Poți asculta articolul, ca podcast, aici:
Glossă de Mihai Eminescu
Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi și nouă toate;
Ce e rău și ce e bine
Tu te-ntreabă și socoate;
Nu spera și nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.
Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ține toate minte
Și ar sta să le asculte?...
Tu așează-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deșarte
Vreme trece, vreme vine .
Nici încline a ei limbă
Recea cumpăn-a gândirii
Înspre clipa ce se schimbă
Pentru masca fericirii,
Ce din moartea ei se naște
Și o clipă ține poate;
Pentru cine o cunoaște
Toate-s vechi și nouă toate.
Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui
Joace unul și pe patru
Totuși tu ghici-vei chipu-i,
Și de plânge, de se ceartă,
Tu în colț petreci în tine
Și-nțelegi din a lor artă
Ce e rău și ce e bine.
Viitorul și trecutul
Sunt a filei două fețe,
Vede-n capăt începutul
Cine știe să le-nvețe;
Tot ce-a fost ori o să fie
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă și socoate .
Căci acelorași mijloace
Se supun câte există,
Și de mii de ani încoace
Lumea-i veselă și tristă;
Alte măști, aceeași piesă,
Alte guri, aceeași gamă,
Amăgit atât de-adese
Nu spera și nu ai teamă.
Nu spera când vezi mișeii
La izbândă făcând punte,
Te-or întrece nătărăii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teamă n-ai, căta-vor iarăși
Între dânșii să se plece,
Nu te prinde lor tovarăș
Ce e val, ca valul trece.
Cu un cântec de sirenă,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca să schimbe-actorii-n scenă,
Te momește în vârteje;
Tu pe-alături te strecoară,
Nu băga nici chiar de seamă,
Din cărarea ta afară
De te-ndeamnă, de te cheamă.
De te-ating, să feri în laturi,
De hulesc, să taci din gură;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Dacă știi a lor măsură;
Zică toți ce vor să zică,
Treacă-n lume cine-o trece;
Ca să nu-ndrăgești nimică,
Tu rămâi la toate rece.
Tu rămâi la toate rece,
De te-ndeamnă, de te cheamă;
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera și nu ai teamă;
Te întreabă și socoate
Ce e rău și ce e bine;
Toate-s vechi și nouă toate:
Vreme trece, vreme vine.
Ce tip de om afirmă: rău cu rău da mai rău fără rău?
Dependentul, oare?
Ne-ar fi cu adevărat mai bine dacă nu ar exista nimic rău în viața noastră, nici o neplăcere, nici o suferință?
Ar fi posibil așa ceva, sau viața și răul sunt inseparabile, vin la pachet, automat, și fără rău nu este posibilă de fapt nici viața?
"Go and sin no more", " du-te și nu mai păcătui" - replica asta a lui Isus, din film, mi-a rămas întipărită în memorie. Vindecă bolnavul, ca și cum l-ar elibera de păcatele sale, care i-au adus boala, suferința.

Și spune să nu mai păcătuiască, în sensul de a nu mai suferi din nou.
Pacatul cu voie e una, dar cel fără de voie exprimă o greșeală neconștientizată, și este imposibil să nu facem păcate fără de voie, să nu greșim deloc, nu-i așa?
Pacatul cu voie e una, dar cel fără de voie exprimă o greșeală neconștientizată, și este imposibil să nu facem păcate fără de voie, să nu greșim deloc, nu-i așa?
Deci îmi pare imposibil să nu suferim efectele greșelilor noastre, iar răul, suferința, boala, par a fi un semnal, un indiciu, pentru a conștientiza că am greșit fără să ne dăm seama.
Pare logic, dar este adevărat sau fals acest raționament, oare?
Dacă e adevărat, atunci răul - suferința, fac parte din viața noastră, sunt o parte esențială.
Dar avem, totuși, și ceva instrumente prin care ne putem elibera de rău, suferință, prin care putem "repara" efectele greșelile noastre, când ajungem să le conștientizăm, prin care putem întrerupe lanțul suferinței, cum ar fi cererea de iertare, împăcarea cu cel față de care ai greșit, împăcarea cu tine însuți...
Eliberarea de vină, de vinovăție, pare a fi același lucru cu eliberarea de păcat, de efectul rău, de suferință, de boală.
"Iertarea păcatelor" pare a fi același lucru cu eliberarea de rău, de suferința inerentă atrasă automat de păcat, de greșelile făcute anterior, curățare de karma negativă, altfel spus.
"Iertarea păcatelor" mi se pare un concept foarte interesant.
Pot fi iertate păcatele cuiva, dacă el nu se "căiește", dacă el nu cere iertarea?
Pare că nu, căci doar cel ce cere i se va da, și vorba aia, trebuie să ceri cu credință, să crezi că poți obține ceea ce ceri.
Isus de această credință vorbea, și mă gândesc uneori la cazul romanului care a venit să ceară lui Isus vindecarea slugii sale, și a obținut-o prin credința sa.
Asta ar demonstra faptul că rugăciunile / cererile pe care le adresăm pentru alții, pot avea efect, dacă avem credință destulă că ele au efect.
Deci, putem influența lumea, pe alții, în bine, dacă credem cu tărie că putem face asta.
Mi se pare un lucru minunat, că este posibil asta, să poți face asta, să o faci.
Cere și ți se va da.

Dar dacă ceri pentru altul, ca pentru tine însuți, i se va da și lui, prin credința ta.
Câți oameni, oare, cred în posibilitatea și oportunitatea asta, în această ”putere” pe care orice om o are, ca resursă, potențial?
Câți oameni pot să ceară, pentru altul, ca pentru sine însuși?
Câți oameni au fost educați și învățați să își descopere această capacitate, să și-o dezvolte, și să o folosească, spre binele tuturor?
Cere și ți se va da, în general nu funcționează instant, la prima încercare, ca să zicem așa, ci este nevoie de fermitate, claritate, și de multe ori chiar de repetarea cererii, adică reîntărirea ei, cum este cazul rugăciunii spuse în mod repetat, repetiția fiind cheia succesului.
Religiile cunosc asta, acest principiu, forța și puterea repetiției, reactualizării.
Legea Atracției ne spune că manifestăm / atragem în viața noastră, lucrurile la care ne gândim în mod predominant, repetat, obsedant, indiferent că îți dorești sau nu acele lucruri cae sunt predominant în atenția ta.
Deci în general există o perioadă de latență, de timp, între emiterea cererii (focusarea atenției pe ceva exact) și manifestarea în viața ta.
Din cauza asta, mulți oameni nu au răbdarea necesară, renunță prea ușor, și devin convinși că principiul nu funcționează în practică.
Unele ”cereri” se pot împlini chiar și după ce ai încetat să le mai emiți, când intri într-o stare de relaxare.

Iartă Doamne greșelile (păcatele) noastre, precum iertăm și noi greșiților noștri.
Analogie: Dă-ne nouă Doamne, ce cerem, așa cum dăm și noi celor care ne cer.
Și dă-ne Doamne, fără a cere, așa cum dăm și noi altora fără să ne ceară.
Deci poartă-te cu ceilalți oameni așa cum ai vrea să se poarte și ei cu tine, și Divinitatea cu tine, și oferă, ca să poți primi, altfel blochezi ciclul dare-primire al transformării.
Este ca și cum Divinitatea este în noi toți, în fiecare, nu-i așa?
”Adevărat zic vouă, întrucât ce aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut.
Adevărat zic vouă: Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut.”
Nimic nu se câștigă, nimic nu se pierde, totul se transformă, totul se compensează...
Un film scurt motivațional interesant, chiar emoționant
Pentru cei cărora le place să citească comentariile:
Genoveva Tomescu - Eu mă-ntreb de ce optimistul e mai pesimist decât pesimistul. :)

Așa că răspunsul optimistului e o glumă sau o eroare.
Dincolo de aspectul ăsta, un realist observă că există atât binele cât și răul.
Ar putea aprecia corect și că poate fi mai rău decât susține pesimistul.
Totuși tre să existe o bază de raportare și niscaiva capacități specifice gândirii realiste pentru a da un răspuns realist, cât mai aproape de adevăr și, bineînțeles, cât mai obiectiv cu putință, ceea ce e greu de realizat.
Deci, părerea mea, e că un realist ar întreba mai întâi la ce ne referim/ raportăm pentru a începe o analiză.
Kato - Există un tip de optimist care nu acceptă limitările, pe ”nu se poate”, ”nu pot”, și fiind centrat pe această fixație, acest tipar, poate aluneca în ambele sensuri ale dualismului bine-rău, acceptând și crezând că ”se poate”, ”totul este posibil”, ”totul se poate”.

Optimismul său nu cunoaște limite, nu acceptă limite, îngrădiri, blocaje, și ar putea chiar, pentru a demonstra că se poate, să îți arate că se poate și mai... rău, și că nu are rost să fii pesimist, limitat, crezând că nu se poate. :)
Se poate mai rău, se poate mai bine, totul depinde de tine, de credința ta, nu te autolimita, blabla... :)
Restul comentariilor accesați-le dând click pe imaginea de mai jos
Urare pentru voi: May the Force be with You! (Forța fie cu voi):)
Lecturarea articolului, cu comentarii în plus, inclusă în playlistul meu youtube ”Creații personale Kato”.
Abonează-te la canalul meu youtube să fii la curent cu noutățile.
Distribuie articolul dacă ți-a plăcut, mulțumesc!
-DONEAZĂ, dacă ți-a plăcut, susține ceea ce-ți place :)
Vizitează Forumul Portal Spiritual Kato - forum de informare și discuții NOU creat: https://kato-portal-spiritual.ro/forum/
-Dacă vrei să afli mai multe despre Kato şi activitatea lui : https://www.facebook.com/notes/806080502769226/
-Abonează-te la marea videotecă de pe canalul meu youtube (dă click pe categoriile de playlisturi să se deschidă toate): http://youtube.com/user/katonanico
Urare pentru voi: May the Force be with You! (Forța fie cu voi):)
Lecturarea articolului, cu comentarii în plus, inclusă în playlistul meu youtube ”Creații personale Kato”.
Abonează-te la canalul meu youtube să fii la curent cu noutățile.
Distribuie articolul dacă ți-a plăcut, mulțumesc!
-DONEAZĂ, dacă ți-a plăcut, susține ceea ce-ți place :)
Donează prin PayPal, în contul reprezentat de acest mail: katonanico@gmail.com
Mulțumesc!
-CĂRŢI SPIRITUALITATE (şi nu numai) recomandate de Kato : http://loveblog4all.blogspot.com/2014/08/carti-spiritualitate.html
Evenimente generale Cluj Allevents.in:
-Dacă vrei să afli mai multe despre Kato şi activitatea lui : https://www.facebook.com/notes/806080502769226/
Mai multe despre Kato : | Facebook
Resurse utile - Dezvoltare Spirituală : Toate siteurile de mai jos sunt administrate de mine şi vei găsi informaţii utile aici 1. Profil Googl
-De AICI(click aici) POŢI ASCULTA ŞI DOWNLOADA ÎN FORMAT AUDIO mp3 CREAŢIILE PERSONALE KATO, pentru a le putea asculta oriunde
-Dacă ţi-a plăcut, dă un click pe Like şi Distribuie, şi Abonează-te la postările noi ale acestui blog prin email, serviciul Feedburner, dând click aici: Subscribe to Love Blog 4 All by Email
-Apasă simultan tastele Ctrl şi D, pentru a adăuga acest site la Favorite (Bookmarks).
-Apasă simultan tastele Ctrl şi D, pentru a adăuga acest site la Favorite (Bookmarks).
-Pentru a găsi ceva specific pe blog, poţi căuta după termen, la "Căutare", în stânga sus, sau pe coloana din stânga jos la Etichetele asociate postărilor (cuvintele albastre, în ordine alfabetică).
-Abonează-te la marea videotecă de pe canalul meu youtube (dă click pe categoriile de playlisturi să se deschidă toate): http://youtube.com/user/katonanico
-Te poţi Abona şi la blogul meu "SPIRIT", să primeşti notificări pt postările noi, pe email, aici: Subscribe to Spirit by Email
-Te invit să vizitezi şi mai noul meu blog : "Kato - Parapsihologie, Extrasenzorial" - http://katoparapsihologieextrasenzorial.blogspot.ro/
-Fă economie de timp şi bani, efectuând cumpărături online prin accesarea promoţiilor din reclame, susţinând totodată astfel şi acest blog.
Mulţumesc !
-Aici ai linkul către CUPRINSUL blogului, cu lista tuturor postărilor, pe Categorii, plus toate articolele de pe siteurile mele "Spirit" şi "Kato - Parapsihologie, Extrasenzorial", peste 500 articole ! http://loveblog4all.blogspot.com/2015/11/toate-postarile-blogului-linkurile.html
Softuri utile pt reclame video la preț foarte bun
Vinci3D https://pdctrk.com/a/58cc93f9
Explaindio https://pdctrk.com/a/261014d3
StopMotionCreator https://pdctrk.com/a/f7520ab5
UpNextEngage https://pdctrk.com/a/32e6486e
Storyxy https://pdctrk.com/a/5431c4de
Promoyze https://pdctrk.com/a/046bdb94
AscendPages https://pdctrk.com/a/4a3854b7
OptInUp https://pdctrk.com/a/be6f28af
FanInviter https://pdctrk.com/a/d6967d36

Viddipop https://pdctrk.com/a/76d4438c
SOFTWARE Prezentări Multimedia, Editare Foto, Video 2D, 3D, Webdesign, Webinarii, Email Marketing, etc. Promoţii şi Bonusuri...