"NUMAI printr-o schimbare a conştienţei, schimbându-ţi în mod real conceptul despre sine, poţi „construi odăi tot mai măreţe” – manifestările conceptelor tale tot mai înalte. (Prin manifestare se înţelege experimentarea rezultatelor acestor concepte în lumea ta.) Este de importanţă vitală să înţelegem ce este conştienţa de fapt.
Motivul stă în faptul că singura, unica realitate este conştienţa, prima şi numai una substanţă-cauză a fenomenelor vieţii. Nici un lucru nu are existenţă pentru om decât prin conştienţa pe care o are el asupra acelui lucru. Aşadar, către conştienţă trebuie să te întorci, fiindcă este singurul temei prin care fenomenele vieţii se pot explica.
Dacă acceptăm ideea unei prime cauze, ar urma că evoluţia acelei cauze nu ar putea rezulta niciodată în altceva străin sieşi. Adică, dacă prima substanţă-cauză e lumina, toate evoluţiile ei, roadele şi manifestările, ar rămâne lumină. Prima substanţă-cauză fiind conştienţa, toate evoluţiile ei, roade şi fenomene, trebuie să rămână conştienţă. Tot ce s-ar putea observa ar fi o formă mai joasă ori mai înaltă sau variaţii ale aceluiaşi lucru. Cu alte cuvinte, dacă propria ta conştiinţă este singura realitate, trebuie să fie şi singura substanţă. Prin urmare, ceea ce îţi pare ca fiind circumstanţe, condiţii şi chiar obiecte materiale este de fapt numai produsul propriei tale conştienţe. Natura, atunci, ca lucru sau complex de lucruri externe minţii tale, trebuie respinsă. Tu şi mediul tău nu puteţi fi priviţi ca existând separat. Tu şi lumea ta sunteţi una.
Aşadar, trebuie să te întorci de la aparenţa concretă a lucrurilor spre centrul subiectiv al lucrurilor, conştienţa ta, dacă doreşti cu adevărat să cunoşti cauza fenomenelor vieţii şi cum să foloseşti cunoaşterea asta pentru a-ţi realiza cele mai de preţ vise. În mijlocul contradicţiilor, antagonismelor şi contrastelor aparente ale vieţii tale, este un singur principiu în acţiune, numai conştienţa ta operând totul. Diferenţa nu constă în varietatea substanţei, ci în varietatea aranjamentului aceleiaşi substanţe-cauză, conştienţa ta.
Lumea se mişcă din necesitate nemotivată. Prin aceasta se înţelege că nu are un motiv în sine, ci se află sub necesitatea de a manifesta conceptul tău, aranjamentul minţii tale şi mintea ta este întotdeauna aranjată în imaginea a tot ceea ce crezi şi consimţi tu ca fiind adevărat.
Bogatul, săracul, cerşetorul sau hoţul nu sunt minţi diferite, ci aranjamente diferite ale aceleiaşi minţi, în acelaşi sens în care o bucată de oţel, când e magnetizată, diferă nu în substanţă de starea ei demagnetizată, ci în aranjamentul şi ordinea moleculelor sale. Un singur electron rotindu-se într-o orbită anume stabileşte unicitatea magnetismului. Când bucata de oţel sau orice altceva se demagnetizează, electronii ce gravitează nu se opresc. Aşadar, magnetismul nu a dispărut din existenţă. S-a produs numai un rearanjament al particulelor, astfel încât ele nu mai produc un efect exterior sau perceptibil.
Când particulele sunt aranjate la întâmplare, amestecate în toate direcţiile, substanţa se spune că este demagnetizată; dar când particulele sunt rânduite în categorii astfel încât o parte se îndreaptă într-o direcţie, substanţa este un magnet. Magnetismul nu e generat; este afişat.
Sănătatea, bogăţia, frumuseţea şi geniul nu sunt create; ele sunt numai manifestate prin aranjamentul minţii tale – adică, prin conceptul tău despre tine [şi conceptul tău despre tine este tot ceea ce accepţi şi consimţi ca fiind adevărat. La ce consimţi poate fi descoperit numai printr-o observaţie necritică a reacţiilor tale la viaţă. Reacţiile tale descoperă unde trăieşti psihologic; şi unde trăieşti psihologic determină cum trăieşti aici, în lumea vizibilă exterioară]. Importanţa acestui lucru în viaţa ta de zi cu zi ar trebui să fie evidentă imediat.
Natura de bază a cauzei primare este conştienţa. Aşadar, substanţa fundamentală a tuturor lucrurile este conştienţa."
........................................................................................................
Kato : Majoritatea oamenilor nu cunosc, și de aceea nu înțeleg, condițiile și factorii care determină și influențează STAREA DE CONȘTIENȚĂ.
În plus, există încă multă confuzie legată de asemănările și deosebirile existente între termenii conștiență și conștiință. Un curent psihologic mai nou încearcă să impună termenul de conștiență în detrimentul celui de conștiință, susținând că conștiința nu există, nu există de fapt nimic ce poate fi definit drept conștiință, că este un termen abstract, definit eronat, că în fapt doar conștiența există.
Din punct de vedere biologic, însă, conștiența se rezumă la STAREA DE ACTIVARE A SISTEMULUI NERVOS SUB ASPECTUL RECEPȚIONĂRII STIMULILOR DIN MEDIUL INTERN ȘI EXTERN.
A percepe stimulii în mod corect este una, iar a avea / dobândi capacitatea de a ÎNȚELEGE CORECT ce reprezintă în realitate acei stimuli, este cu totul altceva.
Este necesar să PERCEPI, pentru a putea INTERPRETA ulterior ceea ce ai perceput, dar nu mai este nevoie de percepția stimulilor, în continuare, pentru desfășurarea proceselor de interpretare, ci doar de MEMORAREA informației recepționate.
Am fost obișnuit să mă refer la CONȘTIENȚĂ ca fiind ceea ce se petrece în prezent, în ACUM, privind RECEPȚIA, și la CONȘTIINȚĂ ca fiind ceea ce se petrece ulterior, privind INTERPRETAREA.
Când afirm că sunt CONȘTIENT de ceea ce fac, însă, lucrurile se complică, deoarece PARE că interpretarea se desfășoară în prezent în ACELAȘI TIMP, concomitent cu percepția - recepționarea informației. În realitate, procesele se derulează foarte rapid, dând IMPRESIA SIMULTANEITĂȚII, INTERPRETAREA ESTE MEREU CONSECUTIVĂ RECEPȚIEI.
Informația este întâi recepționată (1), după care este analizată (2), pentru a putea fi ulterior interpretată(3). Creierul ia de bun ceea ce primeşte ca informaţie, şi abia ulterior apar întrebările dacă este corect şi adevărat ceea ce ai recepţionat. Este, deci, un proces în 3 pași : recepție, analiză, interpretarea rezultatelor analizei. Dacă includem toți acești pași în conștiență, trebuie totuși să nu scăpăm din vedere faptul că această conștiență reprezintă un fenomen multistadial, multifazial, multifactorial.
În fapt, putem afirma că nici conștiența nu există, ci doar fazele (stadiile) descrise ca procese ce aparțin conștienței. Conștiența reprezintă un termen abstract, care nu definește ceva anume, obiectiv, ci o multitudine de condiții care concură la realizarea unui efect, a unei STĂRI FLUCTUANTE. Conștiența nu reprezintă ceva imuabil neschimbător, fix, ci ceva în permanentă fluctuație, schimbare, transformare.
CONȘTIENȚA NU ARE NICI O SUBSTANȚĂ, DEOARECE NU REPREZINTĂ CEVA SUBSTANȚIAL, CI ESTE DOAR UN TERMEN ABSTRACT, CE DEFINEȘTE CEVA CE NU EXISTĂ CA ATARE ÎN REALITATE. ESTE UN TERMEN CONVENȚIONAL, CA ȘI CONVENȚIILE DE SEMN ȘI DE DENUMIRI DIN FIZICĂ.
Dacă te întreb de ce au atribuit fizicienii sarcini pozitive și negative unor particule, deși acestea nu există ca atare în realitate, în natură, poate te vei apropia puțin de ceea ce încerc să-ți transmit. Nu există sarcini pozitive și negative decât pe hârtie și în mințile oamenilor, la fel cum nu există nimic în realitate, obiectiv, care să corespundă conștienței. Nimic substanțial. De aceea, TOATE REFERIRILE LA SUBSTANȚIALITATEA CONȘTIINȚEI TREBUIE PRIVITE CA METAFORICE, POETICE, SAU EVENTUAL ALEGORICE (exprimate în pilde). Din punctul meu de vedere, ar trebui evitate, deoarece sunt foarte confuzorii.
Cine afirmă astfel de afirmații : "Numai printr-o schimbare a conştienţei, schimbându-ţi în mod real conceptul despre sine, poţi construi ceva..." tra-la-la, denotă o mare doză de INCONȘTIENȚĂ privind ceea ce afirmă, adică este rupt de realitate, sau faptul că exprimarea sa ambiguă nu reflectă corect ceea ce gândește, ceea ce ar vrea să exprime de fapt.
CONȘTIÉNȚĂ - faptul de a fi conștient; stare caracterizată printr-o sensibilitate specială, individuală, la stimuli interni sau externi. (< fr. conscience, lat. conscientia)
Sinonim : luciditate.
http://ro.m.wikipedia.org/wiki/Conștiență
"Este de importanţă vitală să înţelegem ce este conştienţa de fapt."
Da, este, dar nu a explicat CE ESTE, ci doar a susținut că TOTUL SE REZUMĂ ȘI SE REDUCE LA CONȘTIENȚĂ, amestecând la un moment dat și CONȘTIINȚA aici, pe care, deasemenea, nu a explicat CE este.
"Motivul stă în faptul că singura, unica realitate este conştienţa, prima şi numai una substanţă-cauză a fenomenelor vieţii."
Confuzie totală, deoarece această conștiență are și nu are substanțialitate, după cum jonglează cu ideile. Dacă are substanțialitate, care oare este natura acestei substanțialități a conștienței, căci substanță =
"SUBSTÁNȚĂ, substanțe, s. f. 1. Corp (solid, lichid, gazos) omogen alcătuit din atomi și din molecule (formate din aceleași elemente) și care posedă o anumită formă, culoare, miros, gust etc.; materie. Substanță de contrast = substanță chimică utilizată în examenele radiologice, opacă la razele Roentgen.
2. (Anat.; în sintagmele) Substanță albă = parte a sistemului nervos central formată din fibrele celulelor nervoase. Substanță cenușie = parte a sistemului nervos central formată din corpurile celulelor nervoase.
3. (Fil.) Baza existenței, substratul care persistă de-a lungul tuturor transformărilor; existență sau realitate de sine stătătoare, care este suportul atributelor, al însușirilor.
4. Parte esențială, principală, constitutivă a unui lucru.
Fig. Conținutul, miezul unui discurs, al unei scrieri etc.
Loc. adv. (Rar) În substanță = pe scurt, în rezumat; în fond. – Din fr. substance. "
Este conștiența substanțială, este formată din substanță, are corporalitate, este materială ? În finalul citatului se afirmă : "substanţa fundamentală a tuturor lucrurilor este conştienţa." Și substanța conștienței care este, de ce natură este ea ? Nu mai contează, nu ? :) Am putea chiar concluziona că de fapt nu există nici o substanță, și că conștiența nu are nici o natură, este denaturată, anaturală, și tot acolo am fi. În... ceață... :)
"Nici un lucru nu are existenţă pentru om decât prin conştienţa pe care o are el asupra acelui lucru. "
Ai înțeles, nu ? Substanțialitatea realității este... inexistentă, aparentă, dar... există totuși, prin conștiența pe care o ai asupra lucrurilor. Dacă nu ai conștiența, realitatea nu există. Pentru cine ? Pentru tine, bine-nțeles, căci pentru ceilalți oameni, care au conștiență, realitatea există prin conștiența lor. Deci... realitatea există și nu există, în același timp, în Acum : pentru conștienți există, dar pentru inconștienți nu există. Dar... când te gândești că conștiența este Una, comună tuturor, intri iar în ceața densă a confuziei, căci cum poți avea conștiență, și cum nu poți avea ? Care sunt condițiile existenței conștienței în ceea ce privește ființa ta ? Nu se explică nimic, ci doar ești amețit de cap printr-un raționament care afirmă că totul depinde de aranjamentul minții tale : "Lumea se mişcă din necesitate nemotivată. Prin aceasta se înţelege că nu are un motiv în sine, ci se află sub necesitatea de a manifesta conceptul tău, aranjamentul minţii tale şi mintea ta este întotdeauna aranjată în imaginea a tot ceea ce crezi şi consimţi tu ca fiind adevărat.
Bogatul, săracul, cerşetorul sau hoţul nu sunt minţi diferite, ci aranjamente diferite ale aceleiaşi minţi, în acelaşi sens în care o bucată de oţel, când e magnetizată, diferă nu în substanţă de starea ei demagnetizată, ci în aranjamentul şi ordinea moleculelor sale. "
Iarăși se vorbește de substanțialitate, acum de substanțialitatea minții. Dar ce o fi... mintea ? Și care este legătura reală între minte și conștiență ? Nu se precizează. Cine poate preciza ? Are mintea substanțialitate, cu adevărat ? Este conștiența UN PRODUS AL MINȚII, SAU MINTEA ESTE UN PRODUS AL CONȘTIENȚEI ? :) Dacă reducem totul la conștiență, atunci și mintea este ceva... ce există doar în conștiență. Dar cum poți fi conștient dacă mintea de fapt nu există ? Cine gândește ? Conștiența ? Cum ? Ce natură au de fapt gândurile ? Sau, de fapt, gândurile nici nu există ? Sau... există și nu există, pentru conștienți și inconștienți... Au gândurile, ca manifestări energetice, o existență de sine stătătoare ? După ce sunt emise de o minte, continuă să existe într-un plan mental, sau nu ? Adică, ceea ce eu gândesc acum, va continua să existe sub vreo formă enetgetic-informațională, după ce mă voi gândi la altceva, după ce voi adormi, după ce voi muri ? Pentru mine zice că nu, dacă nu pot fi conștient de acele gânduri. Dar pentru alte ființe ? Unii clarvăzători susțin că gândurile sunt ca niște sfere energetice, care continuă să existe într-un plan mental, putând fi accesate de alte ființe. Ființele de fapt atrag aceste gânduri, datorită rezonanței stării lor psihoafective cu gânduri de aceeași vibrație, emise în stări psihoafective asemănătoare. Este ca și cum mintea de fapt ar "respira" gânduri continuu, preluându-le din "atmosfera mentală". Altfel privind, ești tot timpul înconjurat, în aura ta, de energii pe care le atragi prin atitudinea ta, prin starea ta de conștiență, prin vibrațiile pe care le emiți. În câmpul tău se prind tot felul de chestii pe care le atragi, printre care și gânduri. Spui "am avut o intuiție", "am avut o viziune", "am avut un moment de iluminare", și atribui divinității, sau sinelui, sau cine știe cui, acea informație, care a fost atrasă de tine, în mod "magnetic", rezonant. Te-ai conectat de fapt, ai realizat anumite conexiuni, care se realizează în mod automat și imperceptibil ție...
"Aşadar, către conştienţă trebuie să te întorci, fiindcă este singurul temei prin care fenomenele vieţii se pot explica."
Eu m-aș întoarce... Dar cine-mi poate explica CE ESTE CONȘTIENȚA, care este în realitate natura ei, legătura ei cu mintea, cu realitatea cu natura ? Ceea ce nu înțelegi nu poți accepta, nu poți controla... Explicațiile de mai sus par a explica un lucru prin sine însuși, în genul "conștiența este conștiență" (tautologie).
Totul se reduce la conștiență iar conștiența se reduce la... sine înăși, bine-nțeles... :)
"Prima substanţă-cauză fiind conştienţa, toate evoluţiile ei, roade şi fenomene, trebuie să rămână conştienţă. Tot ce s-ar putea observa ar fi o formă mai joasă ori mai înaltă sau variaţii ale aceluiaşi lucru. Cu alte cuvinte, dacă propria ta conştiinţă este singura realitate, trebuie să fie şi singura substanţă. Prin urmare, ceea ce îţi pare ca fiind circumstanţe, condiţii şi chiar obiecte materiale este de fapt numai produsul propriei tale conştienţe. Natura, atunci, ca lucru sau complex de lucruri externe minţii tale, trebuie respinsă. Tu şi mediul tău nu puteţi fi priviţi ca existând separat. Tu şi lumea ta sunteţi una."
Respinge, așadar, natura, și nu te mai privi separat de natură, căci ești una cu natura, inseparabil. Poți ? :) Păi... dacă ești inseparabil, neseparat, cum naiba de te percepi ca existând separat de natură ? :( Cine îți explică asta ? Nimeni. Ești doar îndemnat să respingi totul, că asta ar fi calea spre... reintegrare, prin... respingere ! :) Nu pot să nu mă amuz... :) Nu știu ce poți și nu poți tu, dar dă-mi voie să mă simt cum îmi vine mie... :)
"Tu şi mediul tău nu puteţi fi priviţi ca existând separat. Tu şi lumea ta sunteţi una."
Ai înțeles, deci, nu ? Nu se poate nicicum ceea ce se întâmplă acum... :) Nu mai privi așa, pentru că... nu poți ! Sugestie clară... :)
" În mijlocul contradicţiilor, antagonismelor şi contrastelor aparente ale vieţii tale, este un singur principiu în acţiune, numai conştienţa ta operând totul."
Deci tu operezi totul, tu ești de vină pentru tot, pentru toată mizeria existentă în lumea asta, pentru faptul că copii mor de foame, de frig, pentru toată prostia existentă, toată cruzimea, toate accidentele, crimele... Să mai continui ? :) Meriți să fii autocondamnat și autoexecutat, conștientule... :)
"Diferenţa nu constă în varietatea substanţei, ci în varietatea aranjamentului aceleiaşi substanţe-cauză, conştienţa ta."
Ai înțeles, nu ? Nu substanța lumii, ci substanța-cauză minune inexplicabilă, origine primară, secundară, terțiară, etc., din care este făcută conștiența, stă la baza tuturor lucrurilor și fenomenelor, și vieții, și morții, și bucuriei, și tristeții, și... tot. Acea substanță minunată are minunata proprietate de a lua o infinitate de forme, care creează aparența varietății, care de fapt este... reală deoarece oglindește... varietatea formelor manifestată de ea... :)
Ai copii ? Să-ți bați copiii... :)
"Lumea se mişcă din necesitate nemotivată. Prin aceasta se înţelege că nu are un motiv în sine, ci se află sub necesitatea de a manifesta conceptul tău, aranjamentul minţii tale şi mintea ta este întotdeauna aranjată în imaginea a tot ceea ce crezi şi consimţi tu ca fiind adevărat."
:) Ai înțeles ? Necesitate nemotivată. Există necesitate nemotivată ? Se pare că da, și este explicată foarte... logic. :) Prin existența altei... necesități, care nu se mai precizează dacă este sau nu... motivată de ceva sau cineva. :)
Nu are un motiv în sine = are în afara sinelui, sau nu are deloc.
Lumea se mișcă deci sub necesitatea de a manifesta aranjamentul minții tale, care este dat de ceea ce crezi și consimți tu ca fiind adevărat. Înțelegi ? Când erai bebeluș, deoarece nu credeai și nu cosimțeai nimic, că nu puteai să crezi și să consimți, lumea nu se mișca deloc, era inertă, așteptând supusă ca tu să începi să crezi ceva și să consimți că este ceva adevărat. Probabil că ți-au povestit părinții tăi despre această... lume inertă, câte ceva, nu ? :) Cum așteptau cu toții, în inerție, să crezi și să consimți odată... :)
"Sănătatea, bogăţia, frumuseţea şi geniul nu sunt create; ele sunt numai manifestate prin aranjamentul minţii tale – adică, prin conceptul tău despre tine [şi conceptul tău despre tine este tot ceea ce accepţi şi consimţi ca fiind adevărat."
Iar aranjamentu minții tale este de vină... Dar ce oare se tot aranjează și deranjează de fapt în mintea ta, căci era clar mai înainte că există o singură substanță-cauză a... conștienței. "Prima substanţă-cauză fiind conştienţa, toate evoluţiile ei, roade şi fenomene, trebuie să rămână conştienţă. Tot ce s-ar putea observa ar fi o formă mai joasă ori mai înaltă sau variaţii ale aceluiaşi lucru. Cu alte cuvinte, dacă propria ta conştiinţă este singura realitate, trebuie să fie şi singura substanţă. Prin urmare, ceea ce îţi pare ca fiind circumstanţe, condiţii şi chiar obiecte materiale este de fapt numai produsul propriei tale conştienţe. Natura, atunci, ca lucru sau complex de lucruri externe minţii tale, trebuie respinsă. "
Ai înțeles ? Respinge totul, până... înțelegi... :)
"Natura de bază a cauzei primare este conştienţa. Aşadar, substanţa fundamentală a tuturor lucrurile este conştienţa."
Simplu, măi : conștiența este cauză și efect. Cauza și efectul ei. Conștiența este conștiență. Punct ! :)
Dacă ai ajuns să citești aceste rânduri, citind toate cele de mai sus, ești o persoană deosebită. Puțini pot "rezista" să ajungă până aici. Și, probabil că nici ție nu ți-a fost ușor...
Dacă ți-a fost ușor, asta s-a putut întâmpla în cazul în care ai și înțeles raționamentele postate. În acest caz, ești un om cu totul special. Foarte puțini se vor putea lăuda cu asta. Laude lor ! :)
Dacă ţi-a plăcut, dă un click pe Like şi Distribuie, şi Abonează-te la postările noi ale acestui blog prin email, serviciul Feedburner, dând click aici : Subscribe to Love Blog 4 All by Email
Apasă
simultan pe tastele Ctrl şi
D,
pentru a adăuga acest site la Favorite
(Bookmarks).
Pentru
a găsi ceva specific pe blog, poţi căuta după termen la "Căutare"
în stânga sus, sau pe coloana din stânga jos la Etichetele
asociate postărilor (cuvintele albastre, în ordine alfabetică).
De
asemenea, consultă marea videotecă
de pe canalul meu youtube (dă
click pe categoriile de playlisturi să se deschidă toate) :
http://youtube.com/user/katonanicoTe poţi Abona şi la siteul meu SPIRIT, să primeşti notificări pt postările noi, pe email, aici : Subscribe to Spirit by Email
Linkul către site : https://katonanico.wordpress.com/
Bonus :
