Kato Live embed Video

kato-podcast

Totalul afișărilor de pagină

Translate

TRANSLATE with Bing

sâmbătă, iulie 04, 2020

Credință, convingere, atenție și manifestare


Sponsorizează activitatea mea, investind totodată în dezvoltarea ta personală spirituală:
https://ko-fi.com/katospirit/tiers

Ce crezi, aia ai, în viața ta, conform credințelor tale. 

Dacă tu crezi ferm că se poate mai mult, mai bine, se va putea. 
Dacă nu, nu. 
Indiferent ce crezi, viaţa ta se va desfăşura conform credinţei tale.
Legea Atracției funcționează conform credințelor și convingerilor tale.
Este o regulă care are excepțiile sale, pe care le vom vedea mai jos.
Asta este mai greu de conștientizat, deoarece nu ne conștientizăm foarte bine credințele și convingerile personale, mai ales pe cele bazate pe teamă și frică, care sunt blocante, și ne afectează prosperitatea, sănătatea, starea de bine.
Asta am observat și la mine, când ceva nu îmi merge bine este vorba de un blocaj, iar la baza blocajului descopăr mereu teamă și frici ascunse, temeri, insecuritate, anxietate, stres. 
Și nu ajunge să conștientizezi asta, pentru a scăpa de blocaj, de teamă, lucrurile nu se rezolvă de la sine, deși devin mai clare. 
Ba chiar îți poate crește anxietatea, când dai ochi cu ceea ce ți-e frică, simțind că de ce ți-e frică nu scapi. 
Până nu scapi de frica asociată, căci ea îți blochează reacțiile, gândirea, comportamentul, ea creează respingerea, evitarea, inaccceptarea, fuga de ceva.
Este activarea nervoasă simpatică, de tipul ”fugă sau luptă” în care trebuie să decizi ce faci: rămâi pe poziție și lupți, învingându-ți frica, sau fugi pentru a scăpa, conștient că vei fi urmărit apoi de obiectul fricii tale, de care speri să poți scăpa cu fuga, și să te refugiezi într-o zonă sigură, să te pui la adăpost.
O problemă neconștientizată o constituie faptul că subconștientul nu operează cu negații, de aceea tot ce îți spui ferm și obsesiv că NU vrei să ai, să dobândești, de fapt vei atrage asupra ta, în viața ta, în manifestare...
Poți debloca articolul și lecturarea video, plus alte articole, sponsorizând activitatea cu o cafea, sau după cum îți dă mâna, aici:  https://ko-fi.com/Post/Credinta-convingere-atentie-si-manifestare-Lege-P5P1DXZJN

Distribuie dacă ți-a plăcut, mulțumesc! 



-DONEAZĂ, susține ceea ce-ți place :) 


Donează prin PayPal, în contul reprezentat de acest mail: katonanico@gmail.com
Mulțumesc!

Vizitează Forumul Portal Spiritual Kato - forum de informare și discuții: https://kato-portal-spiritual.ro/forum/

-CĂRŢI SPIRITUALITATE (şi nu numai) recomandate de Kato :  http://loveblog4all.blogspot.com/2014/08/carti-spiritualitate.html

Poți downloada articolele mele în format pdf să le (re)citești când vrei unde vrei, de aici: https://cupdf.com/u/katonanico
sau de aici: https://www.slideshare.net/katonanicolae/documents

Voi crea ebookuri pdf din toate articolele mele, și îți vei putea face o ”bibliotecă” din cele care ți-au plăcut, să-ți fie la îndemână oricând.

Toate siteurile și conturile mele, activitatea mea, resursele oferite ție: https://ko-fi.com/post/Kato--Resurse-utile--Dezvoltare-Spirituala-N4N0DJ6CW

Aici poți asculta podcasturile mele publicate pe pe platforma Anchor: https://anchor.fm/kato-podcast

Playlistul meu Youtube ”Creații personale Kato”: https://youtube.com/playlistlist=PLbN5sJc5PARCXWVENfJT1gfDLmscQSOMC

Link de Abonare la canalul meu Youtube, dacă nu ești deja abonat: https://www.youtube.com/user/katonanico?sub_confirmation=1

Noul meu Canal Youtube recent lansat ”Kato Spiritual Entertainment”, destinat destinderii, relaxării, amuzamentului: https://www.youtube.com/channel/UCedzMJlgjjOTC6cY0JQg6HA

Kato Newsletter - Te poți abona la Newsletterul meu periodic prin Email, și vei fi ținut la curent cu noutăți din activitatea mea, completând formularul aici: https://blogspot.us16.list-manage.com/subscribe?u=1b6a4b0738569bd2193802752&id=dd82c2db1c
.

Poți sponsoriza activitatea mea, pe această platformă, Ko-fi, https://ko-fi.com/katospirit ,
- ocazional, donând de o cafea sau mai mult, sau
- să devii Membru Sponsor (sponsorizare lunară), beneficiind astfel de o mulțime de Bonusuri accesibile doar Membrilor sponsori, care se încadrează într-un Program de dezvoltare personală spirituală.

Nivelurile și beneficiile de la fiecare Nivel le poți vedea aici: https://ko-fi.com/katospirit/tiers

-Dacă ţi-a plăcut, dă un click pe Like şi Distribuie, şi Abonează-te la postările noi ale acestui blog prin email, serviciul Feedburner, dând click aici: Subscribe to Love Blog 4 All by Email

-Apasă simultan tastele Ctrl şi D, pentru a adăuga acest site la Favorite (Bookmarks).

-Abonează-te la marea videotecă de pe canalul meu youtube (dă click pe categoriile de playlisturi să se deschidă toate):  http://youtube.com/user/katonanico


-Te invit să vizitezi şi mai noul meu blog : "Kato - Parapsihologie, Extrasenzorial" - http://katoparapsihologieextrasenzorial.blogspot.ro/
-Fă economie de timp şi bani, efectuând cumpărături online prin accesarea promoţiilor din reclame, susţinând totodată astfel şi acest blog. 
Mulţumesc !

-Aici ai linkul către CUPRINSULblogului, cu lista tuturor postărilor, pe Categorii, plus toate articolele de pe siteurile mele "Spirit" şi "Kato - Parapsihologie, Extrasenzorial", peste 500 articole!   http://loveblog4all.blogspot.com/2015/11/toate-postarile-blogului-linkurile.html

Softuri utile pt reclame video la preț foarte bun (dă click pe titluri)
StopMotionCreator
Storyxy 
Promoyze
AscendPages 

Offeo - creezi videoclipuri uimitoare pentru social media
Designrr - Creare ebook-uri
VOOPLAYER - Video Hosting and Marketing Platform for Business
StreamYard - studio emisie live


SOFTWARE Prezentări Multimedia, Editare Foto, Video 2D, 3D, Webdesign, Webinarii, Email Marketing, etc. Promoţii şi Bonusuri...

 
software-deals.rosoftware-deals.ro



Embed

Niciun comentariu:

(function(i,s,o,g,r,a,m){i['GoogleAnalyticsObject']=r;i[r]=i[r]||function(){ (i[r].q=i[r].q||[]).push(arguments)},i[r].l=1*new Date();a=s.createElement(o), m=s.getElementsByTagName(o)[0];a.async=1;a.src=g;m.parentNode.insertBefore(a,m) })(window,document,'script','//www.google-analytics.com/analytics.js','ga'); ga('create', 'UA-60726497-1', 'auto'); ga('send', 'pageview');