Conferinţă TED (TED.com)
Elizabeth Loftus : "Ficțiunea amintirii"
https://www.ted.com/talks/elizabeth_loftus_the_fiction_of_memory?language=ro
"Psihologul Elizabeth Loftus studiază amintirile. Mai exact, studiază amintirile false, prin care oamenii fie îşi amintesc lucruri care nu s-au întâmplat, fie și le amintesc diferite de cum s-au petrecut cu adevărat. Se întâmplă mult mai des decât am crede, iar Loftus ne împărtășește câteva povești și statistici surprinzătoare și ridică unele întrebări importante de etică, de care toți ar trebui să ținem cont."
Conferinţa video :
Nu am găsit cărţi tipărite în limba română pe piaţă acum, scrise de ea, ca să dau link, ci doar o variantă electronică (cine va sesiza când apar, rog să îmi semnalizeze apariţia) : http://www.scribd.com/mobile/doc/55759457?width=980
Publicaţii : "Witness for the Defense" - Elizabeth Loftus and Katherine Ketcham, St. Martin's Griffin, 1992
"The Myth of Repressed Memory" - Elizabeth Loftus and Katherine Ketcham, St. Martin's Griffin, 1996
Despre Elisabeth Loftus : http://en.wikipedia.org/wiki/Elizabeth_Loftus
https://www.ted.com/speakers/elizabeth_loftus
https://www.facebook.com/elizabeth.loftus.313
Transcrierea completă a conferinţei Elizabeth Loftus: "Ficțiunea amintirii" din iunie 2013 în limba română o găseşti aici : https://www.ted.com/talks/elizabeth_loftus_the_fiction_of_memory/transcript?language=ro
Sinteză a conferinţei :
Steve Titus a fost acuzat de viol, din eroare, victima violului declarând: „Sunt absolut sigură că el este", deşi la prima confruntare nu a fost sigură. El și-a susținut degeaba nevinovăția, căci a fost dus la închisoare.
Şi-a pierdut pe deplin încrederea în sistemul juridic, dar i-a venit ideea de a suna la ziarul local, trezind interesul unui jurnalist detectiv. Acest ziarist l-a descoperit pe adevăratul violator, care și-a mărturisit ulterior fapta. S-a bănuit apoi că era vinovat de comiterea a 50 de violuri în acea zonă, iar când această informație a fost furnizată judecătorului, acesta l-a eliberat pe Titus.
Din păcate, Titus a fost foarte afectat psihic. Își pierduse slujba şi nu și-a mai putut-o recăpăta. Își pierduse logodnica, deoarece nu mai făcea faţă furiei lui. Îşi pierduse toate economiile...
De aceea s-a hotărât să deschidă un proces împotriva poliției și a altora pe care îi considera responsabili pentru suferința sa.
În acest punct a început psihologul cercetător Elizabeth Loftus să lucreze la acest caz, încercând să îţi dea seama cum a ajuns victima de la afirmaţia : „Acesta seamănă cel mai bine" la : „Sunt absolut sigură că el este."
Titus era total absorbit de cazul său, fiind mereu cu gândul la el, stresat. Cu câteva zile înainte de proces, s-a trezit într-o dimineață, chircit de durere, și a murit de atac de cord cauzat de stres. Această eroare judiciară a condus la mulă suferinţă şi moarte în final. Avea 35 de ani...
Elizabeth Loftus a fost solicitată să lucreze la cazul lui Titus, deoarece era psiholog cercetător, şi studia memoria de zeci de ani. Ea nu studia când uită oamenii, ci contrariul : când își amintesc, când își amintesc lucruri care nu s-au întâmplat sau își amintesc lucruri care erau altfel față de cum erau în realitate, adică studiază amintirile false.
Din nefericire, Steve Titus nu este singura persoană condamnată pe baza unei amintiri false. În cadrul unui proiect din Statele Unite, s-au adunat informații de la 300 de persoane nevinovate, 300 de acuzați, condamnați pentru infracțiuni pe care nu le săvârşiseră. Care petrecuseră 10, 20, 30 de ani în închisoare pentru ele, iar ulterior testele ADN au dovedit că sunt nevinovați. Când au fost analizate aceste cazuri, trei sferturi dintre ele s-au bazat pe amintiri greșite ale martorilor oculari.
De ce? Asemeni juraților care i-au condamnat pe acei nevinovaţi și a juraților care l-au condamnat pe Titus, mulți cred că memoria funcționează ca un aparat de înregistrare care înregistrează informațiile, le accesează și le reia când omul răspunde la întrebări sau identifică imagini.
Dar cercetările ştiinţifice au dovedit că lucrurile nu stau aşa. Amintirile noastre sunt constructive, ele reconstruiesc continuu. Memoria ta o poți accesa și schimba, dar la fel o pot accesa şi schimba și alții, prin sugestiile lor care reuşesc să o influenţeze în mod real.
EL a început să studieze memoria constructivă în anii '70, efectuând experimente în care arăta oamenilor infracțiuni și accidente simulate și îi întreba ce-și amintesc. A constat că modul în care erau puse întrebările influenţau efectiv răspunsurile. Dacă întrebarea avea ceva sugestiv, unii subiecţi reacţionau la acea sugestie, în acel sens.
Într-un experiment a arătat un accident simulat și a întrebat subiecţii cât de repede mergeau mașinile în momentul impactului, iar pe alți subiecţi i-a întrebat cât de repede mergeau mașinile când s-au izbit ? Întrebarea cu „izbit" făcut ca subiecţii să declare că mașinile mergeau cu viteză mai mare, și, mai mult, i-a determinat să spună că au văzut cioburi de sticlă la locul accidentului când de fapt nu au existat deloc !
Într-un alt studiu, a prezentat un accident simulat cu o mașină traversând o intersecție având un indicator de STOP și, când a pus o întrebare insinuând că semnul era de CEDEAZĂ, mulţi au declarat că-și aminteau semnul CEDEAZĂ în acea intersecție și nu STOP !
Unii oameni pot crede că evenimentele filmate nu sunt stresante emoţional, şi că este posibil ca aceleaşi greşeli să nu se facă în cazul unui eveniment cu adevărat stresant. Într-un studiu publicat s-a lămurit această chestiune. Studiul era neobişnuit pentru că, condiţiile experimentale făceau posibil ca subiecţii să aibă o experienţă stresantă. Participanții la studiu au fost militari ai Statelor Unite supuși unui antrenament chinuitor pentru a-i învăța cum ar fi dacă ar fi capturați ca prizonieri de război. Parte a exercițiului, soldații erau interogaţi agresiv, ostil, abuzaţi fizic timp de 30 de minute, ca mai apoi să li se ceară să identifice persoana care a condus interogatoriul. Când li s-au prezentat informații sugestive insinuând că e vorba de o altă persoană, mulți l-au indicat greșit pe interogator, deseori indicând pe cineva care nu semăna deloc cu cel care-i interogase în realitate.
Aceste studii demonstrează că atunci când prezinţi oamenilor informații eronate legate de experienţe pe care le-au avut, poți să le distorsionezi, să le contaminezi sau chiar să le modifici amintirile.
Dezinformarea e omniprezentă în viaţa noastră. Suntem dezinformați în diferite ocazii care permit contaminarea amintirilor :
- prin întrebări puse tendenţios,
- vorbind cu alți martori care ar putea, conștient sau neatent, să furnizeze informații eronate,
- dacă vedem un reportaj despre un eveniment pe care l-am fi trăit, etc.
În anii '90 psihologii au început să vadă și o variantă extremă a problemei a amintirilor. Unii pacienți apelau la terapie pentru o problemă - o depresie, o tulburare de alimentație - și ieșeau din terapie cu o problemă diferită : amintiri extreme ale unor brutalități cumplite, uneori ritualuri satanice, cu elemente bizare și neobișnuite.
Unii oameni au ieșit din psihoterapie cu convingerea că a îndurat ani buni de abuzuri din partea altor oameni, în cursul cărora au fost obligaţi să efectueze tot felul de lucruri.
Însă nu existau dovezi fizice care să le susţină şi dovedească povestea.
Când a început să cerceteze aceste cazuri, EL s-a întrebat care e sursa acestor amintiri. A aflat că cele mai multe dintre ele implicaseră o anumită formă de psihoterapie.
S-a întrebat dacă unele din lucrurile petrecute în acea psihoterapie - cum ar fi exercițiile de imaginaţie sau interpretarea viselor, sau, în unele cazuri, hipnoza, sau, în unele cazuri, expunerea la informații false - oare acestea făceau ca pacienții să dezvolte aceste amintiri improbabile foarte stranii. A conceput câteva experimente pentru a încerca să studieze procedeele utilizate în această psihoterapie, ca să poată studia dezvoltarea acestor false amintiri.
Într-unul din primele studii, a utilizat sugestia, ca metodă inspirată de psihoterapia acestor cazuri, a folosit acest tip de sugestie. A plantat o amintire falsă potrivit căreia subiectul, în copilărie, pe la 5-6 ani, s-a pierdut într-un mall la cumpărături, speriat, şi că plângea, după care era salvat de o persoană în vârstă și reunit cu familia. A reușit să planteze această amintire falsă la un sfert din participanți.
Cercetători diferiţi au plantat şi amintiri false bogate, ale unor lucruri mult mai neobișnuite și mult mai stresante. Într-un studiu realizat în Tennessee, au plantat amintirea falsă cum că în copilărie, subiectul era aproape înecat și l-a salvat un salvamar. Într-un studiu făcut în Canada, cercetătorii au indus amintirea falsă că în copilărie i s-a intâmplat ceva îngrozitor - a fost atacat de un animal înfiorător - plantate cu succes la aproximativ jumătate dintre participanții la studiu. Într-un studiu realizat în Italia, cercetătorii au indus amintirea falsă că, în copilărie, subiectul a fost martorul unui caz de posedare demonică...
Studiile au fost supuse unei evaluări riguroase realizate de comisia de etică, care a hotărât că disconfortul temporar pe care unii subiecţi l-ar avea pe parcursul acestor studii e justificat de importanța acestei probleme în înțelegerea mecanismelor amintirilor și al abuzului asupra memoriei care se petrece în unele zone ale lumii.
Spre surprinderea ei, EL, după ce a publicat lucrarea și a început să ia atitudine împotriva acestui tip de psihoterapie, au apărut probleme urâte pentru ea : ostilități - în principal din partea terapeuților pe amintiri reprimate, care s-au simțit atacați, și din partea pacienților pe care i-au influențat.
Uneori a avut pază armată la conferințele la care era invitată să vorbească, oamenii încercau să organizeze campanii de petiții pentru concedierea sa...
EL şi-a pus întrebarea : dacă plantează o amintire falsă în mintea cuiva, oare are repercusiuni ? Îi influențează gândurile şi comportamentul viitor?
Primul studiu planta o amintire falsă cum că, în copilărie, subiectul s-ar fi îmbolnăvit, mâncând anumite alimente : ouă fierte tari, murături şi înghețată de căpșuni. A descoperit că odată plantată această amintire falsă, oamenii nu mai prea mâncau aceste alimente la un picnic.
Amintirile false nu-s neapărat rele sau neplăcute.
Dacă am planta o amintire plăcută despre un aliment ca sparanghelul, oamenii şi-ar dori să mânănce mai mult sparanghel. Aceste studii ne arată că putem induce amintiri false cu consecințe asupra comportamentului, mult după ce sunt instalate.
Odată cu această capacitate de a planta amintiri și de a controla comportamentul, se pun probleme importante de etică, de pildă :
- când să folosim această tehnologie asupra minții ?
- ar fi bine să interzicem vreodată utilizarea ei ?
Nu e etic ca terapeuţii să planteze aceste amintiri false în mintea pacienților chiar dacă i-ar ajuta, însă nimic nu poate opri un părinte să încerce acest lucru la un adolescent supraponderal sau obez. Când a propus public acest lucru, EL a creat un nou val de proteste, privind faptul că îndeamnă părinții să-și mintă copiii.
Privind din alt punct de vedere, al părintelui, ce ți-ai dori mai mult, un copil obez, diabetic, cu durata de viață scurtată, cu toate afecţiunile conexe, sau un copil cu o mică amintire falsă privind ceea ce a mîncat ? Poate că părinţii ar trebui să aibă libertatea de a decide...
Cunoaşterea şi înţelegerea acestor mecanisme privind memoria şi amintirile tale vor avea efecte asupra ta, te vor face să devii puţin diferit de cei care nu cunosc şi nu înţeleg cum funcţionează memoria lor, mintea lor.
Majoritatea oamenilor îşi preţuiesc amintirile, convinși că ele le conferă identitate, conştiinţă de sine, trecut. Ei au mare încredere în memoria lor, căci nu ştiu cât de multă ficțiune există deja în amintirile lor.
Dar de acum vei şti că doar pentru că cineva îți spune ceva, cu încredere, doar pentru că-ți dă multe detalii, doar pentru că-şi exprimă emoţiile când ți-o spune, nu înseamnă că aşa stau lucrurile, că arfe dreptate, că memoria sa este infailibilă şi nu se poate înşela.
Oamenii (deci şi tu) nu pot distinge clar amintirile reale, adevărate, de cele false.
Această informaţie trebuie să te facă să devii mai tolerant față de amintirile greșite ale celor din jurul tău, dar şi ale celor proprii, personale.
Descoperirea aceasta şi cunoaşterea ei de către TOŢI oamenii, ar fi putut salva mulţi oameni, oameni a căror viitor a fost distrus de amintiri false, mărturii false. Ea poate salva oameni pe viitor. De aceea este bine să împărtăşeşti tuturor cunoştinţelor tale acest adevăr, care poate efectiv salva vieţi, care poate contribui la diminuarea suferinţei...
CĂRŢI UTILE domeniul Psihologie :
PSIHOLOGIE : http://bit.ly/14LgsLs : http://bit.ly/1ybXri6 ;
PSIHOLOGIE ŞI PSIHOTERAPIE : http://bit.ly/1DPneLN ; http://bit.ly/1C73VvY
PSIHOLOGIE PRACTICĂ : http://bit.ly/1ybNPnN
PARENTING - EDUCAŢIE PSIHOLOGIE : http://bit.ly/1ybN7GQ
TESTE PSIHOLOGICE (PSIHOMETRICE) : http://bit.ly/1C0Gir7
COMUNICARE : http://bit.ly/1524kp8 ; http://bit.ly/1ybYwqc
Dacă ţi-a plăcut, dă un click pe Like şi Distribuie, şi Abonează-te la postările noi ale acestui blog prin email, serviciul Feedburner, dând click aici : Subscribe to Love Blog 4 All by Email
Te poţi Abona şi la siteul meu SPIRIT, să primeşti notificări pt postările noi, pe email, aici : Subscribe to Spirit by Email
Linkul către site : https://katonanico.wordpress.com/
https://www.ted.com/speakers/elizabeth_loftus
https://www.facebook.com/elizabeth.loftus.313
Transcrierea completă a conferinţei Elizabeth Loftus: "Ficțiunea amintirii" din iunie 2013 în limba română o găseşti aici : https://www.ted.com/talks/elizabeth_loftus_the_fiction_of_memory/transcript?language=ro
Sinteză a conferinţei :
Steve Titus a fost acuzat de viol, din eroare, victima violului declarând: „Sunt absolut sigură că el este", deşi la prima confruntare nu a fost sigură. El și-a susținut degeaba nevinovăția, căci a fost dus la închisoare.
Şi-a pierdut pe deplin încrederea în sistemul juridic, dar i-a venit ideea de a suna la ziarul local, trezind interesul unui jurnalist detectiv. Acest ziarist l-a descoperit pe adevăratul violator, care și-a mărturisit ulterior fapta. S-a bănuit apoi că era vinovat de comiterea a 50 de violuri în acea zonă, iar când această informație a fost furnizată judecătorului, acesta l-a eliberat pe Titus.
Din păcate, Titus a fost foarte afectat psihic. Își pierduse slujba şi nu și-a mai putut-o recăpăta. Își pierduse logodnica, deoarece nu mai făcea faţă furiei lui. Îşi pierduse toate economiile...
De aceea s-a hotărât să deschidă un proces împotriva poliției și a altora pe care îi considera responsabili pentru suferința sa.
În acest punct a început psihologul cercetător Elizabeth Loftus să lucreze la acest caz, încercând să îţi dea seama cum a ajuns victima de la afirmaţia : „Acesta seamănă cel mai bine" la : „Sunt absolut sigură că el este."
Titus era total absorbit de cazul său, fiind mereu cu gândul la el, stresat. Cu câteva zile înainte de proces, s-a trezit într-o dimineață, chircit de durere, și a murit de atac de cord cauzat de stres. Această eroare judiciară a condus la mulă suferinţă şi moarte în final. Avea 35 de ani...
Elizabeth Loftus a fost solicitată să lucreze la cazul lui Titus, deoarece era psiholog cercetător, şi studia memoria de zeci de ani. Ea nu studia când uită oamenii, ci contrariul : când își amintesc, când își amintesc lucruri care nu s-au întâmplat sau își amintesc lucruri care erau altfel față de cum erau în realitate, adică studiază amintirile false.
Din nefericire, Steve Titus nu este singura persoană condamnată pe baza unei amintiri false. În cadrul unui proiect din Statele Unite, s-au adunat informații de la 300 de persoane nevinovate, 300 de acuzați, condamnați pentru infracțiuni pe care nu le săvârşiseră. Care petrecuseră 10, 20, 30 de ani în închisoare pentru ele, iar ulterior testele ADN au dovedit că sunt nevinovați. Când au fost analizate aceste cazuri, trei sferturi dintre ele s-au bazat pe amintiri greșite ale martorilor oculari.
De ce? Asemeni juraților care i-au condamnat pe acei nevinovaţi și a juraților care l-au condamnat pe Titus, mulți cred că memoria funcționează ca un aparat de înregistrare care înregistrează informațiile, le accesează și le reia când omul răspunde la întrebări sau identifică imagini.
Dar cercetările ştiinţifice au dovedit că lucrurile nu stau aşa. Amintirile noastre sunt constructive, ele reconstruiesc continuu. Memoria ta o poți accesa și schimba, dar la fel o pot accesa şi schimba și alții, prin sugestiile lor care reuşesc să o influenţeze în mod real.
EL a început să studieze memoria constructivă în anii '70, efectuând experimente în care arăta oamenilor infracțiuni și accidente simulate și îi întreba ce-și amintesc. A constat că modul în care erau puse întrebările influenţau efectiv răspunsurile. Dacă întrebarea avea ceva sugestiv, unii subiecţi reacţionau la acea sugestie, în acel sens.
Într-un experiment a arătat un accident simulat și a întrebat subiecţii cât de repede mergeau mașinile în momentul impactului, iar pe alți subiecţi i-a întrebat cât de repede mergeau mașinile când s-au izbit ? Întrebarea cu „izbit" făcut ca subiecţii să declare că mașinile mergeau cu viteză mai mare, și, mai mult, i-a determinat să spună că au văzut cioburi de sticlă la locul accidentului când de fapt nu au existat deloc !
Într-un alt studiu, a prezentat un accident simulat cu o mașină traversând o intersecție având un indicator de STOP și, când a pus o întrebare insinuând că semnul era de CEDEAZĂ, mulţi au declarat că-și aminteau semnul CEDEAZĂ în acea intersecție și nu STOP !
Unii oameni pot crede că evenimentele filmate nu sunt stresante emoţional, şi că este posibil ca aceleaşi greşeli să nu se facă în cazul unui eveniment cu adevărat stresant. Într-un studiu publicat s-a lămurit această chestiune. Studiul era neobişnuit pentru că, condiţiile experimentale făceau posibil ca subiecţii să aibă o experienţă stresantă. Participanții la studiu au fost militari ai Statelor Unite supuși unui antrenament chinuitor pentru a-i învăța cum ar fi dacă ar fi capturați ca prizonieri de război. Parte a exercițiului, soldații erau interogaţi agresiv, ostil, abuzaţi fizic timp de 30 de minute, ca mai apoi să li se ceară să identifice persoana care a condus interogatoriul. Când li s-au prezentat informații sugestive insinuând că e vorba de o altă persoană, mulți l-au indicat greșit pe interogator, deseori indicând pe cineva care nu semăna deloc cu cel care-i interogase în realitate.
Aceste studii demonstrează că atunci când prezinţi oamenilor informații eronate legate de experienţe pe care le-au avut, poți să le distorsionezi, să le contaminezi sau chiar să le modifici amintirile.
Dezinformarea e omniprezentă în viaţa noastră. Suntem dezinformați în diferite ocazii care permit contaminarea amintirilor :
- prin întrebări puse tendenţios,
- vorbind cu alți martori care ar putea, conștient sau neatent, să furnizeze informații eronate,
- dacă vedem un reportaj despre un eveniment pe care l-am fi trăit, etc.
În anii '90 psihologii au început să vadă și o variantă extremă a problemei a amintirilor. Unii pacienți apelau la terapie pentru o problemă - o depresie, o tulburare de alimentație - și ieșeau din terapie cu o problemă diferită : amintiri extreme ale unor brutalități cumplite, uneori ritualuri satanice, cu elemente bizare și neobișnuite.
Unii oameni au ieșit din psihoterapie cu convingerea că a îndurat ani buni de abuzuri din partea altor oameni, în cursul cărora au fost obligaţi să efectueze tot felul de lucruri.
Însă nu existau dovezi fizice care să le susţină şi dovedească povestea.
Când a început să cerceteze aceste cazuri, EL s-a întrebat care e sursa acestor amintiri. A aflat că cele mai multe dintre ele implicaseră o anumită formă de psihoterapie.
S-a întrebat dacă unele din lucrurile petrecute în acea psihoterapie - cum ar fi exercițiile de imaginaţie sau interpretarea viselor, sau, în unele cazuri, hipnoza, sau, în unele cazuri, expunerea la informații false - oare acestea făceau ca pacienții să dezvolte aceste amintiri improbabile foarte stranii. A conceput câteva experimente pentru a încerca să studieze procedeele utilizate în această psihoterapie, ca să poată studia dezvoltarea acestor false amintiri.
Într-unul din primele studii, a utilizat sugestia, ca metodă inspirată de psihoterapia acestor cazuri, a folosit acest tip de sugestie. A plantat o amintire falsă potrivit căreia subiectul, în copilărie, pe la 5-6 ani, s-a pierdut într-un mall la cumpărături, speriat, şi că plângea, după care era salvat de o persoană în vârstă și reunit cu familia. A reușit să planteze această amintire falsă la un sfert din participanți.
Cercetători diferiţi au plantat şi amintiri false bogate, ale unor lucruri mult mai neobișnuite și mult mai stresante. Într-un studiu realizat în Tennessee, au plantat amintirea falsă cum că în copilărie, subiectul era aproape înecat și l-a salvat un salvamar. Într-un studiu făcut în Canada, cercetătorii au indus amintirea falsă că în copilărie i s-a intâmplat ceva îngrozitor - a fost atacat de un animal înfiorător - plantate cu succes la aproximativ jumătate dintre participanții la studiu. Într-un studiu realizat în Italia, cercetătorii au indus amintirea falsă că, în copilărie, subiectul a fost martorul unui caz de posedare demonică...
Studiile au fost supuse unei evaluări riguroase realizate de comisia de etică, care a hotărât că disconfortul temporar pe care unii subiecţi l-ar avea pe parcursul acestor studii e justificat de importanța acestei probleme în înțelegerea mecanismelor amintirilor și al abuzului asupra memoriei care se petrece în unele zone ale lumii.
Spre surprinderea ei, EL, după ce a publicat lucrarea și a început să ia atitudine împotriva acestui tip de psihoterapie, au apărut probleme urâte pentru ea : ostilități - în principal din partea terapeuților pe amintiri reprimate, care s-au simțit atacați, și din partea pacienților pe care i-au influențat.
Uneori a avut pază armată la conferințele la care era invitată să vorbească, oamenii încercau să organizeze campanii de petiții pentru concedierea sa...
EL şi-a pus întrebarea : dacă plantează o amintire falsă în mintea cuiva, oare are repercusiuni ? Îi influențează gândurile şi comportamentul viitor?
Primul studiu planta o amintire falsă cum că, în copilărie, subiectul s-ar fi îmbolnăvit, mâncând anumite alimente : ouă fierte tari, murături şi înghețată de căpșuni. A descoperit că odată plantată această amintire falsă, oamenii nu mai prea mâncau aceste alimente la un picnic.
Amintirile false nu-s neapărat rele sau neplăcute.
Dacă am planta o amintire plăcută despre un aliment ca sparanghelul, oamenii şi-ar dori să mânănce mai mult sparanghel. Aceste studii ne arată că putem induce amintiri false cu consecințe asupra comportamentului, mult după ce sunt instalate.
Odată cu această capacitate de a planta amintiri și de a controla comportamentul, se pun probleme importante de etică, de pildă :
- când să folosim această tehnologie asupra minții ?
- ar fi bine să interzicem vreodată utilizarea ei ?
Nu e etic ca terapeuţii să planteze aceste amintiri false în mintea pacienților chiar dacă i-ar ajuta, însă nimic nu poate opri un părinte să încerce acest lucru la un adolescent supraponderal sau obez. Când a propus public acest lucru, EL a creat un nou val de proteste, privind faptul că îndeamnă părinții să-și mintă copiii.
Privind din alt punct de vedere, al părintelui, ce ți-ai dori mai mult, un copil obez, diabetic, cu durata de viață scurtată, cu toate afecţiunile conexe, sau un copil cu o mică amintire falsă privind ceea ce a mîncat ? Poate că părinţii ar trebui să aibă libertatea de a decide...
Cunoaşterea şi înţelegerea acestor mecanisme privind memoria şi amintirile tale vor avea efecte asupra ta, te vor face să devii puţin diferit de cei care nu cunosc şi nu înţeleg cum funcţionează memoria lor, mintea lor.
Majoritatea oamenilor îşi preţuiesc amintirile, convinși că ele le conferă identitate, conştiinţă de sine, trecut. Ei au mare încredere în memoria lor, căci nu ştiu cât de multă ficțiune există deja în amintirile lor.
Dar de acum vei şti că doar pentru că cineva îți spune ceva, cu încredere, doar pentru că-ți dă multe detalii, doar pentru că-şi exprimă emoţiile când ți-o spune, nu înseamnă că aşa stau lucrurile, că arfe dreptate, că memoria sa este infailibilă şi nu se poate înşela.
Oamenii (deci şi tu) nu pot distinge clar amintirile reale, adevărate, de cele false.
Această informaţie trebuie să te facă să devii mai tolerant față de amintirile greșite ale celor din jurul tău, dar şi ale celor proprii, personale.
Descoperirea aceasta şi cunoaşterea ei de către TOŢI oamenii, ar fi putut salva mulţi oameni, oameni a căror viitor a fost distrus de amintiri false, mărturii false. Ea poate salva oameni pe viitor. De aceea este bine să împărtăşeşti tuturor cunoştinţelor tale acest adevăr, care poate efectiv salva vieţi, care poate contribui la diminuarea suferinţei...
CĂRŢI UTILE domeniul Psihologie :
PSIHOLOGIE : http://bit.ly/14LgsLs : http://bit.ly/1ybXri6 ;
PSIHOLOGIE ŞI PSIHOTERAPIE : http://bit.ly/1DPneLN ; http://bit.ly/1C73VvY
PSIHOLOGIE PRACTICĂ : http://bit.ly/1ybNPnN
PARENTING - EDUCAŢIE PSIHOLOGIE : http://bit.ly/1ybN7GQ
TESTE PSIHOLOGICE (PSIHOMETRICE) : http://bit.ly/1C0Gir7
COMUNICARE : http://bit.ly/1524kp8 ; http://bit.ly/1ybYwqc
Dacă ţi-a plăcut, dă un click pe Like şi Distribuie, şi Abonează-te la postările noi ale acestui blog prin email, serviciul Feedburner, dând click aici : Subscribe to Love Blog 4 All by Email
Apasă
simultan pe tastele Ctrl şi
D,
pentru a adăuga acest site la Favorite
(Bookmarks).
Pentru
a găsi ceva specific pe blog, poţi căuta după termen la "Căutare"
în stânga sus, sau pe coloana din stânga jos la Etichetele
asociate postărilor (cuvintele albastre, în ordine alfabetică).
De
asemenea, consultă marea videotecă
de pe canalul meu youtube (dă
click pe categoriile de playlisturi să se deschidă toate) :
http://youtube.com/user/katonanicoTe poţi Abona şi la siteul meu SPIRIT, să primeşti notificări pt postările noi, pe email, aici : Subscribe to Spirit by Email
Linkul către site : https://katonanico.wordpress.com/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu