Tot ce există, materii şi fiinţe, trebuie să-şi schimbe starea, să se transforme, în mod continuu.
Toate lucrurile şi fiinţele care au luat naştere vor avea şi o moarte, toate trec prin diferite faze, de la creaţia, până la distrugerea lor.
Omenirea nu este încă lămurită ce reprezintă fenomenul morţii, şi ce se află dincolo de această experienţă.
Marii iniţiaţi au cunoscut, şi cunosc cauza şi scopul acestui fenomen.
Restul omenirii a fost şi este neştiutoare, şi prea ignorantă pentru a putea înţelege tainele şi actele intime ce au loc cu prilejul trecerii din lumea materiei grosiere, în cea a materiei mai subtile, eterice.
În ziua de azi, orizontul înţelegerii umane s-a mai lărgit, datorită dezvoltării ştiinţifice pe toate planurile şi domeniile cunoaşterii, şi este posibil să se reveleze unui număr mai mare de oameni seria de fenomene ce au loc în timpul desprinderii entităţii spirituale din haina sa terestră.
Mediumii umani au fost şi sunt persoane prin intermediul cărora entităţile spirituale revelează oamenilor întregul proces al morţii, modul în care se face trecerea din starea fizică, corporală, în cea necorporală fizic, spirituală.
Aceştia văd entităţile spirituale şi aud vorbirea lor exprimată prin gânduri ce par a fi vorbire omenească.
Pentru un asemenea om, moartea nu mai prezintă un aspect îngrozitor, el văzând toate etapele morţii, actul morţii în toată desfăşurarea ei, înţelege că moartea nu este decât un fapt ce înlesneşte omului ascensiunea pe scara evoluţiei veşnice.
Este o necesitate faptul ca fiecare om să ştie ce este moartea, să înţeleagă şi să se convingă de rostul acestui act din existenţa sa, pentru a scăpa de teama gândului morţii sale.
Cunoscând Adevărul, nu va mai fi copleşit de durerea pierderii unor fiinţe dragi, înţelegând faptul că ele rămân în continuare "în apropiere".
Trecerea de la o stare la alta, este un fenomen comun întregii creaţii.
Apa este lichidă, si poate trece, în anumite condiţii, în stare solidă, gazoasă sau radiantă,si în orice stare s-ar afla,tot apă rămâne.
Apa este lichidă, si poate trece, în anumite condiţii, în stare solidă, gazoasă sau radiantă,si în orice stare s-ar afla,tot apă rămâne.
Mineralul dilatat prin căldură, contactat prin frig, crapă, se sfărâmă în bucăţele, facandu-se praf, constituind solul pamantului.
La rândul său, praful este dizolvat de apa ploilor, prefăcut în soluţie lichida, şi absorbit în corpul plantelor, unde se preface în materia constitutivă a plantei.
Ignorantul, privind o plantă, nici nu bănuieşte că în interiorul ei există aceleaşi minerale pe care calcă picioarele lui.
Plantele mor, animalele mor şi ele, sunt părăsite de sufletul lor, de acel principiu care le dă și intreține viaţa.
Planetele şi stelele, dupa o periodă de timp se destramă, se pulverizează şi apoi se risipesc în spaţiu, pulberea lor fluidizându-se mai târziu şi reîntorcându-se la izvorul de unde au purces cândva, cu multe veacuri în urmă.
Ignorantul, privind o plantă, nici nu bănuieşte că în interiorul ei există aceleaşi minerale pe care calcă picioarele lui.
Plantele mor, animalele mor şi ele, sunt părăsite de sufletul lor, de acel principiu care le dă și intreține viaţa.
Planetele şi stelele, dupa o periodă de timp se destramă, se pulverizează şi apoi se risipesc în spaţiu, pulberea lor fluidizându-se mai târziu şi reîntorcându-se la izvorul de unde au purces cândva, cu multe veacuri în urmă.
În lumina adevărului, viaţa omului dobândeşte un alt înţeles, si moartea devine un eveniment firesc, necesar, si chiar fericit, omul scapand din întunericul vieţii pământeşti, pentru a trece într-o lume de lumină, spre un alt fel de existenta, alte experiente, scapand de suferinţele şi grijile permanente terestre, trecand într-o lume altfel de lume.
Este o necesitate ca omul să cunoască ce se va petrece cu el în momentul morţii, pentru ca acest prag ce desparte cele două existenţe, cea terestră, corporală, şi cea necorporală, mai spiritualizată, să fie trecut cu toată încrederea, deoarece numai astfel îşi poate redobândi repede conştiinţa în momentul intrării în celălalt plan.
Dacă, la ora fatală, omul vine cu idei false din lumea terestră, rămâne sub domeniul fricii şi al neştiinţei, iar trecerea se va face greu, cu o agonie prelungită; în plus, ajuns acolo, multă vreme spiritul nu e lămurit unde se află, ce s-a întâmplat cu el, se zbate în neştiinţă, şi uneori foarte târziu, află că nu mai este în lumea fizică, ci într-o lume formată dintr-o materie diferită şi în condiţii cu totul deosebite de cele pământeşti.
Este o necesitate ca omul să cunoască ce se va petrece cu el în momentul morţii, pentru ca acest prag ce desparte cele două existenţe, cea terestră, corporală, şi cea necorporală, mai spiritualizată, să fie trecut cu toată încrederea, deoarece numai astfel îşi poate redobândi repede conştiinţa în momentul intrării în celălalt plan.
Dacă, la ora fatală, omul vine cu idei false din lumea terestră, rămâne sub domeniul fricii şi al neştiinţei, iar trecerea se va face greu, cu o agonie prelungită; în plus, ajuns acolo, multă vreme spiritul nu e lămurit unde se află, ce s-a întâmplat cu el, se zbate în neştiinţă, şi uneori foarte târziu, află că nu mai este în lumea fizică, ci într-o lume formată dintr-o materie diferită şi în condiţii cu totul deosebite de cele pământeşti.
Acest act general şi natural a generat nenumărate presupuneri şi diferitele credinţe.
Astfel, cei care pretind că ar cunoaşte mecanismele lumii fizice, nu văd în viaţa plantelor, animalelor şi a omului decât fenomene fizice, chimice şi biologice, considerând că viaţa omului este trăită acum pe pământ, şi nu este altceva decât rezultatul funcţiilor aparatelor şi sistemelor din organismul său.
O altă categorie de oameni cred că mai există poate ceva dincolo de moartea trupului.
O altă categorie de oameni cred că mai există poate ceva dincolo de moartea trupului.
Ei vorbesc despre o viaţă din lumea cealaltă, deşi nu ştiu ce este, cum este, unde este acea lume şi cum îşi duce omul acea viaţă.
Aceşti oameni, suflete bune, miloase, cumpătate în fapte şi în cuvinte, cred în afirmaţiile reprezentanţilor bisericii de care aparţin, şi anume că există o altă viaţă, pentru care omul trebuie să se silească să o dobândească.
Dar slujitorii bisericii nu pot da nici o lămurire despre această viaţă spirituală, deoarece, ei înşişi au pierdut orice contact cu Cerul, rămânând doar cu zidurile bisericilor care au devenit simple construcţii.
Dar slujitorii bisericii nu pot da nici o lămurire despre această viaţă spirituală, deoarece, ei înşişi au pierdut orice contact cu Cerul, rămânând doar cu zidurile bisericilor care au devenit simple construcţii.
Reprezentanţii bisericilor nu sunt în stare să explice sau să descrie nimic din fenomenele sau fiinţele sferelor cereşti, ei doar impunând o simplă afirmaţie care te lasă rece şi nu te scoate din cercul îndoielii.
Oamenii ar dori să se conformeze unei vieţi exemplare, dar nu se pot scutura de apăsătoarea şi zdrobitoarea îndoială.
Și mai există oameni, foarte puţini la număr, care cunoscând ceva din ceea ce se află dincolo de vălul ce desparte lumea vizibilă de cea invizibilă, se silesc să-şi ducă existenţa terestră în deplină cunoştinţă de urmările ei, pentru a putea, după moartea trupului lor, să se bucure de o viaţă spirituală cât mai fericită.
Există, deci, cel puţin trei categorii principale de oameni care au vederi deosebite asupra vieţii.
Unii nu cred în existenţa vieţii dincolo de moarte.
Alţii înclină a crede, şi ca atare se silesc să dobândească fericirea cerească, dar nu ştiu cum o fi şi unde o fi.
Iar a treia categorie cunoaşte o parte din Adevăr şi se sileşte să ducă o viaţă corectă, ştiind că ceea ce seamănă în viaţa terestră, va culege în vieţile viitoare.
Occidentalii, cu viaţa lor intensă, cu goana după realizări pământeşti, cu frământări pentru câştiguri materiale, acordă prea puţină atenţie preocupărilor sufleteşti.
Popoarele Orientului, pe lângă satisfacerea vieţii trupeşti, acordă o atenţie deosebită necesităţilor sufleteşti şi spirituale; din această cauză, puterile lor sufleteşti sunt mai mari.
Astfel se explică numărul mare al celor care se bucură de facultăţi spirituale în rândul acestor popoare, pe când în ţările occidentale persoanele clarvăzătoare sunt foarte rare.
Și mai există oameni, foarte puţini la număr, care cunoscând ceva din ceea ce se află dincolo de vălul ce desparte lumea vizibilă de cea invizibilă, se silesc să-şi ducă existenţa terestră în deplină cunoştinţă de urmările ei, pentru a putea, după moartea trupului lor, să se bucure de o viaţă spirituală cât mai fericită.
Există, deci, cel puţin trei categorii principale de oameni care au vederi deosebite asupra vieţii.
Unii nu cred în existenţa vieţii dincolo de moarte.
Alţii înclină a crede, şi ca atare se silesc să dobândească fericirea cerească, dar nu ştiu cum o fi şi unde o fi.
Iar a treia categorie cunoaşte o parte din Adevăr şi se sileşte să ducă o viaţă corectă, ştiind că ceea ce seamănă în viaţa terestră, va culege în vieţile viitoare.
Occidentalii, cu viaţa lor intensă, cu goana după realizări pământeşti, cu frământări pentru câştiguri materiale, acordă prea puţină atenţie preocupărilor sufleteşti.
Popoarele Orientului, pe lângă satisfacerea vieţii trupeşti, acordă o atenţie deosebită necesităţilor sufleteşti şi spirituale; din această cauză, puterile lor sufleteşti sunt mai mari.
Astfel se explică numărul mare al celor care se bucură de facultăţi spirituale în rândul acestor popoare, pe când în ţările occidentale persoanele clarvăzătoare sunt foarte rare.
S-ar fi cuvenit ca aceste taine să fie cunoscute de preoţimea tuturor religiilor şi să fie comunicate omului, dar cei care le cunosc o ţin ascunsă.
Preoţimea creştină, care a cunoscut şi propovăduit timp de două sute de ani după plecarea Domnului din preajma Pământului, nemurirea spiritului şi reîntruparea acestuia, a pierdut cunoaşterea referitoare la lumea invizibilă, iar azi, neştiutoare, se mărgineşte să propovăduiască doar dogma referitoare la conduita vieţii fizice.
Ea nu mai este în măsură să explice viaţa omului după moarte, mărginindu-se doar la simple afirmaţii despre o viaţă plină de chinuri în iad, pentru cei care s-au făcut culpabili în lumea pământeană, şi de o viaţă fericită în rai, pentru cei care s-au conformat preceptelor propovăduite de Sfânta Scriptură, interpretată de fiecare biserică după bunul său plac, prin judecăţi infirme şi mărginite.
Unde este iadul şi raiul, sub ce formă şi cât timp îşi petrece omul existenţa în aceste locuri, nu ştie nici ea.
Biserica era iniţial în posesia Adevărului, dar azi nu mai este în măsură să ne descrie originea vieţii, rolul vieţii şi legile care îi domină evoluţia, în eternitate.
Preoţimea creştină, care a cunoscut şi propovăduit timp de două sute de ani după plecarea Domnului din preajma Pământului, nemurirea spiritului şi reîntruparea acestuia, a pierdut cunoaşterea referitoare la lumea invizibilă, iar azi, neştiutoare, se mărgineşte să propovăduiască doar dogma referitoare la conduita vieţii fizice.
Ea nu mai este în măsură să explice viaţa omului după moarte, mărginindu-se doar la simple afirmaţii despre o viaţă plină de chinuri în iad, pentru cei care s-au făcut culpabili în lumea pământeană, şi de o viaţă fericită în rai, pentru cei care s-au conformat preceptelor propovăduite de Sfânta Scriptură, interpretată de fiecare biserică după bunul său plac, prin judecăţi infirme şi mărginite.
Unde este iadul şi raiul, sub ce formă şi cât timp îşi petrece omul existenţa în aceste locuri, nu ştie nici ea.
Biserica era iniţial în posesia Adevărului, dar azi nu mai este în măsură să ne descrie originea vieţii, rolul vieţii şi legile care îi domină evoluţia, în eternitate.
În timpurile îndepărtate, iniţiaţii transmiteau oral discipolilor aceste cunoştinţe, iar în prezent, se aştern pe hârtie, formând diferite tratate.
Dacă explicaţiile referitoare la modul în care moare omul, cum se reîntrupează şi traiul său în spaţiu, ca entitate spirituală, se potrivesc la mii de comunicări făcute în timpuri diferite, unor persoane clarvăzătoare, străine între ele şi aflate în ţări îndepărtate unele de altele, este ilogic să nu le dai crezare.
Dacă explicaţiile referitoare la modul în care moare omul, cum se reîntrupează şi traiul său în spaţiu, ca entitate spirituală, se potrivesc la mii de comunicări făcute în timpuri diferite, unor persoane clarvăzătoare, străine între ele şi aflate în ţări îndepărtate unele de altele, este ilogic să nu le dai crezare.
Logica si bunul-simţ ar trebui sa te determine să citeşti, să cercetezi şi să cauţi să te convingi prin propriile tale simţuri.
Oricine are posibilitatea si ocazia să descopere comunicările entităţilor spirituale luminoase, coborâte printre noi, pământenii.
Oricine are posibilitatea si ocazia să descopere comunicările entităţilor spirituale luminoase, coborâte printre noi, pământenii.
Prin aceste comunicări ele ne descriu existenţa lor în imensitatea spaţiilor, senzaţiile trăite cu ocazia trecerii pragului morţii; oferindu-ne totodată sublime sfaturi prin care să ducem o viaţă cumpatata, frăţească, pentru a ne bucura de fericirea vieţii spaţiale.
Cunoscându-se aceste taine, omenirea va vedea în actul morţii o simplă trecere de la o formă de viaţă la alta.
Evolutia unei entităţi spirituale nu se măsoară după rangul său social pământesc, după cunoştinţele sale lumeşti, ci după vechimea scânteii sale divine, după gradul său de evoluţie morală şi intelectuală.
Deşi omenirea este încă departe de cunoaşterea înaltelor taine ale naturii, totuşi citirea şi auzirea lor o pune pe gânduri, şi într-o oarecare măsură îşi va schimba conduita, pentru că ideile lucrează asupra ei asemenea unor forţe, îndemnând-o să nu mai genereze cauze ale căror efecte se vor întoarce împotriva ei.
Cunoscând câte puţin din aceste taine, linia vieţii umane va fi mai fermă, mai demnă, şi moartea nu va mai stârni groaza încercată de toţi cei care nu cunosc Adevărul.
Cunoscându-se aceste taine, omenirea va vedea în actul morţii o simplă trecere de la o formă de viaţă la alta.
Evolutia unei entităţi spirituale nu se măsoară după rangul său social pământesc, după cunoştinţele sale lumeşti, ci după vechimea scânteii sale divine, după gradul său de evoluţie morală şi intelectuală.
Deşi omenirea este încă departe de cunoaşterea înaltelor taine ale naturii, totuşi citirea şi auzirea lor o pune pe gânduri, şi într-o oarecare măsură îşi va schimba conduita, pentru că ideile lucrează asupra ei asemenea unor forţe, îndemnând-o să nu mai genereze cauze ale căror efecte se vor întoarce împotriva ei.
Cunoscând câte puţin din aceste taine, linia vieţii umane va fi mai fermă, mai demnă, şi moartea nu va mai stârni groaza încercată de toţi cei care nu cunosc Adevărul.
Cunoştinţele cu privire la univers şi viaţă constituie o ştiinţă, pentru că fenomenele se produc veşnic după aceleaşi legi, norme fixe, după care se desfăşoară viaţa. Or o sumă de legi ce privesc aceleaşi fenomene, produse totdeauna în aceleaşi condiţii, formează o ştiinţă.
Dar această ştiinţă te poartă către Autorul tuturor forţelor şi legilor stabilite, la Fiinţa supremă, Tatăl creator.
Raportul dintre om şi Creatorul lumilor văzute şi nevăzute se numeşte religie. Cunoaşterea acestei ştiinţe nu te va mai lăsa să cazi în greşeala atâtor bănuieli şi superstiţii, ce bântuie omenirea.
Când va ajunge să se convingă că moartea e un act absolut natural, ca orice necesitate fiziologică, fiind o trecere necesară dintr-o formă de trai într-alta, omul nu va mai cădea în greşeala de a plange plecarea celor dragi.
El va şti că durerea sa produce vibraţii, a căror unde eterice străbat spaţiile din jurul pământului.
Dar această ştiinţă te poartă către Autorul tuturor forţelor şi legilor stabilite, la Fiinţa supremă, Tatăl creator.
Raportul dintre om şi Creatorul lumilor văzute şi nevăzute se numeşte religie. Cunoaşterea acestei ştiinţe nu te va mai lăsa să cazi în greşeala atâtor bănuieli şi superstiţii, ce bântuie omenirea.
Când va ajunge să se convingă că moartea e un act absolut natural, ca orice necesitate fiziologică, fiind o trecere necesară dintr-o formă de trai într-alta, omul nu va mai cădea în greşeala de a plange plecarea celor dragi.
El va şti că durerea sa produce vibraţii, a căror unde eterice străbat spaţiile din jurul pământului.
Aceste unde, având o anumită forţă, o anumită lungime de undă, merg şi se adresează direct celui plecat din lumea fizică, producând asupra lui o impresie penibilă.
Sărmanul spirit, nici nu şi-a revenit bine din zăpăceala trecerii pe poarta morţii şi este copleşit de tristeţea, de vibraţiile simţămintelor de durere, jale şi deznădejde ale celor rămaşi în lumea fizică.
Sărmanul spirit, nici nu şi-a revenit bine din zăpăceala trecerii pe poarta morţii şi este copleşit de tristeţea, de vibraţiile simţămintelor de durere, jale şi deznădejde ale celor rămaşi în lumea fizică.
Această durere îl zguduie atât de mult, îl tulbură atât de puternic, încât multă vreme nu-şi poate lămuri noua stare, şi foarte târziu ia cunoştinţă pe deplin de mediul unde se află.
Suferinţele iubiţilor săi lăsaţi jos, în planul pământesc, îl întristează atât de mult, încât, în loc să-l ajute la desluşirea noii situaţii, la avansarea lui, aceştia îl trag în jos, lângă ei, aproape de pământ, şi nu-i dau posibilitatea sufletească să se despartă de ei, pentru a se înălţa în sfera cerească, în zona spaţială, cuvenită gradului său evolutiv.
Astfel, îi fac un rău, din necunoaşterea legilor vieţii şi ale morţii, şi din egoismul lor că nu-l mai au fizic printre ei.
Orice efort este insuficient pentru a convinge, pentru a îndemna pe toată lumea să se lase de doliu, de haina neagră, de crepul de jale, semnul deznădejdii, al regretului plecării în lumea luminii, al celui drag.
Nu mai este nevoie de aceste demonstraţii arhaice, de pe vremea când omenirea abia se orienta în viaţă.
Suferinţele iubiţilor săi lăsaţi jos, în planul pământesc, îl întristează atât de mult, încât, în loc să-l ajute la desluşirea noii situaţii, la avansarea lui, aceştia îl trag în jos, lângă ei, aproape de pământ, şi nu-i dau posibilitatea sufletească să se despartă de ei, pentru a se înălţa în sfera cerească, în zona spaţială, cuvenită gradului său evolutiv.
Astfel, îi fac un rău, din necunoaşterea legilor vieţii şi ale morţii, şi din egoismul lor că nu-l mai au fizic printre ei.
Orice efort este insuficient pentru a convinge, pentru a îndemna pe toată lumea să se lase de doliu, de haina neagră, de crepul de jale, semnul deznădejdii, al regretului plecării în lumea luminii, al celui drag.
Nu mai este nevoie de aceste demonstraţii arhaice, de pe vremea când omenirea abia se orienta în viaţă.
A trecut vremea când în mormânt se puneau bani pentru ca defunctul să aibă cu ce plăti transportul şi taxele pe la diferitele vămi cereşti, sau era îngropat cu armele sale.
Au fost timpuri de grozavă ignoranţă, când se îngropa sau se ardea soţia, sclavul şi calul celui plecat în lumea sferelor cereşti.
Dacă îi iubiţi cu adevărat pe cei plecaţi de lângă voi, nu-i mai plângeţi, căci aceste lacrimi îi ard fluidic, cum arde focul trupul vostru.
Au fost timpuri de grozavă ignoranţă, când se îngropa sau se ardea soţia, sclavul şi calul celui plecat în lumea sferelor cereşti.
Dacă îi iubiţi cu adevărat pe cei plecaţi de lângă voi, nu-i mai plângeţi, căci aceste lacrimi îi ard fluidic, cum arde focul trupul vostru.
Este mai bine, mai demn, mai spiritual, să vă înălţaţi gândul cu iubire, cu respect, rugându-vă zilnic pentru luminarea şi avansarea pe cărarea vieţii lor veşnice.
Alături de aceste rugăciuni este de mare folos, pentru cel ce se roagă şi pentru cel pentru care se roagă,ca vorba sau gândul să fie tradus în faptă.
Tot ce există în natură, de la electron la univers, e legat unul de altul, formând un bloc condus pe calea destinului spre mai bine, mai frumos, spre perfect.
Tatăl doreşte ca omul, deşi absolut liber în gândurile, vorbele şi mai ales pe faptele sale, să lucreze la marea operă de solidaritate, la ajutorarea celui slab, la mângâierea celui întristat, la adăpostirea, îmbrăcarea şi hrănirea celui în mizerie.
În această idee, având în vedere legea solidarităţii, ajutaţi, în numele celui plecat, după posibilitatea voastră, pe orice nenorocit ieşit în cale, indiferent de neam sau religie.
Prin aceasta ajutaţi un greşit al vieţii, din alte întrupări, iar pe de altă parte ajutaţi pe iubitul vostru din spaţiu, care în virtutea legii corespondenţei va primi unde fluidice superioare şi situaţia lui se va îmbunătăţi.
Nu există entitate spirituală, care, după ce a părăsit lumea fizică, să nu coboare la suprafaţa pământului, pentru a-i vizita pe cei lăsaţi jos, pentru a-i sugestiona cu îndemnuri de curaj sau a-i ajuta, dându-le fluide de întărire fizică, de sănătate, ori chiar să-i ajute efectiv în activitatea lor intelectuală sau fizică.
Evident, spiritele neavând trup, nu pot ajuta în această direcţie decât pe cale fluidică - materie pe care o concentrează cu puterea voinţei şi a gândului lor până aproape de a deveni o forţă fizică.
Ele vin mereu lângă noi, ne îmbrăţişează, ne sărută, îşi sprijină capul pe pieptul nostru, dar având vehicole formate din materii subtile celei fizice, rămân imperceptibile organelor noastre senzoriale.
Se întristează când ne văd şi ne fac cunoscută prezenţa lor prin mici semne: trosnituri de obiecte, ciocănituri în oglindă sau geam, spargerea de la sine a unui pahar, ori printr-o străfulgerare, dacă odaia este întunecată.
Va veni vremea când omenirea, avansând mereu pe cărarea nevăzută a progresului spiritual, va ajunge să-i vadă şi să-i audă pe cei din lumea spaţială.
Prin concentrare mentală, oamenii trupeşti vor lua legătura cu lumea spirituală, aşa cum vorbim şi ne înţelegem azi noi, oamenii, între noi.
Atunci, cei mai mulţi vor crede în existenţa spiritului veşnic nemuritor, atunci vor înţelege tainele naşterii, ale vieţii şi ale morţii, şi motivul pentru care Tatăl ceresc populează din veşnicie spaţiile infinite cu miliarde de corpuri cereşti.
Dar până atunci, doar acei oameni au darul de a auzi şi vedea lumea spirituală cu locuitorii săi, al căror spirit a revenit de foarte multe ori la viaţa trupească, trezind prin suferinţă la o conştiinţă superioară scânteia divină din ei, miezul spiritului lor, care a dobândit un grad înalt pe scara evoluţiei.
Chemând mental pe cei iubiţi, aceşti clarvăzători se pot întreţine cu ei, primind răspuns la întrebări, în limita permisă de superiorii entităţilor spirituale cu care comunică.
Orice comunicare fără învoire prealabilă este pedepsită.
Evident, spiritele neavând trup, nu pot ajuta în această direcţie decât pe cale fluidică - materie pe care o concentrează cu puterea voinţei şi a gândului lor până aproape de a deveni o forţă fizică.
Ele vin mereu lângă noi, ne îmbrăţişează, ne sărută, îşi sprijină capul pe pieptul nostru, dar având vehicole formate din materii subtile celei fizice, rămân imperceptibile organelor noastre senzoriale.
Se întristează când ne văd şi ne fac cunoscută prezenţa lor prin mici semne: trosnituri de obiecte, ciocănituri în oglindă sau geam, spargerea de la sine a unui pahar, ori printr-o străfulgerare, dacă odaia este întunecată.
Va veni vremea când omenirea, avansând mereu pe cărarea nevăzută a progresului spiritual, va ajunge să-i vadă şi să-i audă pe cei din lumea spaţială.
Prin concentrare mentală, oamenii trupeşti vor lua legătura cu lumea spirituală, aşa cum vorbim şi ne înţelegem azi noi, oamenii, între noi.
Atunci, cei mai mulţi vor crede în existenţa spiritului veşnic nemuritor, atunci vor înţelege tainele naşterii, ale vieţii şi ale morţii, şi motivul pentru care Tatăl ceresc populează din veşnicie spaţiile infinite cu miliarde de corpuri cereşti.
Dar până atunci, doar acei oameni au darul de a auzi şi vedea lumea spirituală cu locuitorii săi, al căror spirit a revenit de foarte multe ori la viaţa trupească, trezind prin suferinţă la o conştiinţă superioară scânteia divină din ei, miezul spiritului lor, care a dobândit un grad înalt pe scara evoluţiei.
Chemând mental pe cei iubiţi, aceşti clarvăzători se pot întreţine cu ei, primind răspuns la întrebări, în limita permisă de superiorii entităţilor spirituale cu care comunică.
Orice comunicare fără învoire prealabilă este pedepsită.
Lumea terestră de azi, va forma mâine pe cea spirituală din spaţiu.
Noi trimitem în spaţiu morţii noştri, iar ei ne trimit noii-născuţi.
A sosit timpul ca pe lângă cunoştinţele referitoare la materia fizică, să cunoaştem şi fiinţele spirituale, rostul şi viaţa celor două lumi care se întrepătrund, se influenţează una pe alta şi se ajută la ascensiunea entităţii spirituale în veşnicie, spre infinita cunoaştere şi putere.
Corpul omului se poate compara cu o clădire, construită iniţial pe un schelet de beton armat, în care se înalţă ziduri de cărămizi, pentru a despărţi încăperile între ele.
Schema, canavaua trupului omenesc o croieşte spiritul, în momentul începerii operei de reîntrupare, folosind drept materie primă fluidul ce însoţeşte cele două elemente sexuale ale părinţilor.
Printre firele acestei canavale, se orânduiesc celulele născute din diviziunea oului, dezvoltându-se cu ajutorul materiilor venite de la mamă. Pe parcurs, spiritul îşi măreşte reţeaua, dintr-o materie asemănătoare luată mereu de la părinţii copilului, şi în acelaşi timp celulele se ordonează după liniile acestor fire. Canavaua creşte şi paralel cu ea creşte şi trupul micuţului din pântecele mamei.
În general, fiecare celulă se compune din trei părţi: o membrană la exterior, o substanţă asemănătoare albuşului de ou - la interior, numită protoplasmă şi un mic corp strălucitor,la mijloc, numit nucleu.
În masa protoplasmei se află o mulţime de granule microscopice, numite micelii.
Totalitatea reţelei pe care este clădit trupul nostru formează corpul vital.
Materia corpului vital este într-o veşnică circulaţie, şi această mişcare este provocată de o mică ramură a marelui curent cosmic, care circulă prin întregul cosmos şi în tot ce se află în el.
Sub influenţa acestui curent vital, ce constituie o muzică sublimă, miceliile din interiorul protoplasmei se mişcă, dansează în jurul nucleului.
Prin mişcarea lor, se freacă de protoplasmă, dar mai ales unele de altele, generând în corpul lor electricitate. Totalitatea electricităţii din micelii produce, prin inducţie, magnetism în masa celulei.
Graţie acestei forţe magnetice, celulele ţin una de alta, se atrag între ele, şi constituie ceea ce se numeşte coeziune celulară.
La începutul vieţii umane, celulele se înmulţesc şi trupul creşte.
Acest proces se petrece până în jurul vârstei de 28 de ani. Urmează perioada când celulele uzate se înlocuiesc pe măsura distrugerii lor, şi ca urmare, trupul rămâne acelaşi. În fine, vine a treia parte a vieţii terestre, când celulele noi nu le mai înlocuiesc în acelaşi număr pe cele uzate, si constatăm scăderea grăsimii, reducerea treptată a sistemului muscular, a taliei trupului şi apar zbârciturile pielii, de aici debilitatea celor ajunşi în vârstă, nemaiavând la dispoziţie dinamismul asigurat de miceliile din celulele numeroase avute în anii precedenţi.
Celulele care se reînnoiesc pe o distanţă mare de timp şi se reduc ultimele sunt celulele nervoase.
Din această cauză, encefalul este cel din urmă organ ce pierde contactul cu perispiritul.
Toată această operă de reparare, de înlocuire, se face sub imboldul, sub conducerea spiritului stăpân.
Către sfârşitul vieţii, se alătură omului mesagerul-destrupător, un spirit din spaţiu de un anumit grad, cunoscător şi meşter în desfacerea legăturilor fluidice, eliberând astfel firele fluidice ale perispiritului de corpul fizic.
Acest specialist, fizician ceresc, face operaţia de slăbire a adeziunii perispiritului de corpul fizic, pentru ca, la timpul oportun, desprinderea spiritului de trup, să se facă cu o mai mare uşurinţă.
În caz de plecare prin boală, fratele spaţial retrage zi de zi o anumită cantitate din fluidul corpului vital al celui pregătit să părăsească viaţa terestră.
În dreptul organului din care lipseşte cantitatea de fluid vital, necesar întreţinerii mişcării miceliilor celulare, nu se mai produce electricitate, şi deci nici magnetism.
Din această cauză, slăbeşte vitalitatea organului respectiv, începe dezorganizarea sa şi celulele nu mai au forţa necesară funcţionării lor.
În fine, uneori apar aici şi vietăţi microscopice, viruşi, care desăvârşesc opera distragerii celulare.
Slăbiciunea funcţională a acestui organ produce, prin influenţă, o perturbare, o tulburare şi în alte organe interne şi astfel tot trupul slăbeşte în puteri.
Când s-a împlinit termenul durerii şi mâhnirii la care trebuia supus, intervine mesagerul-destrupător şi desprinde ultimele fire ale legăturii cu acest corp fizic redus şi fără putere.
Entitatea spirituală, scânteia însoţită de perispiritul său, iese în afara corpului său fizic bolnav, întreţinând, de la distanţă, viaţa trupului ruinat de boală.
Moartea prin sinucidere are un alt aspect.
Pentru a şterge cât mai mult din lista greşelilor făcute în alte vieţi, spiritul, încrezut în puterile sale, a cerut Forului suprem o viaţă grea, plină de boli, dureri sufleteşti, amărăciuni şi lipsuri materiale de tot felul.
Venind jos, ca om, a uitat - conform Legii - ceea ce el însuşi a cerut, şi în această existenţă terestră oftează, plânge şi crede că este năpăstuit de soarta impusă de Tatăl divin. După o vreme, i se pare că nu mai poate îndura această viaţă şi crezând că dacă va pieri de pe arena vieţii, va scăpa şi de mizeria ei, se sinucide.
Prin actul său nesocotit, prin dezertarea sa de la şcoala vieţii planetare, cerută şi voită de el prin liberul său arbitru, a încălcat Legea divină, care interzice distrugerea.
Din acest motiv el va suferi şi mai groaznic în viaţa cerească şi în vieţile lui trupeşti viitoare.
Duhul omului care şi-a distrus trupul, instrumentul orânduit de Tatăl divin ca să-l ajute în învăţarea iubirii, va rămâne pe lângă cadavrul său până în ziua când ar fi trebuit să-l părăsească în mod firesc, conform destinului său.
În tot acest timp, el va repeta mereu actul sinuciderii, până la nebunie, până la exasperare, provocându-i dureri atroce, de neînchipuit.
Câţi oameni, atâtea feluri de a părăsi trupul la ora fatală.
O femeie devenită mamă, dar care nu-şi asumă responsabilitatea de a trece prin procesele fiziologice ale sarcinii şi urmările ei, ce nu vrea să nască şi să se încarce cu neplăcerile, greutăţile şi responsabilitatea alăptării, vegherii, creşterii şi educaţiei copilului, recurge la avort, un mijloc brutal pentru a scăpa de el.
Se poate întâmpla ca din cauza acestor demersuri, voite de ea, să moară. Evident, în acest caz moare şi copilul.
Dar ce diferenţă între moartea unuia şi a celuilalt, a mamei fiind echivalentă cu sinuciderea, iar copilul fiind victima mamei.
Spiritul copilului se desparte cu uşurinţă de embrionul din pântecele mamei, legăturile fiind puţine şi slabe. Însă, spiritul mamei iese din corpul său fizic, nepregătit de mesagerul-destrupător, cu mare greutate, cu mari sforţări, din care cauză are o agonie sfâşietoare.
Spiritul mamei trebuie să înţeleagă grozăvia faptei comise, si din acest considerent, Legea divină a sortit ca spiritul să stea, ca în cazul sinucigaşilor, lângă cadavru, resimţind durerile de naştere ale unei mame, dureri repetate până în ziua fixată în destinul ei, ca fiind data părăsirii corpului fizic.
Numai rugăciunea fierbinte către Cel Atotputernic, a ei sau a celor rămaşi în urma ei, o pot uşura din această tortură de neînchipuit. Treptat, îşi revine şi îşi recunoaşte greşeala comisă. Se naşte în ea dorinţa de a reveni pe pământ pentru a-şi repara greşeala, devenind mamă şi născând cu plăcere, cu toată dragostea, copiii prin care, Legea divină a hotărât, să coboare entităţi spirituale la o nouă viaţă terestră.
Când omul moare prin accident, dreptaşul, entitatea spirituală asistentă care însoţeşte toată viaţa terestră a acestui om, cunoscând că se apropie termenul fatal, cheamă pe misionarul desemnat de a-l asista în momentul producerii accidentului.
Acesta, sosit ca fulgerul, o dată ce spiritul, prin violenţa accidentului, a fost expulzat din temniţa sa, taie rând pe rând ultimele rădăcini fluidice ce mai reţin spiritul de trup.
Eliberat cu totul, spiritul îşi ia zborul către sferele cereşti, spre locul rezervat lui, după meritele vieţii sale terestre.
Acest caz de destrupare este adoptat foarte rar de către înaltul For Judecătoresc al Pământului, şi de obicei este aplicat spiritelor leneşe, indolente, care au nevoie de zguduiri, de comoţii puternice, pentru a fi puse în ritmul evoluţiei normale şi generale, a entităţilor spirituale.
O asemenea moarte este o durere, o nenorocire pentru omul terestru, dar fiind o deşteptare a conştiinţei entităţii spirituale, constituie pentru ea o fericire.
Astfel se adevereşte vorba „Tot răul spre bine.”
Există cazuri când un bărbat sau o femeie sunt întrupări ale unor frumoase lumini cereşti.
În acest caz se stabileşte o conversaţie de la spirit la spirit, urmată de o înţelegere între spiritul mesager destrupător şi spiritul întrupat, ajuns la finele existenţei terestre.
În urma acestei înţelegeri, operaţiile destrupării decurg în mod normal şi treptat, prin buna învoire a entităţii spirituale întrupate.
În unele cazuri, spiritul întrupat s-a ataşat atât de tare de viaţa şi bucuriile pământeşti, încât nici nu vrea să audă de părăsirea trupului, care îi procură atâtea plăceri lumeşti.
S-a obişnuit în el şi îi place aici printre oamenii trupeşti. Dar legea e lege, şi el trebuie să se întoarcă în marea patrie cerească, căci a sosit timpul recoltării roadelor semănate pe pământ în existenţa sa terestră.
Ca urmare a dispoziţiei sale sufleteşti, el se opune, nu vrea să revină la viaţa veşnică, nu vrea să părăsească viaţa temporară.
În acest caz, mesagerul-destrupător îşi impune voinţa şi puterea, cu mult superioare, o luptă de natură mentală şi fluidică se angajează între cei doi, din care, desigur, cel superior - mesagerul-destrupător - va ieşi învingător.
În cele din urmă, entitatea spirituală întrupată se va supune şi va trebui, vrând-nevrând, să părăsească trupul şi viaţa terestră.
De multe ori, în locul forţei, se face uz de diplomaţie, şiretenie, de o oarecare momeală.
În acest scop, în afară de fratele misionar, sunt trimişi în jurul candidatului la moartea fizică, iubiţii săi, întorşi înaintea lui din planul fizic. Ei vin, şi dacă nu mai au formă umană, adună materie fluidică şi îşi fabrică un corp fluidic, asemănător cu cel avut în viaţa terestră precedentă, cu îmbrăcămintea pe care au purtat-o.
Fizionomia şi forma trupului lor o păstrează perfect în memoria lor spirituală, şi la nevoie o găsesc înregistrată în arhiva spirituală a planetei noastre.
O dată ce au luat înfăţişarea ultimei lor întrupări, vin şi se arată spiritului candidat la naşterea în lumea spaţiilor şi stau toată noaptea de vorbă, aducându-i aminte cu multă duioşie de cei dragi, trezindu-i în suflet dorul după ei.
Zilele trec, dorul după cei dragi se intensifică şi după un timp, spiritul se decide să nu se mai agaţe cu disperare de materia carnală, de trupul în care şi-a dus atâţia ani nenorocita existenţă terestră.
Există situaţii când destruparea se face cu o uşurinţă de care se miră cei de faţă.
Astfel, prin conduita celor care au dus o viaţă cuminte, semănând blândeţe, mângâiere şi iubire în jurul lor, spiritul şi perispiritul se află deja în afara trupului, conducându-1 din exterior, prin intermediul corpului vital.
La ora fatală, la ora cea sfântă, nu mai rămâne de făcut decât o mică sforţare şi spiritul urmat de suflet se desprinde de trup, luându-şi zborul în spaţiu.
Rolul mesagerului-destrupător a fost, în acest caz, foarte redus.
O simplă formalitate legală, tăind numai cordonul fluidic, care abia mai ţinea captiv sufletul de trup.
Oamenii aceştia trec de la viaţa trupească la cea spaţială ca într-un vis, fără nici un zbucium, fără nici o durere; s-au întors pe partea cealaltă, au oftat şi au plecat.
O desprindere uşoară de trup o au şi cei idioţi, orbi, cocoşaţi, schilozi etc.
Starea lor fizică - voită de ei sau acceptată, pe când erau în spaţiu - diferă pe pământ de cea a majorităţii oamenilor, provocând în adâncul sufletului lor o mare mâhnire, o negrăită durere sufletească.
Această stare fizică dezavantajată a fost urmarea unor mari şi grozave greşeli din alte vieţi.
Ca spirite, au acceptat în mod conştient, spre ispăşire, această cumplită formă de viaţă, dar revenind - ca om trupesc - în lumea fizică, au uitat de ceea ce s-au angajat în faţa Forului suprem, când şi-au dat consimţământul grăind: Amin!
Aceste dureri sufleteşti, resimţite ani de-a rândul, au împins spiritul la exteriorul trupului, legăturile sufleteşti dintre trup şi spirit fiind foarte slabe.
Când a sosit termenul plecării, destruparea se face foarte uşor, ca şi în cazul entităţilor spirituale miloase şi drepte.
Opera mesagerului-destrupător este foarte redusă: taie cordonul fluidic care ţine legat spiritul, prin suflet, de trup.
Din situaţiile prezentate mai sus, se poate deduce că moartea survine:
1. din cauza uzurii corpului - bătrâneţe;
2. prin violenţa produsă de un liber arbitru nesocotit - sinucidere, crimă ori accident;
3. prin boală, uneori foarte de timpuriu, avându-se în vedere provocarea durerii în sufletele celor dragi, în scopul conştientizării sau a plăţii unor greşeli din trecut, din alte vieţi.
Greu s-a afundat în lut spiritul când s-a reîntrupat, dar tot atât de greu se desprinde din lut la ora fatală.
În acest scop, e nevoie de concursul mai multor forţe spaţiale, spirite superioare sosite la momentul hotărât, pentru a înlesni desprinderea spiritului ce şi-a terminat şcoala vieţii terestre.
După gradul evolutiv al entităţii spirituale care se destrupează, sosesc trei mesageri-destrupători, fiecare cu o misiune specială.
Cel mai mic în grad are rolul de a demagnetiza şi deelectriza corpul fizic, pentru a nu mai avea puterea de a reţine, prin forţa sa atractivă, sufletul.
Al doilea, superior celui dintâi, meşter în mânuirea fluidelor, taie pe rând toate firele fluidice ce sunt aninate de celulele trupului, operă asemănătoare cu tăierea rădăcinilor unui copac, ca să poată fi smuls din pământ.
Al treilea, superior celui de-al doilea, operează din exterior, asemenea unui sorb, a unui puternic magnet spiritual, atrăgând toate particulele eterice ce formează perispiritul spiritului, pe cale de eliberare.
El atrage la exteriorul corpului fizic - fir cu fir, particulă cu particulă - tot perispiritul, şi-l aglutinează într-o masă care prin memoria ce o posedă - căci orice materie îşi are viaţa şi memoria sa - se adună într-o formă umană, eterică, absolut identică cu forma trupului ce agonizează pe patul de moarte.
În acelaşi timp, acest savant al spaţiilor lucrează asupra celei mai divine părţi din om, asupra scânteii spiritului, pentru ca ea - fiind de esenţă divină - să iasă cea dintâi, să părăsească din prima secundă trupul, pentru ca după ea să vină, rând pe rând, celelalte părţi componente ale spiritului, cele şapte haine eterice ale scânteii.
Acest destrupător, de cel mai înalt grad ierarhic, se străduieşte ca nu cumva să mai rămână legat de perispirit resturi din materia eterică a corpului vital, pentru că în acest caz spiritul va suferi pe tot timpul şederii sale în spaţiu; în plus, aceste particule eterice de o calitate inferioară vor prejudicia felul şi calitatea noului corp fizic, în care se va întrupa spiritul în viitor.
Prezenţa acestor mari entităţi spirituale, a destrupătorilor, este absolut necesară, pentru că în jurul muribundului, adeseori se află membrii familiei sale, care prin jalea şi prin dorinţa lor de a menţine printre ei pe iubitul lor, exercită o forţă de reţinere puternică.
Această forţă atractivă a celor iubiţi este neutralizată, este învinsă de forţa atractiv spirituală a entităţilor superioare, care prezidează destruparea.
Se întâmplă uneori, ca forţa celor din jurul muribundului să fie atât de puternică, de sfâşietoare, încât spiritul este rechemat, readus din nou în trupul său, care, oarecum galvanizat de dorinţa vie a celor din jurul său, reia pentru câteva clipe cursul vieţii terestre, deschizând ochii, privind şi chiar vorbind conştient în lumea fizică.
Însă această revenire e de scurtă durată, pentru că forţele spirituale, cu puteri dublate, atrag din nou în afară pe cel care şi-a întrerupt calea spre descătuşare.
De aici necesitatea ca în ultimele momente, lângă muribund să nu stea decât o singură persoană.
Toţi ceilalţi - familia şi prietenii muribundului, să se adune într-o cameră mai depărtată şi să rămână acolo în tăcere şi rugăciune, pentru a uşura efortul celui ce-şi părăseşte cuşca în care s-a prins atât de puternic la reîntruparea sa.
O dată ce cordonul fluidic ce leagă sufletul de trup a fost tăiat, spiritul e luat de spiritele asistente şi este înconjurat cu o reţea fluidică creată de ele.
Motivul acestei operaţii este următorul : după ce spiritul s-a desprins de trup şi a devenit liber, treptat, spiritele asistente îl dezbracă şi de haina planetară.
Cum spiritul nu poate sta în preajma globului pământesc fără acest înveliş, spiritele destrupătoare îl îmbracă cu o nouă haină fluidică, o haină provizorie în care se va prezenta în faţa Forului suprem, când i se va da una potrivită ascensiunii sale evolutive.
Dezbrăcarea hainei planetare trebuie să se facă treptat, cu mare prudenţă, pentru că altfel spiritul suferă, i se tulbură claritatea conştiinţei, aducându-se prejudicii viitoarei sale reîntrupări.
Cât priveşte materia hainei planetare dezbrăcate, aceasta se risipeşte şi dizolvă în spaţiul înconjurător. Această materie planetară va servi entităţilor spirituale de acelaşi grad evolutiv cu a entităţii care a dezbrăcat acest corp planetar, la crearea unui nou înveliş planetar, în momentul întrupării lor.
Aşadar o haină nouă se va creea din materia ce a mai fost utilizată, şi deci perfecţionată, în acest mod fiecare materie a creaţiei este spiritualizată, urcând tot mai sus pe treptele evoluţiei.
Deşi devenit liber, spiritul mai păstrează oarecum legături fluidico-sufleteşti cu fostul său trup.
Aceste legături trebuie rupte treptat, şi nu brusc.
Iată motivul pentru care se recomanda, în special occidentalilor vechiului continent, înmormântarea în locul incinerării, deoarece prin incinerare ultimele legături fluidice ale trupului cu fostul său stăpân şi constructor se rup brusc.
Din această cauză spiritul suferă o comoţie în urma căreia îşi pierde pentru multă vreme conştiinţa.
Prin înmormântare, dezagregarea corpului este lentă, materia sa se descompune în minerale, iar legăturile fluidice se desprind încet de tot ce a aparţinut fostului trup pământesc.
Dincolo de moarte ne aşteaptă pe fiecare o situaţie pregătită de noi pe pământ.
Nu poţi să te duci în alt loc decât în sfera de care aparţii.
Calificările noastre spirituale ne fac să gravităm, cu o precizie de neînfrânt, către condiţiile de existenţă corespunzătoare meritelor şi lipsurilor noastre.
Marea lege a afinităţii reglează acest proces inexorabil.
Omul merge după moartea sa în locul de el pregătit, prin traiul său pe pământ.
Acolo, el se adună cu semenii săi, gravitând în sânul acelor legiuni spirituale în mijlocul cărora se va simţi foarte bine.
Natura substanţei întrebuinţate în construcţiile sau creaţiile mediului spiritual, şi metodele întrebuinţate : Lumea spirituala este cea mentală, a gândului.
Tot ceea ce se vede, tot ce e utilizat, este creaţia gândirii.
Chiar corpul spiritual prin care se exercită activitatea, este o creaţie substanţială a gândului Creatorului.
În jurul fiecaruia iau formă creaţiile gândirii, care se unesc şi se armonizează cu gândurile celorlalţi.
Unele din ele sunt exteriorizări inconştiente ale unor spirite, altele, din contră, sunt rezultatul forţei creatoare a gândului voit şi cu un scop determinat.
Noi suntem fiinţe construite din gândire, şi existăm într-o lume creată prin gândire.
Tot ce există pare a fi constituit după felul cum a lucrat gândirea.
Substanţa asupra căreia se exercită forţa gândirii este, în raport cu noi, tot atât de solidă şi durabilă ca piatra şi metalele din mediul terestru.
Este greu, fireşte, de conceput asemenea lucruri.
Multi îşi imaginează că toate creaţiile de acolo sunt formate dintr-o materie vaporoasă, dar mergand acolo, văd că ele sunt, în felul lor, tot atât de solide şi viu colorate ca şi obiectele solide şi colorate ale mediului terestru.
Casele sunt zidite de spirite specializate în a modela, prin puterea gândului, materia eterică, spirituală.
Desigur, cei ce trăiesc în mediul terestru, radical deosebit, vor înţelege cu greu, iar unii chiar deloc cele afirmate.
Cu toate acestea, procesul este foarte simplu, natural şi eficace.
Învăţămintele date acum pământenilor, constituie una din numeroasele taine pe care Isus din Nazaret nu le-a propovăduit decât ucenicilor Săi, pentru că omenirea de atunci nu era "coaptă" pentru a le primi.
Omul care a dus o viaţă plină de desfătări şi greşeli, omul care şi-a curmat firul vieţii, venind în lumea spirituală, este marcat cu fluide impure, de o calitate inferioară.
Gândurile de ură şi răzbunare, clevetirea şi blestemul, ca şi fapta contra legilor morale şi divine, determină un sorb de fluide inferioare, care se încorporează în corpul sufletesc al spiritului greşit.
Sosind în lumea cerească împovărat de această materie greoaie, spiritul nu are posibilitatea de a se elibera de ea decât printr-o suferinţă morală şi o durere corporală - de natură spirituală. De aici groaza de întuneric şi tortura prin frig sau flăcări arzătoare.
Durerea este medicamentul, instrumentul care face ca spiritul, scânteia divină să aibă o vibraţie atât de înaltă, încât să provoace eliminarea materiei eterice ordinare. Treptat, spiritul se dezbracă, se scutură de această materie impură. De îndată ce s-a purificat, este atras în sus către nivelul gradului său spiritual. Timpul necesar acestei purificări nu se poate fixa. Unii stau puţin timp în această izolare, întuneric, foc sau gheaţă, iar alţii stau secole.
O anumită categorie de entităţi spirituale rămân legate de mediul unde au trăit, devenind adesea spirite turbulente sau fantome. Multe spirite nou venite, în lumea spirituală, nu rezistă comoţiei mentale provocată de schimbarea produsă. Ca urmare, printr-un efect al ignoranţei lor, al fricii, al resentimentului avut - deoarece au fost smulse din lumea materiei, lumea plăcerii pe care atât de mult o iubeau - vor petrece mult timp jos, la suprafaţa pământului, vizitând locurile pe unde au trăit. Prin urmare - din cauza concepţiilor false, a ataşamentului faţă de materie şi a pasiunilor lor terestre - ele se găsesc în pătura roşie, cea mai joasă a atmosferei fluidice a pământului, în afara lumii fizice şi totuşi prin lume. Aceşti nenorociţi sunt cei cărora li s-au dat numele de spirite rătăcitoare, despre care se vorbeşte atât de mult în experienţele mediumice inferioare. Unele din aceste spirite rătăcitoare sunt atât de neclintite în încăpăţânarea şi felul lor de a gândi pământean, încât sunt adevăraţi orbi, care în acest răstimp nu au posibilitatea avansării spirituale. Ceea ce e mai rău este faptul că aceste nefericite spirite rămân alipite lumii pământene timp de mulţi ani, şi uneori timp de secole.
Examinând seriile nesfârşite de mărturisiri ale entităţilor spirituale ce şi-au dezbrăcat trupul, se constată o concordanţă între ele, confirmându-se unele pe altele. Nu se poate admite ca persoane inculte sau necunoscătoare ale fenomenelor spirituale, din ţări şi timpuri diferite, să se concerteze între ele şi să debiteze, conştient sau din subconştientul lor, despre fenomene identice, referitoare la existenţa omului dincolo de hotarele morţii.
Când entitatea ce comunică dă probe, prin comunicările ei personale şi intime, neştiute de nimeni, că într-adevăr, ea este fosta personalitate terestră, şi când ea, ca şi alte entităţi spirituale, descrie aceleaşi fenomene, petrecute şi resimţite în lumea invizibilă, o minte rezonabilă, dezbrăcată de orice idee prestabilită, nu poate să nu admită realitatea lor.
Din enumerarea acestor câteva cazuri, se poate constata că există fenomene fundamentale, care se produc în mod constant, indiferent de gradul evolutiv al entităţii spirituale ce se destrupează, şi există fenomene secundare,care se produc sau nu, în funcţie de evoluţia spiritului trecut în lumea spaţială.
Fenomenele fundamentale prin care trece entitatea spirituală după părăsirea vieţii terestre sunt:
1. La început, nu crede că trupul său a murit;
2. Se vede om, ca şi mai înainte;
3. I se derulează panorama întregii vieţi terestre;
4. Este întâmpinată de rude sau prieteni;
5. Cade într-un somn;
6. Sesizează că lumea unde a sosit este splendidă sau întunecoasă, conform faptelor sale;
7. Observă că lumea cerească este substanţială, reală şi asemănătoare ca aspect cu cea terestră;
8. Constată că entităţile spirituale comunică între ele prin gândire - limbajul spiritual;
9. Remarcă faptul că gândirea este forţa creatoare a lucrurilor şi fenomenelor;
10. Vede că entităţile spirituale străbat spaţiile, ca gândul, în sus sau împrejurul pământului;
11. Constată că, potrivit condiţiei lor morale şi evoluţiei lor intelectuale, entităţile spirituale gravitează automat către nivelul spiritual corespunzător.
Fenomenele de ordin secundar prin care trece entitatea spirituală după părăsirea vieţii terestre sunt:
1. După ce-şi vede trupul întins rece şi palid pe pat, observă că are un corp eteriform;
2. Constată că, după cum în lumea trupească nu există doi indivizi absolut identici, tot aşa două entităţi spirituale nu pot să treacă în mod absolut prin aceleaşi fenomene spirituale, fiind vorba de diferite grade evolutive;
3. Două duhuri care au trăit pe pământ împreună ca soţi, se vor duce fiecare în nivelul lor spiritual, dar pot să se întâlnească şi să-şi comunice ideile şi sentimentele de câte ori doresc;
4. Cu toate că orice entitate spirituală poate crea prin puterea gândului său, marile creaţii sunt rezervate doar anumitor ierarhii de spirite specializate;
5. Entităţile spirituale dominate de pasiuni umane rămân totdeauna legate de mediul unde au trăit, un timp mai scurt sau mai lung, după intensitatea pasiunii lor. În general, moartea fizică nu
le produce nici o schimbare în înţelegere, de aceea ele se cred tot pământeni, cred că trăiesc tot
printre oameni trupeşti. Dintre aceste spirite sunt şi cele ce bântuie anumite locuinţe;
6. Durerea sfâşietoare a celor rămaşi pe pământ îi produc torturi groaznice şi din această cauză nu poate să intre în relaţie cu ei. În acelaşi timp, este reţinut la suprafaţa pământului, nepermiţându-i-se să se ridice la nivelul corespunzător evoluţiei sale;
7. Văzându-se singură, se înspăimântă, dar imediat aude o voce sosită de departe. Este vocea unui spirit amic, care simţind din depărtare neliniştea sa, vine să-i vorbească şi să-l sfătuiască.
Din toate aceste afirmaţii se relevă cât de numeroase taine există în operele Creatorului, pe care omul nu le cunoaşte şi nici nu caută să le afle.
El se alipeşte cu toată puterea sufletului de lucrurile pământeşti, trecătoare precum fumul, uitând că e un musafir al pământului, al acestei forme de viaţă trupească.
Din "Cartea Spiritelor"de Allan Kardec :
2. Separarea sufletului de corp
"154. Separarea sufletului de corp este dureroasă?
„Nu, corpul adesea suferă mai mult în timpul vieţii decât în momentul morţii: sufletul deloc.
Suferinţele prin care trece câteodată în momentul morţii sunt un prilej de bucurie pentru Spirit, care vede sosind sfârşitul exilului său”.
În moartea naturală, ce survine prin epuizarea organelor ca urmare a vârstei, omul părăseşte viaţa fără a băga de seamă: ca o lampă ce se stinge nemaifiind alimentată.
155, Cum se realizează separarea sufletului de corp?
„Legăturile ce-l reţineau fiind rupte, el se eliberează”.
Separarea este instantanee şi prin tranziţie bruscă ?
Există o linie de demarcaţie net trasată între viaţă şi moarte?
„Nu, sufletul se eliberează gradat şi nu fuge ca o pasăre captivă repusă subit în libertate. Cele două stări se ating, se amestecă, astfel că Spiritul se degajă puţin câte puţin de legăturile sale: ele se desfac, nu se rup”.
În timpul vieţii, Spiritul este ţinut de corp prin învelişul său semi-material sau perispirit; moartea înseamnă doar distrugerea corpului şi nu şi a celui de al doilea înveliş ce se separă de corp când în acesta încetează viaţa organică.
Observaţia probează că în momentul morţii desprinderea peri-spiritului nu se face subit; ea nu se realizează decât gradat, cu o lentoare foarte variabilă depinzând de individ; la unii este foarte rapidă, şi se poate spune că între momentul morţii şi cel al eliberării sunt câteva ore; dar la alţii, mai ales la cei a căror viaţă a fost exclusiv materială şi senzuală, dezlegarea este mai puţin rapidă şi durează câteodată zile, săptămâni şi chiar luni, ceea ce nu implică o mai mică vitalitate a corpului, nici posibilitatea unei reîntoarceri la viaţă, ci o simplă afinitate între corp şi Spirit, în raport cu superioritatea acordată, în viaţă, de către spirit materiei.
E raţional să concepi, într-adevăr, cu cât Spiritul s-a identificat cu materia, cu atât îi vine mai greu la separare; în timp ce activitatea intelectuală şi morală, elevaţia gândirii, operează un început de desprindere chiar în timpul vieţii corpului, iar atunci când soseşte moartea desprinderea este aproape instantanee.
Acesta este rezultatul studiilor făcute pe toţi indivizii observaţi în momentul morţii.
Observaţiile mai probează că afinitatea ce persistă, la anumiţi indivizi, între suflet şi corp, este câteodată foarte dureroasă, deoarece Spiritul poate simţi oroare faţă de descompunere.
Cazul este excepţional şi specific anumitor feluri de viaţă şi anumitor feluri de moarte, apare şi la câţiva sinucigaşi.
156. Separarea definitivă dintre suflet şi corp poate avea loc înainte de încetarea completă a vieţii organice?
„La agonie, sufletul a părăsit câteodată corpul: nu mai există decât viaţă organică.
Omul nu mai are conştiinţa sinelui şi totuşi îi rămâne un suflu de viaţă.
Corpul este o maşină pe care inima o face să se pună în mişcare; el există doar atâta timp cât inima face sângele să circule prin vene, şi pentru asta nu e nevoie de suflet”.
157. În momentul morţii, sufletul nu are câteodată o aspiraţie sau un extaz ce-l face să întrevadă lumea unde va merge?
„Deseori sufletul ştie să desfacă legăturile ce-l ataşează de corp; în acest caz face toate eforturile pentru a le rupe în întregime.
Deja degajat în parte de materie, el vede derulându-se viitorul în faţa sa şi se bucură, prin anticipare, de starea de spirit”.
158. Exemplul omizii care, mai întâi, se târăşte pe pământ, după aceea se închide în crisalida sa într-o moarte aparentă, pentru a renaşte apoi într-o existenţă strălucitoare, ne poate da o idee a vieţii terestre, apoi a morţii, şi în sfârşit a noii noastre existenţe?
„O idee în mic. Comparaţia este bună, dar n-ar trebui totuşi luată ad litteram, cum se întâmplă de obicei”.
159. Ce senzaţie încearcă sufletul în momentul când se regăseşte în lumea Spiritelor?
„Depinde, dacă ai făcut rău din dorinţa de a-l face, te simţi în primul moment cu totul ruşinat de cele făcute. Pentru cel drept, senzaţia este foarte diferită: ca uşurarea de o mare greutate, căci el nu se teme de nici o privire scrutătoare”.
160. Spiritul regăseşte imediat pe cei cunoscuţi pe pământ şi care au murit înaintea lui?
„Da, în funcţie de afecţiunea avută pentru el; adesea, ei vin să-l primească la reintrarea în lumea Spiritelor, şi îl ajută să se degajeze de scutecele materiei; ca astfel să regăsească multe din cele pierdute din vedere în timpul şederii sale pe pământ; vede pe cei rătăcitori; merge să viziteze pe cei ce sunt încarnaţi”.
161. În moartea violentă şi accidentală, atunci când organele nu au fost încă slăbite de vârstă sau de boli, separarea sufletului şi încetarea vieţii au loc simultan?
„În general aşa este, însă clipa ce le separă este foarte scurtă”.
162. După decapitare, de exemplu, omul păstrează timp de câteva momente conştiinţa de sine?
„Adesea, o păstrează timp de câteva minute până când viaţa organică se stinge complet. Dar tot adesea teama de moarte l-a făcut să-şi piardă această conştiinţă înainte de momentul supliciului”.
Nu este vorba aici decât de conştiinţa pe care cel ce suportă supliciul o poate avea despre sine însuşi, ca om şi prin intermediul organelor, şi nu ca Spirit.
Dacă nu a pierdut această conştiinţă înainte de supliciu, poate deci să o păstreze câteva clipe - o foarte scurtă durată -, şi ea încetează neapărat odată cu viaţa organică a creierului, ceea ce nu implică faptul că, pentru aceasta, perispiritul să fie în întregime degajat de corp, ci din contră: în toate cazurile de moarte violentă, când nu vine prin stingerea treptată a forţelor vitale, legăturile ce unesc corpul cu perispiritul sunt mai persistente, şi eliberarea completă este mai lentă."
Embed
A sosit timpul ca pe lângă cunoştinţele referitoare la materia fizică, să cunoaştem şi fiinţele spirituale, rostul şi viaţa celor două lumi care se întrepătrund, se influenţează una pe alta şi se ajută la ascensiunea entităţii spirituale în veşnicie, spre infinita cunoaştere şi putere.
Corpul omului se poate compara cu o clădire, construită iniţial pe un schelet de beton armat, în care se înalţă ziduri de cărămizi, pentru a despărţi încăperile între ele.
Schema, canavaua trupului omenesc o croieşte spiritul, în momentul începerii operei de reîntrupare, folosind drept materie primă fluidul ce însoţeşte cele două elemente sexuale ale părinţilor.
Printre firele acestei canavale, se orânduiesc celulele născute din diviziunea oului, dezvoltându-se cu ajutorul materiilor venite de la mamă. Pe parcurs, spiritul îşi măreşte reţeaua, dintr-o materie asemănătoare luată mereu de la părinţii copilului, şi în acelaşi timp celulele se ordonează după liniile acestor fire. Canavaua creşte şi paralel cu ea creşte şi trupul micuţului din pântecele mamei.
În general, fiecare celulă se compune din trei părţi: o membrană la exterior, o substanţă asemănătoare albuşului de ou - la interior, numită protoplasmă şi un mic corp strălucitor,la mijloc, numit nucleu.
În masa protoplasmei se află o mulţime de granule microscopice, numite micelii.
Totalitatea reţelei pe care este clădit trupul nostru formează corpul vital.
Materia corpului vital este într-o veşnică circulaţie, şi această mişcare este provocată de o mică ramură a marelui curent cosmic, care circulă prin întregul cosmos şi în tot ce se află în el.
Sub influenţa acestui curent vital, ce constituie o muzică sublimă, miceliile din interiorul protoplasmei se mişcă, dansează în jurul nucleului.
Prin mişcarea lor, se freacă de protoplasmă, dar mai ales unele de altele, generând în corpul lor electricitate. Totalitatea electricităţii din micelii produce, prin inducţie, magnetism în masa celulei.
Graţie acestei forţe magnetice, celulele ţin una de alta, se atrag între ele, şi constituie ceea ce se numeşte coeziune celulară.
La începutul vieţii umane, celulele se înmulţesc şi trupul creşte.
Acest proces se petrece până în jurul vârstei de 28 de ani. Urmează perioada când celulele uzate se înlocuiesc pe măsura distrugerii lor, şi ca urmare, trupul rămâne acelaşi. În fine, vine a treia parte a vieţii terestre, când celulele noi nu le mai înlocuiesc în acelaşi număr pe cele uzate, si constatăm scăderea grăsimii, reducerea treptată a sistemului muscular, a taliei trupului şi apar zbârciturile pielii, de aici debilitatea celor ajunşi în vârstă, nemaiavând la dispoziţie dinamismul asigurat de miceliile din celulele numeroase avute în anii precedenţi.
Celulele care se reînnoiesc pe o distanţă mare de timp şi se reduc ultimele sunt celulele nervoase.
Din această cauză, encefalul este cel din urmă organ ce pierde contactul cu perispiritul.
Toată această operă de reparare, de înlocuire, se face sub imboldul, sub conducerea spiritului stăpân.
Către sfârşitul vieţii, se alătură omului mesagerul-destrupător, un spirit din spaţiu de un anumit grad, cunoscător şi meşter în desfacerea legăturilor fluidice, eliberând astfel firele fluidice ale perispiritului de corpul fizic.
Acest specialist, fizician ceresc, face operaţia de slăbire a adeziunii perispiritului de corpul fizic, pentru ca, la timpul oportun, desprinderea spiritului de trup, să se facă cu o mai mare uşurinţă.
În caz de plecare prin boală, fratele spaţial retrage zi de zi o anumită cantitate din fluidul corpului vital al celui pregătit să părăsească viaţa terestră.
În dreptul organului din care lipseşte cantitatea de fluid vital, necesar întreţinerii mişcării miceliilor celulare, nu se mai produce electricitate, şi deci nici magnetism.
Din această cauză, slăbeşte vitalitatea organului respectiv, începe dezorganizarea sa şi celulele nu mai au forţa necesară funcţionării lor.
În fine, uneori apar aici şi vietăţi microscopice, viruşi, care desăvârşesc opera distragerii celulare.
Slăbiciunea funcţională a acestui organ produce, prin influenţă, o perturbare, o tulburare şi în alte organe interne şi astfel tot trupul slăbeşte în puteri.
Când s-a împlinit termenul durerii şi mâhnirii la care trebuia supus, intervine mesagerul-destrupător şi desprinde ultimele fire ale legăturii cu acest corp fizic redus şi fără putere.
Entitatea spirituală, scânteia însoţită de perispiritul său, iese în afara corpului său fizic bolnav, întreţinând, de la distanţă, viaţa trupului ruinat de boală.
Moartea prin sinucidere are un alt aspect.
Pentru a şterge cât mai mult din lista greşelilor făcute în alte vieţi, spiritul, încrezut în puterile sale, a cerut Forului suprem o viaţă grea, plină de boli, dureri sufleteşti, amărăciuni şi lipsuri materiale de tot felul.
Venind jos, ca om, a uitat - conform Legii - ceea ce el însuşi a cerut, şi în această existenţă terestră oftează, plânge şi crede că este năpăstuit de soarta impusă de Tatăl divin. După o vreme, i se pare că nu mai poate îndura această viaţă şi crezând că dacă va pieri de pe arena vieţii, va scăpa şi de mizeria ei, se sinucide.
Prin actul său nesocotit, prin dezertarea sa de la şcoala vieţii planetare, cerută şi voită de el prin liberul său arbitru, a încălcat Legea divină, care interzice distrugerea.
Din acest motiv el va suferi şi mai groaznic în viaţa cerească şi în vieţile lui trupeşti viitoare.
Duhul omului care şi-a distrus trupul, instrumentul orânduit de Tatăl divin ca să-l ajute în învăţarea iubirii, va rămâne pe lângă cadavrul său până în ziua când ar fi trebuit să-l părăsească în mod firesc, conform destinului său.
În tot acest timp, el va repeta mereu actul sinuciderii, până la nebunie, până la exasperare, provocându-i dureri atroce, de neînchipuit.
Câţi oameni, atâtea feluri de a părăsi trupul la ora fatală.
O femeie devenită mamă, dar care nu-şi asumă responsabilitatea de a trece prin procesele fiziologice ale sarcinii şi urmările ei, ce nu vrea să nască şi să se încarce cu neplăcerile, greutăţile şi responsabilitatea alăptării, vegherii, creşterii şi educaţiei copilului, recurge la avort, un mijloc brutal pentru a scăpa de el.
Se poate întâmpla ca din cauza acestor demersuri, voite de ea, să moară. Evident, în acest caz moare şi copilul.
Dar ce diferenţă între moartea unuia şi a celuilalt, a mamei fiind echivalentă cu sinuciderea, iar copilul fiind victima mamei.
Spiritul copilului se desparte cu uşurinţă de embrionul din pântecele mamei, legăturile fiind puţine şi slabe. Însă, spiritul mamei iese din corpul său fizic, nepregătit de mesagerul-destrupător, cu mare greutate, cu mari sforţări, din care cauză are o agonie sfâşietoare.
Spiritul mamei trebuie să înţeleagă grozăvia faptei comise, si din acest considerent, Legea divină a sortit ca spiritul să stea, ca în cazul sinucigaşilor, lângă cadavru, resimţind durerile de naştere ale unei mame, dureri repetate până în ziua fixată în destinul ei, ca fiind data părăsirii corpului fizic.
Numai rugăciunea fierbinte către Cel Atotputernic, a ei sau a celor rămaşi în urma ei, o pot uşura din această tortură de neînchipuit. Treptat, îşi revine şi îşi recunoaşte greşeala comisă. Se naşte în ea dorinţa de a reveni pe pământ pentru a-şi repara greşeala, devenind mamă şi născând cu plăcere, cu toată dragostea, copiii prin care, Legea divină a hotărât, să coboare entităţi spirituale la o nouă viaţă terestră.
Când omul moare prin accident, dreptaşul, entitatea spirituală asistentă care însoţeşte toată viaţa terestră a acestui om, cunoscând că se apropie termenul fatal, cheamă pe misionarul desemnat de a-l asista în momentul producerii accidentului.
Acesta, sosit ca fulgerul, o dată ce spiritul, prin violenţa accidentului, a fost expulzat din temniţa sa, taie rând pe rând ultimele rădăcini fluidice ce mai reţin spiritul de trup.
Eliberat cu totul, spiritul îşi ia zborul către sferele cereşti, spre locul rezervat lui, după meritele vieţii sale terestre.
Acest caz de destrupare este adoptat foarte rar de către înaltul For Judecătoresc al Pământului, şi de obicei este aplicat spiritelor leneşe, indolente, care au nevoie de zguduiri, de comoţii puternice, pentru a fi puse în ritmul evoluţiei normale şi generale, a entităţilor spirituale.
O asemenea moarte este o durere, o nenorocire pentru omul terestru, dar fiind o deşteptare a conştiinţei entităţii spirituale, constituie pentru ea o fericire.
Astfel se adevereşte vorba „Tot răul spre bine.”
Există cazuri când un bărbat sau o femeie sunt întrupări ale unor frumoase lumini cereşti.
În acest caz se stabileşte o conversaţie de la spirit la spirit, urmată de o înţelegere între spiritul mesager destrupător şi spiritul întrupat, ajuns la finele existenţei terestre.
În urma acestei înţelegeri, operaţiile destrupării decurg în mod normal şi treptat, prin buna învoire a entităţii spirituale întrupate.
În unele cazuri, spiritul întrupat s-a ataşat atât de tare de viaţa şi bucuriile pământeşti, încât nici nu vrea să audă de părăsirea trupului, care îi procură atâtea plăceri lumeşti.
S-a obişnuit în el şi îi place aici printre oamenii trupeşti. Dar legea e lege, şi el trebuie să se întoarcă în marea patrie cerească, căci a sosit timpul recoltării roadelor semănate pe pământ în existenţa sa terestră.
Ca urmare a dispoziţiei sale sufleteşti, el se opune, nu vrea să revină la viaţa veşnică, nu vrea să părăsească viaţa temporară.
În acest caz, mesagerul-destrupător îşi impune voinţa şi puterea, cu mult superioare, o luptă de natură mentală şi fluidică se angajează între cei doi, din care, desigur, cel superior - mesagerul-destrupător - va ieşi învingător.
În cele din urmă, entitatea spirituală întrupată se va supune şi va trebui, vrând-nevrând, să părăsească trupul şi viaţa terestră.
De multe ori, în locul forţei, se face uz de diplomaţie, şiretenie, de o oarecare momeală.
În acest scop, în afară de fratele misionar, sunt trimişi în jurul candidatului la moartea fizică, iubiţii săi, întorşi înaintea lui din planul fizic. Ei vin, şi dacă nu mai au formă umană, adună materie fluidică şi îşi fabrică un corp fluidic, asemănător cu cel avut în viaţa terestră precedentă, cu îmbrăcămintea pe care au purtat-o.
Fizionomia şi forma trupului lor o păstrează perfect în memoria lor spirituală, şi la nevoie o găsesc înregistrată în arhiva spirituală a planetei noastre.
O dată ce au luat înfăţişarea ultimei lor întrupări, vin şi se arată spiritului candidat la naşterea în lumea spaţiilor şi stau toată noaptea de vorbă, aducându-i aminte cu multă duioşie de cei dragi, trezindu-i în suflet dorul după ei.
Zilele trec, dorul după cei dragi se intensifică şi după un timp, spiritul se decide să nu se mai agaţe cu disperare de materia carnală, de trupul în care şi-a dus atâţia ani nenorocita existenţă terestră.
Există situaţii când destruparea se face cu o uşurinţă de care se miră cei de faţă.
Astfel, prin conduita celor care au dus o viaţă cuminte, semănând blândeţe, mângâiere şi iubire în jurul lor, spiritul şi perispiritul se află deja în afara trupului, conducându-1 din exterior, prin intermediul corpului vital.
La ora fatală, la ora cea sfântă, nu mai rămâne de făcut decât o mică sforţare şi spiritul urmat de suflet se desprinde de trup, luându-şi zborul în spaţiu.
Rolul mesagerului-destrupător a fost, în acest caz, foarte redus.
O simplă formalitate legală, tăind numai cordonul fluidic, care abia mai ţinea captiv sufletul de trup.
Oamenii aceştia trec de la viaţa trupească la cea spaţială ca într-un vis, fără nici un zbucium, fără nici o durere; s-au întors pe partea cealaltă, au oftat şi au plecat.
O desprindere uşoară de trup o au şi cei idioţi, orbi, cocoşaţi, schilozi etc.
Starea lor fizică - voită de ei sau acceptată, pe când erau în spaţiu - diferă pe pământ de cea a majorităţii oamenilor, provocând în adâncul sufletului lor o mare mâhnire, o negrăită durere sufletească.
Această stare fizică dezavantajată a fost urmarea unor mari şi grozave greşeli din alte vieţi.
Ca spirite, au acceptat în mod conştient, spre ispăşire, această cumplită formă de viaţă, dar revenind - ca om trupesc - în lumea fizică, au uitat de ceea ce s-au angajat în faţa Forului suprem, când şi-au dat consimţământul grăind: Amin!
Aceste dureri sufleteşti, resimţite ani de-a rândul, au împins spiritul la exteriorul trupului, legăturile sufleteşti dintre trup şi spirit fiind foarte slabe.
Când a sosit termenul plecării, destruparea se face foarte uşor, ca şi în cazul entităţilor spirituale miloase şi drepte.
Opera mesagerului-destrupător este foarte redusă: taie cordonul fluidic care ţine legat spiritul, prin suflet, de trup.
Din situaţiile prezentate mai sus, se poate deduce că moartea survine:
1. din cauza uzurii corpului - bătrâneţe;
2. prin violenţa produsă de un liber arbitru nesocotit - sinucidere, crimă ori accident;
3. prin boală, uneori foarte de timpuriu, avându-se în vedere provocarea durerii în sufletele celor dragi, în scopul conştientizării sau a plăţii unor greşeli din trecut, din alte vieţi.
Greu s-a afundat în lut spiritul când s-a reîntrupat, dar tot atât de greu se desprinde din lut la ora fatală.
În acest scop, e nevoie de concursul mai multor forţe spaţiale, spirite superioare sosite la momentul hotărât, pentru a înlesni desprinderea spiritului ce şi-a terminat şcoala vieţii terestre.
După gradul evolutiv al entităţii spirituale care se destrupează, sosesc trei mesageri-destrupători, fiecare cu o misiune specială.
Cel mai mic în grad are rolul de a demagnetiza şi deelectriza corpul fizic, pentru a nu mai avea puterea de a reţine, prin forţa sa atractivă, sufletul.
Al doilea, superior celui dintâi, meşter în mânuirea fluidelor, taie pe rând toate firele fluidice ce sunt aninate de celulele trupului, operă asemănătoare cu tăierea rădăcinilor unui copac, ca să poată fi smuls din pământ.
Al treilea, superior celui de-al doilea, operează din exterior, asemenea unui sorb, a unui puternic magnet spiritual, atrăgând toate particulele eterice ce formează perispiritul spiritului, pe cale de eliberare.
El atrage la exteriorul corpului fizic - fir cu fir, particulă cu particulă - tot perispiritul, şi-l aglutinează într-o masă care prin memoria ce o posedă - căci orice materie îşi are viaţa şi memoria sa - se adună într-o formă umană, eterică, absolut identică cu forma trupului ce agonizează pe patul de moarte.
În acelaşi timp, acest savant al spaţiilor lucrează asupra celei mai divine părţi din om, asupra scânteii spiritului, pentru ca ea - fiind de esenţă divină - să iasă cea dintâi, să părăsească din prima secundă trupul, pentru ca după ea să vină, rând pe rând, celelalte părţi componente ale spiritului, cele şapte haine eterice ale scânteii.
Acest destrupător, de cel mai înalt grad ierarhic, se străduieşte ca nu cumva să mai rămână legat de perispirit resturi din materia eterică a corpului vital, pentru că în acest caz spiritul va suferi pe tot timpul şederii sale în spaţiu; în plus, aceste particule eterice de o calitate inferioară vor prejudicia felul şi calitatea noului corp fizic, în care se va întrupa spiritul în viitor.
Prezenţa acestor mari entităţi spirituale, a destrupătorilor, este absolut necesară, pentru că în jurul muribundului, adeseori se află membrii familiei sale, care prin jalea şi prin dorinţa lor de a menţine printre ei pe iubitul lor, exercită o forţă de reţinere puternică.
Această forţă atractivă a celor iubiţi este neutralizată, este învinsă de forţa atractiv spirituală a entităţilor superioare, care prezidează destruparea.
Se întâmplă uneori, ca forţa celor din jurul muribundului să fie atât de puternică, de sfâşietoare, încât spiritul este rechemat, readus din nou în trupul său, care, oarecum galvanizat de dorinţa vie a celor din jurul său, reia pentru câteva clipe cursul vieţii terestre, deschizând ochii, privind şi chiar vorbind conştient în lumea fizică.
Însă această revenire e de scurtă durată, pentru că forţele spirituale, cu puteri dublate, atrag din nou în afară pe cel care şi-a întrerupt calea spre descătuşare.
De aici necesitatea ca în ultimele momente, lângă muribund să nu stea decât o singură persoană.
Toţi ceilalţi - familia şi prietenii muribundului, să se adune într-o cameră mai depărtată şi să rămână acolo în tăcere şi rugăciune, pentru a uşura efortul celui ce-şi părăseşte cuşca în care s-a prins atât de puternic la reîntruparea sa.
O dată ce cordonul fluidic ce leagă sufletul de trup a fost tăiat, spiritul e luat de spiritele asistente şi este înconjurat cu o reţea fluidică creată de ele.
Motivul acestei operaţii este următorul : după ce spiritul s-a desprins de trup şi a devenit liber, treptat, spiritele asistente îl dezbracă şi de haina planetară.
Cum spiritul nu poate sta în preajma globului pământesc fără acest înveliş, spiritele destrupătoare îl îmbracă cu o nouă haină fluidică, o haină provizorie în care se va prezenta în faţa Forului suprem, când i se va da una potrivită ascensiunii sale evolutive.
Dezbrăcarea hainei planetare trebuie să se facă treptat, cu mare prudenţă, pentru că altfel spiritul suferă, i se tulbură claritatea conştiinţei, aducându-se prejudicii viitoarei sale reîntrupări.
Cât priveşte materia hainei planetare dezbrăcate, aceasta se risipeşte şi dizolvă în spaţiul înconjurător. Această materie planetară va servi entităţilor spirituale de acelaşi grad evolutiv cu a entităţii care a dezbrăcat acest corp planetar, la crearea unui nou înveliş planetar, în momentul întrupării lor.
Aşadar o haină nouă se va creea din materia ce a mai fost utilizată, şi deci perfecţionată, în acest mod fiecare materie a creaţiei este spiritualizată, urcând tot mai sus pe treptele evoluţiei.
Deşi devenit liber, spiritul mai păstrează oarecum legături fluidico-sufleteşti cu fostul său trup.
Aceste legături trebuie rupte treptat, şi nu brusc.
Iată motivul pentru care se recomanda, în special occidentalilor vechiului continent, înmormântarea în locul incinerării, deoarece prin incinerare ultimele legături fluidice ale trupului cu fostul său stăpân şi constructor se rup brusc.
Din această cauză spiritul suferă o comoţie în urma căreia îşi pierde pentru multă vreme conştiinţa.
Prin înmormântare, dezagregarea corpului este lentă, materia sa se descompune în minerale, iar legăturile fluidice se desprind încet de tot ce a aparţinut fostului trup pământesc.
Dincolo de moarte ne aşteaptă pe fiecare o situaţie pregătită de noi pe pământ.
Nu poţi să te duci în alt loc decât în sfera de care aparţii.
Calificările noastre spirituale ne fac să gravităm, cu o precizie de neînfrânt, către condiţiile de existenţă corespunzătoare meritelor şi lipsurilor noastre.
Marea lege a afinităţii reglează acest proces inexorabil.
Omul merge după moartea sa în locul de el pregătit, prin traiul său pe pământ.
Acolo, el se adună cu semenii săi, gravitând în sânul acelor legiuni spirituale în mijlocul cărora se va simţi foarte bine.
Natura substanţei întrebuinţate în construcţiile sau creaţiile mediului spiritual, şi metodele întrebuinţate : Lumea spirituala este cea mentală, a gândului.
Tot ceea ce se vede, tot ce e utilizat, este creaţia gândirii.
Chiar corpul spiritual prin care se exercită activitatea, este o creaţie substanţială a gândului Creatorului.
În jurul fiecaruia iau formă creaţiile gândirii, care se unesc şi se armonizează cu gândurile celorlalţi.
Unele din ele sunt exteriorizări inconştiente ale unor spirite, altele, din contră, sunt rezultatul forţei creatoare a gândului voit şi cu un scop determinat.
Noi suntem fiinţe construite din gândire, şi existăm într-o lume creată prin gândire.
Tot ce există pare a fi constituit după felul cum a lucrat gândirea.
Substanţa asupra căreia se exercită forţa gândirii este, în raport cu noi, tot atât de solidă şi durabilă ca piatra şi metalele din mediul terestru.
Este greu, fireşte, de conceput asemenea lucruri.
Multi îşi imaginează că toate creaţiile de acolo sunt formate dintr-o materie vaporoasă, dar mergand acolo, văd că ele sunt, în felul lor, tot atât de solide şi viu colorate ca şi obiectele solide şi colorate ale mediului terestru.
Casele sunt zidite de spirite specializate în a modela, prin puterea gândului, materia eterică, spirituală.
Desigur, cei ce trăiesc în mediul terestru, radical deosebit, vor înţelege cu greu, iar unii chiar deloc cele afirmate.
Cu toate acestea, procesul este foarte simplu, natural şi eficace.
Învăţămintele date acum pământenilor, constituie una din numeroasele taine pe care Isus din Nazaret nu le-a propovăduit decât ucenicilor Săi, pentru că omenirea de atunci nu era "coaptă" pentru a le primi.
Omul care a dus o viaţă plină de desfătări şi greşeli, omul care şi-a curmat firul vieţii, venind în lumea spirituală, este marcat cu fluide impure, de o calitate inferioară.
Gândurile de ură şi răzbunare, clevetirea şi blestemul, ca şi fapta contra legilor morale şi divine, determină un sorb de fluide inferioare, care se încorporează în corpul sufletesc al spiritului greşit.
Sosind în lumea cerească împovărat de această materie greoaie, spiritul nu are posibilitatea de a se elibera de ea decât printr-o suferinţă morală şi o durere corporală - de natură spirituală. De aici groaza de întuneric şi tortura prin frig sau flăcări arzătoare.
Durerea este medicamentul, instrumentul care face ca spiritul, scânteia divină să aibă o vibraţie atât de înaltă, încât să provoace eliminarea materiei eterice ordinare. Treptat, spiritul se dezbracă, se scutură de această materie impură. De îndată ce s-a purificat, este atras în sus către nivelul gradului său spiritual. Timpul necesar acestei purificări nu se poate fixa. Unii stau puţin timp în această izolare, întuneric, foc sau gheaţă, iar alţii stau secole.
O anumită categorie de entităţi spirituale rămân legate de mediul unde au trăit, devenind adesea spirite turbulente sau fantome. Multe spirite nou venite, în lumea spirituală, nu rezistă comoţiei mentale provocată de schimbarea produsă. Ca urmare, printr-un efect al ignoranţei lor, al fricii, al resentimentului avut - deoarece au fost smulse din lumea materiei, lumea plăcerii pe care atât de mult o iubeau - vor petrece mult timp jos, la suprafaţa pământului, vizitând locurile pe unde au trăit. Prin urmare - din cauza concepţiilor false, a ataşamentului faţă de materie şi a pasiunilor lor terestre - ele se găsesc în pătura roşie, cea mai joasă a atmosferei fluidice a pământului, în afara lumii fizice şi totuşi prin lume. Aceşti nenorociţi sunt cei cărora li s-au dat numele de spirite rătăcitoare, despre care se vorbeşte atât de mult în experienţele mediumice inferioare. Unele din aceste spirite rătăcitoare sunt atât de neclintite în încăpăţânarea şi felul lor de a gândi pământean, încât sunt adevăraţi orbi, care în acest răstimp nu au posibilitatea avansării spirituale. Ceea ce e mai rău este faptul că aceste nefericite spirite rămân alipite lumii pământene timp de mulţi ani, şi uneori timp de secole.
Examinând seriile nesfârşite de mărturisiri ale entităţilor spirituale ce şi-au dezbrăcat trupul, se constată o concordanţă între ele, confirmându-se unele pe altele. Nu se poate admite ca persoane inculte sau necunoscătoare ale fenomenelor spirituale, din ţări şi timpuri diferite, să se concerteze între ele şi să debiteze, conştient sau din subconştientul lor, despre fenomene identice, referitoare la existenţa omului dincolo de hotarele morţii.
Când entitatea ce comunică dă probe, prin comunicările ei personale şi intime, neştiute de nimeni, că într-adevăr, ea este fosta personalitate terestră, şi când ea, ca şi alte entităţi spirituale, descrie aceleaşi fenomene, petrecute şi resimţite în lumea invizibilă, o minte rezonabilă, dezbrăcată de orice idee prestabilită, nu poate să nu admită realitatea lor.
Din enumerarea acestor câteva cazuri, se poate constata că există fenomene fundamentale, care se produc în mod constant, indiferent de gradul evolutiv al entităţii spirituale ce se destrupează, şi există fenomene secundare,care se produc sau nu, în funcţie de evoluţia spiritului trecut în lumea spaţială.
Fenomenele fundamentale prin care trece entitatea spirituală după părăsirea vieţii terestre sunt:
1. La început, nu crede că trupul său a murit;
2. Se vede om, ca şi mai înainte;
3. I se derulează panorama întregii vieţi terestre;
4. Este întâmpinată de rude sau prieteni;
5. Cade într-un somn;
6. Sesizează că lumea unde a sosit este splendidă sau întunecoasă, conform faptelor sale;
7. Observă că lumea cerească este substanţială, reală şi asemănătoare ca aspect cu cea terestră;
8. Constată că entităţile spirituale comunică între ele prin gândire - limbajul spiritual;
9. Remarcă faptul că gândirea este forţa creatoare a lucrurilor şi fenomenelor;
10. Vede că entităţile spirituale străbat spaţiile, ca gândul, în sus sau împrejurul pământului;
11. Constată că, potrivit condiţiei lor morale şi evoluţiei lor intelectuale, entităţile spirituale gravitează automat către nivelul spiritual corespunzător.
Fenomenele de ordin secundar prin care trece entitatea spirituală după părăsirea vieţii terestre sunt:
1. După ce-şi vede trupul întins rece şi palid pe pat, observă că are un corp eteriform;
2. Constată că, după cum în lumea trupească nu există doi indivizi absolut identici, tot aşa două entităţi spirituale nu pot să treacă în mod absolut prin aceleaşi fenomene spirituale, fiind vorba de diferite grade evolutive;
3. Două duhuri care au trăit pe pământ împreună ca soţi, se vor duce fiecare în nivelul lor spiritual, dar pot să se întâlnească şi să-şi comunice ideile şi sentimentele de câte ori doresc;
4. Cu toate că orice entitate spirituală poate crea prin puterea gândului său, marile creaţii sunt rezervate doar anumitor ierarhii de spirite specializate;
5. Entităţile spirituale dominate de pasiuni umane rămân totdeauna legate de mediul unde au trăit, un timp mai scurt sau mai lung, după intensitatea pasiunii lor. În general, moartea fizică nu
le produce nici o schimbare în înţelegere, de aceea ele se cred tot pământeni, cred că trăiesc tot
printre oameni trupeşti. Dintre aceste spirite sunt şi cele ce bântuie anumite locuinţe;
6. Durerea sfâşietoare a celor rămaşi pe pământ îi produc torturi groaznice şi din această cauză nu poate să intre în relaţie cu ei. În acelaşi timp, este reţinut la suprafaţa pământului, nepermiţându-i-se să se ridice la nivelul corespunzător evoluţiei sale;
7. Văzându-se singură, se înspăimântă, dar imediat aude o voce sosită de departe. Este vocea unui spirit amic, care simţind din depărtare neliniştea sa, vine să-i vorbească şi să-l sfătuiască.
Din toate aceste afirmaţii se relevă cât de numeroase taine există în operele Creatorului, pe care omul nu le cunoaşte şi nici nu caută să le afle.
El se alipeşte cu toată puterea sufletului de lucrurile pământeşti, trecătoare precum fumul, uitând că e un musafir al pământului, al acestei forme de viaţă trupească.
Din "Cartea Spiritelor"de Allan Kardec :
2. Separarea sufletului de corp
"154. Separarea sufletului de corp este dureroasă?
„Nu, corpul adesea suferă mai mult în timpul vieţii decât în momentul morţii: sufletul deloc.
Suferinţele prin care trece câteodată în momentul morţii sunt un prilej de bucurie pentru Spirit, care vede sosind sfârşitul exilului său”.
În moartea naturală, ce survine prin epuizarea organelor ca urmare a vârstei, omul părăseşte viaţa fără a băga de seamă: ca o lampă ce se stinge nemaifiind alimentată.
155, Cum se realizează separarea sufletului de corp?
„Legăturile ce-l reţineau fiind rupte, el se eliberează”.
Separarea este instantanee şi prin tranziţie bruscă ?
Există o linie de demarcaţie net trasată între viaţă şi moarte?
„Nu, sufletul se eliberează gradat şi nu fuge ca o pasăre captivă repusă subit în libertate. Cele două stări se ating, se amestecă, astfel că Spiritul se degajă puţin câte puţin de legăturile sale: ele se desfac, nu se rup”.
În timpul vieţii, Spiritul este ţinut de corp prin învelişul său semi-material sau perispirit; moartea înseamnă doar distrugerea corpului şi nu şi a celui de al doilea înveliş ce se separă de corp când în acesta încetează viaţa organică.
Observaţia probează că în momentul morţii desprinderea peri-spiritului nu se face subit; ea nu se realizează decât gradat, cu o lentoare foarte variabilă depinzând de individ; la unii este foarte rapidă, şi se poate spune că între momentul morţii şi cel al eliberării sunt câteva ore; dar la alţii, mai ales la cei a căror viaţă a fost exclusiv materială şi senzuală, dezlegarea este mai puţin rapidă şi durează câteodată zile, săptămâni şi chiar luni, ceea ce nu implică o mai mică vitalitate a corpului, nici posibilitatea unei reîntoarceri la viaţă, ci o simplă afinitate între corp şi Spirit, în raport cu superioritatea acordată, în viaţă, de către spirit materiei.
E raţional să concepi, într-adevăr, cu cât Spiritul s-a identificat cu materia, cu atât îi vine mai greu la separare; în timp ce activitatea intelectuală şi morală, elevaţia gândirii, operează un început de desprindere chiar în timpul vieţii corpului, iar atunci când soseşte moartea desprinderea este aproape instantanee.
Acesta este rezultatul studiilor făcute pe toţi indivizii observaţi în momentul morţii.
Observaţiile mai probează că afinitatea ce persistă, la anumiţi indivizi, între suflet şi corp, este câteodată foarte dureroasă, deoarece Spiritul poate simţi oroare faţă de descompunere.
Cazul este excepţional şi specific anumitor feluri de viaţă şi anumitor feluri de moarte, apare şi la câţiva sinucigaşi.
156. Separarea definitivă dintre suflet şi corp poate avea loc înainte de încetarea completă a vieţii organice?
„La agonie, sufletul a părăsit câteodată corpul: nu mai există decât viaţă organică.
Omul nu mai are conştiinţa sinelui şi totuşi îi rămâne un suflu de viaţă.
Corpul este o maşină pe care inima o face să se pună în mişcare; el există doar atâta timp cât inima face sângele să circule prin vene, şi pentru asta nu e nevoie de suflet”.
157. În momentul morţii, sufletul nu are câteodată o aspiraţie sau un extaz ce-l face să întrevadă lumea unde va merge?
„Deseori sufletul ştie să desfacă legăturile ce-l ataşează de corp; în acest caz face toate eforturile pentru a le rupe în întregime.
Deja degajat în parte de materie, el vede derulându-se viitorul în faţa sa şi se bucură, prin anticipare, de starea de spirit”.
158. Exemplul omizii care, mai întâi, se târăşte pe pământ, după aceea se închide în crisalida sa într-o moarte aparentă, pentru a renaşte apoi într-o existenţă strălucitoare, ne poate da o idee a vieţii terestre, apoi a morţii, şi în sfârşit a noii noastre existenţe?
„O idee în mic. Comparaţia este bună, dar n-ar trebui totuşi luată ad litteram, cum se întâmplă de obicei”.
159. Ce senzaţie încearcă sufletul în momentul când se regăseşte în lumea Spiritelor?
„Depinde, dacă ai făcut rău din dorinţa de a-l face, te simţi în primul moment cu totul ruşinat de cele făcute. Pentru cel drept, senzaţia este foarte diferită: ca uşurarea de o mare greutate, căci el nu se teme de nici o privire scrutătoare”.
160. Spiritul regăseşte imediat pe cei cunoscuţi pe pământ şi care au murit înaintea lui?
„Da, în funcţie de afecţiunea avută pentru el; adesea, ei vin să-l primească la reintrarea în lumea Spiritelor, şi îl ajută să se degajeze de scutecele materiei; ca astfel să regăsească multe din cele pierdute din vedere în timpul şederii sale pe pământ; vede pe cei rătăcitori; merge să viziteze pe cei ce sunt încarnaţi”.
161. În moartea violentă şi accidentală, atunci când organele nu au fost încă slăbite de vârstă sau de boli, separarea sufletului şi încetarea vieţii au loc simultan?
„În general aşa este, însă clipa ce le separă este foarte scurtă”.
162. După decapitare, de exemplu, omul păstrează timp de câteva momente conştiinţa de sine?
„Adesea, o păstrează timp de câteva minute până când viaţa organică se stinge complet. Dar tot adesea teama de moarte l-a făcut să-şi piardă această conştiinţă înainte de momentul supliciului”.
Nu este vorba aici decât de conştiinţa pe care cel ce suportă supliciul o poate avea despre sine însuşi, ca om şi prin intermediul organelor, şi nu ca Spirit.
Dacă nu a pierdut această conştiinţă înainte de supliciu, poate deci să o păstreze câteva clipe - o foarte scurtă durată -, şi ea încetează neapărat odată cu viaţa organică a creierului, ceea ce nu implică faptul că, pentru aceasta, perispiritul să fie în întregime degajat de corp, ci din contră: în toate cazurile de moarte violentă, când nu vine prin stingerea treptată a forţelor vitale, legăturile ce unesc corpul cu perispiritul sunt mai persistente, şi eliberarea completă este mai lentă."
Cursuri Online Dezvoltare Personală - LINK
Distribuie dacă ți-a plăcut, mulțumesc!
Poți susține activitatea mea prin sponsorizare pe platforma Patreon sau Buy Me A Coffe, și vei beneficia de bonusuri importante pentru dezvoltarea ta personală (articole și materiale video destinate sponsorilor - memebership):https://www.buymeacoffee.com/7a4dFhE
-DONEAZĂ, dacă ți-a plăcut, susține ceea ce-ți place :) 
Forumul Portal Spiritual Kato - forum de informare și discuții: https://kato-portal-spiritual.ro/forum/
-Abonează-te la marea videotecă de pe canalul meu youtube (dă click pe categoriile de playlisturi să se deschidă toate): http://youtube.com/user/katonanico
Toate blogurile, conturile, paginile și grupurile mele Facebook:
Link de abonare la canalul meu Youtube: https://www.youtube.com/user/katonanico?sub_confirmation=1
Poți asculta podcasturile mele aici: https://anchor.fm/kato-podcast
Poți susține activitatea mea prin sponsorizare pe platforma Patreon sau Buy Me A Coffe, și vei beneficia de bonusuri importante pentru dezvoltarea ta personală (articole și materiale video destinate sponsorilor - memebership):https://www.buymeacoffee.com/7a4dFhE
Donează prin PayPal, în contul reprezentat de acest mail: katonanico@gmail.com
Mulțumesc!
-CĂRŢI SPIRITUALITATE (şi nu numai) recomandate de Kato : http://loveblog4all.blogspot.com/2014/08/carti-spiritualitate.html
-De AICI(click aici) POŢI ASCULTA ŞI DOWNLOADA ÎN FORMAT AUDIO mp3 CREAŢII PERSONALE KATO, pentru a le putea asculta oriunde
-Dacă ţi-a plăcut, dă un click pe Like şi Distribuie, şi Abonează-te la postările noi ale acestui blog prin email, serviciul Feedburner, dând click aici: Subscribe to Love Blog 4 All by Email
-Apasă simultan tastele Ctrl şi D, pentru a adăuga acest site la Favorite (Bookmarks).
-Apasă simultan tastele Ctrl şi D, pentru a adăuga acest site la Favorite (Bookmarks).
-Abonează-te la marea videotecă de pe canalul meu youtube (dă click pe categoriile de playlisturi să se deschidă toate): http://youtube.com/user/katonanico
-Te poţi Abona şi la blogul meu "SPIRIT", să primeşti notificări pt postările noi, pe email, aici: Subscribe to Spirit by Email
-Te invit să vizitezi şi mai noul meu blog : "Kato - Parapsihologie, Extrasenzorial" - http://katoparapsihologieextrasenzorial.blogspot.ro/
-Fă economie de timp şi bani, efectuând cumpărături online prin accesarea promoţiilor din reclame, susţinând totodată astfel şi acest blog.
Mulţumesc !
-Aici ai linkul către CUPRINSUL blogului, cu lista tuturor postărilor, pe Categorii, plus toate articolele de pe siteurile mele "Spirit" şi "Kato - Parapsihologie, Extrasenzorial", peste 500 articole! http://loveblog4all.blogspot.com/2015/11/toate-postarile-blogului-linkurile.html
Softuri utile pt reclame video la preț foarte bun (dă click pe titluri)
StopMotionCreator
Storyxy
Promoyze
AscendPages
Offeo - creezi videoclipuri uimitoare pentru social media
Designrr - Creare ebook-uri
VOOPLAYER - Video Hosting and Marketing Platform for Business
StreamYard - studio emisie live
StopMotionCreator
Storyxy
Promoyze
AscendPages
Offeo - creezi videoclipuri uimitoare pentru social media
Designrr - Creare ebook-uri
VOOPLAYER - Video Hosting and Marketing Platform for Business
StreamYard - studio emisie live
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu