Subiectul este sensibil și complex, căci demersul dual constructiv și cel distructiv fac parte din fluxul vieții, și sunt abordate în mod subiectiv de fiecare om.
Omul reacționează conform interpretărilor personale legate de evenimentele și experiențele sale de viață, de aceea există o mare varietate de abordări, conforme cu varietatea modurilor de interpretare.
Dar modalitățile de interpretare se supun, totuși, unor legi și principii comune cauzale.
În varietate putem regăsi unitatea, deci, dacă știm cum să o căutăm, cum să o găsim, cum să o observăm.
Voi aborda subiectul din punct de vederea al utilității și eficienței acestui demers dual, privind schimbarea și transformarea sistemului de credințe și convingeri personal, la modul general.
Dar, deși abordez subiectul la modul general, nu trebuie uitat faptul că regulile generale își au excepțiile lor, în ideea în care situațiile excepționale cer soluții excepționale, fiecare situație fiind necesar a fi abordată în mod specific, individual, privind specificitatea ei, și tratată ca atare.
Regulilor generale nu li se pot opune cazurile de execpție, ci acestea vin să le... întărească.
De aceea, când formulezi argumente și contra argumente, este necesar să analizezi dacă ele se încadrează sau nu la... excepții.
Mă refer deci la obiecțiile de genul: ”asta nu este așa deoarece în acest caz uite că lucrurile se întâmplă altcumva”.
Dacă în 100 de cazuri lucrurile se produc într-un anumit fel în 95 de cazuri, și în 5 cazuri se produc alte efecte, diferite, regula se trasează după cele 95 la fel, iar cele 5 trebuie înțelese ca fiind excepții, și abordate ca atare.
În continuare voi aborda demersul dual constructiv-distructiv în ceea ce are el general, conform viziunii mele personale.
Îl poți studia ca pe ceva subiectiv, și asimila ce poți și vrei din asta, căci el este un exercițiu de gândire de fapt, nu un model pe care vreau să-l impun cuiva.
Îl poți studia ca pe ceva subiectiv, și asimila ce poți și vrei din asta, căci el este un exercițiu de gândire de fapt, nu un model pe care vreau să-l impun cuiva.
Regulile pe care eu le pot interpreta într-un anumit fel, dintr-un anumit punct de vedere, tu le poți interpreta altfel, din alt punct de vedere.
Asta nu înseamnă că dacă interpretările diferă, atunci în mod automat una din ele este eronată, căci poate fi rezultatul neconcordanței sistemelor de referință la care ne raportăm fiecare.
De exemplu, unii oameni susțin faptul că suferința este bună deoarece mobilizează/forțează oamenii să efectueze activități care vor conduce la o dezvoltare și o evoluție rapidă, care nu poate fi obținută prin lipsa suferinței, prin plăcere.
Alți oameni susțin că suferința este dăunătoare deoarece produce demotivare, demobilizare, alienare, tulburări, disfuncții, care împiedecă de fapt o dezvoltare și o evoluție armonioasă, eficientă.
Există, deci, pentru fiecare afirmație sau raționament, argumente și contra argumente, poziții pro și contra.
Poziția mea a devenit, cu timpul, una mai... detașată, conform principiului general: ”insuficiența și excesul sunt dăunătoare”.
Deci, raportat la cazul de mai sus, aș afirma că suferința este bună în măsura în care nu este nici insuficientă nici în exces.
Iar această măsură trebuie interpretată în mod specific, pentru fiecare subiect în parte, deoarece există o mare varietate privind modul în care oamenii percep și interpretează suferința personală și a celorlalți oameni.
Reacțiile oamenilor la aceeași suferință, același eveniment traumatic, sunt variate, sunt distribuite conform curbei lui Gauss de distribuție, și am putea stabili o regulă analizând unde și cum se încadrează media populației, privind percepția unui anumit eveniment drept o suferință...
Un demers constructiv este cel în care aduci ceva nou, elemente noi, îmbunătățind ceva existent, o structură existentă.
Demersul constructiv va consolida structura existentă, îi va mări stabilitatea, rezistența.
Un demers distructiv este unul demolator, în care te concentrezi pe a înlătura ceva, anumite elemente existente, scoțându-le din structura lor, eliminându-le din ea.
Asta îi va micșora stabilitatea, rezistența, durabilitatea.
Dacă elementele structurale îndepărtate nu sunt înlocuite cu altceva, cu alte elemente, atunci structura va tinde să se... destructureze, să se prăbușească, să colapseze, să fie... demolată.
A încerca să demolezi o credință sau convingere a cuiva este un act... distructiv, privind sistemul său de credințe și convingeri, care este astfel... destructurat.
Nu contează cât de bună sau rea este credința, convingerea, ci actul, metoda în sine, care este... destabilizatoare, privind echilibrul structural mental-sufletesc general.
A implementa o convingere sau credință nouă este un act constructiv.
Constructiv înseamnă: ”care construiește sau care servește spre a construi ceva, care ajută la îmbunătățirea unei activități, a unei inițiative, etc.”
O credință nouă poate înlocui una veche, în mod echilibrat și armonios, natural, fără a fi nevoie de eforturi depuse în sensul demolării, destructurării.
Credințele vechi nefuncționale, disfuncționale, inutile, cad singure, când dobândești credințe noi, funcționale, utile, care le pot... înlocui.
Nu este necesar și de dorit efortul de a le demola.

Să privim un pic și din punct de vedere al criticii constructive și distructive: Critica constructivă înseamnă a dezvălui lipsurile, greșelile, defectele unor persoane, ale unei opere, ale unor stări de lucruri, arătând cauzele și indicând mijloacele de îndreptare.
Deci o privire critică, din acest punct de vedere, implică o cunoaștere, înțelegere și conștientizare a problemei în cauză și a soluției ei.
Dacă nu poți indica cauzele și oferi soluții, mijloace de îndreptare, atunci demersul critic devine... necreativ, distructiv, și este perceput drept un atac.
Ceea ce oferi este conștientizarea cauzelor și indicarea mijloacelor de îndreptare, adică un demers care poate conduce la rezolvarea problemei, de aceea poate fi perceput drept sprijin și ajutor.
Dacă nu poți oferi asta, atunci critica va îmbrăca alte forme, putând merge până la a arăta cu răutate sau cu exagerare părțile slabe ale unui lucru sau ale unei persoane, a comenta în chip răutăcios, născocind lipsuri și greșeli.
A avea pretenții de schimbare față de cineva, fără a putea explica ce este greșit în gândirea și comportamentul său, din ce cauză, și cum poate fi îndreptată greșeala, nu poate reprezenta ceva creativ, constructiv.
A forța schimbarea, în aceste condiții, reprezintă ceva dăunător, distructiv...
Altfel privind: a-ți îndrepta eforturile spre a distruge ceva, a destructura ceva, conduce la oponență, la o rezistență pe care o vei întâmpina, foarte mare, deoarece omul respectiv va percepe că vrei să îi iei ceva, să îl lipsești de ceva ce îi... aparține, ce îl definește, și va resimți asta ca ceva... neplăcut, nedorit, ca pe o destructurare a sa.
Va percepe că vrei să-i faci un... rău, va percepe demersul tău ca pe un... atac, și se va simți o... victimă în relația cu tine.
Îndreaptă-ți eforturile spre a oferi ceva omului (credința sau convingerea funcțională nouă) și atunci el va percepe oferta ta ca pe ceva pozitiv, și va renunța de la sine, automat, la ceea ce este necesar să renunțe, căci pentru a accepta ceva nou va renunța la altceva, vechi, inevitabil.
Pentru a integra ceva în sistemul său, va opera el singur înlocuirea elementelor necesare, de bună voie și nesilit de nimeni, fără a mai fi nevoie să... extragi tu ceva de acolo, în mod... forțat.
Chiar dacă omul înțelege că o credință a sa nu este bună, corectă, utilă, valoroasă, el nu va putea renunța la ea, în mod forțat, cât timp nu va avea cu ce să o înlocuiască, deoarece credințele și convingerile noastre sunt ca piesele de puzzle din care ne construim imaginea realității, iar a lăsa un loc gol determină... stres, anxietate.
De aceea mintea ”umple” tot timpul golurile, le umple cu orice, orice pare potrivit pe moment, orice pare mai bine... cunoscut, mai familiar, mai acceptabil, pentru a te scăpa de sentimentul de... incertitudine, nesiguranță.
Este un mecanism de protecție, de adaptare, care încearcă să te mențină în echilibru psihoafectiv.
Tu nu știi multe, nu înțelegi multe, dar dacă ești întrebat ai părerile tale, viziunea ta, și nu simți un mare stres și o mare anxietate legate de faptul că nu cunoști foarte bine realitatea, adevărul.
tu poți funcționa și așa, adaptându-te din mers, transformând din mers, pas cu pas, dar nu poți renunța la viziunea ta, la credințele și convingerile tale, ci le poți doar transforma.
Nimic nu se câștigă, nimic nu se pierde, totul se transformă...
De fiecare dată când nu mai poți accepta ceva, mintea ta, gândirea ta, va transforma acel ceva în altceva, automat.
Când nu va putea face asta, din anumite motive, se va crea un blocaj mental-sufletesc, un conflict, care va conduce la tulburări, disfuncții, boală, cât timp conflictul nu va fi rezolvat.
Conflictele, blocajele psihoafective, sunt somatizate, adică au legătură cu procesele fiziologice organice, și se vor oglindi la nivel organic.
În concluzie: nu încerca să fii un demolator, un distrugător de credințe și convingeri, căci nu aduci ceva bun și util lumii, oamenilor, ci mai bine încearcă să construiești ceva, un sistem de credințe și convingeri unitar, util, valoros, funcțional, care poate fi preluat drept model de alții,
Dar asta înseamnă să îl... testezi, să îl probezi pe tine, ca să îl poți și înțelege foarte bine, dar și... demonstra funcționalitatea sa altora.
Fii tu modelul a ceea ce vrei să implementezi în lumea asta, un model util, valoros.
Fii tu așa cum ai vrea să fie alții în relație cu tine, și vezi dacă poți, cât poți, cum poți, și învață din asta ceva.
Continuu avem de învățat câte ceva...
Iubirea reprezintă un proces dinamic în care dai și primești ceva, în care împărtășești ceva cu alții, cu ceilalți. Nu dai iubire, iubirea este o stare de conștiință, nu poate fi dată sau luată, dar dai atenție, afecțiune, valoare, importanță...

Iubirea este resimțită ca atracție, uniune, comuniune, apropiere, rezonanță, empatie.
În opoziție cu respingerea, separarea, distanțarea, disonanța...
În iubire nu ți se ia nimic, nu ai sentimentul că pierzi ceva.
iubirea nu ți-o poate lua cineva, te poate doar scoate din starea de iubire, ceea ce e cu totul altceva...
iubirea nu ți-o poate lua cineva, te poate doar scoate din starea de iubire, ceea ce e cu totul altceva...
Dacă simți că pierzi ceva, această simțire te scoate automat din starea de iubire.
Un demers distructiv te scoate automat din starea de iubire.
Un demers constructiv te ajută să accesezi și să te menții în starea de iubire, căci în demersul constructiv dai ceva, primești ceva, împărtășești ceva.
Deci... ai de ales, mereu, privind demersurile tale.
Tu poți să alegi, un demers al iubirii sau de alt tip.
Tu poți să rezonezi cu o numită stare emoțională, conform demersului tău din prezent.
Tu poți accepta sau respinge demersurile altora.
Tu te poți orienta spre anumite persoane, care abordează un anumit tip de demers în relațiile lor, conform personalității lor.
Tu poți exersa asta, poți testa, pentru o mai bună conștientizare, pentru a dobândi mai multă înțelegere și control, autocontrol.
Poți începe... chiar acum, dacă vrei, întrebându-te și analizând în ce tip de demers se încadrează ceea ce citești acum.
Ce ai simțit citind aceste rânduri, ce fel de stare, ce fel de trăire emoțională?
Simți că ai primit ceva, că ți s-a oferit ceva, benefic, sau ai simțit că vreau să îți iau ceva, să te privez de ceva, un atac, o reacție de apărare?
Când vei citi sau asculta altceva, ulterior, pune-ți aceeași întrebare.
Compară, analizează, trage concluziile necesare ție.
Urmărește atent și demersurile... tale, și reacțiile determinate de ele, altora.
Succes!
Playlistul meu yuotube ”Iubire, Fericire” 320 videouri. Abonează-te la canal să fii la curent cu noutățile katona nicolae
Distribuie articolul dacă ți-a plăcut, mulțumesc!
-DONEAZĂ, dacă ți-a plăcut, susține ceea ce-ți place :)
Donează prin PayPal, în contul reprezentat de acest mail: katonanico@gmail.com
Mulțumesc!
-CĂRŢI SPIRITUALITATE (şi nu numai) recomandate de Kato : http://loveblog4all.blogspot.com/2014/08/carti-spiritualitate.html
Evenimente generale Cluj Allevents.in:
-Dacă vrei să afli mai multe despre Kato şi activitatea lui : https://www.facebook.com/notes/806080502769226/
Mai multe despre Kato : | Facebook
Resurse utile - Dezvoltare Spirituală : Toate siteurile de mai jos sunt administrate de mine şi vei găsi informaţii utile aici 1. Profil Googl
-De AICI(click aici) POŢI ASCULTA ŞI DOWNLOADA ÎN FORMAT AUDIO mp3 CREAŢIILE PERSONALE KATO, pentru a le putea asculta oriunde
-Dacă ţi-a plăcut, dă un click pe Like şi Distribuie, şi Abonează-te la postările noi ale acestui blog prin email, serviciul Feedburner, dând click aici: Subscribe to Love Blog 4 All by Email
-Apasă simultan tastele Ctrl şi D, pentru a adăuga acest site la Favorite (Bookmarks).
-Apasă simultan tastele Ctrl şi D, pentru a adăuga acest site la Favorite (Bookmarks).
-Pentru a găsi ceva specific pe blog, poţi căuta după termen, la "Căutare", în stânga sus, sau pe coloana din stânga jos la Etichetele asociate postărilor (cuvintele albastre, în ordine alfabetică).
-Abonează-te la marea videotecă de pe canalul meu youtube (dă click pe categoriile de playlisturi să se deschidă toate): http://youtube.com/user/katonanico
-Te poţi Abona şi la blogul meu "SPIRIT", să primeşti notificări pt postările noi, pe email, aici: Subscribe to Spirit by Email
-Te invit să vizitezi şi mai noul meu blog : "Kato - Parapsihologie, Extrasenzorial" - http://katoparapsihologieextrasenzorial.blogspot.ro/
-Fă economie de timp şi bani, efectuând cumpărături online prin accesarea promoţiilor din reclame, susţinând totodată astfel şi acest blog.
Mulţumesc !
-Aici ai linkul către CUPRINSUL blogului, cu lista tuturor postărilor, pe Categorii, plus toate articolele de pe siteurile mele "Spirit" şi "Kato - Parapsihologie, Extrasenzorial", peste 500 articole ! http://loveblog4all.blogspot.com/2015/11/toate-postarile-blogului-linkurile.html
Softuri utile pt reclame video la preț foarte bun
Vinci3D https://pdctrk.com/a/58cc93f9
Explaindio https://pdctrk.com/a/261014d3
StopMotionCreator https://pdctrk.com/a/f7520ab5
UpNextEngage https://pdctrk.com/a/32e6486e
Storyxy https://pdctrk.com/a/5431c4de
Promoyze https://pdctrk.com/a/046bdb94
AscendPages https://pdctrk.com/a/4a3854b7
OptInUp https://pdctrk.com/a/be6f28af
FanInviter https://pdctrk.com/a/d6967d36

Viddipop https://pdctrk.com/a/76d4438c
SOFTWARE Prezentări Multimedia, Editare Foto, Video 2D, 3D, Webdesign, Webinarii, Email Marketing, etc. Promoţii şi Bonusuri...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu