Kato Live embed Video

kato-podcast

Totalul afișărilor de pagină

Translate

TRANSLATE with Bing

Se afișează postările cu eticheta nutriţie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta nutriţie. Afișați toate postările

marți, mai 05, 2015

POSTUL - O NOUĂ TERAPIE FOARTE EFICIENTĂ REDESCOPERITĂ DE ŞTIINŢĂ



Devino Patronul meu :)
Aici poti da o cafea :)Aici poti da o cafea :)

Speranţa de viaţă creşte în societăţile occidentale, dar din păcate condiţiile vieţii moderne provoacă boli, de acea s-a inventat termenul "Maladii de civilizaţie".
Diabetul, hipertensiunea, obezitatea, cancerul, au devenit tot mai răspândite, iar consumul de medicamente de asemenea. 
Efectele secundare ale medicamentelor apar tot mai des la ştiri, iar neîncrederea se instalează tot mai mult în rândul populaţiei, mai ales a celor care le folosesc pe termen mai lung, deoarece ei resimt aceste efecte pe corpul şi psihicul lor.
Tratamentul cu medicamente este acum într-un impas, deoarece tratamentele de lungă durată pentru tratarea unei boli provoacă în timp alte noi boli, datorită efectelor lor secundare. Medicamentele afectează rinichii şi ficatul, în principal, dar şi stomacul, intestinul, şi alte organe şi ţesuturi. Multe medicamente dau şi dependenţă.
Din această cauză, omenirea ar trebuie să se axeze acum tot mai mult pe tratamente naturiste, cercetând şi studiind mecanismele naturale de apărare a organismului şi efectul curativ al diferitelor elemente naturale asupra corpului omenesc, cum sunt plantele, expunerea la soare, băile (obişnuite, termale, etc), mişcarea (activitatea fizică, diverse exerciţii fizice speciale, etc), postul alimentar, etc.
Una dintre cele mai vechi metode terapeutice, prezentă de mult timp şi în multe culte religioase, şi în tradiţiile populare, este postul.
Deşi este una dintre cele mai simple şi eficiente metode curative şi preventive, din păcate, metoda postului este insuficient cunoscută de oamenii de ştiinţă şi cadrele medicale, la ora actuală. A fost foarte puţin studiată în mod ştiinţific, şi nu i-a fost acordată importanţă până acum. 
De ce? Deoarece în societatea noastră de consum actuală, în care există o orientare puternică spre PROFIT FINANCIAR în toate domeniile, chiar şi în sănătate, nimeni nu alocă fonduri de cercetare privind o metodă terapeutică cum este cea a postului, deoarece nu se poate scoate bani din ea. 
Ştim că cercetările sunt finanţate de marile companii farmaceutice, în special, şi că ele sunt orientate pe profit. Din metoda postului ele nu pot scoate nici un profit. De aceea, nu numai că nu sunt interesate de astfel de metode, ci chiar sunt împotriva lor, deoarece extinderea unor astfel de terapii le ameninţă pur şi simplu existenţa ! 
De aceea, când cineva încearcă să cerceteze şi să promoveze astfel de terapii naturiste, va avea probleme cu lumea medicală, care este finanţată şi influenţată de marile concerne farmaceutice. 
Profiturile provenite din vânzarea medicamentelor sunt uriaşe, ele "aduc bani la buget", şi de aceea chiar şi mediul politic contribuie în permanenţă la DISCREDITAREA terapiilor naturiste. 
Unul dintre cele mai elocvente cazuri este NMG - Noua Medicină Germanică, care, din fericire, cu greu şi multe obstacole, va reuşi totuşi să se impună pe piaţa medicală, în ciuda tuturor eforturilor de discreditare a ei...

De mai mult de 50 de ani, în Rusia, Germania şi SUA medici şi biologi izolaţi explorează metoda postului. 

Restricţia calorică are efecte pozitive, ceea ce conduce la ideea că ele se pot mări prin metoda postului.
Sunt studiate mecanismele prin care acţionează postul, pentru care patologii este eficace. 
Iar rezultatele au fost surprinzătoare, chiar şi în ceea ce priveşte boala secolului : cancerul. 
Este o nouă metodă, redescoperită acum de ştiinţă, pentru tratamentul cancerului. Unii ar spune că este o metodă complementară.
Rezultatele studiilor efectuate deschid perspective neaşteptate, şi prefigurează o nouă abordare a bolii şi tratamentului.

În inima Rusiei, în Câmpia Siberiei, de aproximativ 20 ani (de prin 1996), postul a devenit un element central al politicii de sănătate publică. Această politică se bazează pe 40 de ani de studii ştiinţifice efectuate în Uniunea Sovietică, pe mii de bolnavi, studii care sunt complet necunoscute în Occident ! 
Pe baza studiilor îndelungate s-a creat o METODĂ riguroasă, care este pusă în practică la sanatoriul din Goriachinsk. Lacul Baikal este la câteva sute de metri, şi decorul este idilic. 
Goriachinsk este renumit pentru izvorul său de apă caldă, şi din 1915 pentru centrul său de post. Curele sunt rambursate, şi o clădire întreagă este rezervată celor care ţin post. 
Natalia Bataeva, medic şef al Sanatoriului din Goriachinsk, a declarat :  "Foarte des primim oameni care au fost internaţi, care au făcut cele mai bune examene clinice, dar nimic nu i-a ajutat. Postul este o metodă universală care poate fi eficace pentru mai  multe boli. De aceea oamenii revin adesea şi îşi rezolvă problemele la noi.
În timpul postului nu există o adevărată lipsă de elemente nutritive. Putem observa o diminuare a procentajului de vitamina C,D,E, şi a altor componenţi ai metabolismului, dar aceste pierderi nu sunt critice."
Prima etapă a tratamentului : se câştigă încrederea noilor veniţi, căci adeziunea pacientului este esenţială.
Pacienţii sunt informaţi că postul durează două săptămâni, după care urmează o perioadă de 7 zile de ieşire din post. Nimeni nu trebuie să se sperie, să îşi facă probleme. Nimeni nu ştie cum va reacţiona corpul său la privaţiunea de hrană. 
Tratamentul este unul dintre cele mai simple existente : se consumă doar apă timp de 12 zile, în medie, fără a se îngurgita nimic altceva ! 
Unele posturi pot dura până la 3 săptămâni, în funcţie de gravitatea şi vechimea bolii. 
Pentru afecţiunile cronice, luarea de medicamente este întreruptă după 2 sau 3 zile. 
Pacienţii sunt menţinuţi sub supraveghere medicală, acest aspect fiind esenţial. Nimeni nu trebuie să se aventureze singur în această terapie fără a avea cunoştinţe aprofundate asupra metodei şi fără a beneficia de asistenţă medicală profesională. Acompanierea de către un profesionist format pentru această practică este fundamentală.
În aproape 20 de ani, peste 10.000 de pacienţi au urmat o cură de post la Sanatoriul din Goriachinsk, şi toate dosarele lor medicale sunt păstrate în arhiva sanatoriului. Acolo oamenii s-au tratat de diabet, astm, hipertensiune, reumatism, alergii, etc.
La aproape două treimi dintre ei simptomele le-au dispărut după una sau mai multe cure de post. 
Toţi pacienţii spun că cel mai greu nu este să se priveze de hrană, căci senzaţia de foame dispare după 2-3 zile. Pasajul delicat este constituit de ceea ce este numit "criza de acidoză". 
Criza se manifestă uneori printr-o senzaţie de slăbiciune, de vomă, sau prin migrene. Această etapă de criză face parte integrantă din procesul de adaptare al organismului la schimbarea radicală provenită în alimentaţie. 
Corpul învaţă să trăiască din propriile rezerve, conform unei programări genetice existente în acest sens.   
Ziua a treia este de obicei cea mai dificilă, deoarece în ziua a treia are loc eliminarea, dezintoxicarea.  
După aceea este mai bine, căci organismul se curăţă şi funcţionează din ce în ce mai bine.
Medicii ruşi afirmă că această criză este o etapă esenţială în procesul de vindecare. Analizele de urină îi determină maximul şi durata. Prin schimbarea modului de alimentare, aciditatea sângelui creşte. 
Natalia Bataeva : "În timpul crizei toate bolile se amplifică, câteodată pacienţii au chiar dureri foarte puternice, ca de exemplu în cazul migrenei, sau dureri articulare, dacă este vorba de gută sau de artrită.
Dar nu durează foarte mult de obicei, nu mai mult de 24 sau 36 de ore."
Criza este semnul unei schimbări profunde în corp. Organismul trebuie să se hrănească prin el însuşi. 
Cum furnizează organismul carburantul necesar propriei supravieţuiri :  corpul dispune de 3 carburanţi - glucoza, lipidele şi proteinele. Carburantul principal este glucoza, de care organismul are absolută nevoie pentru a funcţiona. creierul funcţionează cu glucoză, şi nu poate fi privat de ea. 
După o zi de post, stocul de glucoză este epuizat, şi organismul este FORŢAT să se adapteze noilor condiţii. El va produce glucoza din proteine, mai ales din proteinele din muşchi. Va folosi şi rezervele sale de lipide - grăsimile, pentru a crea un substitut de glucoză. Acest carburant al postului este numit "corpuri cetonice". Din acest moment, în principal aceste corpuri cetonice vor alimenta creierul. 
Producerea lor se efectuează în ficat, care este un organ ce funcţionează ca o uzină de transformare a organismului.
După criză corpul găseşte un nou echilibru. Îngrijirile medicale ajută pacienţii pentru a suporta mai bine postul, prin spălături intestinale, "înfăşurări", saună, masaj. 
Medicii ruşi recomandă 2-3 ore de exerciţii fizice pe zi.
Toate acestea contribuie la stimularea organelor de eliminare. Rinichii, intestinele, ficatul, plămânii, pielea, sunt solicitate, căci trebuie permis şi ajutat corpul să elimine deşeurile metabolismului. 
Corpul se adaptează, dar capul nu susţine întotdeauna acelaşi ritm. Pacienţii au constatat că psihicul influenţează organismul prin a-l face să creadă în nevoi pe care nu le mai are. 
Ziua a treia este cea mai grea, căci nu stomacul, ci capul cere de mâncare. În imaginaţia sa, pacientul vede tot felul de mâncăruri apetisante şi băuturi.
Dar, când foamea psihică dispare, simţurile se ascut şi o stare de euforie de instalează. Omul simte o senzaţie de libertate, de eliberare de dependenţe, de epurare, purificare, înţelege că este puternic, că dacă poate posti poate face orice.
Două treimi din pacienţi se simt mai bine. Acest raport incită la prudenţă. 
S-a pus întrebarea dacă este un efect placebo, un efect al euforiei care pune stăpânire pe creier, dar s-au măsurat cu instrumente obiective schimbările pe care pacienţii le descriu. 
În urmă cu 60 de ani Uniunea Sovietică era un mediu închis, în care cercetătorii nu aveau voie să publice rezultatele lor. Laboratoarele erau ţinute secrete, cât şi temele de cercetare şi rezultatele cercetărilor lor. 
În Moscova, la Spitalul Korsakov, tratamentul chimic medicamentos a înlocuit cămaşa de forţă, dar tratamentul nu prea devine astfel mai uman. Psihiatrul Iuri Nicolaev a fost confruntat cu un pacient care refuza să se mai hrănească, şi a decis în final să nu mai încerce să îl forţeze să mănânce, cum se întâmpla de regulă, şi să vadă ce se va întâmpla cu el. Ulterior, în carnetul său, psihiatrul a notat cu surprindere : 
"Începând din ziua 5-a, negativismul său a început să scadă, bolnavul a deschis ochii. Din ziua a zecea a început să meargă, dar păstra în continuare tăcerea. În ziua a 15-a a băut un suc de mere lăsat pe măsuţa sa de noapte. Apoi a mers să se plimbe, a început să revină la viaţa socială."
Omul se restabileşte până la urmă - un bolnav mintal, vindecat printr-un post. Cazul său era unic !
Iuri Nicolaev, mirat de eficacitatea cvasi miraculoasă a tratamentului, a continuat să îl experimenteze şi să îl dezvolte. 
Succesul obţinut de el depăşeşte previziunile, şi lista de pacienţi în aşteptare devine tot mai lungă.
Nicolaev a tratat schizofrenii, depresii, fobii, sindroame obsesionale, pentru o durată medie a postului de 25-30 de zile, câteodată chiar 40 de zile.
Opoziţia lumii medicale a fost din ce în ce mai puternică. Medicii se opuneau postului, deoarece nu îi înţelegeau esenţa. Oamenii sunt obişnuiţi să creadă că a resimţi foame este o nefericire, o stare de rău, cu efecte negative. 
Este necesară o reorientare radicală a credinţelor şi convingerilor personale pentru a putea accepta faptul că postul alimentar, înfometarea, poate să vindece. Şi este mult mai dificil pentru un cadru medical îndoctrinat de credinţe medicale, decât pentru un om obişnuit. 
Pentru a putea prezenta criticilor argumente şi dovezi de necontestat, Nicolaev a conceput un amplu program de cercetare. A folosit examinări fiziologice, biochimice, parametri hormonali, electroencefalograme efectuate înainte, în post şi după post, pe sute de cazuri. 
Psihiatri au stabilit corespondenţe existente între schimbările observate în organism în timpul postului şi ameliorarea bolnavilor. 
Au constatat că postul are un impact asupra bolilor mintale, dar şi asupra întregii personalităţi ! 
Doctorul psihiatru Gurvich a făcut şi el parte din echipa de cercetători, lucrând 18 ani alături de maestrul iniţiator al cercetării. 
Valery Gurvich psihiatru la Institul Psihiatric din Moscova: 
 "Postul are un efect stimulant şi un efect antidepresor. 
Efectul stimulant are loc în prima săptămână a postului, iar efectul antidepresor are loc la momentul realimentării. 
Al 3-lea efect este sedativ, calmant - se observă după criza de acidoză."
Nicolaev a tratat 8.000 de pacienţi prin post, cu un progres net pentru 70 % din ei. 
6 ani mai târziu 47% din ei au menţinut această ameliorare. 
Unii au putut să-şi reia viaţa socială, să fondeze o familie. 
O altă surpriză : Nicolaev şi colegii au remarcat faptul că nu numai psihicul pacienţilor s-a ameliorat, ci şi bolile lor somatice : hipertensiune, poliartrită, astm, eczeme.
În acel moment (1973) a contactat conducerea publică, iar Ministerul Sănătăţii a lansat o campanie de verificare a rezultatelor sale. Au fost mandataţi mai mulţi medici de marcă, printre care profesorii Kokosov şi Maximov, care erau medici militari. 
Alexey Kokosov, pneumolog la Institutul "I P Pavlov" Saint-Petersburg a declarat: 
"Până atunci nu ştiam nimic despre post. Aveam deci două obiective : să verific dacă metoda funcţionează, şi să explic de ce."
Valery Maximov profesor de gastroenterologie Academia de ştiinţe medicale : 
"A trebuit să studiem secreţiile stomacului, ale ficatului, ale pancreasului, ale intestinului, peisajul bacterian, statutul imunităţii, schimburile de minerale şi de vitamine."
Lucrările s-au multiplicat, cu mii de pacienţi, şi cercetătorii au confirmat rezultatele lui Nicolaev. 
S-au stabilit liste precise de indicaţii şi contraindicaţii pentru tratamentul prin post. 
Indicaţii : patologii ale bronhiilor, cardiovasculare, ale stomacului, ale intestinului, endocrine, digestive, articulare, osoase, ale pielii.
Contraindicaţii : cancer, tuberculoză, diabet tip 1, hepatită cronică, tromboflebită, anorexie.
Explicaţia : Alexey Kokosov : "Postul provoacă o stare de stres, ceea ce lansează în organism mecanismele de sanogeneză, de autoreglare, care rămân de obicei pasive, din cauza modului nostru de viaţă."
Stresul este o reacţie de adaptare la o schimbare a mediului, aici privaţiunea de hrană. Confruntat cu privaţiunea de hrană, organismul intră în alertă, ceea ce provoacă o schimbare hormonală şi neuro-endocrină. 
Hormonii mobilizează rezervele corpului. 
Se manifestă şi un efect antiinflamator. 
Medicii ruşi au tras concluzia că aceste mecanisme de autoreglare induc efectele terapeutice. 
Ei au constatat că mulţi parametri sanguini se ameliorează : glicemia, colesterolul, trigliceridele, insulina. 
În paralel, consumul de energie al organismului se diminuează puţin câte puţin prin, evidenţiat prin : respiraţie, ritm cardiac, presiune arterială. 
Toate activităţile şi funcţiile scad şi se încetinesc, în vederea economisirii energiei. Sistemul digestiv este pus şi el pe repaus. 
Postul are deci capacitatea de a stimula toate forţele curative ale organismului. 
Dar cum se poate măsura această capacitate ? 
Profesorul Osinin, pneumolog specialist în astm bronşic, elev al lui Kokosov, a făcut să postească în jur de 10.000 de pacienţi astmatici. A afirmat că în 40 de ani de practică nu a avut nici un singur accident. Printre studiile efectuate a arătat şi evoluţia celulelor mucoasei plămânilor. Prezenţa histaminei provoacă hipersecreţie şi spasm bronşic. După 12 zile de post histamina a dispărut, celulele s-au umplut cu lipide, şi spasmele au dispărut. 
Dr Sergheij Osinin : "Aceste date sunt unice. Căci întrebarea nu a fost pusă niciodată de această manieră. Şi nu există un echivalent în lume. Am studiat în acelaşi timp schimbările generale în întregul corp şi schimbările locale. 
Şi am văzut că DISPAR materiile care provoacă edemurile şi inflamaţiile." 
Astmul bronşic este o boală cronică ce nu poate fi vindecată, după medicina actuală oficială, ci poate fi doar limitată, ţinută sub control. Mulţi bolnavi sunt condamnaţi la folosirea inhalatoarelor sau la alte tratamente care le ameliorează provizoriu starea. Cercetările experimentale ale lui Osinin demonstrează că se poate scăpa de această fatalitate. 
El a studiat şi efectele pe termen lung, pe aproape1.000 de pacienţi. După 7 ani ameliorarea continuă pentru aproximativ 50% dintre bolnavi - cei care au adoptat un regim alimentar adaptat. Mai multe cure au fost câteodată necesare. 10-15% sunt complet vindecaţi. 

Academia de ştiinţe a validat rezultatele obţinute, şi le-a adunat într-un impozant raport, care nu a fost NICIODATĂ TRADUS în alte limbi.
În ciuda amploarei acestor studii fără echivalent în lume, a bogăţiei studiilor clinice şi a numărului de boli studiate, rămân câteva zone de umbră.
Dr Sergheij Osinin :"Da, rezultatele de laborator arată că funcţionează. Dar de ce ? Cum se pun în funcţiune mecanismele care se numesc sanogeneză ? Până în prezent nu pot răspunde la întrebarea "Ce este sanogeneza ?" "

În Vest nici un STAT nu a finanţat astfel de cercetări. Industria farmaceutică nu îi acordă nici un credit. Există, totuşi, o practică a postului, în expansiune, şi a regimurilor hipocalorice. 
În Germania 15-20 % din populaţie a declarat că a ţinut post. 
Cel mai vechi centru de post a fost creat pe malurile lacului Konstanz, în urmă cu peste 60 de ani. Ca şi pe malul lacului Baikal, cuvântul de ordine este ELIMINARE, şi se elimină în grup. 
Renumele clinicii Buchinger (Uberlingen) a depăşit graniţele ţării, şi aproximativ 2.000 de oameni se tratează acolo în fiecare an. Oamenii merg să-şi trateze bolile cronice, dar şi preventiv, şi pentru a combate factorii de risc ca diabetul, hipertensiunea şi obezitatea.
Pacienţii au sală de fitnes cu mai multe feluri de aparate şi piscină. 
Există o mică abatere de la rigoarea postului : o supă uşoară sau suc de fructe sunt servite de două ori pe zi. Aceste 250 de calorii uşurează criza de acidoză şi fac primele zile mai uşoare. Aceasta este particularitatea metodei pusă la punct de Otto Buchinger, cel care a creat centrul. 
El a fost medic militar, atins de reumatism articular acut, şi condamnat să stea într-un fotoliu cu rotile de către medici în 1918.
S-a vindecat cu ajutorul a două posturi succesive. Vindecarea sa spectaculară l-a determinat să studieze posibilităţile terapeutice ale postului, şi să creeze un centru de tratament devenit astăzi o referinţă în Germania.
Curele durează între 1 şi 3 săptămâni. 
Pacienţii afirmă că corpurile lor pline de toxine şi chimicale de la medicamente îşi regăsesc, prin post, capacitatea de a se vindeca. Abonaţii la tratamentele medicamentoase pot întrerupe şi chiar abandona definitiv aceste tratamente. 
În funcţie de gravitatea bolii şi a vechimii ei, nu este posibilă întotdeauna întreruperea sau abandonarea medicaţiei. Dar, prin post se poate obţine reducerea necesarului de medicamente.
Stefan Drinda medic şef reumatolog la Clinica Buchinger : "Cunoaştem acest fenomen şi în cazul poliartritei reumatoide. S-a demonstrat că prin post este nevoie de mai puţine antiinflamatoare non steroidiene. Şi e bine, pentru că efectele secundare ale acestor medicamente nu sunt neglijabile."
La încheierea postului este necesar ca alimentaţia să se reia în mod raţional. Este un moment crucial, căci a mânca necontrolat şi în cantitate mare ar compromite reuşita tratamentului, şi ar putea fi chiar periculos ! Organismul trebuie să se reobişnuiască treptat cu mâncarea. 
Perioada de realimentare este foarte bine supravegheată, atât în Germania cât şi în Rusia. Se începe cu o supă, fără mâncare solidă. 
Dr Francoise Wilhelmi de Toledo directoare a Clinicii Buchinger : "Ar trebui să începem o piaţă a sănătăţii, şi postul ar fi un stâlp de bază. Dar astăzi avem o piaţă a bolilor, şi mai ales a bolilor cronice. Când un diabetic devine cronic, timp de zeci de ani, există posibilitatea de a-i vinde medicamente, de a-l opera. Deci este o piaţă destul de productivă."
Să facem din post un stâlp de bază al pieţei sănătăţii ar însemna să ne opunem monopolului chimiei în privinţa bolilor, să scădem profiturile laboratoarelor farmaceutice. Mai este ceva până atunci...
În Germania, însă, lucrurile evoluează. De mai bine de 10 ani, într-o anexă a Spitalului Charite de la Berlin, cel mai mare spital public european, etajul clădirii este rezervat pacienţilor aflaţi în cură de post. Alte 10 spitale publice fac acelaşi lucru. Această practică ia încetul cu încetul un loc în arsenalul medicinei oficiale. 
Profesorul Michalsen a condus mai multe studii ştiinţifice despre post. El propune această terapie pacienţilor săi cu reumatism, cu sindrom metabolic sau cu probleme cardiace. Curele sunt rambursate de sistemul de asigurări sociale. Aproape 500 de pacienţi fac o cură acolo, în fiecare an, după metoda Buchinger. 
Cererile sunt din ce în ce mai numeroase, serviciul trebuie să refuze pacienţi din lipsă de locuri.
Fără să cunoască cercetările ruşilor, Michalsen a studiat modificările hormonale din corp. 
Andreas Michalsen şef de servici la Spitalul Charite, Berlin :  "Prin numeroase studii pe pacienţi, am constatat prezenţa adrenalinei, a noradrenalinei, a dopaminei, a leptinei, a serotoninei, adică hormoni care regularizează foarte mult metabolismul, şi care influenţează şi starea psihică.
Dacă aş fi făcut studii pe un medicament nou, şi dacă aş fi obţinut aceste rezultate, aş primi sigur în fiecare zi apeluri cu propuneri de ajutoare financiare şi fonduri pentru cercetare.
În privinţa postului însă, oamenii se mulţumesc doar să observe şi să zică : "Hmm...interesant." Dar nu este încurajată această cercetare. Asta trebuie să se schimbe. Este foarte uşor pentru critici şi pentru sceptici să spună că nu sunt destule studii, când ştim că nici un ajutor financiar nu este acordat pentru a face aceste studii."
Concentraţia de serotonină, numită adesea şi "hormonul fericirii" creşte. 
Ca şi psihiatri ruşi, Michalsen a observat o îmbunătăţire a stării psihice la pacienţii care ţin post. A remarcat şi o scădere a durerii şi o mai bună sensibilitate a receptorilor la insulină. 
A constatat de asemenea că cei care postesc se arată mult mai dispuşi să adopte după post o viaţă mai sănătoasă şi deci propice menţinerii unei bune sănătăţi. 
Michalsen nu se mai focalizează pe mecanismele fundamentale ale postului. Ca şi medic confruntat în fiecare zi cu tot mai multe boli cronice, el accentuează neajunsurile în acest domeniu.
"Avem nevoie de 2-3 studii mari şi bune, aş zice, pentru reumatism, artrita reumatismală, diabet şi hipertensiune. 3 studii pentru a convinge, pentru a demonstra că postul are locul său în arsenalul terapeutic, în acelaşi rând cu medicamentele."
Ar trebui milioane de euro alocate pentru aceste studii.
Criticii postului nu încetează să scoată un argument definitiv : că ar fi periculos.
Este periculos ? Se pot fixa limitele postului ? Imposibil de efectuat astfel de studii pe oameni, din motive etice evidente. Dar răspunsul vine din studiul animalelor sălbatice. Acest răspuns aruncă o lumină surprinzătoare asupra misterului mecanismelor. 
Pinguinii din Antarctica au constituit obiect de studiu pentru mulţi cercetători ştiinţifici. Pinguinul Regal practică postul în mod spontan din momentul în care ajunge la colonia lui de pe banchiză. Masculul cloceşte oul, în aşteptarea întoarcerii femelei, fiind capabil să se lipsească de hrană pe o perioadă de aproximativ 4 luni. 
Cercetătorul Yvon le Maho s-a întrebat dacă pinguinul regal este un profesionist al postului, care are mecanisme ce lipsesc la om şi la alte animale, sau toate mamiferele au aceste mecanisme ?
La Strasbourg, în laboratorul său de la CNRS, el a strâns toată documentaţia pe care a găsit-o privind acest subiect. Nu a găsit răspunsul, dar a aflat câteva lucruri certe : postul poate fi periculos, pentru că dacă alimentaţia se face din propriile stocuri, atunci organismul îşi consumă propriile proteine, iar proteinele se găsesc în muşchi, iar inima este şi ea un muşchi. Când jumătate din proteine dispar, survine moartea. 
Yvon şi echipa sa au trecut la măsurarea procentajului de proteine consumat de pinguin în timpul postului. Aceste cifre sunt determinante pentru a deduce limitele. 
Rezultatul lor a fost remarcabil : în cea mai mare parte a postului proteinele furnizează doar 4% din energia folosită, 96% provenind din metabolizarea rezervelor de lipide !  
Organismul se adaptează perfect, economisindu-şi proteinele. 
Putem împărţi postul în 3 etape :
1. Corpul îşi epuizează rezerva de glucide în 24 ore. Apoi începe să fabrice glucide din rezervele de proteine. 
2. Organismul trece de pe metabolizarea proteinelor pe cea a lipidelor. Această fază poate să dureze foarte mult, în funcţie de rezervele de grăsimi disponibile. La pinguin poate ajunge la 100 zile fără probleme. 
3. Când 90% din rezervele de grăsime au dispărut, atunci proteinele nu mai sunt economisite, şi se intră în faza a 3-a. Realimentarea trebuie să se efectueze urgent, înainte de a fi prea târziu.
S-a pus întrebarea dacă acest mecanism descoperit la pinguini este identic şi la alte mamifere, şi la om.
Jean-Patrice Robin, un cercetător care lucrează împreună cu Yvon le Maho, a efectuat experienţe cu şobolani, animale care nu au reputaţia de a fi profesionişti ai postului. 
Rezultatele au fost surprinzătoare, fiind comparabile cu cele ale pinguinilor. În timpul fazei 2 şobolanul îşi economiseşte proteinele la fel ca şi pinguinul. Mecanismul de supravieţuire în lipsa hranei se dovedeşte a fi un mecanism comun.  
Nu există nici o diferenţă - unul din mecanismele fundamentale ale postului, care permite să se supravieţuiască mult timp în privaţiune de hrană, este un mecanism comun.
Această observaţie deschide o perspectivă neaşteptată, cu consecinţe imense.  
Yvon le Maho : "Dacă mecanismul este comun, acest mecanism a existat de la primele animale de pe Pământ. Şi vedem că omul are aceleaşi capacităţi. Deci, postul, în loc să fie ceva periculos, este o adaptare care a existat din primele momente ale vieţii pe Pământ, şi care, cel puţin în limitele pe care le-am definit, nu reprezintă nici un pericol."
"Din punct de vedere al evoluţiei, este probabil că supravieţuirea depindea de perioadele de post. Situaţia pe care o avem azi - mese regulate, frigiderul umplut, din punct de vedere istoric nu este normală. Astfel, nu e de mirarea că organismul are dificultăţi când nu posteşte, când mănâncă fără încetare. 
Patrimoniul nostru genetic pare mai puţin adaptat la această situaţie decât la post." 
Capacitatea de a ţine post ar fi deci un mecanism de adaptare modelat prin istoria evoluţiei.   
Studiile ştiinţifice au arătat că un adult cu înălţimea de 1,7 m ce cântăreşte 70 kg are aproximativ 15 kg rezerve de grăsimi. 
Dacă este sănătos, această rezervă îi ajunge pentru aproximativ 40 zile. 
Deci organismul nostru este mai bine echipat să reziste la lipsa de hrană decât la excesul ei.

Se pune întrebarea dacă postul ne trezeşte reflexe atavice înrădăcinate în memoria corpului, în cea genetică. Dacă ipoteza aceasta ar fi corectă, în sensul că avem capacitatea de a posti ca moştenire a evoluţiei speciei umane, atunci acest fapt ar trebui să poată fi observat în codul nostru genetic actual.
Valter Longo, un tânăr cercetător italian emigrat în SUA la 16 ani, lucrează într-un laborator al Universităţii USC din California, la Los Angeles, în gerontologie, studiul îmbătrânirii. El este azi un biolog de renume internaţional. 
Cercetătorii au arătat că dacă i se reduce hrana unui animal pe o perioadă lungă, aceasta îi permite să trăiască mai îndelungat şi sănătos. Longo ştia acest lucru. Într-o zi a decis să treacă de la restricţia calorică extremă la post. Ipoteza lui era că postul ar putea proteja organismul de toxine. Astfel s-a hotărât să testeze produsele cele mai toxice - chimioterapia, otrava destinată să distrugă celulele canceroase. 
A luat şoareci bolnavi de cancer şi i-a separat în două grupuri. Primul grup a fost hrănit normal, iar al doilea a postit 48 ore. 
Valter D Longo profesor de biogerontologie la USC (Universitatea din California) : "Mai întâi am convins câţiva tineri cercetători că nu era o idee complet nebună. Vă gândiţi că dacă cineva este privat de hrană devine mai slab. E dificil, mai ales pentru cei tineri, dar chiar şi pentru colegii noştri. Este dificil să-ţi imaginezi că dacă cineva este privat de hrană, el devine mai puternic."
A injectat apoi şoarecilor doze mari de chimioterapie, de 3-5 ori mai mari decât cele autorizate a se administra la oameni. Aceste doze trebuiau să producă la şoareci efecte secundare devastatoare. 
Valter D Longo : "M-a sunat (colega) şi mi-a spus : "Nu vei crede rezultatele ! Se pare că toţi şoarecii care au postit sunt în viaţă, iar cei care au mâncat, au murit !
Bineînțeles, eram foarte mulţumit de rezultat, era mai bine decât sperasem. Am cerut ca experienţa să fie repetată în două laboratoare diferite. Iar rezultatele au fost exact la fel."
Şoarecii au fost filmaţi. Cei ce au postit, după "tratament" par să fie perfect sănătoşi, se mişcau normal, blana lor era moale, ţesuturile nu erau atacate, şi funcţiile cognitive erau intacte. 
Şoarecii care au mâncat normal, la final doar 35% din ei au supravieţuit. Se simţeau rău, şi stăteau imobili în cuştile lor. Examinările aprofundate au arătat că inima şi creierul lor erau atinse. 
Vestea a avut un efect bombă. De-abia publicată într-o revistă de ştiinţă, presa acaparează această ştire. 
Deşi rezultatele nu au avut de-a face decât cu şoarecii deocamdată, presa a publicat ştirea că postul poate face celulele mai rezistente la chimioterapie, protejează organismul de efectele secundare ale ei. 
Spitalul Noris din Los Angeles, unul dintre cele mai mari centre oncologice din Statele Unite, a luat descoperirea în serios. Direcţiunea spitalului a lansat o încercare terapeutică fără întârziere. Doctorul oncolog Tanya Dorff a fost supervizorul proiectului.   
Tanya Dorff oncolog la Norris Cancer Hospital : "Întotdeauna am crezut că e păcat că armele noastre împotriva cancerului sunt atât de distructive. Atacă tot ceea ce creşte şi se divide, fără distincţie. Dezvoltăm terapii mai bune, mai precise, dar cred că este foarte înţelept să încercăm să protejăm organismul, să mărim efectul asupra cancerului, şi să reducem efectul asupra celulelor sănătoase."
Prudenţa s-a impus, deoarece trebuia demonstrat întâi că postul nu este periculos pentru bolnavii de cancer. Căci această metodă revoluţionară este contrară metodei oficiale, care, dimpotrivă, recomanda o creştere a caloriilor şi proteinelor înainte de fiecare şedinţă de chimioterapie ! Experienţa postului trebuia să se extindă la un număr mai mare de bolnavi. Banii nu lipseau, fonduri publice şi private existau din abundenţă. De fapt, aici postul nu înlocuieşte medicamentul. Prin scăderea efectelor secundare, postul ar permite chiar să se crească dozele de medicamente. 
David Quinn oncolog, director de studii terapeutice la Norris Cancer Hospital : "Această încercare este foarte importantă. Dacă dovedim că acest concept este just, dacă reuşim să dovedim că pacienţii au mai puţine efecte secundare după post, atunci ar putea fi aplicat la foarte muţi pacienţi, nu numai pentru un tip de cancer, ci probabil pentru toate tipurile !"
Încercările terapeutice au durat mult timp, din cauza protocoalelor. 
Nora Quinn, judecătoare din Los Angeles, nu a aşteptat. Citind un articol din Los Angeles Times, care descria cercetările lui Longo, s-a decis, deoarece tocmai fusese diagnosticată cu cancer de sân.      Nora Quinn : "Dacă aş fi aşteptat să ajungă la sfârşitul încercărilor terapeutice, ar fi trebuit să aştept 10 ani, şi aş fi murit de cancer de sân. Nu puteam aştepta. Am avut noroc, oncologul meu s-a arătat deschis. Nu m-a încurajat, mi-a zis : "Dacă vreţi să postiţi, faceţi-o. Nu cred că va fi vreo diferenţă, dar faceţi-o." 
Nora Quinn trebuia să facă 5 şedinţe de chimioterapie. Se temea de efectele secundare, şi mai ales de perturbările funcţiilor cognitive. 
Sub controlul unui prieten medic, a postit 5 zile înainte de prima şedinţă. S-a simţit bine şi a putut continua să lucreze. Pentru următoarele 2 şedinţe oncologul său a convins-o să nu mai postească. A suportat foarte rău chimioterapia, şi a decis să postească iar înainte de ultimele două şedinţe. Şi, din nou, s-a simţit mult mai bine. 
Nora Quinn : "Pentru mine nu a existat nici un dubiu că am avut mai puţine efecte secundare în timpul tratamentului. Am fost mai puţin obosită, şi neuronii mei au fost mai puţin afectaţi decât cei ai prietenilor mei care nu au postit, şi care au trecut prin aceleaşi cicluri de chimioterapie. Nu am nici o îndoială. 
Nora Quinn nu este singura bolnavă care a postit în mod spontan. Printre cele 30 de persoane care au efectuat tentativa, Spitalul Norris a putut regrupa 10 pentru a le consulta dosarele medicale şi a le recupera analizele. Nora Quinn a făcut parte din acest studiu,a cărui rezultate confirmă rezultatele obţinute pe şoareci. 
Postul a făcut chimioterapia mai suportabilă, oboseala, slăbiciunea, greaţa şi migrenele fiind reduse considerabil. 
Cum acţionează postul asupra chimioterapiei însăşi, o face mai eficace sau nu ? 
Trebuie înţeles întâi cum lucrează postul asupra celulelor sănătoase. 
Longo a selecţionat celule din ficat, inimă şi muşchi. Genele controlează activitatea celulei. După 2 zile de post Longo a observat o modificare radicală a expresiei genelor. Unele sunt supraexprimate, alte subexprimate. Genele au modificat funcţionarea celulelor, care s-au pus astfel în mod de protecţie. 
Bulversare totală, foarte rapidă, ca şi cum această capacitate ar proveni dintr-o memorie mai veche.   
Valter D Longo : "Celulele normale, care au învăţat toate lecţiile din 3 miliarde de ani de evoluţie, se pun în mod de protecţie. Trebuie să o facă, pentru că au puţină glucoză, puţină hrană, trebuie să se protejeze pe cât posibil. Şi chimioterapia este unul din lucrurile de care trebuie să se protejeze."
Dar dacă postul protejează celulele sănătoase, nu le protejează şi pe cele canceroase ? Dacă ar fi fost aşa, toată demonstraţia lui Longo s-ar fi prăbuşit. S-au comparat deci celule sănătoase cu celule canceroase. 
După 2 zile de post, genele celulei canceroase se exprimă opus cu genele celulei sănătoase. Celulele canceroase au suferit mutaţii genetice, au pierdut memoria evoluţiei, iar mecanismele de protecţie nu se activează.
Valter D Longo : "Celulele canceroase detestă acest mediu în care există puţin zahăr, puţini factori de creştere. Deci nu numai că nu sunt protejate, ci devin şi mai sensibile la chimioterapie. Pot să moară, sau în orice caz înmulţirea lor este încetinită. Şi deci, postul poate să reducă înmulţirea lor, chiar şi fără chimioterapie.

Am făcut de curând o prezentare în faţa uneia din cele mai mari companii farmaceutice din lume, şi i-am provocat pe directorii companiei să furnizeze un cocktail de medicamente, nu unul simplu, ci un cocktail care să aibă efecte mai puternice decât postul."
--------------------------------------------------------
 
Nu ştiu dacă există vreo terapie care să dea rezultate 100% pozitive la toată lumea, după cum şi terapia prin post din filmul de mai sus se spune clar că dă rezultate bune la două treimi din pacienţi, şi că nu absolut toţi oamenii rezistă exact la fel la acest post
Probabil că nici tratamentul cu ulei de cânepă nu este 100% eficient pt toţi oamenii. Dar aceste tratamente ar trebui privite şi studiate cel puţin ca şi terapii complementare, dacă nu alternative.
Oricum, tratamentele omenirea ar trebui să dezvolte mai mult şi mai serios tratamentele naturiste, care sunt mai puţin costisitoare, şi mai ales cele preventive.

Metoda de detoxifiere prin post alimentar mi se pare una dintre cele mai simple şi mai utile. Dar ea ar trebui practicată sub supraveghere medicală, totuşi, când se întinde pe mai multe zile.
Din păcate, credinţele neştiinţifice inoculate nouă prin educaţie contravin acestei metode. După cum se arată şi în film, chiar majoritatea cadrelor medicale cred că este o metodă periculoasă deoarece ar consuma proteinele din organism.

Cercetările ştiinţifice dovedesc că nu este aşa, că organismul consumă proteine doar în prima zi, după care trece pe consumarea rezervelor de lipide.
Se afirmă că un om normal ar putea posti până la 40 de zile. Să fie o simplă coincidenţă cu durata postului lui Isus şi a altor mari Maeştri ai spiritualităţii, sau ei aveau cunoştinţă de această limită a organismului uman ?
Să fie o simplă întâmplare că în mai multe religii există metoda postului ca purificare a organismului şi minţii ?
Să fie simplă coincidenţă că Isus a afirmat la un moment dat, când apostolii nu au reuşit să scape un om de problemele sale demonice că astfel de demoni ies doar cu... post şi rugăciuni ?

Eu cred că adevărul a fost cunoscut de unii oameni, de-a lungul istoriei, dar, deşi l-au făcut cunoscut celorlalţi, nu a fost suficient mediatizat.
Pe de altă parte, în film se evidenţiază clar că, în societatea de consum actuală, nimeni nu are interes să finanţeze cercetări în direcţii care nu aduc profit ulterior. Metoda postului este combătută tocmai de cei care doresc să scoată profit financiar din sănătate, din medicamente, din aparatură, din consumabile, etc. 
Dacă toţi am învăţa cum să postim eficient, şi să nu mai avem nevoie de medicamente, de consumabile, aparatură sofisticată de analize şi control, o întreagă industrie de miliarde de dolari profit anual ar cădea, ar dispărea, nu-i aşa
Deci este evident că există chiar presiuni exercitate pt DISCREDITAREA terapiilor naturiste. Şi este evident că, oamenii naivi şi creduli cred mai rapid în informaţiile care discreditează decât în cele care creditează. Aşa a fost şi va fi...
Dar, poate că a venit vremea unei schimbări în acest sens, deoarece internetul permite acum mediatizarea, permite cooperarea, informarea, implementarea unei atitudini generale mai pozitive. Informaţiile nu mai pot fi ascunse acum de uşor şi nu mai pot fi mediatizate atât de greu ca acum 10, 20, 30 de ani...

"Evanghelia noteaza ca Mantuitorul a ramas in pustiu patruzeci de zile si patruzeci de nopti, timp in care a postit neincetat, fara sa se atinga de vreo hrana.
Conform relatarii lui Marcu si a celei facute de Luca, ar rezulta ca in tot acest interval El a fost ispitit de catre spiritul cel rau. 
Origen crede ca ispitirile au durat patruzeci de zile si, parafrazandu-l pe Ioan Evanghelistul, spune ca daca ceea ce s-a petrecut in acele zile hotaratoare ar fi fost consemnat in scris, lumea nu ar fi putut purta o asemenea taina. 
Reiese deci ca cele trei intrebari, mentionate de Matei si de Luca, nu sunt decat punctele culminante ale unui dialog care s-a prelungit timp de șase saptamani.
Prezenta unei perioade de patruzeci de zile, durata mentionata de atatea ori in cursul istoriei lui Israel, este plina de semnificatie. Acest interval sacru a fost totdeauna legat de o etapa purificatoare, care precede o renaştere spirituală: patruzeci de zile a curatit Dumnezeu pamantul prin apele potopului, dupa care a urmat incheierea legamantului cu Noe, patruzeci de zile a ramas Moise pe Sinai inainte de primirea Legii, patruzeci de zile a mers Ilie pana la Horeb.
Toate patruzecimile din traditia universală sunt, dupa cum a remarcat Kovalevski, perioade de curatire care pregatesc un cer nou si un pamant nou.

Este semnificativ că, și după Inviere, Domnul va mai ramane pe pământ tot patruzeci de zile, urmand ca la finele acestei perioade sa Se inalte la cer cu trupul Sau indumnezeit."
http://www.crestinortodox.ro/editoriale/ispitirea-hristos-pustiu-70425.html


"Timp de sapte saptamani, cu corpul si constiinta perfect fixate, Buddha ramane in extaz. Dupa patruzeci si noua de zile, Buddha iese din contemplatie si se hotaraste sa destainuie secretul Eliberarii.
http://www.tititudorancea.ro/z/viata_lui_buddha.htm

           
Filmul documentar "Postul - o nouă terapie" este producţie 2011 Arte France (a dispărut de pe Youtube, din păcate varianta subtitrată Ro, dar l-am mai găsit în alte trei locuri) : http://www.doxologia.ro/video/documentare/postul-o-noua-terapie-documentar
şi aici : http://detoxmed.ro/postul-negru-o-noua-terapie/

Pe Vimeo:

HOLISTICA | Postul, o noua terapie (documentar) from Holistica on Vimeo.

Mai jos este doar un fragment, inclus în playlistul meu Youtube "Nutriţie, Alimentare"



CĂRŢI utile:
- Patricia Bragg "Postul - un miracol" - http://bit.ly/1c2UXJ8
"Dragă prietene,
Doresc să îţi reamintesc cu blândeţe de imensele beneficii explicate în cartea Postul – Un miracol de care te vei bucura atunci când vei începe să practici Programul de Post pentru Super-Sănătate Bragg, care constă într-o zi de post pe săptămână! Vei constata că această zi este extrem de importantă pentru purificarea şi regenerarea corpului, minţii şi sufletului tău.
În zilele de post eu beau 8-10 pahare de apă distilată (preferata mea) sau purificată (la trei dintre ele adaug 1-2 linguriţe de Oţet Organic Bragg). Dacă te afli abia la început, poţi bea ceaiuri din plante medicinale sau sucuri diluate de fructe (două treimi suc şi o treime apă distilată). Nu uita să consumi zilnic (inclusiv în unele zile de post) o lingură de seminţe psyllium. Acestea te vor ajuta să îţi cureţi şi mai bine colonul, să îţi reglezi greutatea corporală, colesterolul şi presiunea sanguină, şi să elimini în mod natural deşeurile acumulate în organism. Postul este cea mai veche şi cea mai eficientă metodă de vindecare cunoscută de om. El reprezintă o binecuvântare primită de noi din partea Mamei-Natură şi de la Dumnezeu. Postul conduce mai întâi la o purificare internă, iar apoi ajută organismul să se vindece singur.
Cu multă iubire, Patricia"

Postul negru - Thierry de Lestrade :
http://bit.ly/1Ky7XVA
" Este oare postul periculos ?
Ce mecanisme implica la nivel celular ?
Ii putem masura efectele ?
Cum actioneaza el asupra celulelor canceroase ?
Si daca postul negru ar fi o metoda simpla si eficienta pentru tratarea multor boli ?
Ideea este cu adevarat provocatoare, ba chiar scandaloasa pentru unii sustinatori ai dogmei medicale.
Si totusi, studiile stiintifice despre post nu lipsesc: incepand cu doctorul Henry Tanner, care a postit timp de patruzeci de zile in 1880, la New York – supravegheat de confratii sai – pana la biologul american Valter Longo care, in prezent, supune postului soareci suferinzi de cancer si obtine rezultate uimitoare.
De exemplu, cata lume stie ca cercetatorii si medicii rusi au salvat mii de pacienti, incepand cu anii 1950, cu ajutorul postului negru ?
Iata povestea pe care Thierry de Lestrade o reda in aceasta carte remarcabil documentata, rezultat al unei investigatii indelungate ce a dat mai intai nastere unui documentar difuzat pe canalul de televiziune ARTE.
Intr-o societate in care logica orientata spre consumerism este impinsa la absurd, postul negru ridica o intrebare paradoxala: „Mai putin poate insemna mai mult ?“

- DIETE ŞI FITNESS : http://bit.ly/1O3gQWj ; http://bit.ly/1KyfMdP
- SĂNĂTATE - Diete, Masaj Relaxare, Medicină pt toţi, Terapii Alternative : http://bit.ly/1KycVla
- MEDICINĂ şi TERAPII ALTERNATIVEhttp://bit.ly/1KydGe6 ; http://bit.ly/1KydQCf
- MINTE-CORP : http://bit.ly/1KydYBL


Distribuie dacă ți-a plăcut, mulțumesc! 



Poți sponsoriza activitatea mea  Become a Patron!
-DONEAZĂ, dacă ți-a plăcut, susține ceea ce-ți place :) 


Donează prin PayPal, în contul reprezentat de acest mail: katonanico@gmail.com

CONTUL MEU PE PLATFORMA BUY ME A COFFE unde cine vrea poate sponsoriza activitatea mea, iar cei ce vor deveni Membri cu sponsorizare lunară au acces la articole și videouri bonus Mulțumesc

Publicată de Katona Nicolae pe Vineri, 11 decembrie 2020

Mulțumesc!

Vizitează Forumul Portal Spiritual Kato - forum de informare și discuții NOU creat: https://kato-portal-spiritual.ro/forum/

eJobs



APARATE pentru Relaxare, Protecție Energetică, Energizare, pentru starea ta de bine: LINK

Mind Synergy -
Stimulare cerebrală pentru relaxare profundă


-CĂRŢI SPIRITUALITATE (şi nu numai) recomandate de Kato :  http://loveblog4all.blogspot.com/2014/08/carti-spiritualitate.html

-Dacă vrei să afli mai multe despre Kato şi activitatea lui :  https://www.facebook.com/notes/806080502769226/


-De AICI(click aici) POŢI ASCULTA ŞI DOWNLOADA ÎN FORMAT AUDIO mp3 CREAŢIILE PERSONALE KATO, pentru a le putea asculta oriunde
-Dacă ţi-a plăcut, dă un click pe Like şi Distribuie, şi Abonează-te la postările noi ale acestui blog prin email, serviciul Feedburner, dând click aici: Subscribe to Love Blog 4 All by Email

-Apasă simultan tastele Ctrl şi D, pentru a adăuga acest site la Favorite (Bookmarks).

-Abonează-te la marea videotecă de pe canalul meu youtube (dă click pe categoriile de playlisturi să se deschidă toate):  http://youtube.com/user/katonanico

-Te poţi Abona şi la blogul meu "SPIRIT", să primeşti notificări pt postările noi, pe email, aici:  Subscribe to Spirit by Email

-Te invit să vizitezi şi mai noul meu blog : "Kato - Parapsihologie, Extrasenzorial" - http://katoparapsihologieextrasenzorial.blogspot.ro/
-Fă economie de timp şi bani, efectuând cumpărături online prin accesarea promoţiilor din reclame, susţinând totodată astfel şi acest blog. 
Mulţumesc !

-Aici ai linkul către CUPRINSUL blogului, cu lista tuturor postărilor, pe Categorii, plus toate articolele de pe siteurile mele "Spirit" şi "Kato - Parapsihologie, Extrasenzorial", peste 500 articole! http://loveblog4all.blogspot.com/2015/11/toate-postarile-blogului-linkurile.html

Softuri utile pt reclame video la preț foarte bun (dă click pe titluri)
StopMotionCreator
Storyxy 
Promoyze
AscendPages 

Offeo creezi videoclipuri uimitoare pentru social media
Designrr - Creare ebook-uri
VOOPLAYER - Video Hosting and Marketing Platform for Business
StreamYard - studio emisie live


SOFTWARE Prezentări Multimedia, Editare Foto, Video 2D, 3D, Webdesign, Webinarii, Email Marketing, etc. Promoţii şi Bonusuri...

 
software-deals.rosoftware-deals.ro



 

4. Principiul Vital - sinteză din Allan Kardec "Cartea Spiritelor"

Spiritul şi materia reprezintă cele două elemente de bază ale universului. Principiul vital reprezintă un element intermediar, un liant de legătură între spirit şi materie. O unică forţă de atracţie uneşte elementele materiale care formează corpurile organice şi anorganice. Legea atracţiei este aceeaşi pentru toate corpurile materiale, indiferent de natura lor. Materia ce constituie corpurile organice şi anorganice este aceeaşi, însă în corpurile organice această materie este animată. Animarea materiei se realizează prin unirea sa cu principiul vital.

DESPRE IERTARE, SĂNĂTATE ŞI BOALĂ Răspunsuri la întrebări, oferite de Kato

Fragmente din răspunsuri personale la întrebările altora : -Totul se plăteşte. Legea compensaţiei acţionează, implacabil. -Dacă totul se plăteşte, iertarea nu mai are nicio valoare ? -Iertarea are întotdeauna o valoare, în orice situaţie de viaţă. Legea Naturală a Compensaţiei nu exclude valoarea iertării. Efectele iertării se supun şi ele Legii Compensării, căci există o "plată compensatorie" pentru manifestarea iertării, inevitabilă, datorită acţiunii legilor naturale ale creaţiei.



joi, februarie 26, 2015

Terapia Gerson şi vindecarea cancerului

Terapia Gerson şi Vindecarea Cancerului

 Atenţie : Acest articol nu conţine sfaturi medicale şi nu poate fi folosit pentru diagnoza sau tratamentul unor afecţiuni. Pentru problemele dvs de sănătate este necesar să fie consultaţi experţi în domeniu, care vă pot oferi sfaturile necesare cazului dvs personal. Autorul nu îşi asumă responsabilitatea aplicării practice a ideilor prezentate în materialele de pe acest site de către persoane neavizate, insuficient pregătite, care lecturează, ascultă sau vizionează materialele video prezentate. Aici sunt prezentate informaţii generale pentru o înţelegere mai completă a stării de sănătate şi ridicarea calităţii vieţii materialele şi sfaturile furnizate trebuie apreciate ca simple informaţii şi nu ca analize şi sfaturi medicale. În toate cazurile, vă sfătuiesc să consultaţi medicul de familie, dacă vă îngrijorează starea dumneavoastră de sănătate. Informaţiile oferite sunt de natură exclusiv educaţională şi informativă şi nu pot fi asimilate, în nici o situaţie, unor consultaţii şi /sau analize medicale de specialitate. Informaţia prezentată nu trebuie folosită ca alternativă a consultului medical, realizat de un medic specialist. Autorul nu poate fi considerat răspunzători pentru niciun prejudiciu /pierdere de orice fel, indiferent de modul în care veţi utiliza informaţia prezentată.

Înainte de a citi acest articol, pune-ţi următoarea întrebare simplă : 
CE tratează oncologia, la ora aceasta, CAUZA sau EFECTUL ? 
Terapia Gerson, descrisă mai jos, nu este una holistică, dar merită să fie luată la cunoştinţă. 
O terapie care nu este holistică nu poate oferi rezultate 100% bune, dar unele terapii neholistice se dovedesc mai eficiente decât altele. 
Doar o terapie care va lua în considerare toţi factorii care au concurat la apariţia bolii, şi va lucra asupra CAUZELOR, asupra FACTORILOR CAUZALI, va putea da rezultate foarte bune. 
Însă, din păcate, pe câte forumuri medicale am intrat până acum, marea majoritate a medicilor susţin acest raţionament pueril : alimentaţia (dieta) nu vindecă cancerul, deci prin urmare toate terapiile bazate pe diete sunt nule, înşelătorii, farse, etc. 
Asta înseamnă să nu ai pregătire în domeniul nutriţiei, şi să crezi copilăreşte că doar bisturiul, radiaţiile şi chimicalele medicamentelor pot... vindeca. De aceea... "În anul 2008, cancerul a cauzat 7,7 milioane de decese la nivel mondial. Un raport al Agenției Internaționale pentru Studiul Cancerului (IARC) - agenție a Organizației Mondiale a Sănătățtii – arată că, în 2030, vor ajunge să moara de cancer circa 13,2 milioane de oameni în fiecare an – aproape de două ori mai mulți decât în 2008.
În SUA, cancerul ucide aproximativ 1.500 de oameni pe zi și este a doua cea mai răspândită boală, după afecțiunile de inimă. 
În România, ultimele statistici monitorizau 420.000 de bolnavi, iar anual sunt diagnosticate alte 95.000‑96.000 de persoane, din care peste jumătate ‑ în fază incurabilă." - Wikipedia
"Medicus curant, natura sanat"... Lucrează oare bisturiul, radiaţiile şi chimicalele asupra CAUZELOR care au dus la apariţia cancerului, asupra factorilor cauzali ai bolii ? Ce crezi tu ? De ce recidivează boala ?...
Altfel privind : dacă este tratat simptomul, efectul nu cauza, ce şanse de vindecare are pacientul ?...  

Pagina Institutului Gerson : http://gerson.org/gerpress/
Cum funcţionează Terapia Gerson (l. engleză) : http://gerson.org/gerpress/the-gerson-therapy
Clinici Gerson : https://gerson.org/gerpress/clinics

Cărţi despre Terapia Gerson poţi comanda online aici :  http://bit.ly/17Brcgi ; http://bit.ly/1FZ8Y7l
  
Medicina a făcut şi face în continuare progrese, dar nu a reuşit încă să vindece cancerul, boală care face milioane de victime în fiecare an, la nivel mondial.
Dr. Max Gerson (1881 - 1959) a oferit o speranţă, prin terapia alernativă controversată care îi poartă numele. În 1959, el a fost primul medic din lume care a spus despre cancer că ar fi cauzat de mai mulţi factori independenţi
Dintre cei 49 de astfel de factori identificaţi până în prezent, deficienţele de nutriţie, radiaţiile de diverse tipuri, ingerarea aditivilor alimentari, stresul cronic, consumul de tutun şi de alcool etc., în mod surprinzător, alimentele toxice fac cel mai mare rău.
Peste 70% dintre tumorile maligne sunt cauzate, într-un fel sau altul, de ceea ce mâncăm
Tocmai de aceea, Terapia Gerson are la bază o dietă care include fructe şi legume proaspete, cultivate organic, şi 13 pahare de sucuri proaspete pe zi, la intervale fixe.
Dupa 70 de ani de la apariţia terapiei, timp în care mii de pacienţi au fost trataţi cu succes, fiica dr. Gerson, Charlotte, ea însăşi specialist în medicina alternativă, împreuna cu dr. Morton Walker oferă şi mai multe informaţii despre efectele puternice de vindecare ale fructelor şi legumelor organice.
Citind despre Terapia Gerson vei afla :
- cum să învingi cancerul schimbând chimia organismului;
- cum să prepari sucuri prin tehnici speciale, pentru a le maximiza puterea de vindecare;
- cum să scapi de alergii, obezitate, hipertensiune şi alte boli;
- ce suplimente întăresc sistemul imunitar.
Dr. Gerson nu era numai medic practician, ci şi un om de ştiinţă eminent, implicat îndeaproape în dezbaterile din Congresul SUA în ceea ce priveşte metodele de tratare a cancerului, iar talentul său a fost recunoscut de către laureatul Premiului Nobel, Dr. Albert Schweitzer. Lucrările lui îndeplineau toate cerinţele tradiţionale pentru medicina care se bazează pe fapte dovedite; abordările ştiinţifice moderne de astăzi au început să explice motivul pentru care această terapie a dat rezultate. Observaţiile şi concluziile Dr. Gerson rămân la fel de valabile ca şi acum cincizeci de ani, şi pot avea un rol semnificativ în mişcarea către medicina care se bazează pe fapte dovedite, în care observaţiile clinice vor converge cu ultimele metodologii ştiinţifice, convingând pacientul de eficienţa tratamentului.
Beata Bishop, autoare a cărţii Vremea Vindecării, una dintre multele persoane care au beneficiat de terapia dr. Gerson, s-a vindecat de melanom în fază terminală, în urmă cu 24 de ani. 

 Împreună cu cartea Beatei Bishop, care s-a vindecat de melanom în fază terminală, cartea doctorului Max Gerson dă speranţe tuturor celor care cred că nu mai au nici o şansă.

 Terapia Gerson este o terapie alternativa ce pretinde ca poate vindeca cancerul (chiar si in formele sale cele mai grave) si alte tipuri de boli. Regimul se bazeaza pe o dieta speciala, clisme cu cafea si diferite suplimente alimentare. 
 Terapia Gerson se bazeaza pe ideea ca cancerul apare atunci cand au loc schimbari in metabolismul celular, datorate acumularii de toxine in corp. Prezenta cancerului genereaza si mai multe toxine, iar ficatul este depasit de situatie. Totodata, celulele bolnavilor de cancer au putin potasiu si mult sodiu, iar acest fapt dauneaza tesuturilor si slabeste organele.

 In 1977, fiica lui Gerson, Charlotte, co-fondeaza Institutul Gerson, care administreaza Clinica Baja Nutri Care din Tijuana, Mexic.
In America este ilegal ca o clinica sa ofere tratamentul Gerson, drept remediu pentru cancer. Charlotte nu este medic, dar a practicat la clinica tatalui ei. Ea ofera instruire in metoda Gerson, promoveaza intens beneficiile terapiei sale, e autoarea multor brosuri ce prezinta marturiile celor vindecati de cancer. Este co-autoarea unui carti despre terapia Gerson, si este asistata de fiul ei Howard Strauss. Atat mama, cat si fiul, considera ca sotia lui Howard a fost vindecata de cancer prin terapia Gerson.

Scopul terapiei Gerson este imbunatateasca conditia generala a corpului prin aducerea ficatului si a metabolismului la starea lor normala. Aceasta imbunatatire se face prin eliminarea toxinelor din corp si intarirea sistemului imunitar cu ajutorul dietei, suplimentelor si a clismelor. 
Gerson considera ca ficatul devine mai solicitat pe masura ce tratamentul distruge cancerul si elimina toxinele. Enzimele pancreatice sunt incluse in dieta pentru a micsora efortul ficatului si a pancreasului slabit. Se crede ca alimentele cu continut mic de sodiu si continut mare de potasiu ajuta la refacerea tesuturilor lezate de sodiu.

Gerson considera ca regimul sau inverseaza conditiile necesare cresterii celulelor canceroase. Atribuia o mare importanta eliminarii toxinelor din corp si rolului unui ficat sanatos in eficienta recuperarii. Considera ca orice afectiune serioasa a ficatului scade drastic sansele de recuperare a pacientului. Credea ca pe durata tratamentului sau, in fluxul sanguin, sunt eliberati diversi compusi toxici ce afecteaza ficatul. Acesti compusi sunt produsi de procesul de regresie a tumorii, si ataca ficatul si celelalte organe vitale. Solutia lui Gerson la aceasta problema este clisma cu cafea, deoarece cafeaua stimulează secretia de fiere, marind astfel cantitatea de toxine excretata de corp.

Detoxifierea este necesara nu doar pentru toxinele produse de corpul nostru, ci si pentru cele ingerate din sursele externe prin alimentaţie - insecticide, ierbicide, etc.. Regimul alimentar impune doar alimente bio. 
Acest regim-tratament trebuie să refacă sistemul imunitar, si sa elimine toxinele.

Rolul oxidarii in tratarea cancerului este un alt element important in teoria lui Gerson. Celulele canceroase se dezvolta intr-un mediu lipsit de oxigen si pot fi distruse in prezenta reactiilor de oxidare. Este esentiala prezenta enzimelor oxidante in dieta, sub forma sucurilor de legume si de fructe preparate prin zdrobire (niciodata prin storcatoare centrifugale care distrug enzimele oxidante, sustine Gerson). 
Sunt interzise alimentele conservate, înghetate, încalzite, sub forma de praf sau gatite in vase de aluminiu.

Terapia Gerson necesita respectarea exacta a planului de tratament :

- consumarea a 13 pahare de suc (cam 9 kg de fructe), de fructe sau legume, pe zi. Sucul trebuie sa fie proaspat stors, si consumat o data pe ora.

- consumul de fructe, legume si cereale integrale.

- consumul de suplimente alimentare (potasiu, solutie Lugol, coenzima Q10 si vitamina B12, vitaminele A, C si B3, ulei de in, enzime pancreatice, pepsina).

- administrarea regulata de clisme cu cafea.

- gatirea alimentelor fara sare, condimente, uleiuri, si fara ustensile sau vase de aluminiu.

Cuprinsul cărţii "Terapia Gerson" apărută în editura  Litera (400 pagini în format 15x23cm) : 
Răspunderea autorilor ... 7
Despre autori ... 11
Prefaţă ... 15
Introducere ... 23

   PARTEA ÎNTÂI
   CUM FUNCŢIONEAZĂ TERAPIA GERSON

1. Cum vindecă nutriţia ... 31
2. Scurtă biografie a dr, Max Gerson ... 42
3. Principiile biologice ale Terapiei Gerson ... 53
4. Nucleul Terapiei Gerson ... 63
5. Remisia - cum devine posibilă ... 71

   PARTEA A DOUA
   TERAPIA GERSON ÎN ACŢIUNE

6. Vindecarea melanomului prin Terapia Gerson ... 85
7. Vindecarea altor boli ... 95
8. Alimentele din planul de dietă Gerson ... 106
9. Treisprezece pahare ... 118
10. Dieta Gerson fără sare ... 131
11. Suplimente nutritive în dieta Gerson ... 140
12. Detoxifierea ficatului prin clisme cu cafea ... 154
13. Clismele cu cafea şi administrarea lor ... 165

   PARTEA A TREIA
   ADAPTAREA TERAPIEI LA DIFERITE AFECŢIUNI

14. Terapia Gerson standard pentru majoritatea tipurilor de cancer ... 177
15. Terapia modificată în timpul chimioterapiei ... 193
16. Terapia modificată pentru pacienţii cu cancer foarte slăbiţi ... 206
17. Terapia modificată pentru alte boli în afară de cancer ... 218

   PARTEA A PATRA
   FOLOSIREA METODEI GERSON

18. Abordări psihologice în Terapia Gerson ... 243
19. Cum să urmaţi Terapia Gerson singuri ... 253
20. Explicarea testelor de laborator necesare în Terapia Gerson ... 259
21. Poveşti de succes ale pacienţilor ... 278
22. Reţete ... 298

ANEXE
Informaţii financiare şi date de contact ... 341
Raport de nutriţie: studiul China ... 355
Ingrediente anticanceroase în Terapia Gerson ... 357
Substanţe chimice pentru uz casnic: o altă sursă de toxicitate ... 359
Cosmeticele: o altă sursă de toxicitate ... 361
De ce iau copiii antidepresive? ... 363
Imunizare-vaccinare ... 365
Rolul tratamentelor pe canal şi al amalgamului dentar în apariţia cancerului şi a altor boli degenerative ... 369

Bibliografie generală ... 372
Index ... 389 


Fragmente
 "Aspectele psihologice joacă un rol important în procesul de vindecare, iar protocolul Gerson standard sau cel modificat vor oferi câteva indicaţii.
   ASPECTE PSIHOLOGICE ALE TERAPIEI GERSON
Deoarece cancerul este o boală care pune în pericol viaţa, pacienţii loviţi mai ales de neoplasme maligne şi cei care suferă de alte boli cronice progresează mai rapid şi mult mai bine spre vindecare atunci când primesc şi susţinere psihologică. Un factor important în Terapia Gerson este că diferitele aspecte ale detoxifierii au efecte excelente asupra rezultatului pacienţilor. Toxicitatea inerentă a dietei americane standard şi stilul de viaţă au tendinţa de a introduce toxine în sânge şi în sistemul circulator. Aceste otrăvuri ajung şi în creier şi afectează mintea prin anxietate crescută, depresie, frică, panică şi prin alte sentimente negative.
   După ce încep detoxifierea cu Terapia Gerson, în doar câteva zile, starea pacienţilor se îmbunătăţeşte considerabil; ei se simt mai încrezători şi au o mai mare stabilitate emoţională. Cu toate acestea, noi susţinem psihoterapia suplimentară, oricând este posibil.
   Dr. Gerson spunea cândva că mai mulţi oameni mor de panică decât de cancer. Corpul implică doar o parte a bolii. Când afecţiunea produce şi frică, această combinaţie provoacă o acumulare sistemică a toxinelor în organism şi o deteriorare psihologică rapidă. Este foarte importantă o înţelegere mai bună a fricii şi a altor emoţii negative, precum şi a efectelor acestora asupra procesului de vindecare.
   în măsura în care fiecare gând şi fiecare emoţie este echivalentul unei activităţi biochimice, ştiinţa psihoneuroimunologiei ne spune că sentimentele, stările şi perspectiva generală afectează sistemul imunitar al fiecărui individ. Acesta este impulsionat de o perspectivă hotărâtă, plină de speranţă şi subminat de o atitudine disperată, deznădăjduită. După părerea noastră, orice diagnostic de cancer echivalează cu o traumă mentală şi emoţională, cu reacţii ce variază de la disperare şi panică la apatie şi furie, toate perturbări negative puternice ale conştiinţei. Aceste emoţii aruncă sistemul imunitar afectat direct într-un atac mortal al bolii.
   Deoarece scopul personalului care aplică Terapia Gerson este de a reconstrui sistemul imunitar afectat al pacienţilor, factorii psihologici nu trebuie să fie lăsaţi să saboteze vindecarea fizică. Terapia holistică lasă deoparte negativitatea mentală şi emoţională pentru a întări imunitatea fizică (somatică). Dacă faceţi tratamentul acasă, ca pacient sau ca însoţitor pentru un astfel de pacient, fără sprijinul oferit într-o instituţie Gerson, sfatul nostru este să vă concentraţi procedurile de vindecare pe gestionarea emoţiilor negative. Acestea sunt distructive şi trebuie să fie eliminate. Starea interioară negativă şi traumatizată a pacientului trebuie să fie reprogramată, pentru a deveni una pozitivă.
   „Nu trebuie să se încerce vindecarea corpului fără vindecarea sufletului", scria Platon acum aproape 2400 de ani. Corpul şi mintea sunt inseparabile; acestea se îmbolnăvesc împreună şi trebuie vindecate împreună. Altfel, şansele de succes în revenirea la starea de sănătate vor fi mult mai mici."


" TABELUL 1.1.
   Factori zilnici care contribuie la dezvoltarea cancerului

   Compilată din literatura medicală, ştiinţifică şi a mediului înconjurător, dar şi din experienţele de zi cu zi, mai jos veţi lista celor patruzeci şi nouă de factori care continuă să fie surse ale cancerului, afectând sistemele enzimatic, hormonal, imunitar şi alte sisteme de apărare din ce în ce mai slăbite ale organismelor umane.
   1. Radiaţiile cosmice şi radiaţiile X
   2. Radiaţiile ultraviolete (UV)
   3. Expunerea cronică la câmpurile electromagnetice
   4. Stresul geopatic
   5. Sindromul clădirilor bolnave (SBS)
   6. Radiaţiile ionizante
   7. Radiaţiile de la cuptorul cu microunde
   8. Radiaţiile electromagnetice neionizante de la aparatele electrocasnice
   9. Cablurile electrice supraterane
   10. Radiaţiile nucleare
   11. Reziduurile de la pesticide/erbicide
   12. Toxinele industriale
   13. Băutul sau îmbăierea în ape poluate
   14. Băutul sau îmbăierea în ape cu clor
   15. Băutul sau îmbăierea în ape cu fluoruri
   16. Tutunul şi fumatul
   17. Terapiile hormonale
   18. Medicamentele imunosupresoare
   19. Consumul alimentelor iradiate
   20. Ingerarea aditivilor alimentari
   21. Toxicitatea mercurului din orice sursă
   22. Metalele grele
   23. Plombele cu amalgam
   24. Tratamentele stomatologice pe canal
   25. Cavităţile osoase (spaţiile din maxilar apărute în urma extracţiilor dentare prost realizate)
   26. Orice tip de metale în compoziţia dinţilor
   27. Folosirea constantă a drogurilor
   28. Folosirea constantă a medicamentelor date pe reţetă
   29. Folosirea constantă a medicamentelor pentru care nu este nevoie de reţetă
   30. Câmpurile de interferenţe nervoase
   31. Deficientele nutriţionale
   32. Consumarea „nonalimentelor" sintetice
   33. Stresul cronic fizic sau mental
   34. Emoţiile negative distructive
   35. Activitatea redusă a tiroidei
   36. Toxicitatea intestinală sau afecţiunile digestive
   38. Virusurile
   39. Infecţiile bacteriene
   40. Infecţiile fungice
   41. Căile de detoxifiere blocate
   42. Patologia radicalilor liberi
   43. Oxigenarea celulară scăzută
   44. Teren celular advers
   45. Oncogene (gene anormale care antrenează modificări de natură canceroasă)
   46. Predispoziţia genetică
   47. Energia reziduală a bolilor precedente
   48. Inflamatorii fizici (de exemplu, azbestul)
   49. Consumul de alcool

Oricare dintre aceste elemente cancerigene (adesea numite de oncologi procancerigene) pot fi iniţiatoare sau promotoare de tumori. Schimbările potenţial cancerigene încep în ADN-ul celulelor distruse după a doua „lovitură" procancerigenă devastatoare. Creşterea necontrolată într-o celulă distrusă urmează îndeaproape, progresând, în cele din urmă, într-o leziune malignă observabilă, cu o masă sau o tumoră ce poate invada alte ţesuturi.
   în primul pas spre dezvoltarea cancerului, iniţierea, lovitura procancerigenilor poate produce un număr mare de agenţi toxici, numiţi radicali liberi, care creează un proces patologic ce distruge ADN-ul celulei când fi¬catul răspunde printr-o reacţie enzimatică, denumită Faza 1. Această reacţie transformă procancerigenii în cancerigeni maturi. în plus, ficatul produce enzime de Faza a 2-a, pentru a îndepărta reziduurile periculoase pe care enzimele din Faza 1 le lasă în urmă. Ficatul joacă un rol vital în procesul formării cancerului, iniţiind simultan carcinogeneza şi neutralizând-o.
   În a doua etapă către formarea cancerului, susţinerea, procesul de neutralizare al ficatului s-ar putea să nu facă faţă şi o celulă distrusă să se modifice prin mitoză (diviziunea celulară normală). Aceasta începe să se dividă abundent. Acum este momentul când începe să acţioneze sistemul imunitar, recunoscând aceste celule drept străine şi distrugându-le; dacă, însă, nu reuşeşte, celula distrusă poate deveni o leziune tumorală.
   în al treilea pas spre un cancer matur, progresia, tumora încearcă să îşi construiască un sistem circulator pentru a obţine constant hrană."

" ŞTIINŢA DIN SPATELE DIETEI DR. GERSON ÎMPOTRIVA BOLILOR DEGENERATIVE
   Dieta împotriva bolilor degenerative, creată în anii 1930 de dr. Max Gerson, a fost înregistrată oficial drept un program de tratament verificat la Universitatea din Munchen. Acesta a primit un sprijin extraordinar de la laborator, cu fonduri de la guvernele federale din Bavaria şi Prusia.
   Dr. Gerson s-a concentrat, apoi, pe utilizarea experimentală a alimentelor pure (neprocesate şi total naturale). A adăugat folosirea suplimentară a medicamentelor pentru a îndepărta edemul din ţesuturi, prezent în mai multe boli, precum tuberculoza, artrita, bolile cardiovasculare şi cancerul. Edemul este caracterizat de infiltrarea cu sare şi apă a ţesuturilor, definite, în cele din urmă, în 1977 drept sindromul ţesuturilor afectate - conţinut scăzut de potasiu (K+) în celule, conţinut crescut de sodiu (Na") şi apă în celule edemaţierea celulelor).
   Tratamentul nutriţional pentru încărcarea celulelor cu un conţinut mare de K+ şi unul mic de Na+ va îmbunătăţi edemul şi rezistenţa ţesuturilor şi a imunităţii, iar toate acestea vor produce rezultate mai bune pe calea spre vindecarea pacienţilor, cum ar fi a celor cu tuberculoză. Acest raţionament al sindromului ţesuturilor afectate poate fi urmărit în toate eforturile ulterioare ale dr. Gerson de vindecare a bolilor degenerative, mai ales in cazul pacienţilor care sufereau de cancer.
   Programul nutriţional împotriva bolilor degenerative al dr. Gerson este personalizat pentru a răspunde nevoilor fiecărui pacient, dar are componente constante. Aşa cum am mai menţionat in capitolele 1, 2 şi 6, pentru majoritatea pacienţilor cuprinde restricţii de sare, grăsimi şi proteine, aducând cantităţi mari de nutrienţi, enzime, substanţe chimice din plante şi alte ingrediente hrănitoare, care funcţionează drept nutraceutice. în acelaşi timp, cele treisprezece porţii de sucuri de câte 230 ml, din fructe şi legume proaspete, sunt un adevărat sprijin pentru sistemul imunitar. Nimic altceva cunoscut minţii umane nu ar putea fi mai sănătos şi mai stimulant pentru homeostazia preventivă medicală decât Terapia Gerson.
   înainte să înceapă penuria, la sfârşitul anului 1985, ficatul de viţel crud era oferit suplimentar, ca parte din programul nutriţional Gerson. Acea practică de stoarcere şi hrănire cu ficat de viţel a trebuit să fie întreruptă în 1987, din cauza unor cazuri repetate de contaminare bacteriană cu organismul patologic Campylobacter fetus s. fetus. Comparaţiile dintre pacienţi din diferite perioade arată cum acei oameni bolnavi care primiseră suc din ficat de viţel necontaminat au avut rezultate mai bune, per total.
   împărţită în trei mese generoase pe zi, dieta dr. Gerson include alimente care conţin între 2600 şi 3200 de calorii zilnic. Nu este o cantitate mică de mâncare şi cere ingerarea a circa 7-9 kilograme de legume şi de fructe pe zi. Plantele se consumă în forma celor treisprezece pahare de suc zilnic a câte 230 ml de legume şi/sau fructe crude şi organice, dar şi a mâncărurilor solide împărţite în trei mese pe zi. Cu toate acestea, deşi cantităţile sunt foarte mari, există o restricţie calorică din cauza naturaleţii şi a purităţii calităţii alimentelor.
   Planul de meniu Gerson este realizat astfel după efectul antitumoral al restricţiei de calorii demonstrat prima oară în Germania în 1909 şi din nou în SUA în 1914. Deşi această modalitate naturală de a mânca - şi punem din nou accentul pe proporţia foarte mare de legume şi de fructe - a fost realizată, în primul rând, pentru a corecta patologia bolilor maligne, este o formă de medicină ortomoleculară care funcţionează pentru a îmbunătăţi starea de sănătate fizică, mentală şi emoţională a oricărei persoane care se îmbolnăveşte. De asemenea, aduce greutatea corporală la normal, provocând scăderea în greutate la persoanele obeze sau creşterea în greutate la persoanele prea slabe.
   Medicina ortomoleculară, aşa cum este definită de dr. Linus Pauling, de două ori laureat al Premiului Nobel, în prefaţa sa la cartea Putting It All Together: The New Orthomolecular Nutrition, scrisă de dr. Abram Hoffer şi de dr. Morton Walker, este un termen relativ nou în medicină. Este o abordare terapeutică gândită pentru a oferi un mediu molecular optim pentru funcţionarea organismului. Metoda ortomoleculară oferă referinţe particulare pentru cele mai bune concentraţii de substanţe prezente în mod normal în fiziologia umană, fie că sunt formate în interiorul organismului (endogene) sau sunt ingerate din exteriorul organismului (exogene).
   Medicina ortomoleculară foloseşte remedii în totalitate naturale (vitamine, minerale, plante aromatice, enzime, nutraceutice etc), fără nici o implicare a altor agenţi sintetici sau farmaceutici. Medicina ortomoleculară este, de fapt, cea mai sănătoasă modalitate de a crea un efect terapeutic pentru vindecarea bolilor de orice tip. Este total diferită de medicina toximoleculară a tratamentului cu medicamente alopate, larg răspândită în prezent şi predată în majoritatea şcolilor de medicină.

   CE ARE DIFERIT DIETA GERSON
Uneori oamenii se întreabă dacă dieta Gerson este diferită sau similară cu alte tratamente nutriţionale. în unele privinţe, poate fi similară, dar dieta Gerson nu este la fel ca orice alt tratament. Abordarea macrobiotică, de exemplu, recomandă aproape exclusiv mâncărurile gătite şi este bogată în sodiu - exact opusul bazei terapeutice a dietei Gerson. O altă abordare recomandă cantităţi mari de nuci şi de seminţe. O alta pune accent pe importanţa echilibrului pH-ului în mâncăruri. Dieta Ann Wigmore adoptă cu precădere alimentele crude, până la excluderea lor în altă formă, şi recomandă ingerarea cât mai multor nuci şi germeni.
   Toate aceste diete îşi au propriii susţinători şi toate au vindecat cu succes unii pacienţi."

" REZUMAT AL TERAPIEI GERSON STANDARD PENTRU BOLILE DEGENERATIVE
   Ce a făcut Alexandra Lennox pentru a se însănătoşi şi a elimina cancerul şi alte probleme de sănătate? În continuare, veţi găsi un sumar al Terapiei Gerson standard pentru bolile degenerative.
   Acest capitol prezintă protocolul standard al Terapiei Gerson urmat de pacienţii cu boli degenerative, care nu au vrut să aibă de-a face cu complicaţiile tratamentului adoptat. În capitol sunt incluse următoarele teme:
   • De ce să evitaţi să beţi apă când urmaţi Terapia Gerson pentru eliminarea problemelor grave de sănătate;
   • De ce să luaţi extract de tiroidă în mod regulat, de cinci ori pe zi;
   • De ce să luaţi soluţia Lugol (iodură de potasiu în concentraţie înjumătăţită), optsprezece picături pe zi, ca terapie pentru cancer;
   • De ce să beţi soluţie compusă de potasiu, 4 linguriţe de zece ori pe zi, reprezentând 2 grame sau 50 mEq din următoarele: acetat de potasiu, gluconat de potasiu şi monofosfat de potasiu (nu însă şi pentru anumiţi pacienţi cu cancer);
   • De ce să consumaţi ulei de in presat la rece, 1 lingură de două ori pe zi (cu o reducere a uleiului în mâncare, după patru săptămâni, la 1 lingură pe zi);
   • De ce să urmaţi procedura sucurilor, care cere să consumaţi zilnic treisprezece pahare, a câte 230 ml, de sucuri de mere/morcovi, doar morcovi, frunze verzi şi/sau portocale.
   • De ce să luaţi niacină în doze de 50 mg de şase ori pe zi;
   • De ce să luaţi suplimente cu pancreatină de porc, trei pastile cu 325 mg enzime, de patru ori pe zi;
   • De ce să faceţi injecţii intramusculare cu ficat crud/Bu, cu 100 mcg Bi2 şi 3 ce de extract de ficat crud în fiecare zi;
   • De ce să luaţi Acidol (betaină HCl şi pepsină), două capsule de trei ori pe zi, înaintea meselor;
   • De ce să luaţi coenzima QI0, în doze variabile;
   • De ce să luaţi laetrile (amigdalină), folositoare pentru toate cancerele, dar indicată, mai ales, pentru metastazele cancerului osos;
   • De ce să folosiţi Wobe-Mugos® sau Megazyme Forte*, enzimele care contraatacă gazele gastrointestinale şi reduc masele tumorale;
   • De ce să luaţi drojdie de bere, cu efectele sale negative şi pozitive (de exemplu, este contraindicată pacienţilor cu cancer);
   • De ce să vă administraţi cinci clisme cu cafea pe zi, pentru o perioadă cuprinsă între unul şi doi ani;
   • De ce să vă administraţi ulei de ricin (oral şi rectal) la fiecare două zile, ca parte din tratament;
   • De ce să faceţi modificări în tratament în primul an.
Considerate a fi fundamentul Terapiei Gerson, descrierile scurte ale subiectelor din acest capitol repetă doar în parte instrucţiunile tratamentului enumerate înainte (sau care vor urma). Într-adevăr, acest capitol poate fi considerat pivotul întregii cărţi şi probabil va fi căutat mai des de cititorii care încearcă să se vindece pe ei sau pe cei dragi de bolile degenerative de toate tipurile, dar, mai ales, de cancere şi de leucemii.
   MOTIVELE PENTRU EVITAREA APEI CA BĂUTURĂ 

De obicei, oamenilor li se spune că, pentru a menţine funcţiile organismului la nivele optime, ar trebui să bea opt pahare a câte 230 ml (cea 2 litri) de apă pe zi. în Terapia Gerson, regulile sunt diferite. Trebuie să studiem apa din mai multe puncte de vedere pentru a înţelege schimbarea acestor reguli.
   Mai întâi, atunci când oamenii mănâncă sărat, setea vine natural, deoarece fiziologia umană îi forţează să bea destulă apă pentru a păstra excesul de sodiu în soluţie. Dacă este prea concentrat, sodiul poate provoca probleme în serul sangvin (plasmă), precum şi în celule.
   Sodiul din sare poate omorî. Aşa cum a putut vedea în toată lumea, la 27 iulie 1999, Leroy Elders, un băieţel de doar trei luni din Marea Britanie, a murit de o supradoză de sare, după ce părinţii săi l-au hrănit cu mâncare pentru adulţi. Ziarele londoneze au explicat că părinţii săi i-au dat la micul dejun cereale cu ovăz şi piure de cartofi cu sos, pentru că au considerat că mâncarea pentru bebeluşi era prea scumpă. După autopsie, medicul pediatru al copilului a spus: „Corpul lui Leroy conţinea nouă grame de sare, cantitate comparată cu doza maximă recomandată zilnic de şapte grame pentru bărbaţii adulţi. Cantitatea de sodiu era prea mare pentru a putea fi procesată de rinichii copilului şi l-a otrăvit, provocând moartea."
   în al doilea rând, o altă cauză a setei este o dietă bogată în proteine animale şi în grăsimi. Produsele intermediare sau finale din proteine şi grăsimi au efecte negative asupra organismului, şi persoanele care le consumă simt nevoia să bea apă. Nutriţioniştii au observat că oamenii care mănâncă doar fructe nu simt, de obicei, sete. Fructele conţin apă naturală distilată, uşor de digerat fără a lăsa în urmă reziduri toxice; prin urmare, organismul nu mai are nevoie de alte lichide.
   Dr. Max Gerson le interzicea pacienţilor care urmau Terapia Gerson să bea apă din mai multe motive. Mai întâi, pacienţii Gerson consumă treisprezece pahare de 230 ml de sucuri proaspete în fiecare zi - o cantitate mare de lichide. Apoi, pacienţii Gerson mănâncă, de asemenea, supă nesărată de două ori pe zi, care le furnizează lichide în plus. Aceste două componente ale dietei Terapiei Gerson adaugă până la 4 litri de fluid zilnic, ceea ce este mai mult decât suficient pentru nevoile umane.
   Unii pacienţi din programul Gerson cer, însă, în continuare lichide suplimentare sau se trezesc noaptea cu nevoia de a bea mai multe lichide."

 "COSMETICELE: O ALTĂ SURSĂ DE TOXICITATE
   Aşa cum am văzut şi până acum, este obligatoriu să eliminăm toate sursele noi de toxicitate. Deoarece corpul devine toxic de la expunerea la atâtea toxine din mediul înconjurător - sol, aer, apă, mâncare, fără să menţionăm ţigările şi alte surse - şi deoarece Terapia Gerson este foarte preocupată de înlăturarea unor asemenea toxine, este evident că toate aceste surse de toxicitate trebuie să fie eliminate.
   Una dintre sursele de toxicitate o reprezintă cosmeticele. Toate substanţele sub formă de spray sau cele care se freacă de piele ajung rapid în fluxul sanguin. Medicina tradiţională se foloseşte de acest adevăr prin aplicarea de „plasturi" pe piele pentru a introduce substanţe (mai ales analgezice) în fluxul sangvin. Mulţi oameni nu ştiu că pudrele, cremele, unguentele, spray-urile etc. ajung şi ele în fluxul sangvin! Prin urmare, le spunem pacientelor că „dacă nu aţi mânca sau bea ceva, nu îl/o puneţi pe piele (sau pe buze)". Putem face câteva concesii: este permisă folosirea creionului pentru sprâncene.
   Unul dintre cele mai periculoase obiecte cosmetice este deodorantul pentru subraţ. Multe dintre deodorantele din comerţ conţin mercur, o substanţă foarte toxică. însă, ce se întâmplă cu acele creme sau deodorante care sunt denumite „bio"? Nici acestea nu sunt acceptate pentru că interferează cu încercările organismului de a elimina otrăvurile prin transpiraţie. Mulţi pacienţi trec prin „transpiraţii nocturne", în încercarea corpului de a se „detoxifia" atunci când se odihneşte. Aceste eliminări sunt şi ruşinos de „mirositoare", iar pacientul încearcă, la început, să înlăture această „problemă" cu băi sau duşuri. însă adesea nu este suficient - mirosurile urâte se întorc! Astfel că apelează la deodorante (creme, spray sau solide). Este o greşeală serioasă! Când organismul încearcă să se detoxifieze, pacientul nu trebuie să interfereze blocând această transpiraţie! Blocarea căilor axilare va duce la revenirea substanţelor toxice în sistemul limfatic din jurul pieptului şi al umerilor şi va creşte riscul de cancer la sân - chiar şi la bărbaţi! Cancerul la sân la bărbaţi apare din ce în ce mai frecvent şi trebuie să presupunem că o parte mare din vină o poartă şi folosirea deodorantelor axilare.
   „Păi, şi ce pot face pentru a rezolva problema?" Dacă băile şi duşurile nu ajung, iată răspunsul: „Nu beţi şi nu mâncaţi lucruri toxice (care nu sunt bio) şi detoxifiaţi organismul într-un mod mai eficient, prin clismele cu cafea!"
  În privinţa cosmeticelor nu ne adresăm doar femeilor, ci şi bărbaţilor! Un alt obiect toxic folosit de ambele sexe este vopseaua de păr, foarte uşor asimilată prin scalp în fluxul sangvin. Acest lucru se întâmplă deoarece scalpul este foarte „vascularizat", adică multe vase de sânge situate aproape de suprafaţă pot absorbi otrava. Pacienţii Gerson trebuie să evite vopselele, soluţiile pentru permanent şi orice substanţă folosită pe păr, în afară de cele mai blânde dintre ele. Pacienţii Gerson trebuie, de asemenea, să evite parfumurile (care conţin substanţe aromatice), iar bărbaţii trebuie să evite loţiunile după ras şi cremele de ras cu aerosoli (vezi secţiunea precedentă despre substanţele chimice de uz casnic)."


Cărţi despre Terapia Gerson poţi comanda online aici :  http://bit.ly/17Brcgi  ;  http://bit.ly/1FZ8Y7l

Mai jos ai un playlist cu filme pe tematica "Terapii Alternative şi Complementare" din canalul meu Youtube. La primul film care rulează trebuie să activezi subtitrarea dând click pe Setari (rotiţa din dreapta jos sub ecranul video), apoi Subtitrări - unde scrie Dezactivare, şi apoi pe Română. La fel pe al 4-lea mai jos. Sunt vreo 6 filme despre Terapia Gerson, pe care merită să le vizionezi când ai timp ! Deasupra, în playlist, mai sunt o mulţime de filme interesante. 
Vizionare plăcută ! 


Dacă ţi-a plăcut, dă un click pe Like şi Distribuie, şi Abonează-te la postările noi ale acestui blog prin email, serviciul Feedburner, dând click aici : Subscribe to Love Blog 4 All by Email
Apasă simultan pe tastele Ctrl şi D, pentru a adăuga acest site la Favorite (Bookmarks).
Pentru a găsi ceva specific pe blog, poţi căuta după termen la "Căutare" în stânga sus, sau pe coloana din stânga jos la Etichetele asociate postărilor (cuvintele albastre, în ordine alfabetică).
De asemenea, consultă marea videotecă de pe canalul meu youtube (dă click pe categoriile de playlisturi să se deschidă toate) : http://youtube.com/user/katonanico
Te poţi Abona şi la siteul meu SPIRIT, să primeşti notificări pt postările noi, pe email, aici : Subscribe to Spirit by Email
Linkul către site :  https://katonanico.wordpress.com/

LISSA RANKIN - Vindecarea de CANCER şi alte boli cu ajutorul minţii !

LISSA RANKIN - Vindecarea de CANCER şi alte boli cu ajutorul minţii ! Cartea ei o poţi găsi şi comanda online aici, pe unul din aceste linkuri : http://bit.ly/1unyqiK http://bit.ly/1J3wor3 ; http://bit.ly/1unBQCd ; http://bit.ly/1unCjEr Atenţie : Acest articol nu conţine sfaturi medicale date de autorul lui şi nu poate fi folosit de dvs pentru diagnoza sau tratamentul unor afecţiuni personale.
http://loveblog4all.blogspot.com/2015/03/nmg-noua-medicina-germana-o-viziune.html
(function(i,s,o,g,r,a,m){i['GoogleAnalyticsObject']=r;i[r]=i[r]||function(){ (i[r].q=i[r].q||[]).push(arguments)},i[r].l=1*new Date();a=s.createElement(o), m=s.getElementsByTagName(o)[0];a.async=1;a.src=g;m.parentNode.insertBefore(a,m) })(window,document,'script','//www.google-analytics.com/analytics.js','ga'); ga('create', 'UA-60726497-1', 'auto'); ga('send', 'pageview');