Sundar Singh - ispășirea păcatelor

REFERITOR LA UN MUNCITOR Şl LA UN OM SUSPICIOS

Odată, într-o altă viziune, am văzut un muncitor sosind în lumea nevăzută a spiritelor. El era foarte nenorocit, căci toată viaţa lui nu s-a gîndit la altceva decît doar la cîştigarea pîinii sale zilnice. El a fost întotdeauna extrem de preocupat de cele lumeşti pentru a se mai putea gîndi la Dumnezeu sau la lucrurile spirituale. Odată cu el a murit însă un alt om, care era un suspicios, un încăpăţînat, fanatic în părerile sale. Ambilor li s-a oferit şansa de a rămîne pentru o perioadă mai îndelungată, jos, în lumea spiritelor neevoluate, într-un loc întunecos din lumea invizibilă. Aflîndu-se acolo amîndoi, datorită nivelului de vibraţie asemănător, plini de tristeţe, au început aproape disperaţi să strige după ajutor. Unele fiinţe evoluate şi chiar unii îngeri, auzind acest apel disperat al lor, au mers cu dragoste, plini de compătimire să-i înveţe cum să poată ajunge în împărăţia Gloriei şi Luminii Sublime. Dar, în ciuda întristării lor, la fel ca şi alte fiinţe, cele două au preferat să rămînă în domeniul lor întunecos, căci greşelile lor le pervertise caracterul şi natura lor lăuntrică atît de mult, încît, chiar ascultîndu-i pe aceşti îngeri să îi ajute, aceştia se îndoiau încă de toate lucrurile. Pe cînd priveam, mă întrebam care va fi sfîrşitul lor. Cînd am întrebat, singurul răspuns a fost de la unul dintre sfinţii care erau acolo şi care mi-a spus: "Vei vedea că Dumnezeu o să aibă milă de ei".

Avînd în vedere natura pervertită a omului, putem aprecia că, dacă se aude o ştire rea despre cineva, chiar dacă este falsă, omul a cărui concepţie predominantă este deformată de răutate o va accepta imediat ca fiind adevărată. Pe de altă parte, datorită acestei pervertiri a sa, dacă o ştire bună, binefăcătoare şi perfect adevărată este primită, de exemplu că un anumit om este foarte evoluat şi că are chiar anumite haruri spirituale, sau că a făcut ceva pentru a salva pe un alt om, sau că a ajuns să îl descopere pe Dumnezeu, sau că este de un mare folos pentru binele semenilor săi, atunci fără ezitare, un asemenea ascultător va spune promt: "Nu se poate, este fals. Acel om trebuie să aibă un interes pentru toate aceste lucruri şi urmăreşte ceva cu această atitudine. Este imposibil să existe aşa ceva". Dacă l-am întreba pe un asemenea om de unde ştie el că primul caz este adevărat, iar al doilea fals, şi ce dovadă poate să aducă, el nu va avea nici cea mai mică dovadă. Tot ce putem învăţa de la o asemenea atitudine perversă a minţii este că, deoarece mintea sa este deformată din punctul de vedere al vibraţiilor, din cauza răului, pesimismului şi pervertirii, el dă cu uşurinţă crezare ştirilor rele, din cauză că acestea se potrivesc prompt cu natura sa cea rea şi perversă. De asemenea, el crede că ştirile bune sînt minciuni, deoarece aceste ştiri bune nu se potrivesc cu răul din inima sa. Prin natura sa specifică, atitudinea unui om bun este exact opusul acesteia. EI este înclinat în mod natural să se îndoiască de o ştire rea şi să creadă cu mai multă uşurinţă o ştire bună, deoarece această atitudine se potriveşte cel mai bine cu natura sa predominant bună
Acei care, în această lume, îşi petrec vieţile în opoziţie constantă cu Voinţa Divină, nu vor avea niciodată linişte în inimi, nici în acesta lume, nici în cea viitoare, atît timp cît această stare nu va fi eliminată. Iar intrînd chiar în lumea spiritelor nevăzute de ochiul omenesc, ei se simt dezorientaţi, mîhniţi şi chinuiţi. Dar cel care în această lume se supune Voinţei Divine, respectă legile sublime ale evoluţiei şi ale firii, va avea o pace deplină cînd va ajunge în cealaltă lume şi va fi umplut de o bucurie de nedescris, pentru că acolo el se va simţi ca acasă, în împărăţia Tatălui Ceresc.

UN OM BUN Şl UN HOŢ
Odată, într-o viziune spirituală, un yoghin care mi-a apărut mi-a relatat această întîmplare: "Într-o noapte, tîrziu, un credincios a trebuit să parcurgă o anumită distanţă pentru a îndeplini o activitate necesară. Pe cînd mergea el, a dat peste un hoţ care spărgea un magazin. El i-a spus: "Nu ai dreptul să iei bunul altuia. Acesta este un păcat mare". Hoţul a răspuns: "Dacă vrei să ieşi cu bine de aici, atunci ieşi în linişte, dacă nu, va fi tare rău de tine". Omul bun a insistat, dar cum hoţul nu asculta, el a început să strige şi a sculat vecinii. Ei au ieşit grăbiţi să prindă hoţul. Dar îndată ce omul bun a început să-l acuze pe hoţ, hoţul, Ia rîndul lui, I-a acuzat şi el pe omul cel bun.
"O, da, a spus el, voi credeţi că acest om este foarte deschis faţă de Dumnezeu, dar eu l-am prins tocmai pe cînd chiar el fura". Deoarece nu existau martori, amîndoi au fost arestaţi şi încuiaţi împreună într-o cameră, în timp ce un poliţist şi unii din oamenii săi s-au ascuns să asculte conversaţia lor. Atunci, hoţul a început să rîdă de tovarăşul său de prizonierat: "Priveşte, a spus el, nu te-am prins eu frumos? Ţi-am spus de la bun început să ieşi imediat afară şi să nu te amesteci, că de nu, va fi rău de tine. Vom vedea noi acum, cum o să te mai salveze credinţa ta".
De îndată ce poliţistul a auzit acest lucru, a deschis uşa şi I-a eliberat pe omul cel bun, iar hoţului i-a dat o pedeapsă severă şi I-a încuiat în celula închisorii. Astfel, chiar şi în această lume, există o măsură de judecată între oamenii buni si răi. Dar pedeapsa şi răsplata deplină vor veni adeseori numai în lumea viitoare, deci numai în lumile invizibile, după moarte.

UNELE PĂCATE SECRETE
Următorul lucru mi-a fost relatat într-o altă viziune, în taina camerei sale, ascuns de oricine, în plan fizic, un om a comis o faptă urîtă şi a crezut că păcatul lui este total necunoscutUna dintre entităţile superioare din invizibil care I-a zărit a spus: "Cum aş fi dorit ca ochii spirituali ai acestui om să fie deschişi în acest timp, căci atunci el nu ar fi îndrăznit nicicum să comită acest păcat, deoarece în acea cameră se aflau mulţi îngeri şi entităţi evoluate, precum şi unele spirite rele, cît şi unele fiinţe care erau dragi lui, care au venit chiar să-i ajute în această situaţie". Cu toţii au fost însă întristaţi văzînd comportarea lui ruşinoasă şi unul dintre ei, care-i fusese în altă viaţă rudă, şi care acum era în cealaltă lume, a spus: "Noi am venit să-l ajutăm, dar acum noi va trebui să fim martori împotriva lui mai tîrziu. El nu ne poate vedea, dar noi toţi îl putem vedea dedîndu-se la acest păcat. Ce bine ar fi dacă omul acesta, şi-ar da seama că el comite un păcat, căci astfel ar putea fi iertat de pedeapsa viitoare".

OCAZII PIERDUTE
Am văzut un spirit odată, în lumea nevăzută a spiritelor, care, cu strigăte de remuşcare, alerga ca ieşit din minţi. Un înger atunci mi-a spus: "În lume, acest om a avut multe şanse de a se deschide faţă de Dumnezeu şi de a se întoarce către El. Dar, ori de cîte ori conştiinţa sa începea să-l mustre, el obişnuia să-şi înnece aceste remuşcări în băutură, bînd şi mai mult. El şi-a risipit astfel, în scurt timp, toate bunurile agonisite, şi-a ruinat familia, iar apoi s-a sinucis. Şi acum, în lumea sufletelor pedepsite, el aleargă chinuit, ca un cîine turbat, şi suferă îngrozitor din cauza remuşcărilor, amintindu-şi abia acum toate aceste ocazii pierdute. Noi toţi dorim să-l ajutăm, dar propria sa natură este atît de pervertită, încît îl împiedică să se deschidă faţă de realităţile divine, căci păcatul i-a împietrit cumplit inima. În lume, el a băut alcool ca să-şi înăbuşe glasul conştiinţei sale, dar aici, el nu mai are nici o şansă de a se acoperi sau de a evita amintirea acestor acţiuni rele în vreun fel. Acum sufletul nu se poate ascunde deloc, astfel încît el însuşi, precum şi alţi locuitori din lumile spirituale, pot vedea fiecare fiinţa sa chinuită, cît şi viaţa sa păcătoasă. Pentru acest om, în starea sa de împietrire, din cauza păcatului, nu este posibilă decît suferinţa, pînă cînd ei îşi va compensa greşelile făcute."

UNUI OM RĂU l SE PERMITE SĂ INTRE ÎNTR-UN CER SUPERIOR
Odată, în prezenţa mea, în timp ce mă aflam în lumile invizibile, un om rău a intrat în momentul morţii în lumea spiritelor. Cînd îngerii şi entităţile evoluate, cît şi sfinţii, au încercat să-l ajute, el a început deodată să-i blesteme, să-i înjure şi să spună: "Dumnezeu este nedrept. El a pregătit cerul pentru sclavi măgulitori ca voi şi aruncă restul omenirii în iad. Totuşi, voi spuneţi că Dumnezeu este bun şi drept". Atunci îngerii i-au răspuns : "Dumnezeu a creat oamenii ca ei să trăiască chiar veşnic într-o comuniune fericită cu El, dacă ating starea de iluminare. Dar oamenii, prin propria lor încăpăţînare şi perversitate, abuzînd de voinţa lor, care le este pe deplin liberă, şi-au întors feţele de la El şi au adus nenorocirea asupra lor înşişi. Aşa că din această cauză ei ajung să sufere, căci Dumnezeu niciodată nu aruncă pe nimeni în iad si nici nu va arunca pe nimeni niciodată, ci omul însuşi, el singur, prin căderea în grşeală, perversitate şi păcat, creează iadul pentru sine, prin fiecare gînd rău şi prin fiecare acţiune negativă a lui. Căci Dumnezeu nu a creat niciodată vreun iad pentru om, ci acesta a fost creat prin decăderea oamenilor.
Chiar atunci, o voce deosebit de dulce a unui înger foarte evoluat s-a făcut auzită, chiar de deasupra, spunînd: "Dumnezeu dă permisiunea ca acest om să fie totuşi adus în Cer şi să meargă într-o lume superioară". Acel om, uimit de acest gest de graţie divină, a păşit cu nerăbdare înainte, însoţit de doi îngeri. Dar cînd a ajuns la poarta Cerului Superior şi a văzut locul cei sfînt şi inundat de o lumină orbitoare, cu locuitori extraordinari de frumoşi şi preafericiţi, care vieţuiau acolo, a început să se simtă nesigur. Îngerii i-au spus: "Iată ce frumoasă este această lume. Mergi puţin mai departe şi priveşte către fiinţa de lumină care conduce această lume şi care stă pe un tron". El a privit din pragul uşii, apoi pe cînd lumina acestui soare orbitor al adevărului şi bucuriei i-a revelat necurăţirea vieţii sale murdărită de păcate, el a ţîşnit înapoi într-o manifestare a dezgustului de sine, fugind cu aşa viteză încît nu s-a mai oprit nici în starea intermediară a lumii spiritelor, ci a trecut prin ea ca o piatră şi s-a aruncat cu capul în jos într-o groapă fără fund a unei zone infernale, în care merita să rămînă.
Atunci, vocea blîndă şi fermecătoare a acelui înger superior, s-a făcut din nou auzită spunînd: "Priviţi dragii mei copii, nimănui nu-i este interzis să vină aici şi nimeni nu l-a oprit pe acest om chiar să pătrundă în acest loc, ba chiar mai mult decît atît, el a fost chiar îndemnat şi impulsionat. Nici nu i-a cerut cineva să plece. Dar propria sa viaţă necurată, perversitatea sa, răutatea sa, vibraţiile sale lăuntrice inferioare l-au obligat să fugă din acest Ioc pur. Căci, dacă un om nu se naşte din nou, el nu va putea vedea, aşa cum se spune, împărăţia lui Dumnezeu".

DESPRE SUFLETUL UNUI UCIGAŞ
Un om care, cu cîţiva ani în urmă, a ucis un preot, a fost pînă la urmă muşcat de un şarpe în junglă şi a murit. Cînd a intrat în lumea spiritelor, a văzut în jurul său spirite bune şi spirite rele, şi din cauză că întreg aspectul sufletului său arăta vădit că el era un fiu al întunericului, pervers şi răutăcios, chinuit de gînduri negative, în curînd spiritele rele I-au luat în primire şi l-au împins într-o zonă a lumii invizibile care se afla în întuneric şi chin. Unul dintre îngeri a remarcat: "El a ucis un om al lui Dumnezeu, prin otrava mîniei lui, şi acum el a fost ucis Ia rîndul său de otrava unui şarpe."

ŞI SUFLETUL OMULUI UCIS
Pe cînd sufletul acestui om era dus în zonele de infern, unul dintre spiritele bune care a venit să-l ajute i-a spus: "Te-am iertat din toată inima pentru ceea ce ai făcut. Pot eu oare acum să te ajut cu ceva?" Ucigaşul l-a recunoscut imediat ca fiind chiar omul ucis de el cu cîţîva ani în urmă. Ruşinat şi cuprins de o imensă frică, el a căzut ca trăznit în faţa lui. Ucigaşul a spus omului pe care l-a ucis atunci: "Ce bine ar fi fost ca eu să fi cunoscut, pe cînd trăiam în lume, viaţa ta frumoasă, dăruită Divinului, aşa cum o cunosc acum. Regret că, prin orbirea mea şi din cauză că adevărata ta viaţă spirituală era mascată de trupul tău fizic, n-am putut vedea atunci frumuseţea ta interioară, dăruirea vieţii tale către Dumnezeu. De asemenea, prin uciderea ta, am lipsit pe mulţi de binecuvîntarea şi ajutorul pe care tu l-ai fi putut oferi. Acum, eu sînt un păcătos şi îmi merit pe deplin pedeapsa. Nu ştiu ce aş putea să fac altceva decît să mă ascund în vreo peşteră întunecoasă, din cauză că nu pot să suport această lumină dătătoare de fericire, pe care eu o simt că mă chinuie, findcă în ea, nu numai că propria mea inimă mă face să mă simt un mizerabil şi un chinuit, dar chiar şi cei din jurul meu pot privi toate detaliile vieţii mele păcătoase de ucigaş".
La toate acestea, omul care fusese ucis a răspuns: "Tu trebuie să te deschizi faţă de Dumnezeu cu adevărat şi să te întorci către El cu toată puterea credinţei sale. Căci dacă faci acest lucru, există speranţa ca Dumnezeu să te ajute şi, după ce vei ispăşi acest păcat, să-ţi dea o viaţă nouă, ca mai tîrziu şi tu să ajungi să trăieşti cu noi în acest cer de fericire şi să fi izbăvit de chinurile acestui Ioc întunecat de suferinţă şi al lumilor infernale". Ucigaşul a răspuns: "Nu este nevoie ca eu să-mi mărturisesc păcatele mele, căci ele sunt deja vizibile pentru toţi. În lume ne putem ascunde cu uşurinţă, dar aici văd cu surprindere că nu. Doresc să locuiesc în cer cu fiinţe pure şi elevate ca tine. Dar dacă nu pot suporta slaba lumină revelatoare a spiritului din lumea spiritelor, care va fi starea mea în strălucirea pătrunzătoare şi gloria acestui loc plin de lumină?... Pentru mine, cea mai mare piedică este că, prin păcatele mele, conştiinţa mea lăuntrică a devenit atît de întunecată şi împietrită încît natura mea tinde să nu se încline către Dumnezeu. Mi se pare că nu mai este în mine nici o putere pentru a mă deschide faţă de Dumnezeu, nu mai simt în mine nici o atracţie către Acesta, aproape că nici nu aş spune că există dacă nu v-aş vedea pe voi în glorie şi în înţelepciune. Acum nu mai îmi rămîne nimic altceva decît să fiu scos afară de aici pentru totdeauna. Vai, în ce stare nenorocită mă găsesc datorită păcatelor mele!" Spunînd aceasta, spiritul a căzut jos plin de frică, iar tovarăşii săi care-l îndrumaseră toată viaţa către rele, spiritele cele rele, l-au tras deoparte şi l-au coborît în întuneric. Apoi, unul din îngeri a spus: "Vedeţi, nu este nevoie ca cineva să pronunţe sentinţa de condamnare. Viaţa oricărui păcătos dovedeşte că omul este vinovat. Nu este nevoie să-i spui sau să aduci martori împotriva lui, în aceste lumi. Pedeapsa începe într-o anumită măsură chiar în inima fiecărui păcătos, adeseori chiar cînd el este în lumea fizică. Dar aici, în această lume spirituală, el simte din plin efectele acestei pedepse pe care o merită. Iar rînduiala lui Dumnezeu, aici, este că oile şi caprele, adică cei păcătoşi şi cei puri şi neprihăniţi, se separă natural datorită vibraţiilor lor lăuntrice. Dumnezeu I-a creat pe om ca să trăiască în lumină, în fericire, în adevăr şi în gloria în care el cunoaşte întotdeauna sănătate, bucurie şi desăvîrşire. Însă din cauza vieţii pervertite de păcate şi a răutăţii, el nu poate fi niciodată fericit în lumină. De aceea, chiar în lumea fizică, o fiinţă care emană lumină apare pentru el ca un cumplit duşman pe care vrea să-l distrugă. Deci, oriunde ar merge păcătosul, el se va afla în iad pînă cînd îşi va consuma răutatea şi păcatele pe care trebuie să le ispăşească. Cât de diferită este starea celui pur, celui dăruit către Dumnezeu şi neprihănit, şi care este liber să meargă pretutindeni în cer, bucurîndu-se în glorie de o fericire de nedescris.

SUFLETUL UNUI MINCINOS
Era în lume un om atît de robit de minciună, încît aceasta a devenit încetul cu încetul a doua sa natură. Cînd omul a murit şi a intrat în lumea nevăzută a spiritelor, el a încercat să mintă ca de obicei. Dar i s-a făcut ruşine, pentru că, încă dinainte de-a vorbi, gîndurile lui erau prompt cunoscute de toţi cei care-l înconjurau. Nimeni nu se poate preface acolo, pentru că gîndul şi starea nici unei inimi nu mai poate să rămînă niciodată ascunsă. Cînd sufletul părăseşte trupul fizic, poartă în el urma tuturor păcatelor, a tuturor viciilor, structura sa subtilă purtînd amprenta tuturor acestora şi devenind martori împotriva lui. Nimic nu poate şterge urma păcatului, cu excepţia dăruirii sincere faţă de Divin. Atunci, intervine graţia dumnezeiască care poate să-i salveze pe asemenea oameni păcătoşi în lumile de dincolo. Cînd omul acesta era în lume, el a încercat în mod regulat să prezinte adevărul ca minciună şi minciuna ca adevăr. Dar după moartea sa trupească, el a învăţat că nu există niciodată, şi nici nu poate exista vreo posibilitate de a schimba adevărul în neadevăr. Cel care minte îşi face rău lui însuşi şi se păcăleşte pînă la urmă chiar pe sine, înainte să-l păcălească pe altul. În lumea spiritelor el nu poate să păcălească pe nimeni. Astfel, acesta a ucis, prin minciună, percepţia interioară spirituală a Adevărului. L-am privit cum, fără posibilitate de scăpare, încurcat în propria sa înşelăciune şi mizerie, şi-a întors faţa de la lumina de sus şi s-a grăbit să se îndepărteze în jos, în întuneric, în suferinţă, unde nimeni nu putea vedea atracţia sa spre minciună, cu excepţia acelor spirite care erau de aceeaşi natură cu el.

SUFLETUL UNUI TÎLHAR
Un tîlhar a murit şi a intrat în lumea spiritelor cele nevăzute. La început, el nu a fost interesat de starea sa sau de spiritele din jurul său, şi, după cum îi era obiceiul, şi-a însuşit imediat obiectele ce păreau de valoare care erau prin preajmă. Apoi însă, a rămas foarte surprins de faptul că, în lumea spirituală, chiar şi lucrurile păreau că vorbesc şi îl acuză pentru ceea ce făcuse. Natura lui era atît de pervertită încît nu cunoştea adevărata lor întrebuinţare. Nici nu era capabil să le folosească corect în acea lume. În timpul vieţii fizice, în lume, acţiunile sale erau atît de neînfrînate încît, pentru cel mai neînsemnat motiv, ucidea sau rănea fulgerător, prin dezlănţuirea sa mînioasă, pe oricine l-ar fi ofensat. El a început să acţioneze în acelaşi fel şi aici în lumea spiritelor nevăzute. S-a îndreptat spre fiinţele venite să-l instruiască de parcă ar fi dorit să le rupă în bucăţi, ca un cîine turbat, sălbatic. La aceasta, unul din îngeri a spus: "Dacă spiritele de felul acesta nu ar fi ţinute în lumile de jos, ele ar face un rău imens oriunde ar merge. Conştiinţa acestui om este atît de adormită, încît chiar şi după ce a ajuns în lumea spiritelor, nu a recunoscut că, prin ucidere şi jefuire în lume, el şi-a risipit propriul discernămînt spiritual şi şansele către o viaţă spirituală Divină. El a ucis şi distrus pe alţii, dar, în fapt, el s-a distrus chiar pe sine. "După aceasta, îngerii veniţi pentru a-l ajuta l-au luat şi l-au închis undeva adînc în întuneric, de unde el nu avea voie să iasă niciodată afară. Starea făcătorilor de rele în locul acela este aşa de teribilă, încît toţi cei care îi văd din lumile superioare se cutremură. Sufletul păcătosului, a celui rău, oriunde s-ar găsi el, nu are parte decît de durere, de suferinţă, de tristeţe, durere care nu încetează decît atunci cînd păcatele sale vor fi răscumpărate prin acea suferinţă.

 Dacă ţi-a plăcut, dă un click pe Like şi Distribuie, şi Abonează-te la postările noi ale acestui blog prin email, serviciul Feedburner, dând click aici : Subscribeto Love Blog 4 All by Email

Apasă simultan pe tastele Ctrl şi D, pentru a adăuga acest site la Favorite (Bookmarks).

Pentru a găsi ceva specific pe blog, poţi căuta după termen la "Căutare" în stânga sus, sau pe coloana din stânga jos la Etichetele asociate postărilor (cuvintele albastre, în ordine alfabetică).

De asemenea, consultă marea videotecă de pe canalul meu youtube (dă click pe categoriile de playlisturi să se deschidă toate) : http://youtube.com/user/katonanico
Te poţi Abona şi la siteul meu SPIRIT, să primeşti notificări pt postările noi, pe email, aici : Subscribeto Spirit by Email
Linkul către site :  https://katonanico.wordpress.com/

Embed