Cuprinsul cărții arată așa :
Capitolul 1 - Biografia lui Sundar Singh.
Capitolul 2 - Misiunea spirituală : Începutul; Prima întâlnire ; A doua întâlnire.
Capitolul 3 - Revelațiile lui Isus Cristos : Despre cum se arată Dumnezeu oamenilor; Despre păcat; Despre mîntuire; Despre rugăciune; Despre ce înseamnă a sluji Domnului ; Despre suferinţă; Despre rai şi iad.
Capitolul 4 - Viziuni din Lumea Spiritelor : Viaţa; Moartea; Ce se întâmplă după moarte; Lumea spiritelor; Fii întunericului; Moartea unui copil; Moartea unui filosof; Ajutorul oferit de fiinţele din lumile nevăzute; Despre manifestarea lui ISUS; Referitor la un muncitor şi un om suspicios; Un om bun şi un hoţ; Unele păcate secrete; Ocazii pierdute; Unui om rău i se permite să intre într-un cer superior; Despre sufletul unui ucigaş; Şi sufletul omului ucis; Sufletul unui mincinos; Sufletul unui tîlhar; Moartea unui om pur; Locuinţele Cerului; Un preot mîndru şi un muncitor umil; Viaţa în Cer; Scopul Creaţiei; Distanţa în Cer; Smochinul cel veştejit; Fiinţa umană este sau nu este cu totul liberă ?Manifestarea iubirii lui Dumnezeu.
Din Prefață :
Sundar a încercat să descrie unele viziuni primite de la Dumnezeu. Nu a putut scrie despre toate viziunile sale, din două motive principale :
1. A avut unele viziuni care nu pot fi explicate logic prin intermediul cuvintelor,
2. A fost îndemnat să nu prezinte anumite viziuni oamenilor, deoarece ele nu pot fi înțelese încă de oamenii obișnuiți, care nu au avut niciodată astfel de viziuni. Încercarea de prezentare a lor ar crea doar confuzie, incertitudine și nesiguranță.
Trebuie înțeles faptul că nici natura viziunilor descrise de el nu poate fi înțeleasă încă în totalitate, și că chiar psihologii și psihiatrii din prezent nu înțeleg încă natura lor. Încă există tendința generală de a considera ca aparținând de domeniul patologiei astfel de manifestări psihice. Din punctul meu de vedere, care se bazează pe anumite experimente efectuate în acest domeniu, cconsider că granița între normal și patologic o reprezintă capacitatea de control a acestor viziuni, deoarece ele pot fi declanșate, în anumite condiții speciale, oricărui om normal. Factorul principal îl constituie instalarea stării de transă, prin relaxare și deprivare senzorială. Exact în acest mod a reușit și Sundar să le declanșeze, prin starea de transă instaurată în urma rugăciunii și meditației profunde, care a durat mai mult de o oră. Cu certitudine, orice om normal care s-ar supune acestui fel de experiment, în mod repetat, ar avea acces la experimentarea stării vizionare descrisă de Sundar și alți vizionari de-a lungul istoriei omenirii. În alte articole am prezentat metode și tehnici în acest sens, și voi mai scrie despre acest subiect incitant, interesant, și puțin cunoscut. Cine este cu adevărat interesat, să citească cu atenție ce anume descrie Sundar că a a făcut înainte de a intra în această stare vizionară, și care a fost atitudinea sa psihică abordată. Atitudinea reprezintă și ea un factor determinant, în sensul în care se poate spune că fiecare om obține ceea ce VREA să obțină. Rolul intenției, al motivației, și al voinței, în cadrul orientării atitudinale, este foarte important, chiar decisiv.
Pe scurt spus, cine VREA să experimenteze o stare modificată de conștiință, care să îi permită accesul la percepția lui Isus, o poate face urmând această mmetodă cu caracter general :
1. Efectuarea unui exercițiu de relaxare profundă, într-un mediu cât mai calm și liniștit.
2. Focalizarea atenției asupra intenției de a lua contact cu personalitatea Mântuitorului.
3. Menținerea constantă în minte a acestei intenții, cu calm și fermitate, începând cu exerciții inițiale de câteva minute, pentru a ajunge la capacitatea de a menține această stare mentală chiar mai mult de o oră, dacă este cazul. Sundar a spus că a dobândit o viziune după aproximativ o oră și jumătate.
Trebuie înțeles însă faptul că totul se bazează și pe un fenomen de rezonanță afectivă, în sensul că starea emoțională adecvată favorizează rezultatul, iar o stare emoțională neadecvată defavorizează producerea efectului scontat.
Sundar a publicat datorită insistențelor prietenilor săi, care au insistat să nu amâne publicarea acestor viziuni, deoarece ele reprezintă un ajutor spiritual pentru mulți alţi oameni.
La Kotgarh, în timp ce se ruga, ochii i s-au deschis pentru viziunea cerească. Atât de viu a văzut totul, încât a crezut că a murit şi că sufletul său a trecut în gloria cerului. În decursul anilor care au urmat, aceste viziuni au continuat să-i îmbogăţească viaţa. El nu putea sa le provoace dupa dorinţă, dar în mod obişnuit, când se ruga sau medita, uneori până la opt sau zece ori pe lună, ochii i se deschideau pentru cer, şi timp de o oră sau două, păşea în gloria sferei cereşti cu Isus Hristos şi purta conversaţii cu îngerii şi spiritele. Răspunsurile lor la întrebările sale au furnizat mare parte din materialul publicat în cărţile sale, iar extazul de nedescris a acelei comuniuni spirituale, îl făcea să tânjească după timpul când va intra definitiv în fericirea şi părtăşia celor răscumpăraţi.
A accentuat că viziunile sale nu reprezintă o formă de spiritism. Spiritismul pretinde că aduce mesaje şi semnale de la spirite, dar în mod obişnuit ele sunt atât de fragmentare şi de neînţeles, dacă nu chiar înşelătoare, încât îndepărtează pe adepţii lor de la adevăr. Pe de altă parte, în aceste viziuni, el vedea viu şi clar fiecare detaliu al gloriei lumii spirituale, şi a avut parte de experienţa înălţatoare a unei foarte reale partăşii cu sfinţii, în lumea inimaginabil de strălucitoare şi frumoasă pe care o percepea. De la aceşti îngeri şi sfinţi nu a primit mesaje vagi, fragmentare şi derutante, venite de la fiinţe nevăzute, ci elucidări clare şi raţionale a multor probleme.
Această “părtăşie a sfinţilor” a fost un fapt atât de real în experienţa bisericii timpurii, încât i se dă un loc printre articolele de credinţă din Crezul apostolic. Într-o viziune a cerut sfinţilor o dovadă din Biblie despre această comuniune a sfinţilor şi i s-a spus că se găseşte clar în Zaharia 3:7-8, unde “cei ce sunt aici, nu sunt îngeri, ci sfinţi glorificaţi, iar promisiunea lui Dumnezeu, cu condiţia ca losua să împlinească porunca Sa, era că “te voi lasa să intri împreună cu cei ce sunt aici”. “Tovarăşii” lui din locul acela erau spiritele oamenilor făcuţi perfecţi, cu care el putea fi în comuniune.
Spiritele, sfinţii şi îngerii sunt menţionaţi în mod repetat în carte. Distincţia pe care a dorit să o fac între ei, este că :
- spiritele pot fi bune sau rele, iar după moarte ele există într-o stare intermediară, între cer şi iad.
- Sfinţii sunt aceia care au trecut prin această stare intermediară şi se află într-o stare mai înaltă a lumii spirituale, având repartizate sarcini speciale.
- Îngerii sunt acele fiinţe glorioase cărora li s-au atribuit tot felul de sarcini superioare, iar între ei sunt incluşi mulţi sfinţi din alte lumi, precum şi din lumea noastră. Ei trăiesc împreună ca o familie. Ei se ajută unii pe alţii cu dragoste, fiind fericiţi pentru totdeauna în strălucirea gloriei lui Dumnezeu. Lumea spiritelor, este starea intermediară în care intră spiritele după ce părăsesc trupul. Lumea spirituală cuprinde toate sferele spirituale, începând cu sfera întunecată a gropii fară fund şi terminând cu sfera luminată de tronul Domnului.
"Îngerii au conversat cu mine despre multe alte lucruri, care însă sunt imposibil de descris în cuvinte, deoarece, nu numai că nu există limbaj sau termeni de comparaţie în lumea aceasta, prin care să pot exprima înţelesul acelor foarte adânci adevăruri spirituale, dar de asemenea, ei nu au dorit ca eu să încerc a le descrie, fiindcă o persoană fără experienţă spirituală nu le-ar putea înţelege, astfel încât există riscul ca acele descrieri, în loc să fie de ajutor, ele să fie pentru mulţi o pricină de confuzie şi eroare. De aceea, am consemnat doar câteva din cele mai simple din chestiunile discutate, în speranţa că mulţi vor obţine din ele îndrumare, prevenire, învăţătură, şi mângăiere.
De asemenea, nu este prea departe timpul în care cititorii mei vor trece în lumea spirituală şi vor vedea aceste lucruri cu propriii lor ochi. Dar înainte de a părăsi pentru totdeauna această lume, pentru a merge la casa noastră veşnică, trebuie ca prin ajutorul harului lui Dumnezeu şi în duh de rugăciune să îndeplinim cu credincioşie munca noastră. Astfel, vom împlini scopul vieţii noastre şi vom intra fară umbră de regret în bucuria veşnică a împărăţiei Tatălui nostru ceresc."
BIOGRAFIA LUI SUNDAR SINGH : s-a născut în anul 1889 în orașul Rampur, statul Patiala, nordul Indiei. Părinţii săi au fost oameni bogaţi, din clasa conducătoare. A avut parte de o copilărie fără griji, a urmat clasele primare la şcoala unei misiuni americane. Acolo a cunoscut Biblia.
O puternică influenţă a avut asupra lui mama sa, o femeie deosebit de evlavioasă, în felul ei hindus. La 14 ani şi-a pierdut mama, fiind marcat de acest eveniment. După multe frămîntări sufleteşti, s-a convertit la creştinism, în urma unei experienţe deosebite : în 1904, la vârsta de 15 ani, în timp ce se ruga în camera sa, Isus Cristos i s-a revelat în mijlocul unei lumini.
Tatăl său a fost total împotriva convertirii sale la creştinism. Au fost multe încercări, din partea familiei şi a rudelor, de readucere a sa la religia tradiţională, dar fără efect. Tatăl l-a dat afară din casă, dar a găsit adăpost la creştinii din zonă.
Duminică, 3 septembrie 1905, ziua în care a împlinit 16 ani, a fost botezat, în oraşul Simla.
În ziua 3 octombrie, la o lună după botez, a plecat să colinde lumea. Avea un turban galben și haina portocalie a unui ascet Sadhu sfînt. (ascet care a renunţat la viaţa socială, consacrîndu-şi viața lui Divinității). Conform modelului oferit de Isus, a considerat că nu-i trebuie casă și bogăţii, şi că va împărţi suferinţa cu oamenii, mâncând doar ce va primi de la ei, şi că le va vorbi mereu de iubirea de Dumnezeu.
A practicat o asceză severă şi a combinat idealul indian, al detaşării de planul material, cu îndemnul cristic de a-ţi iubi aproapele ca pe tine însuţi, dăruindu-şi viaţa şi tot ce făcea, oamenilor. Avea numai 16 ani. A fost primit în cercurile creştine din India, dar şi printre cei de alte religii.
A călătorit foarte mult, pentru a răspîndi printre oameni mesajul lui Isus. Haina sa subţire portocalie, de Sadhu, nu-l putea apăra împotriva frigului şi zăpezii. Picioarele fără încălţăminte îi erau pline de răni, iar creştinii l-au numit cu veneraţie "Apostolul cu picioarele însîngerate".
În Razar a fost închis de călugării intoleranţi într-o groapă adîncă acoperită cu un grilaj mare de fier a cărei cheie o avea numai conducătorul mînăstirii. Noaptea a auzit cum lacătul a fost descuiat şi cineva i-a aruncat o frînghie. Nu şi-a găsit salvatorul, care a dispărut. Dimineaţa s-a dus iar în piaţa oraşului şi a continuat să vorbească mulţimii despre Isus. Călugării au apărut curînd, furioşi şi uimiţi de evadarea lui, şi l-au dus la conducătorul mînăstirii, care s-a supărat foarte tare, căci nu înţelegea cum i s-a putut fura cheia pe care o avea mereu asupra sa. În furia sa, a scos inelul cu chei, dar au constatat cu toţii că acea cheie era ia locul ei. Înfricoşaţi, călugării l-au dat afară din oraş, fără să îi mai facă vreun rău.
Ajuns și pe vestitul munte Kailas, Olimpul Indiei, iarna, pe frig și zăpadă, s-a rătăcit şi s-a prăbuşit într-o adîncitură unde a rămas mult timp. Când furtuna s-a mai liniştit, a văzut în faţa sa un om ciudat, bătrîn, cu părul lung și unghii neobişnuit de mari. Acesta a spus : "Să ne rugăm împreună", și a rostit o minunată rugăciune care s-a terminat cu numele lui Isus. Atunci a înţeles că întîlnise un credincios creştin care trăia acolo, izolat de lume. A aflat că era singur în munţi de peste 300 de ani, trăind în rugăciune şi aspirînd la cunoaşterea Divinului, iubindu-l pe Isus. Avea chiar o carte de rugăciuni la el, scrisă în greceşte cu caractere foarte vechi, care aparţinuse chiar sfîntului Francis Xavier.
A parcurs distanţe foarte mari, pe jos, adesea cu picioarele goale şi însîngerate, şi a dormit pe pămînt la adăpostul copacilor, ducînd cu el doar o pătură şi Noul Testament. A mers din sat în sat şi din oraş în oraş, acceptînd ajutorul pe care oamenii i l-au oferit de bună voie, dar a fost nevoit deseori să se hrănească cu rădăcini, fructe sălbatice şi frunze. A străbătut astfel o mare parte a subcontinentului Indian.
A simţit o chemare specială pentru a răspîndi învăţăturile Evangheliei în ţara Tibetului. A pătruns în Tibet împotriva voinţei autorităţilor şi a înfruntat opoziţia populaţiei. Cea mai mare parte a activităţii a desfăşurat-o în subcontinentul indian şi în Tibet, dar a predicat şi în alte ţări cum ar fi Sri Lanka, Nepal, China, Japonia, Singapore, Birmania.
În 1920, a vizitat Europa, America şi Australia, în 1922 Palestina, şi apoi din nou Europa. În anul 1922 a fost invitat în Elveţia şi Germania. Mii de oameni i-au ascultat cuvintele. Despre creştinii din Europa a făcut remarci aspre, căci inițial a crezut că toţi locuitorii ţărilor creştine din Europa citesc Biblia și sunt asemenea îngerilor. Trecând prin aceste ţări, a înţeles eroarea sa. "Cea mai mare parte dintre ei au obrazul alb şi inima neagră. În ţările de alte religii, văd oamenii mergînd în templele lor; ei cred în Dumnezeu. Aici, văd mai ales oameni care numai cu numele sînt creştini. Ei caută plăcerile, afacerile, luxul, desfătările. Ei se preocupă necontenit numai de bani, de plăceri si de afaceri.
Altădată gîndeam că sunt nenorocit că m-am născut într-o ţară care nu este creştină şi credeam că trebuie să fie foarte fericiţi cei din ţările creştine. Dar după ce am vizitat aceste ţări, mi-am schimbat părerea. Locuitorii ţărilor creştine îşi închipuie că au aflat totul şi nu mai au nimic de căutat. Cei mai mulţi sunt mai bucuroşi să meargă la petreceri decît la biserică. Foarte mulţi sînt atraşi de distracţii mărunte în loc să caute să se preocupe de lucruri spirituale. Am rămas profund dezamăgit vizitînd unele ţări creştine şi văzînd că totuşi nu găsesc creştini adevăraţi, ci numai cu numele. A trebuit să constat că acestea nu sunt ţări creştine, ci dooar există unii oameni singuratici care sunt cu adevărat creştini, iar aceştia trăiesc departe de forfota bisericilor. Se împlinesc şi aici cuvintele Scripturii: "Între ai Săi a venit, dar ai Săi nu L-au primit". Mulţi dintre cei care îşi spun creştini nu-şi deschid cu adevărat inima către Isus, ci îl alungă din sufletul lor datorită lipsei de credinţă, superficialităţii şi ignoranţei."
Într-o predică despre pacea lumii, a spus: "Dumnezeu este pacea cea adevărată, pentru că El este împăratul păcii. Oamenii au încercat să aducă pacea în această lume şi să pună capăt războaielor. Liga Naţiunilor a făcut şi face mari eforturi pentru pace, dar nu poate să facă nimic atîta vreme cât nu este o Ligă a inimilor - iar această Ligă nu este posibilă cât timp inimile nu sunt închinate Aceluia care este Stăpînul lor, Dumnezeu cel veşnic".
A vizitat și România, şi a prezis că focarul spiritual al planetei se va situa în viitor în această țară sfântă. S-a retras în India pentru a se odihni, însă chemarea pentru Tibet nu l-a părăsit. În 1929 a plecat pe ultimul său drum, spre Tibet. Odată cu plecarea sa, nu a mai apărut nici o informaţie nouă despre el. Prietenii lui, şi chiar guvernul Indiei, au întreprins cercetări, dar nu s-a descoperit nimic.
MISIUNEA SPIRITUALĂ :
În copilărie nu i-a înţeles deloc pe creştini, și arunca cu pietre după misionarii care predicau învățătura creștină. În 16 Decembrie 1904 a stropit Biblia cu petrol şi a aruncat-o în foc, crezând că își face datoria, având considerație numai față de religia sa hindusă. Ulterior, a fost aşa de mîhnit şi de tulburat încît s-a hotărît să se sinucidă. S-a hotărât ca, înainte de a se sinucide, să mai roage o dată Divinitatea să-i arate calea mîntuirii, și în cazul în care rugămintea nu îi va fi îndeplinită, să se omoare. După o oră şi jumătate de rugăciune intensă şi sinceră, a văzut o lumină strălucitoare în camera sa. Crezînd că arde ceva afară, a deschis ușa, dar nu a văzut nimic neobișnuit. A început din nou să se roage, și atunci, într-o lumină strălucitoare, a văzut faţa lui Isus Cristos. Nu ştia cine este cel care i s-a arătat, dar El i-a vorbit : "Până cînd mă vei mai prigoni tu ? Eu am murit pentru ca tu să poţi să te apropii de Dumnezeu; pentru tine am suferit şi mi-am dat viaţa".
A rămas încremenit, şi a simţit cum i-a pătruns în tot sufletul cu o lumină cerească. S-a rugat Lui să îl ierte pentru ignoranţa sa, care îl făcuse, înainte cu trei zile, să ardă Biblia. A strigat : "Domnul şi Mîntuitorul meu, iartă-mă căci am fost orb sufleteşte". I s-a dat apoi această încredinţare: "Într-adevăr tu ai fost orb sufleteşte, dar acum Eu ţi-am deschis ochii inimii. Aşadar, mergi şi vorbeşte despre Mine".
De atunci, I-a închinat Lui toată viaţa sa, și tot de atunci a găsit pacea şi bucuria cea vie.
Tatăl său a considerat drept o mare ruşine pentru familie trecerea fiului la credinţa creştină. A fost gonit din casa părintească, într-o noapte friguroasă,și a stat sub un copac pînă dimineaţa. Nu cunoştea suferinţa privațiunilor, deoarece a fost crescut în lux. A perceput noua lui stare ca fiind dureroasă, şi chiar i-au venit gînduri negre, dar a început, plin de credinţă în Isus, să se roage, şi a simţit deodată o minunată pace, bucurie si putere. A înţeles că în mijlocul luxului şi îndestulării nu a fost liniştit, datorită singurătăţii sufleteşti, dar sub copac, în noaptea friguroasă, a fost cuprins de o linişte minunată, întreaga sa fiinţă fiind plină de iubirea pentru Dumnezeu, pe care Isus o trezise în el. A fost prima sa noapte petrecută în rugăciune cu Mîntuitorul.
PRIMA ÎNTÎLNIRE
Era întuneric beznă, și a ieșit singur să roage în pădure. Aşezat pe o stîncă, a început să-i spună lui Dumnezeu păsurile inimii sale, cerîndu-i ajutorul. După cîteva clipe, a văzut apropiindu-se un om sărac. A bănuit că era un om flămînd și îngheţat de frig, care venea să-i ceară un ajutor. S-a ridicat şi i-a spus că si el era un biet cerşetor, și că i-ar fi mai de folos dacă s-ar duce în oraş să cerşească pe la porţile oamenilor avuţi. Abia a rostit aceste cuvinte, şi El se prefăcu într-o lumină ca de fulger, şi pieri, lăsînd după El o binecuvîntare sufletească profundă.
A DOUA ÎNTÎLNIRE : s-a întâmplat într-o zi în care s-a dus în pădure să se roage. Aşezat pe o stîncă se gîndea la rugăciunea pe care urma să o efectueze, și i s-a aratat un om ce părea de neam mare şi plin de evlavie, dar în priviri avea un fel de viclenie, iar în grai ceva necurat. El i-a propus să ajungă conducătorul poporului din Tibet, care era în căutarea unui conducător. "Dacă ai primi sfatul meu, în curînd vom vedea zeci de mii de hinduşi şi de musulmani devenind ucenicii şi închinătorii tăi !
Ascultînd aceste cuvinte, a simţit venindu-i pe buze în chip firesc, cuvintele Domnului: "Pieri Satano !" "Ştiam eu că tu eşti un lup prefăcut în oaie. Tu doreşti să părăsesc calea cea adevărată a înălţării, să las crucea şi viaţa veşnică, pentru ca să apuc pe calea cea largă ce duce la moarte. Domnul este răsplata mea, El şi-a dat viaţa pentru mine! Şi eu sînt dator să mă jertfesc cu tot ce am pentru El, căci El este totul pentru mine. Pleacă, căci eu nu am nimic de împărţit cu tine!"
După ce a respins această ispită, a rămas atît de tulburat încît l-au podidit lacrimile şi a început să se roage. Când s-a ridicat, a văzut o fiinţă înfiripată din raze de lumină, de o negrăită frumuseţe, care stătea în faţa sa, care, deşi nu rostea nici un cuvînt, şi deşi nu a fost în stare să o privescă bine din cauza lacrimilor care îi umpluseră ochii, un val de iubire se desprindea din Ea şi o lumină divină îi umplea sufletul. L-a recunoscut în ea pe Isus, şi El i-a umplut inima de iubirea Lui.
"În cîteva clipe, întreaga mea fiinţă a fost plină de Dumnezeu şi El îmi descoperi lucruri atît de minunate, încît cărţi întregi de aş scrie, tot nu le-aş putea povesti pe toate. Numai graiul cerului poate rosti lucrurile cereşti. Graiul pămîntean nu este în stare să cuprindă în cuvinte asemenea minuni. Cu toate acestea, eu mă voi strădui să scriu cîte ceva din cele ce Domnul însuşi mi-a împărtăşit în aceste întîlniri."
REVELAŢIILE LUI ISUS CRISTOS.
Ascultînd aceste cuvinte, a simţit venindu-i pe buze în chip firesc, cuvintele Domnului: "Pieri Satano !" "Ştiam eu că tu eşti un lup prefăcut în oaie. Tu doreşti să părăsesc calea cea adevărată a înălţării, să las crucea şi viaţa veşnică, pentru ca să apuc pe calea cea largă ce duce la moarte. Domnul este răsplata mea, El şi-a dat viaţa pentru mine! Şi eu sînt dator să mă jertfesc cu tot ce am pentru El, căci El este totul pentru mine. Pleacă, căci eu nu am nimic de împărţit cu tine!"
După ce a respins această ispită, a rămas atît de tulburat încît l-au podidit lacrimile şi a început să se roage. Când s-a ridicat, a văzut o fiinţă înfiripată din raze de lumină, de o negrăită frumuseţe, care stătea în faţa sa, care, deşi nu rostea nici un cuvînt, şi deşi nu a fost în stare să o privescă bine din cauza lacrimilor care îi umpluseră ochii, un val de iubire se desprindea din Ea şi o lumină divină îi umplea sufletul. L-a recunoscut în ea pe Isus, şi El i-a umplut inima de iubirea Lui.
"În cîteva clipe, întreaga mea fiinţă a fost plină de Dumnezeu şi El îmi descoperi lucruri atît de minunate, încît cărţi întregi de aş scrie, tot nu le-aş putea povesti pe toate. Numai graiul cerului poate rosti lucrurile cereşti. Graiul pămîntean nu este în stare să cuprindă în cuvinte asemenea minuni. Cu toate acestea, eu mă voi strădui să scriu cîte ceva din cele ce Domnul însuşi mi-a împărtăşit în aceste întîlniri."
REVELAŢIILE LUI ISUS CRISTOS.
DESPRE CUM SE ARATĂ DUMNEZEU OAMENILOR
Fericirea se naşte din ceea ce oamenii văd cu sufletul şi cu inima, nu cu ochii fizici.
Dumnezeu şi duhurile cerului nu pot fi văzute de ochii fizici. Numai când ți se vor deschide ochii sufletului, vei putea vedea pe Cel ce este Spirit.
Sundar a văzut pe Isus cu ochii sufletului, nu cu cei ai trupului. Vedere fizică a Mântuitorului nu le-a deschis oamenilor ochii sufletului, Isus s-a întrupat în această lume ca să răscumpere păcatele lumii, şi, când s-a sfîrşit lucrarea de mîntuire a oamenilor, ceea ce era pieritor în El s-a prefăcut în Viaţă Veşnică. De aceea, după învierea Sa, numai cei care aveau trezită vederea spirituală l-au putut vedea.
În lumea aceasta există oameni care ştiu multe lucruri despre Isus, dar care nu îl cunosc, deoarece nu au nici un fel de trăire mistică, şi nu îl simt în sufletul lor. Ei nu au o credinţă adevărată în El şi nu îl recunosc ca Domn si Mîntuitor. Un orb din naștere nu poate aprecia aspectul lucrurilor decât după ce i se vor deschide ochii. Aşa sunt şi cei orbi spiritual. Doar când omul va avea trezită vederea spirituală, va putea să îl cunoască si să înţeleagă că El este Dumnezeu cel întrupat. Cultura nu ajută la nimic, dacă nu există trăirea interioară a credinţei şi iubirii de Dumnezeu. Există mulţi credincioşi care simt prezenţa lui în inimile lor, şi dobîndesc astfel viaţa şi pacea lăuntrică. Ei nu pot să îl vadă direct, dar îi simt prezenţa sa, şi acest simţămînt le dă putere şi fericire.
După cum buretele este în apă şi apa este în burete, acestea fiind două lucruri deosebite, tot aşa, copii Săi rămîn în El şi El în ei. După cum apa este în burete, tot aşa El este pretutindeni, în fiecare fiinţă, în fiecare lucru, dar nu este lucrurile acestei lumi.
După cum o bucată de cărbune nu-şi pierde culoarea neagră prin spălare în apă, decât în foc, tot aşa sfîntul botez curăță pe cei răi de negreala păcatului, purificîndu-i. După cum focul este în cărbune şi cărbunele în foc, tot aşa El sălăşluiește în fii Săi, şi ei în El, şi, prin ei, El se arată tuturor.
El cunoaște starea sufletească a oamenilor şi se arată fiecăruia, în măsura în care fiecare are nevoie de aceasta. Pentru a călăuzi pe oameni spre viaţa ce adevărată, El nu putea folosi alt mijloc mai bun decît să se facă om ca ei. În felul acesta, oamenii au putut să înţeleagă că Tatăl Ceresc este Iubire, că El este ca şi ei, căci ei au fost creați după chipul şi asemănarea Lui.
E o dorinţă firească pentru un om să se închine şi să iubească pe Acela în care crede, dar pe Tatăl e cu neputinţă să-L vadă, deoarece El întrece orice înţelegere omenească, şi cel ce doreşte să cunoască infinitul, trebuie să fie el însuşi infinit. Dar omul obişnuit este mărginit, limitat şi neîncrezător, de aceea el nu îl poate vedea pe Dumnezeu.
Dumnezeu s-a întrupat în Isus pentru ca fii săi, fiinţele încă limitate, şi îngerii toţi, să-L poată afla în slava Sa cea cerească, şi să trăiască astfel o mare fericire.
El este chipul lui Dumnezeu Cel nevăzut, împlinirea Dumnezeirii în trup. Cel ce îl cunoaşte pe El îl cunoaşte pe Tatăl. Tatăl, El şi Sfîntul Duh sunt una, ca şi Soarele, în care se află şi căldura şi lumina, deşi lumina nu este căldură şi căldura nu este lumină. Ele coexistă în acelaşi loc, izvorăsc din acelaşi loc, dar faţă de oameni au înfăţişări diferite. Sfântul Duh şi cu El vin de la Tatăl, şi dau lumină şi căldură lumii.
Asemenea focului, botezul Sfîntului Duh arde orice fel de păcat din inima oamenilor, pregătindu-i pentru viaţa divină, prin curăţire şi sfinţire. El, Cel ce este lumina cea adevărată, îi poate salva pe cei ce sînt în întuneric, şi-i călăuzește către viaţa spirituală adevărată, dându-le fericirea veşnică a cunoaşterii Divinului. După cum lumina si căldura nu sînt despărţite de Soare, tot aşa Tatăl, El şi Duhul Sfînt sunt una.
Dumnezeu este Iubire, și a sădit sămânța iubirii în orice fiinţă, dar cel mai profund în om. Omul trebuie să-L iubească pe Cel ce i-a creat inima, sufletul şi mintea, din toată inima sa, din tot sufletul său, şi din tot cugetul său, şi tot ceea ce El a creat. Iubind pe Dumnezeu, omul va iubi şi toată creaţia Lui. Dacă omul nu iubeşte pe Cel ce a sădit în el puterea de a iubi, el se abate de la menirea adevărată a iubirii, şi atunci, aceasta se preface în egoism. Orice om care este egoist este în egală manieră un sinucigaş.
Cînd un om iubeşte pe Dumnezeu din toată inima, din tot cugetul, şi cu toată puterea, şi pe aproapele său ca pe sine însuşi, în inima lui nu va mai putea exista nici un fel de îndoială, căci Împărăţia veșnică a Iui Dumnezeu se va statornici înăuntrul său. Curăţit prin focul iubirii, omul se transformă după chipul Tatălui care este în ceruri şi care l-a zidit după propriul său chip spiritual.
Sufletul este asemenea unui pui ascuns în coaja unui ou, care nu poate vedea lumea din cauza cojii. Mulţi oameni nu cred în lumile subtile invizibile şi în Dumnezeu, pentru că ei nu văd dincolo de învelişul de materie al corpului fizic. Imaginaţia lor nu se poate avînta dincolo de graniţele judecăţii lor mărginite, și nici măcar nu-şi pot imaga fericirea eternă pe care Dumnezeu o pregăteşte pentru iubiţii săi fii. Oamenii sunt închişi în propriul trup şi, datorită limitării lor, nu pot vedea Cerul Fericirii veşnice. Dar cînd această coajă a corpului fizic va fi înlăturată prin forţa iubirii şi a cunoaşterii, atunci se va ajunge la adevărata fericire. Omul are nevoie de credinţă ca poată să cunoască Misterul lui Dumnezeu Cel Nemărginit. E cu neputinţă minţii limitate a omului să pătrundă în adîncimile tainelor lui Dumnezeu, atîta timp cât nu depune efortul de a-L cunoaşte pe Cel care l-a creat.
Aici, pe pămînt, viaţa e supusă suferinţelor, nimicirii şi morţii, dar cînd ea se luminează prin credinţa în Dumnezeu Cel Nemuritor, izvorul vieţii veşnice, această viaţă ajunge ea însăşi veşnică.
DESPRE PĂCAT
Păcatul reprezintă orice faptă pe care o săvârşești în următoarele condiții :
1- nesocotind voinţa lui Dumnezeu,
2- urmînd doar propria ta voinţă,
3- fără a deosebi binele şi adevărul de ceea ce este rău şi nedrept,
4- urmărind doar satisfacerea pasiunililor tale egoiste,
5- acţionînd numai după bunul tău plac.
Păcatul nu are o existenţă proprie, nu se poate afirma că el a fost creat de cineva, reprezentând mai degrabă o stare atitudinală. Creatorul nu a putut da naştere nici unui lucru rău, căci ar fi fost împotriva firii sale. Altfel spus, în lume nu există lucruri rele, căci nu pot exista. Răul există așadar doar în gândirea ta, în intențiile tale, în atitudinea ta față de tine, față de alți oameni, alte ființe, față de viață.
Păcatul este o stare în care se complace omul ignorant. Lumina există, dar întunericul nu, căci ceea ce numim întuneric reprezintă în fapt absenţa luminii. Este ca și cum ai conferi o materializare incorectă lipsei tale din casa ta sau din alte locuri, când tu nu ești prezent acolo. În mod similar, răul şi păcatul nu au nici un fel de materializare, de existență, de viaţă a lor, ele reprezentând :
1-absenţa binelui, a adevărului,
2- negarea binelui și adevărului.
Starea numită păcat este foarte primejdioasă, deorece, din pricina întunecimii şi ignoranţei pe care ți le induce, te abate de la calea dreaptă.
DESPRE MÎNTUIRE
Mântuirea deplină reprezintă eliberarea deplină de păcat, de gândurile și intențiile care au puterea de a te menține în starea de păcat. De aceea, trebuie să înțelegi bine că iertarea păcatului nu poate reprezinta o mîntuire deplină ! Doar eliberarea minții tale de gânduri și intenții păcătoase îți poate conferi starea de mîntuire deplină. Așadar mântuirea deplină depinde în primul rând de tine personal, de modul tău de a gândi, de atitudinea ta față de tine, lume și viață !
Chiar dacă vei dobîndi iertarea unor păcate, tu vei putea totuşi suferi, în continuare, datorită altor păcate, de care nu te-ai eliberat încă. De exemplu, dacă ești acum bolnav, este din cauza unei anumite atitudini mentale specifice, pe care o putem numi "păcătoasă", și, dacă tu vei fi iertat de o acțiune efectuată sub influența unei stări de nervozitate sau stres momentană, care ți-a determinat tot o atitudine păcătoasă, dar de alt specific, tu nu vei fi iertat și eliberat automat și de starea de păcat care a determinat și întreține în continuare boala de care suferi. Dacă boala este cronică, tu vei muri de acea boală, chiar dacă ai fost iertat pentru o anumită stare de păcat. Singura ta mîntuire ar fi vindecarea completă a bolii de care suferi. Doar în acest caz te-ai putea bucura deplin de iertarea primită. În acest sens Isus a spus celor pe care i-a vindecat : "Du-te și nu mai păcătui." Nici iertarea unui păcat nu te absolvă (eliberează) de toate celelalte păcate, dar nici mântuirea în prezent (eliberarea de toate păcatele) nu te eliberează automat de efectul păcatelor tale viitoare. Cunoști probabil și tu persoane bolnave care s-au însănătoșit, dar ulterior boala a recidivat, după un timp, nu-i așa ? Realitatea confirmă existența acestui mecanism determinist cauzal. Natura Gândurilor (atitudinea) și faptelor tale stau la originea stării de boală, și o întrețin, dar și la baza stării de sănătate. De aceea, tu te poți îmbolnăvi și însănătoși, în cazul în care îți schimbi modul de a gândi și a te comporta, atitudinea ta față de tine, celelalte ființe, lume și viață.
DESPRE RUGĂCIUNE
După cum soarele, prin radiația lui calorică, determină evaporarea apei din oceanele și mările sărate, ridicând apa pură în atmosferă sub formă de aburi (nori), care determină ploi binefăcătoare, impuritățile rămânând în oceane, în mod asemănător gîndurile omului care se roagă, se înalţă la cer, radiația Soarelui dreptăţii purificându-le de orice impuritate, orice urmă de păcat. Efectul binefecător al rugăciunii adevărate este asemănător efectului binefăcător al norului ce revarsă din cer pe pământ o ploaie de binecuvîntări, înnoind viaţa tuturor vietăților.
Așa cum pentru o barcă este firesc să plutească pe apă, și se scufundă dacă apa pătrunde în ea, pentru om este firesc să trăiască în lume, dar dacă pasiunile şi dorinţele pun stăpînire pe inima lui, atunci el e pierdut. Dumnezeu a făcut lumea pentru ca omul să se folosească inteligent de ea în evoluţia sa spirituală, nu ca să ajungă să se piardă din cauza ei. Cei ce nu se roagă, uitînd că rugăciunea este respiraţia sufletului, sfârșesc înecaţi în apele lumii. Cînd viaţa sufletească suferă din cauza lipsei rugăciunii, bunurile acestei lumi, oferite de Dumnezeu spre folosul omului, se transformă într-un izvor de suferinţă şi moarte pentru el.
Trăiește în lume, dar nu fi robul lumii. Atunci lumea nu îți va face nici un rău, ci va fi prielnică dezvoltării vieţii tale spirituale, dacă îți vei îndrepta inima către Divin. În multe locuri mocirloase înfloresc flori a căror mireasmă face să piară mirosul urît. Plantele își îndreaptă spre Soare frunzele, ca să-şi ia puterea de creştere şi înflorire din căldura şi lumina lui. Pămîntul le hrăneşte şi le ajută să crească. Omul care se roagă, întorcîndu-şi sufletul lui spre Divinitate, primeşte căldura şi lumina Sa.
Sînt mulţi oameni care stau în poziţia de rugăciune, dar gîndurile lor în timpul rugăciunii nu se îndreaptă spre puterea şi iubirea lui Dumnezeu, spre darurile Duhului Sfînt, spre darurile mîntuirii sufleteşti. Ei se gîndesc la dobîndirea de bunuri materiale, la plăceri, bani, etc. Prin rugăciune, cei mai mulţi oameni cerşesc mai ales bunuri trecătoare, efemere, îşi întorc inima de la izvorul adevăratei mulţumiri, şi o îndreaptă spre obţinerea lucrurilor peritoare, cu care odată vor trece şi ei.
Omul cu mîna uscată, care a venit într-o zi la Isus să-l vindece, s-a supus fără îndoială poruncii Sale de a-şi întinde mîna, şi mîna lui s-a făcut sănătoasă. Dacă, în loc să aibă credinţă şi să se supună poruncii, s-ar fi îndoit, mîna lui uscată nu s-ar fi vindecat. Tot aşa şi cel ce se roagă, trebuie să fie gata să se supună, întinzînd spre Dumnezeu mîinile lui, oricît de slabe şi de uscate ar fi ele. În acest fel, El îi va putea fi de ajutor, dăruindu-i viaţă şi binecuvîntare.
DESPRE CE ÎNSEAMNĂ A SLUJI DOMNULUI
Dumnezeu este Iubire. El este în activitate continuă, pentru făpturile Sale, și doreşte ca ele, și îndeosebi omul, pe care l-a creat după propriul chip, să nu se lase copleşit de lene şi inerţie, ci să evolueze continuu.
Marea virtute a slujirii constă în faptul că omul, punîndu-se în slujba celorlalți, se ajută pe sine însuși.
Fericirea se naşte din ceea ce oamenii văd cu sufletul şi cu inima, nu cu ochii fizici.
Dumnezeu şi duhurile cerului nu pot fi văzute de ochii fizici. Numai când ți se vor deschide ochii sufletului, vei putea vedea pe Cel ce este Spirit.
Sundar a văzut pe Isus cu ochii sufletului, nu cu cei ai trupului. Vedere fizică a Mântuitorului nu le-a deschis oamenilor ochii sufletului, Isus s-a întrupat în această lume ca să răscumpere păcatele lumii, şi, când s-a sfîrşit lucrarea de mîntuire a oamenilor, ceea ce era pieritor în El s-a prefăcut în Viaţă Veşnică. De aceea, după învierea Sa, numai cei care aveau trezită vederea spirituală l-au putut vedea.
În lumea aceasta există oameni care ştiu multe lucruri despre Isus, dar care nu îl cunosc, deoarece nu au nici un fel de trăire mistică, şi nu îl simt în sufletul lor. Ei nu au o credinţă adevărată în El şi nu îl recunosc ca Domn si Mîntuitor. Un orb din naștere nu poate aprecia aspectul lucrurilor decât după ce i se vor deschide ochii. Aşa sunt şi cei orbi spiritual. Doar când omul va avea trezită vederea spirituală, va putea să îl cunoască si să înţeleagă că El este Dumnezeu cel întrupat. Cultura nu ajută la nimic, dacă nu există trăirea interioară a credinţei şi iubirii de Dumnezeu. Există mulţi credincioşi care simt prezenţa lui în inimile lor, şi dobîndesc astfel viaţa şi pacea lăuntrică. Ei nu pot să îl vadă direct, dar îi simt prezenţa sa, şi acest simţămînt le dă putere şi fericire.
După cum buretele este în apă şi apa este în burete, acestea fiind două lucruri deosebite, tot aşa, copii Săi rămîn în El şi El în ei. După cum apa este în burete, tot aşa El este pretutindeni, în fiecare fiinţă, în fiecare lucru, dar nu este lucrurile acestei lumi.
După cum o bucată de cărbune nu-şi pierde culoarea neagră prin spălare în apă, decât în foc, tot aşa sfîntul botez curăță pe cei răi de negreala păcatului, purificîndu-i. După cum focul este în cărbune şi cărbunele în foc, tot aşa El sălăşluiește în fii Săi, şi ei în El, şi, prin ei, El se arată tuturor.
El cunoaște starea sufletească a oamenilor şi se arată fiecăruia, în măsura în care fiecare are nevoie de aceasta. Pentru a călăuzi pe oameni spre viaţa ce adevărată, El nu putea folosi alt mijloc mai bun decît să se facă om ca ei. În felul acesta, oamenii au putut să înţeleagă că Tatăl Ceresc este Iubire, că El este ca şi ei, căci ei au fost creați după chipul şi asemănarea Lui.
E o dorinţă firească pentru un om să se închine şi să iubească pe Acela în care crede, dar pe Tatăl e cu neputinţă să-L vadă, deoarece El întrece orice înţelegere omenească, şi cel ce doreşte să cunoască infinitul, trebuie să fie el însuşi infinit. Dar omul obişnuit este mărginit, limitat şi neîncrezător, de aceea el nu îl poate vedea pe Dumnezeu.
Dumnezeu s-a întrupat în Isus pentru ca fii săi, fiinţele încă limitate, şi îngerii toţi, să-L poată afla în slava Sa cea cerească, şi să trăiască astfel o mare fericire.
El este chipul lui Dumnezeu Cel nevăzut, împlinirea Dumnezeirii în trup. Cel ce îl cunoaşte pe El îl cunoaşte pe Tatăl. Tatăl, El şi Sfîntul Duh sunt una, ca şi Soarele, în care se află şi căldura şi lumina, deşi lumina nu este căldură şi căldura nu este lumină. Ele coexistă în acelaşi loc, izvorăsc din acelaşi loc, dar faţă de oameni au înfăţişări diferite. Sfântul Duh şi cu El vin de la Tatăl, şi dau lumină şi căldură lumii.
Asemenea focului, botezul Sfîntului Duh arde orice fel de păcat din inima oamenilor, pregătindu-i pentru viaţa divină, prin curăţire şi sfinţire. El, Cel ce este lumina cea adevărată, îi poate salva pe cei ce sînt în întuneric, şi-i călăuzește către viaţa spirituală adevărată, dându-le fericirea veşnică a cunoaşterii Divinului. După cum lumina si căldura nu sînt despărţite de Soare, tot aşa Tatăl, El şi Duhul Sfînt sunt una.
Dumnezeu este Iubire, și a sădit sămânța iubirii în orice fiinţă, dar cel mai profund în om. Omul trebuie să-L iubească pe Cel ce i-a creat inima, sufletul şi mintea, din toată inima sa, din tot sufletul său, şi din tot cugetul său, şi tot ceea ce El a creat. Iubind pe Dumnezeu, omul va iubi şi toată creaţia Lui. Dacă omul nu iubeşte pe Cel ce a sădit în el puterea de a iubi, el se abate de la menirea adevărată a iubirii, şi atunci, aceasta se preface în egoism. Orice om care este egoist este în egală manieră un sinucigaş.
Cînd un om iubeşte pe Dumnezeu din toată inima, din tot cugetul, şi cu toată puterea, şi pe aproapele său ca pe sine însuşi, în inima lui nu va mai putea exista nici un fel de îndoială, căci Împărăţia veșnică a Iui Dumnezeu se va statornici înăuntrul său. Curăţit prin focul iubirii, omul se transformă după chipul Tatălui care este în ceruri şi care l-a zidit după propriul său chip spiritual.
Sufletul este asemenea unui pui ascuns în coaja unui ou, care nu poate vedea lumea din cauza cojii. Mulţi oameni nu cred în lumile subtile invizibile şi în Dumnezeu, pentru că ei nu văd dincolo de învelişul de materie al corpului fizic. Imaginaţia lor nu se poate avînta dincolo de graniţele judecăţii lor mărginite, și nici măcar nu-şi pot imaga fericirea eternă pe care Dumnezeu o pregăteşte pentru iubiţii săi fii. Oamenii sunt închişi în propriul trup şi, datorită limitării lor, nu pot vedea Cerul Fericirii veşnice. Dar cînd această coajă a corpului fizic va fi înlăturată prin forţa iubirii şi a cunoaşterii, atunci se va ajunge la adevărata fericire. Omul are nevoie de credinţă ca poată să cunoască Misterul lui Dumnezeu Cel Nemărginit. E cu neputinţă minţii limitate a omului să pătrundă în adîncimile tainelor lui Dumnezeu, atîta timp cât nu depune efortul de a-L cunoaşte pe Cel care l-a creat.
Aici, pe pămînt, viaţa e supusă suferinţelor, nimicirii şi morţii, dar cînd ea se luminează prin credinţa în Dumnezeu Cel Nemuritor, izvorul vieţii veşnice, această viaţă ajunge ea însăşi veşnică.
DESPRE PĂCAT
Păcatul reprezintă orice faptă pe care o săvârşești în următoarele condiții :
1- nesocotind voinţa lui Dumnezeu,
2- urmînd doar propria ta voinţă,
3- fără a deosebi binele şi adevărul de ceea ce este rău şi nedrept,
4- urmărind doar satisfacerea pasiunililor tale egoiste,
5- acţionînd numai după bunul tău plac.
Păcatul nu are o existenţă proprie, nu se poate afirma că el a fost creat de cineva, reprezentând mai degrabă o stare atitudinală. Creatorul nu a putut da naştere nici unui lucru rău, căci ar fi fost împotriva firii sale. Altfel spus, în lume nu există lucruri rele, căci nu pot exista. Răul există așadar doar în gândirea ta, în intențiile tale, în atitudinea ta față de tine, față de alți oameni, alte ființe, față de viață.
Păcatul este o stare în care se complace omul ignorant. Lumina există, dar întunericul nu, căci ceea ce numim întuneric reprezintă în fapt absenţa luminii. Este ca și cum ai conferi o materializare incorectă lipsei tale din casa ta sau din alte locuri, când tu nu ești prezent acolo. În mod similar, răul şi păcatul nu au nici un fel de materializare, de existență, de viaţă a lor, ele reprezentând :
1-absenţa binelui, a adevărului,
2- negarea binelui și adevărului.
Starea numită păcat este foarte primejdioasă, deorece, din pricina întunecimii şi ignoranţei pe care ți le induce, te abate de la calea dreaptă.
DESPRE MÎNTUIRE
Mântuirea deplină reprezintă eliberarea deplină de păcat, de gândurile și intențiile care au puterea de a te menține în starea de păcat. De aceea, trebuie să înțelegi bine că iertarea păcatului nu poate reprezinta o mîntuire deplină ! Doar eliberarea minții tale de gânduri și intenții păcătoase îți poate conferi starea de mîntuire deplină. Așadar mântuirea deplină depinde în primul rând de tine personal, de modul tău de a gândi, de atitudinea ta față de tine, lume și viață !
Chiar dacă vei dobîndi iertarea unor păcate, tu vei putea totuşi suferi, în continuare, datorită altor păcate, de care nu te-ai eliberat încă. De exemplu, dacă ești acum bolnav, este din cauza unei anumite atitudini mentale specifice, pe care o putem numi "păcătoasă", și, dacă tu vei fi iertat de o acțiune efectuată sub influența unei stări de nervozitate sau stres momentană, care ți-a determinat tot o atitudine păcătoasă, dar de alt specific, tu nu vei fi iertat și eliberat automat și de starea de păcat care a determinat și întreține în continuare boala de care suferi. Dacă boala este cronică, tu vei muri de acea boală, chiar dacă ai fost iertat pentru o anumită stare de păcat. Singura ta mîntuire ar fi vindecarea completă a bolii de care suferi. Doar în acest caz te-ai putea bucura deplin de iertarea primită. În acest sens Isus a spus celor pe care i-a vindecat : "Du-te și nu mai păcătui." Nici iertarea unui păcat nu te absolvă (eliberează) de toate celelalte păcate, dar nici mântuirea în prezent (eliberarea de toate păcatele) nu te eliberează automat de efectul păcatelor tale viitoare. Cunoști probabil și tu persoane bolnave care s-au însănătoșit, dar ulterior boala a recidivat, după un timp, nu-i așa ? Realitatea confirmă existența acestui mecanism determinist cauzal. Natura Gândurilor (atitudinea) și faptelor tale stau la originea stării de boală, și o întrețin, dar și la baza stării de sănătate. De aceea, tu te poți îmbolnăvi și însănătoși, în cazul în care îți schimbi modul de a gândi și a te comporta, atitudinea ta față de tine, celelalte ființe, lume și viață.
DESPRE RUGĂCIUNE
După cum soarele, prin radiația lui calorică, determină evaporarea apei din oceanele și mările sărate, ridicând apa pură în atmosferă sub formă de aburi (nori), care determină ploi binefăcătoare, impuritățile rămânând în oceane, în mod asemănător gîndurile omului care se roagă, se înalţă la cer, radiația Soarelui dreptăţii purificându-le de orice impuritate, orice urmă de păcat. Efectul binefecător al rugăciunii adevărate este asemănător efectului binefăcător al norului ce revarsă din cer pe pământ o ploaie de binecuvîntări, înnoind viaţa tuturor vietăților.
Așa cum pentru o barcă este firesc să plutească pe apă, și se scufundă dacă apa pătrunde în ea, pentru om este firesc să trăiască în lume, dar dacă pasiunile şi dorinţele pun stăpînire pe inima lui, atunci el e pierdut. Dumnezeu a făcut lumea pentru ca omul să se folosească inteligent de ea în evoluţia sa spirituală, nu ca să ajungă să se piardă din cauza ei. Cei ce nu se roagă, uitînd că rugăciunea este respiraţia sufletului, sfârșesc înecaţi în apele lumii. Cînd viaţa sufletească suferă din cauza lipsei rugăciunii, bunurile acestei lumi, oferite de Dumnezeu spre folosul omului, se transformă într-un izvor de suferinţă şi moarte pentru el.
Trăiește în lume, dar nu fi robul lumii. Atunci lumea nu îți va face nici un rău, ci va fi prielnică dezvoltării vieţii tale spirituale, dacă îți vei îndrepta inima către Divin. În multe locuri mocirloase înfloresc flori a căror mireasmă face să piară mirosul urît. Plantele își îndreaptă spre Soare frunzele, ca să-şi ia puterea de creştere şi înflorire din căldura şi lumina lui. Pămîntul le hrăneşte şi le ajută să crească. Omul care se roagă, întorcîndu-şi sufletul lui spre Divinitate, primeşte căldura şi lumina Sa.
Sînt mulţi oameni care stau în poziţia de rugăciune, dar gîndurile lor în timpul rugăciunii nu se îndreaptă spre puterea şi iubirea lui Dumnezeu, spre darurile Duhului Sfînt, spre darurile mîntuirii sufleteşti. Ei se gîndesc la dobîndirea de bunuri materiale, la plăceri, bani, etc. Prin rugăciune, cei mai mulţi oameni cerşesc mai ales bunuri trecătoare, efemere, îşi întorc inima de la izvorul adevăratei mulţumiri, şi o îndreaptă spre obţinerea lucrurilor peritoare, cu care odată vor trece şi ei.
Omul cu mîna uscată, care a venit într-o zi la Isus să-l vindece, s-a supus fără îndoială poruncii Sale de a-şi întinde mîna, şi mîna lui s-a făcut sănătoasă. Dacă, în loc să aibă credinţă şi să se supună poruncii, s-ar fi îndoit, mîna lui uscată nu s-ar fi vindecat. Tot aşa şi cel ce se roagă, trebuie să fie gata să se supună, întinzînd spre Dumnezeu mîinile lui, oricît de slabe şi de uscate ar fi ele. În acest fel, El îi va putea fi de ajutor, dăruindu-i viaţă şi binecuvîntare.
DESPRE CE ÎNSEAMNĂ A SLUJI DOMNULUI
Dumnezeu este Iubire. El este în activitate continuă, pentru făpturile Sale, și doreşte ca ele, și îndeosebi omul, pe care l-a creat după propriul chip, să nu se lase copleşit de lene şi inerţie, ci să evolueze continuu.
Marea virtute a slujirii constă în faptul că omul, punîndu-se în slujba celorlalți, se ajută pe sine însuși.
Dumnezeu are întotdeauna grijă de omul care are, şi el, grijă de sine şi de semenii săi. Vine în ajutorul oamenilor care îşi pun în slujba Lui şi a semenilor lor, puterile şi energia de care dispun.
Dumnezeu face ceea ce oamenilor le este cu neputință, și lasă oamenii să facă ceea ce le este cu putință.
DESPRE SUFERINŢĂ
Dacă vă batjocoreşte lumea, nu vă tulburaţi şi nu vă miraţi; viaţa de aici nu e de odihnă, ci de luptă. Ar fi rău dacă lumea v-ar vorbi de bine. Asta ar însemna că trăiţi în deprinderile şi obiceiurile ei.
Ce poate avea de împărţit lumina cu întunericul? Lauda fiilor acestei lumi poate fi o primejdie pentru voi. Prin această laudă, creşterea vieţii voastre spirituale poate fi zădărnicită şi dorinţa voastră de înălţare micşorată.
Ceea ce aparţine lumii este trecător şi fără temei. A te încrede în fiii acestei lumi înseamnă a zidi castele pe nestatornicia nisipului.
Dacă se ridică împotriva voastră chiar cei ce sînt fraţi de credinţă cu voi, pentru că nu vă înţeleg şi vă pricinuiesc astfel mîhnire, să le fiţi recunoscători.
Amintiţi-vă că Dumnezeu, cu toate duhurile lui cereşti, cu îngerii şi sfinţii, este alături de voi şi vă ajută să vă împliniţi misiunea voastră în duhul dreptăţii şi credinţei, fiind permanent inspiraţi de Sfîntul Duh.
Ca să mîntuiesc lumea, Eu a trebuit să mă leapăd de toate şi să fiu părăsit de toţi - înainte de a cîştiga biruinţa deplină. Vă miraţi că vă părăseşte lumea ? Nu a părăsit ea pe însuşi prea bunul Dumnezeu?
DESPRE RAI Şl IAD
În lumea spirituală, raiul şi iadul sînt două stări deosebite. Aceste stări îşi au originea în inima omului.
Omul, neputîndu-şi cunoaşte în profunzime sufletul, nu poate înţelege nici aceste stări sufleteşti. El nu poate decît să observe prezenţa lor înăuntrul lui, aşa precum simţim îndată suferinţa creată de o lovitură puternică sau gustul plăcut al unor alimente. Uneori, se întîmplă ca după o bucată de timp să se amplifice efectul pricinuit de lovitură, aducînd cu sine o suferinţă mai mare. Tot astfel mîncarea, numai după ce a fost digerată, ne oferă puteri noi
În acelaşi mod, suferinţa şi ruşinea care urmează păcatului, precum şi bucuria pe care ne-o dă o viaţă de credinţă nu sînt îndată simţite, decît într-o mică măsură. Pedeapsa şi răsplata deplină vin, în general, mai tîrziu. Sunt mulţi oamenii care, cu toată dorinţă lor după o viaţă cerească, nu o dobîndesc niciodată, din cauza ignoranţei şi inerţiei lor.
Cărţi despre Lumea de Dincolo : http://loveblog4all.blogspot.com/2014/08/carti-spiritualitate.html
Dacă ţi-a plăcut, dă un click pe Like şi Distribuie, şi Abonează-te la postările noi ale acestui blog prin email, serviciul Feedburner, dând click aici : Subscribeto Love Blog 4 All by Email
Apasă
simultan pe tastele Ctrl şi
D,
pentru a adăuga acest site la Favorite
(Bookmarks).
Pentru
a găsi ceva specific pe blog, poţi căuta după termen la "Căutare"
în stânga sus, sau pe coloana din stânga jos la Etichetele
asociate postărilor (cuvintele albastre, în ordine alfabetică).
De
asemenea, consultă marea videotecă
de pe canalul meu youtube (dă
click pe categoriile de playlisturi să se deschidă toate) :
http://youtube.com/user/katonanicoTe poţi Abona şi la siteul meu SPIRIT, să primeşti notificări pt postările noi, pe email, aici : Subscribeto Spirit by Email
Linkul către site : https://katonanico.wordpress.com/
Mediul lumii spirituale
Mediul este descris de subiecți în termenii unor structuri fizice terestre, care acolo pot fi reproduse mental, prin voință, unele de către ghizi sau cu ajutorul ghizilor, altele de spiritele subiecților, conform dorinței și voinței lor. Personal am senzația că acea lume este ca un mediu gol de elemente, în care mintea poate crea orice, umplând acel gol cu creații mentale.
CINE ȘTIE CE URMEAZĂ DUPĂ MOMENTUL MORȚII ? VIZIUNEA RELIGIEI ORTODOXE ESTE SINTETIZATĂ ASTFEL DE PĂRINTELE CLEOPA
http://www.sfaturiortodoxe.ro/drumul.htm De ce postez acest link ? Nu pentru că aș fi un adept al acestei viziuni, ci pentru că am remarcat anumite elemente comune cu alte religii, cât și cu anumite informații oferite de cei întorși din moarte clinică, și de cei intervievați în stare de hipnoză profundă. Există anumite elemente comune, dar și multe deosebiri... Ca în toate cazurile în care există viziuni diferite din cauza unor puncte de vedere diferite, înclin să cred că adevărul, ca întotdeauna, se află undeva la... mijloc...
EmbedO SERIE DE CĂRȚI MINUNATE DESPRE SPIRIT, VIAȚA SPIRITUALĂ, VIEȚILE ANTERIOARE, LUMEA DE DINCOLO, EXISTENȚA DE DINAINTE ȘI DUPĂ MOARTEA CORPULUI OMENESC
(În josul unora dintre pagini ai și o secțiune numită "Cărți de același autor", unde există și alte cărți interesante scrise de același autor. Această colecție am făcut-o dintr-o listă de peste 1.300 de titluri ! ) Nu uita faptul că o carte bună reprezintă un cadou apreciat de majoritatea oamenilor, datorită utilității sale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu