Kato Live embed Video

kato-podcast

Totalul afișărilor de pagină

Translate

TRANSLATE with Bing

sâmbătă, august 09, 2014

Mediul lumii spirituale


Mediul
este descris de subiecți în termenii unor structuri fizice terestre, care acolo pot fi reproduse mental, prin voință, unele de către ghizi sau cu ajutorul ghizilor, altele de spiritele subiecților, conform dorinței și voinței lor. 

Personal am senzația că acea lume este ca un mediu gol de elemente, în care mintea poate crea orice, umplând acel gol cu creații mentale. 
Pot fi reproduse peisaje naturale, clădiri, palate, și tot ce există în amintirea celui ce vrea să reproducă din memorie ceva..

Așezările spiritual
Subiecții aflați în transă descriu multe reprezentări vizuale ale lumii spiritelor, folosind imagini și simboluri ale vieții terestre. 
Spiritele au capacitatea de a crea imagini structurale din propriile experiențe planetare, dar aceste configurații ale mediului pot fi create și de ghizi, pentru ele, în scopul de a încearca să le ridice nivelul de confort psihic, creând o ambianță familiară lor.
În ciuda veridicității lor, aceste observații par cu greu credibile. 
Cum pot exista sălile de clasă, bibliotecile și templele, ca structuri, în lumea spiritelor ?
Memoria de observare a trecutului este metaforică din perspectiva curentă. 
Scenele originare din toate viețile terestre nu părăsesc niciodată memoria spiritelor. 
În lumea spiritelor, a vedea un templu nu înseamnă perceperea obiectivă a unor blocuri de piatră, ci mai degrabă o vizualizare simbolică a semnificației pe care sanctuarul o are pentru acel spirit. 
Întors înapoi pe Pământ, amintirile unor evenimente din trecut, din viața spiritului, sunt reproduceri ale unor împrejurări și evenimente bazate pe interpretări și cunoaștere conștientă.

Recreerea întregii memorii a subiectului aflat în regresie hipnotică se bazează pe observațiile memoriei spiritului, care prelucrează informațiile printr-o minte umană. 
Dincolo de structurile vizuale ale așezărilor spirituale, trebuie avut în vedere întotdeauna aspectul funcțional a ceea ce face subiectul în acele locuri despre care relatează.
O dată ce spiritele nou create părăsesc coconii lor protectori, ele intră în viața de comunitate. 
Deoarece își încep încorporările, descrierile locurilor și structurilor pe care le percep între vieți primesc aceleași caracteristici ca și cele ale spiritelor mai bătrâne care merg pe Pământ.
Uneori aceste prezentări nu sunt foarte pământești. 
Există relatări despre structuri de sticlă asemănătoare unor catedrale, despre săli mari de cristale, despre construcții geometrice cu multe unghiuri și împrejurimi netede, cu bolți, fără delimitări.
Subiecții mai relatează uneori că în jurul lor nu există construcții, ci numai peisaje naturale, câmpuri cu flori, păduri și lacuri.
Oamenii aflați sub hipnoză manifestă un soi de beatitudine când povestesc cum plutesc spre destinațiile lor în lumea spiritelor. 
Mulți sunt asa de copleșiti emoțional, încât nu pot descrie în mod detașat ceea ce văd.

Există multe relatări despre mișcarea spiritelor care merg dintr-un loc în altul, căci ele călătoresc mult în lumea spiritelor.
Formele geometrice pe care le descriu reprezintă anumite funcții. 
Fiecare structură are sistemul său propriu de energie :
1. Piramidele sunt folosite în momente de singurătate, pentru meditație și vindecare.
2. Formele dreptunghiulare, paralelipipedice, pentru revederea și studiul vieților anterioare.
3. Formele sferice sunt folosite pentru a examina viețile viitoare,
4.  Intrările de formă cilindrică sunt folosite pentru a călători în alte lumi, și a căpăta o perspectivă.
Câteodata trec pe lângă punctele centrale ale activității spiritului, asemănătoare unui aeroport, cu oameni încolonați telepatic. 
Punctele centrale sunt niste roți uriașe sub formă de prismă, cu niște spițe direcționale care se curbează în partea opusă. 
Este un loc aglomerat, dar bine organizat. 
Aceste centre sunt porți de comunicare cu spirite care conduc traficul, fiind atente la întrebările călătorilor. 
Totul se petrece într-o mișcare de plutire ușoară, confortabilă, și, în plus, există tonuri armonioase, minunate, pe care sufletele le pot înregistra vibrațional pentru a le auzi până la destinație.

Putem crea orice dorim în lumea spiritelor, pentru a ne aduce aminte de locuri și lucruri de care ne-am bucurat pe Pământ. 
Simulările noastre fizice sunt aproape perfecte, pentru mulți sunt perfecte. 
Dar fără un corp, par niște imitații. 
Poți crea o portocală, și chiar să îi reproduci gustul, dar nu este chiar la fel ca și când muști dintr-o portocală ca om pe Pământ. 
Acesta este unul dintre motivele pentru care unele spirite se bucură de reîncarnările lor fizice : faptul că în lumile fizice senzațiile sunt mai obiective, mai reale, mai intense.
Există însă și subiecti care au afirmat că ei percep lumea spiritelor ca pe o adevarată realitate, lumea terestră fiind o lume iluzorie, creată în scop educațional. 
Poate că nu e nici o contradicție în această comparație. 
Oamenii au papile gustative specializate pentru a simți gustul alimentelor, iar spiritele evocă gusturile din memorie. 
Alimentele fiind de aceeași natură și compoziție substanțială cu organismul ființelor umane (aceeași atomi împrumutați din corpul substanțial al Pământului), se află în armonie în lumea terestră.

Realitatea unei lumi spirituale interdimensionale, permite spiritului o gamă largă de experiențe, dincolo de conceptele fizice. 
Când subiecții descriu centrele spirituale pe care le percep în lumea spiritelor, aceste imagini sunt minunate și potrivite pentru ei. 
Dar în ele sunt prezente stereotipuri culturale amestecate cu aspecte ale simbolismului metaforic pe care mintea umană le păstrează în memorie
Toate aceste reconstituiri sunt reale în viața spirituală a naratorului. 
Când spiritul se întoarce în lumea terestră, și intră într-o stare de conștiință amnezică (nu poate accesa amintirile sale), această stare de conștiință se datorează faptului că trebuie să se cupleze și se adapteze unui creier omenesc, nou, lipsit de memorie. 
Când se decuplează de creier, în momentul morții, își schimbă starea de conștiință, și după o perioadă de confuzie va putea accesa amintirile sale.
În regresia din timpul hipnozei profunde, subiectul accesează două stări de conștiință
1. accesează memoria sa ca spirit, conform sugestiilor primite, 
2. va păstra o legătură conștientă cu hipnotizatorul, conștient fiind de natura sa omenească din prezent. Subiectul este capabil să vorbească logic, coerent.

Memoria
Unii oameni cred că toate amintirile sunt stocate fizic, în ADN. 
Amintirile inconștiente ale traumelor suferite în viața anterioară pot aduce în noul tău corp o amprentă afectată a trupului mort, dar acest lucru nu se datorează ADN-ului deoarece codurile genetice sunt noi, apărând o dată cu actualul corp material. 
Ele au preluat informații de la părinți și liniile lor ancestrale. 
Atitudinile și ideile provenite din mintea spiritului nu afectează mintea biologică a omului. 
Unii cercetători cred că inteligența spiritului, incluzând amprente energetice și modele de memorie din vieți anterioare, poate influența ADN-ul corpului în care se încorporează, dar nu există dovezi în acest sens. 
Corpurile pe care le-ai avut în viețile anterioare sunt extrem de rar legate genetic de familia ta actuală. 
În mod obișnuit subiecții au raportat că au trăit vieți anterioare în diferite țări, chiar pe diferite continente, fără legături de ereditate existente între organismele umane de care s-au servit pentri a experimenta viața terestră sub diferitele aspecte ale ei. 
În plus, amintirile unui spirit referitoare la viețile sale din alte lumi, unde a trăit în corpurile unor specii diferite de cea omenească, nu pot să provină din celulele umane de ADN create pe Pământ. Memoria genetică conține date structurale referitoare la istoria dezvoltării corpurilor omenești, jucând rol în reproducerea celulară, iar memoria vieților anterioare ale unui spirit reprezintă memoria spiritului ce provine din partea inconștientă a minții unui om, din natura sa spirituală. 
Activitatea genelor este condițiomată de informațiile (stimulările) provenite din mediu și de la creier, și se conformează lor prin mecanisme reflexe. 
Dacă creierul interpretează greșit anumite informații din mediu, reacțiile declanșate vor conduce la instaurarea disfuncțiilor și bolilor.

Centrele comunității
Subiecții fac asocieri vizuale cu amintirile descriptive referitor la întoarcerea lor acasă. 
Unele implică o identificare cu elemente grecești clasice, dar alte vizualizări sunt atât de futuriste și de suprarealiste, încât există puține comparații cu lucruri cunoscute în lumea fizică terestră. 
Subiecții afirmă că unele imagini pe care le văd nu se pot descrie în cuvinte uzuale.
Fiecare subiect care percepe ceea ce există dincolo de poartă, în spațiul în care începe să aibă contacte cu alte spirite, devine bucuros.
Când un subiect asociază experienței de după moartea din viața sa anterioară, un templu al Greciei antice, acest lucru nu este foarte surprinzător, deoarece mulți subiecți au avut încorporări în perioada de înflorire a Greciei antice.  
Această societate a încercat să unească mintea rațională cu cea spirituală, lucru de care subiecții își amintesc.
Subiectul vede un frumos templu grec, cu coloane strălucitoare de marmură albă, care este chiar acolo, în fața lui, chiar asa cum și-l amintește. 
El poate să nu conștientizeze și să nu fie sigur dacă îl mai ajută și altcineva, ghidul său, de exemplu, în această reconstituire.
Templul îi este familiar, îl știe foarte bine, deoarece reprezintă punctul culminant al unei serii de vieți importante pe care nu aveam cum să le trăiască din nou pentru mult timp pe Pământ. 
Templul contează deoarece într-o viață anterioară a oficiat acolo.
Dorința de a recrea templul în lumea spiritelor după o serie de vieți trăite în Grecia, reprezintă un fel de a vedea lucrurile. 
Pentru subiect, acea viață și celelalte trăite în Grecia reprezintă o etapă superioară a rațiunii, înțelepciunii și a spiritualității.

Subiectul a văzut o galerie dreptunghiulară uriașă, fără tavan, plină cu aproximativ o mie de spirite, ce aparțineau unui mare grup secundar, și el le văzuse strânse laolaltă, în grupuri mai mici, așa-numitele grupuri primare formate din trei până la douăzeci și cinci de suflete. 
Propriul grup matcă se află în mijloc, în spate, în partea dreaptă. 
Când a facut drumul de întoarcere, subiectul a fost însoțit de ghidul său.
Apoi a descris cum îi apare această intrare unui spirit care se întoarce. 
Aceasta scenă este una care se repetă, implicând un număr mare de grupuri de spirite, în felurite structuri ale așezării. 
În mințile subiecților, aceste adunări ar putea avea loc la fel de bine într-un amfiteatru, în curtea unui palat, într-o aulă, sau într-un templu.
Drumul de reîntoarcere acasă este înălțător și straniu în același timp.
Spiritul este condus de ghidul său printre diferite grupuri de "oameni", până la grupul său. 
Semnificativ este faptul că spiritele își păstrează forma omenească avută la ultima încorporare, sau cel puțin așa sunt percepute ele de către subiecți.
Oamenii necunoscuți nu-i acordă nici o atenție, dar pe măsură ce se apropie de grupul propriu, începe să întâlnească cunoștințe din diferite vieți anterioare, care îl salută, îi zâmbesc, îi fac cu mâna. 
Ajungând la un grup de lângă propriul grup- își vede părinții, care se opresc din activitatea lor si se îngrămădesc în micul spațiu dintre cele două grupuri pentru a-l îmbrățișa și încuraja. 
La propriul grup, toți membri îl întâmpină pe cel revenit.
Aproape jumătate dintre subiecți percep aceste grupuri mari de spirite la întoarcerea lor. 
Ceilalți povestesc că, după sosirea lor, percep doar propriul lor grup.
Imaginile vizuale pot să difere, la același spirit, după vieți diferite. 
Grupul de apartenență poate să apară aceluiași subiect în felurite situații, ca participând la scene de relaxare în aer liber, cum ar fi câmpuri pline cu flori, sau în spații închise.
Spiritele care întâmpină sunt strânse laolaltă, în semicerc, fiecare ajungând la rândul lui în poziția din față. 
Cei mai mulți dintre subiecți au experimentat această formă circulară de întâmpinare.
Cei ce percep primirea lor direct într-o sală de clasă, au imaginea clară a unor coridoare care leagă o serie de spații pentru studiu, și par să știe cu exactitate cărui spațiu aparțin. 
În aceste cazuri, de obicei grupurile își întrerup activitatea, pentru a întâmpina pe cel revenit  printre ei.

Există o mare asemănare în toate relatările diferiților subiecți. 
Doar un mic procent a afirmat că reîntâlnirea lor a avut loc prin plutirea în aer, într-un mediu lipsit de orice fel de elemente, fără nimic în jur. 
Însă absența elementelor de mediu cu aparențe fizice nu durează mult, chiar și în mintile acestor oameni. 
Este posibil ca elementele de mediu să fie prezente doar în scop de a crea un oarecare confort psihic celor proaspăt trecuți de bariera lumilor, ca o trecere progresivă, pentru a nu fi șocați, bulversați, etc.
De aceea, prezența acestor elemente "ajutătoare" nu trebuie interpretată ca o existență obiectivă, ci ca o creație mentală, subiectivă, imaginară, cu rol de adaptare la noua situație. 
Însăși înfățișarea spiritelor sub forma aspectului fizic "îmbrăcat" de ele în viețile terestre în care au venit în contact, poate fi interpretată ca o aparență subiectivă, având tot rol adaptativ pentru noul sosit. 
Acesta poate întâlni spirite cu care a avut contacte în alte vieți anterioare, nu în ultima, iar ei se prezintă sub acea înfățișare omenească lui, nu cu cea a ultimei încorporări, al cărei corp omenesc nu ar putea fi recunoscut. 
Există așadar mult subiectivism în ceea ce subiectul percepe.

Sălile de clasă
Ceea ce este perceput are un caracter subiectiv și simbolic : orice adunare a spiritelor în afara sălilor de clasă (care simbolizează o perioadă sau situație de studiu), inclusiv cele din marile săli de întruniri, indică de fapt că este un timp și o situație de socializare și relaxare generală. 
Nu înseamnă că nu au loc și discuții serioase în aceste așezăminte, ci că activitățile nu sunt îndrumate și coordonate în aceste cazuri, ca în locurile de studiu - sălile de clasă.
Locul de studiu poate avea diferite forme, chiar cea de stea. 
Ghidul conduce spiritul la acea structură, și spiritul are intuiția că acela este locul său de studiu. 
Are aspect de sală, ce poate fi percepută ca fiind goală sau mobilată. 
Percepe coridoare / culoare care duc în direcții diferite, ce conduc la diferite săli de studiu, ei înaintând pe unul dintre ele. 
Ele sunt așezate, astfel încât să nu existe doua săli față în față, pentru a se evita deranjarea reciprocă. 
Nu sunt mai mult de șase camere pe un coridor, și în fiecare cameră / sală sunt între opt și cincisprezece spirite având forme omenești, care lucrează la birouri. 
În unele săli studiază singure, în liniște, în altele lucrează în grupuri de două până la cinci, și există și săli în care un instructor ține o prelegere la tablă.

Când noul revenit intră în sala sa, toți se opresc din lucru și îi zâmbesc, îi fac cu mâna, unii se bucură, ca și când îl așteptau. 
Este însoțit până la locul său, și devine rapid gata să participe la lecție, ca și cum ar fi lipsit o foarte scurtă perioadă.
Cea mai mare parte a subiecților vizualizează structurile claselor lor ca fiind așezăminte unice, deși există și excepții.
Într-un asemenea caz de excepție, descris de un spirit mai avansat, un profesor, pe când se apropia de destinație, percepea o atmosferă ca într-un parc, plină de liniște și calm. 
Vedea mănunchiuri de "baloane" netede și transparente care aveau în interior spirite. 
I-a luat ceva timp să se acomodeze.  
Ar fi putut face acest lucru singur, dar ghidul său, care i-a apărut ca un indian american, a venit să îl însoțească / călăuzească, deoarece știa că era obosit după o viață lungă și grea.
A perceput locul ca un balon mare, care este clădirea unei școli, împărțit în patru etaje. 
În interiorul baloanelor sunt multe puncte strălucitoare, colorate, ale energiei spiritului. 
Toate acestea îi apăreau semitransparente, alburii.
Cele patru etaje erau transparente și seamănau cu sticla. 
Fiecare nivel era legat printr-o scară de o cămăruță pentru studiu la un capăt. 
La fiecare etaj erau grupuri care învățau. 
A intrat la primul etaj, unde un grup de începători de optsprezece suflete ascultau o femeie lector, pe care el o cunoștea, la fel ca pe toți profesorii din această școală, deoarece el era unul dintre ei, profesor începător.
La primele două niveluri exista câte un grup, și douăsprezece care lucrau la al doilea nivel. 
Nivelurile superioare aveau spirite din alte grupuri care lucrau la specialitățile lor individuale, același lucru cu un program independent de studiu.
Ghidul i-a spus unde trebuie să meargă, amintindu-i că aparține nivelului trei, dar să își organizeze timpul cum vrea, după care l-a lăsat singur.

Ghizii păstrează  o relație profesor-student în acest centru, încercând să nu fie foarte familiari din punct de vedere social, datorită statutului lor profesional. 
Profesorii șefi păstrează o oarecare distanță față de studenți când nu predau, pentru a le da libertate și a le permite să se exprime individual. 
Ei cred că este important pentru evoluția studenților ca aceștia să nu stea în jurul lor tot timpul.
Subiectul a declarat că întotdeauna are nevoie de timp să se reobișnuiescă, așa că s-a dus să se relaxeze și să se bucure de compania "copiilor" de la parter, spirite de nivelul I, începători care pot fi destul de copilăroși în evoluția lor. 
Acel grup chiar atunci își începea pregătirea. 
Îi erau recunoscatori, deoarece s-a ocupat de ei. 
Îi știa pe cei care fac aceleași greșeli din cauza lipsei auto-disciplinei. 
Începătorii nu depun prea multe eforturi să facă progrese. 
Nu a stat prea mult, deoarece nu a vrut să le distragă atenția de la lecția ținută de alt profesor.

Atitudinea profesorului față de cei mai slabi variază. 
Profesorii spiritelor de nivelul întâi se satură de anumiți "elevi" care aproape refuză să progreseze, așa că îi lasă singuri mult timp. 
Profesorii au o răbdare extraordinară, deoarece timpul nu contează. 
Ei se mulțumesc să aștepte până când elevul se satură să stea degeaba și se oferă să muncească mai mult.
Spiritele de la nivelul al doilea, privite prin tavanul de sticlă, de la primul nivel, au o înfățișare lânoasă, cețoasă. 
Spiritul nu are nevoie cu adevărat de o scară pentru a ajunge la al doilea nivel, dar asta reprezintă o punte de trecere în mintea sa. 
Când urcă la al doilea etaj vede adolescenții, niște tineri foarte activi, plini de o energie neobosită, ca niște bureți care absorb multe informații repede, și care încearcă să se folosească de cunoștințele lor. 
Învață să fie stăpâni pe ei înșiși, dar mulți încă nu știu cum să transmită acele informații altora, eficient.
Aceste spirite sunt preocupate de ele însele, și au o nevoie constantă de a primi o stimulare din afară. 
Un profesor începător nu este calificat să predea la acest nivel. 
Este nostim să îi ai în preajmă, deoarece toți îi cer informații despre felul în care a învățat să realizeze lucrurile pe Pământ.
Din când în când unul ajunge accidental în zone superioare. 
Este similar cu situația în care un elev de clasa a III-a merge pe hol și intră într-o clasa a VI-a. 
Copilul se pierde. Ar putea fi puțin cicăliți pe Pământ, dar cineva i-ar duce calm înapoi în clasele lor. Este aceeași situație.

Nivelul al treilea este zona sa, spiritele de acolo fiind ca niște adulți tineri. 
Mulți dintre ei învață pentru a deveni profesori. Provocările mentale sunt mai constante acolo. Lucrează pe baza propriilor resurse, nu mai reacționează doar, la diferite situații. 
Învață să protejeze și să informeze, să își tină ochii deschiși și să vadă spiritul celorlalți prin lumina din ochii lor în timpul rotațiilor lor pământești.

La al patrulea nivel sunt doar trei suflete, și de jos par niște umbre informe de un albastru auriu și argintiu. 
Este multă căldură și iubire la aceste spirite care devin adevărați adulți. 
Ele devin foarte înțelepte ajutând spiritele să își folosească trupurile umane. 
Sunt adaptate existenței pe care o duc. 
Când se întorc dintr-o viață fizică nu trebuie să se adapteze, așa cum trebuie să o facă cele de nivel inferior.
Adulții mai bătrâni, cum ar fi ghizii mai în vârstă, înțelepții, nu sunt în acest balon, dar sunt văzuți în altă parte.

Ideile prezentate reprezintă o sinteză efectuată pe baza cercetărilor întreprinse de Michael Newton prin regresie hipnotică.
Cărţile sale le puteţi comanda online aici:  http://profitshare.ro/l/3166350 ; http://bit.ly/1AN9GEhttp://profitshare.ro/l/767141


Dr. N: Nenthum, as vrea sa ne întoarcem la activitatile tale din lumea spiritelor, atunci când nu esti prea ocupat cu î...
Posted by Katona Nicolae on 28 Mai 2015




http://profitshare.ro/l/767141#sthash.vZLGdhJj.dpuf
http://profitshare.ro/l/767141#sthash.vZLGdhJj.dpuf


Cursuri Online Dezvoltare Personală - LINK

Distribuie dacă ți-a plăcut, mulțumesc! 


Toate blogurile, conturile, paginile și grupurile mele Facebook:

Link de abonare la canalul meu Youtube:   https://www.youtube.com/user/katonanico?sub_confirmation=1

Poți asculta podcasturile mele aici: https://anchor.fm/kato-podcast

Poți susține activitatea mea prin sponsorizare pe platforma Patreon sau Buy Me A Coffe, și vei beneficia de bonusuri importante pentru dezvoltarea ta personală (articole și materiale video destinate sponsorilor - memebership):https://www.buymeacoffee.com/7a4dFhE


-DONEAZĂ, dacă ți-a plăcut, susține ceea ce-ți place :) 


Donează prin PayPal, în contul reprezentat de acest mail: katonanico@gmail.com
Mulțumesc!

Forumul Portal Spiritual Kato - forum de informare și discuții: https://kato-portal-spiritual.ro/forum/

-CĂRŢI SPIRITUALITATE (şi nu numai) recomandate de Kato :  http://loveblog4all.blogspot.com/2014/08/carti-spiritualitate.html

-De AICI(click aici) POŢI ASCULTA ŞI DOWNLOADA ÎN FORMAT AUDIO mp3 CREAŢII PERSONALE KATO, pentru a le putea asculta oriunde
-Dacă ţi-a plăcut, dă un click pe Like şi Distribuie, şi Abonează-te la postările noi ale acestui blog prin email, serviciul Feedburner, dând click aici: Subscribe to Love Blog 4 All by Email

-Apasă simultan tastele Ctrl şi D, pentru a adăuga acest site la Favorite (Bookmarks).

-Abonează-te la marea videotecă de pe canalul meu youtube (dă click pe categoriile de playlisturi să se deschidă toate):  http://youtube.com/user/katonanico

-Te poţi Abona şi la blogul meu "SPIRIT", să primeşti notificări pt postările noi, pe email, aici:  Subscribe to Spirit by Email

-Te invit să vizitezi şi mai noul meu blog : "Kato - Parapsihologie, Extrasenzorial" - http://katoparapsihologieextrasenzorial.blogspot.ro/
-Fă economie de timp şi bani, efectuând cumpărături online prin accesarea promoţiilor din reclame, susţinând totodată astfel şi acest blog. 
Mulţumesc !

-Aici ai linkul către CUPRINSUL blogului, cu lista tuturor postărilor, pe Categorii, plus toate articolele de pe siteurile mele "Spirit" şi "Kato - Parapsihologie, Extrasenzorial", peste 500 articole!   http://loveblog4all.blogspot.com/2015/11/toate-postarile-blogului-linkurile.html

Softuri utile pt reclame video la preț foarte bun (dă click pe titluri)
StopMotionCreator
Storyxy 
Promoyze
AscendPages 

Offeo - creezi videoclipuri uimitoare pentru social media
Designrr - Creare ebook-uri
VOOPLAYER - Video Hosting and Marketing Platform for Business
StreamYard - studio emisie live


software-deals.rosoftware-deals.ro











Entitățile elementale (după Rudolf Steiner)

Entitățile elementale sunt entităţi care există în cadrul realităţii noastre ca fiinţe spirituale, care, însă, într-un anume fel s-au abătut de la mersul regulat al evoluţiei şi a căror însemnătate constă tocmai în faptul că ele se abat de la curentul normal de evoluţie.

Spirit, spirite. Ce este Spiritul

Încep o serie de sinteze efectuate pe baza unor materiale studiate de mine cu mare atenție. Postările mele vor suferi modificări, adăugiri, cu timpul. Este vorba de o muncă de analiză și sinteză a unor teorii care au multe lucruri în comun, și cu care eu personal rezonez.

Nașterea spiritelor (după cercetările Dr Michael Newton)

Sinteza ce urmează este rezultatul afirmațiilor subiecților trimiși în transă hipnotică de către Dr Michael Newton să investigheze momentul creației lor, a nașterii lor ca spirite. Puțini subiecți au putut "coborâ" în timp atât de mult, iar relatările lor reprezintă ceva ce pare desprins dintr-un film științifico-fantastic.

O SERIE DE CĂRȚI MINUNATE DESPRE SPIRIT, VIAȚA SPIRITUALĂ, VIEȚILE ANTERIOARE, LUMEA DE DINCOLO, EXISTENȚA DE DINAINTE ȘI DUPĂ MOARTEA CORPULUI OMENESC

(În josul unora dintre pagini ai și o secțiune numită "Cărți de același autor", unde există și alte cărți interesante scrise de același autor. Această colecție am făcut-o dintr-o listă de peste 1.300 de titluri ! ) Nu uita faptul că o carte bună reprezintă un cadou apreciat de majoritatea oamenilor, datorită utilității sale.

Niciun comentariu:

(function(i,s,o,g,r,a,m){i['GoogleAnalyticsObject']=r;i[r]=i[r]||function(){ (i[r].q=i[r].q||[]).push(arguments)},i[r].l=1*new Date();a=s.createElement(o), m=s.getElementsByTagName(o)[0];a.async=1;a.src=g;m.parentNode.insertBefore(a,m) })(window,document,'script','//www.google-analytics.com/analytics.js','ga'); ga('create', 'UA-60726497-1', 'auto'); ga('send', 'pageview');