este chiar mai bine dacă vor zăcea la nişte nerecunoscători, pe care i-ar putea transforma în oameni recunoscători fie un sentiment de ruşine, fie un prilej potrivit, fie o încercare de a imita.
Nu te opri, du-ţi pînă la capăt fapta şi îndeplineşte-ţi rolul de om ales.
Ajută-l pe unul cu un obiect, pe altul cu un credit, pe altul cu influenţa ta, pe altul cu un sfat, pe altul cu precepte sănătoase.
Pînă şi fiarele sălbatice simt actele de bunăvoinţă şi nu există nici un animal atît de neîmblînzit încît să nu-l domolească buna îngrijire şi să nu-l facă simtă iubire pentru cel ce i-o acordă.
Leii îi lasă pe stăpînii lor să le cureţe nevătămaţi gurile, chiar elefanţii, cu toată sălbăticia lor, devin supuşi ca nişte sclavi cînd li se dă hrană: pînă-ntr-atît este adevărat că şi făpturile lipsite de puterea de a înţelege şi a preţui o binefacere sînt cucerite de prezenţa continuă a unui bine stăruitor.
Un om este nerecunoscător pentru o binefacere?
Poate că nu va mai fi faţă de o a doua.
A uitat de două binefaceri?
Poate că o a treia i le va aduce în amintire şi pe cele pierdute.
Ramîi cu bine.” - Seneca
Kato: " "Să nu ştie stânga ce face dreapta."
Binefacerile nu se pierd niciodată, căci nimic nu se... pierde nimic nu se câştigă, totul se transformă, deci atât cel ce le... face cât şi cei ce le... primesc.
Cel ce le face se transformă şi dacă niciunul sau numai unul "primeşte", adică este "atins", "lovit" de binefacere, şi asta am testat pe pielea mea.
INTENŢIA contează, "se pune" la transformarea ta, şi a altuia, a celui ce INTENŢIONEAZĂ să "primească" efectele binefacerilor înfăptuite de altul, de tine...
Atitudinea "Cere şi ţi se va da" pur şi simplu ATRAGE binefacerile asupra ta, din mulţimea binefacerilor ce sunt înfăptuite zilnic de binefăcătorii care te... înconjoară, în sfera ta de viaţă...
A face binefaceri din Iubire faţă de oameni înseamnă a le emite sferic, global, pentru toţi, la fel pentru toată lumea, în toate direcţiile de emisie, spre toţi ce te înconjoară, căci frontul tău de undă sferic emis va "lovi" pe toţi, dar va influenţa pe cei ce trebuie să influenţeze, pe cei ce AU NEVOIE şi VOR SĂ FIE INFLUENŢAŢI, pe cei ce CER ŞI LI SE VA DA...
Deci, dacă vrei să accesezi starea de Iubire, şi să te menţii în ea, este necesar să nu... alegi ţinte, să nu ţinteşti, să nu faci discriminări, să nu existe SEPARATISME în mintea şi sufletul tău legate de tine şi ceilalţi, privind efectele actelor tale înfăptuite din... Iubire faţă de oameni.
Iubirea este o emisie sferică, pentru toţi şi fiecare totodată, deci aşa trebuie să fie actele tale de binefacere pentru a putea accesa şi a te menţine în starea de conştienţă numită iubire.
Dacă faci discriminări şi separatisme, dacă ţinteşti doar anumiţi oameni, considerând că numai unii merită Iubirea ta, binefacerea ta, atunci eşti scos automat din starea de iubire şi transpus în altă stare, inevitabil, automat, spontan!
Deci : NU ALEGE, acordă celorlalţi întreaga lor LIBERTATE DE A ALEGE EI, fiecare, dacă VOR sau nu să beneficieze de ceva, de ceva de la tine sau altul, căci asta face parte din lecţia lor de transformare, lecţia Discriminării, ALEGEREA făcându-i să se menţină mereu în afara stării de Iubire, determinându-i să acceseze alte şi alte stări...
Este NECESARĂ şi UTILĂ această lecţie de viaţă, căci pentru ea suntem noi aici, acum, să putem EXPERIMENTA stări de conştiinţă alterate, modificate, care ne scot şi ne menţin în afara stării de Iubire din care spiritele noastre au luat... "naştere", starea de iubire (uniune) care a dat naştere Creaţiei şi stă la baza menţinerii ei în... transformare...
O să vi se pară... ciudat, ilogic, la prima vedere, acest raţionament, dar dacă meditaţi mai profund, veţi înţelege faptul că esenţa noastră spirituală este "născută din Iubire", cunoaşte Iubirea, este mereu cuplată la Sursă, căci altfel nici nu ar putea... exista, şi doar "a coborât" în această lume terestră, spre a putea experimenta alte stări de conştiinţă, adică ce... NU ESTE Iubirea, ce NU POATE FI EA!
Iubirea Este baza Uniunii, Unităţii, fără de care Sistemul nu poate... exista.
Este starea ce menţine echilibrul şi armonia, adică acea perfecţiune imuabilă în care nimic nu se poate... transforma.
Această lume nu este "o lume paradisiacă", o lume a iubirii, în mod... evident, căci este creată tocmai în scopul de a putea experimenta... lipsa iubirii prin neconştientizarea... prezenţei ei, a absenţei sale... aparente, deci trăirea în... iluzie, neadevăr, fals, minciună, în mod... ludic (în joacă), experimental.
De aceea distrugerea şi moartea sunt INERENTE acestei "lumi experimentale", acestui "joc al vieţii", chiar şi distrugerea acestei lumi, căci o lume care creează şi menţine ILUZIA că există şi ALTCEVA în afara Iubirii este una "falsă", iluzorie, trecătoare, ce nu poate exista la... nesfârşit, etern, ci doar se poate TransForma, continuu, neîncetat...
Este o pseudo lecţie de Iubire deoarece de fapt nu aveţi nevoie de lecţi de Iubire de la alţii, ci de lecţiile pe care le puteţi experimenta în astfel de "lumi", cum cea terestră, în care puteţi experimenta... iluzia, falsul, neadevărul, virtualul, irealul, distrugerea, moartea, separarea, individualizare, însinguratea, alienarea, înstrăinareaa, neplăcerea, durerea, suferinţa, tulburarea, disfuncţionalitatea, boala, nefericirea... căci ÎN Iubire NU există... nimic din... toate astea!
De aceea, această lume, acest joc al vieţii, este astfel conceput, creat, programat, încât să CONDIŢIONEZE toate fiinţele să poată să trăiască în ILUZIA de A FI ÎN AFARA IUBIRII, de a fi separat, individualizat, însingurat, personalizat...
Aşa că... nu iubirea este singurul şi unicul scop în viaţă, ci... experimentarea jocului de roluri în care ai multe de învăţat din ceea ce NU ESTE IUBIRE(A), din ceea ce nu poate... exista... acolo... dincolo, în... lumea reală, lumea iubirii, eternă, imuabilă, armonioasă, echilibrată, perfectă, în care nimic nu se poate... transforma...
De aceea, eu zic că, aici, acum, te poţi... bucura, de o imensă... Libertate, de a putea "trăi"... cum vrei, ce vrei, de a putea testa şi simţi ce nu este iubirea, şi ce se poate... transforma.
Jocul TransFormării este un joc... creativ, al creaţiei, al imaginaţiei, al libertăţii... totale de a alege şi crea, în... mintea ta...
Totul Este Spirit, Universul Este... Mental...
Ţine aproape, hai să ne jucăm împreună, dacă vrei a înţelege şi experimenta conştient ce înseamnă a te... TransForma ;) "
Kato
Lecturarea articolului:
Distribuie articolul, mulțumesc!
-DONEAZĂ, dacă ți-a plăcut, susține ceea ce-ți place :)
Donează prin PayPal, în contul reprezentat de acest mail: katonanico@gmail.com
Mulțumesc!
-CĂRŢI SPIRITUALITATE (şi nu numai) recomandate de Kato : http://loveblog4all.blogspot.com/2014/08/carti-spiritualitate.html
Evenimente generale Cluj Allevents.in:
-Dacă vrei să afli mai multe despre Kato şi activitatea lui : https://www.facebook.com/notes/806080502769226/
-De AICI(click aici) POŢI ASCULTA ŞI DOWNLOADA ÎN FORMAT AUDIO mp3 CREAŢIILE PERSONALE KATO, pentru a le putea asculta oriunde
-Dacă ţi-a plăcut, dă un click pe Like şi Distribuie, şi Abonează-te la postările noi ale acestui blog prin email, serviciul Feedburner, dând click aici: Subscribe to Love Blog 4 All by Email
-Apasă simultan tastele Ctrl şi D, pentru a adăuga acest site la Favorite (Bookmarks).
-Apasă simultan tastele Ctrl şi D, pentru a adăuga acest site la Favorite (Bookmarks).
-Pentru a găsi ceva specific pe blog, poţi căuta după termen, la "Căutare", în stânga sus, sau pe coloana din stânga jos la Etichetele asociate postărilor (cuvintele albastre, în ordine alfabetică).
-Abonează-te la marea videotecă de pe canalul meu youtube (dă click pe categoriile de playlisturi să se deschidă toate): http://youtube.com/user/katonanico
-Te poţi Abona şi la blogul meu "SPIRIT", să primeşti notificări pt postările noi, pe email, aici: Subscribe to Spirit by Email
-Te invit să vizitezi şi mai noul meu blog : "Kato - Parapsihologie, Extrasenzorial" - http://katoparapsihologieextrasenzorial.blogspot.ro/
-Fă economie de timp şi bani, efectuând cumpărături online prin accesarea promoţiilor din reclame, susţinând totodată astfel şi acest blog.
Mulţumesc !
-Aici ai linkul către CUPRINSUL blogului, cu lista tuturor postărilor, pe Categorii, plus toate articolele de pe siteurile mele "Spirit" şi "Kato - Parapsihologie, Extrasenzorial", peste 500 articole ! http://loveblog4all.blogspot.com/2015/11/toate-postarile-blogului-linkurile.html
SOFTWARE Prezentări Multimedia, Editare Foto, Video 2D, 3D, Webdesign, Webinarii, Email Marketing, etc. Promoţii şi Bonusuri...