Dar dacă vrei să ştii în ce măsură o teorie şi o practică te poate ajuta cu ceva, trebuie s-o probezi personal, sau să cauţi părerile celor care au probat deja asta în practică.
Trebuie să te poţi baza pe MĂRTURII de ÎNCREDERE : ale tale sau ale altora.
Problema privind încrederea pe care o poţi avea în mărturiile subiective, este veche, dar de actualitate mereu.
De aceea este nevoie de multe mărturii pentru a se putea valida un adevăr privind "puterea de vindecare" a minţii şi a altor elemente considerate a avea proprietăţi vindecătoare.
TOATE medicamentele sunt substanţe chimice, dar nu toate substanţele chimice sunt... vindecătoare (medicamente), nu-i aşa ?
La fel, există gânduri, stări de conştienţă, atitudini, cu proprietăţi vindecătoare, dar nu toate gândurile, stările de conştienţă şi atitudinile au astfel de proprietăţi.
Din contră, unele au proprietăţi malefice, distrugătoare, provocând şi întreţinând boala.
Nu-i aşa ?...
Există multe sisteme, chiar şi în medicina alternativă şi complementară, în care autosugestia şi efectul placebo joacă un rol important, hotărâtor.
În medicina alopată, de asemenea, efectul placebo, puterea minţii, autosugestia, contribuie la vindecare.
Există suficiente experimente ştiinţifice care au demonstrat (validat) ştiinţific acest adevăr.
Dacă tu crezi cu tărie în vindecarea ta printr-un sistem terapeutic oarecare, te vindeci, aplicând acea terapie asupra ta, dar dacă nu, majoritatea terapiilor în care nu crezi, nu vor reuşi să te însănătoşească, rămânând fără efect, sau cu efect atenuat...

Cu cât mai... teatrală este o practică de vindecare, cu atât omul este mai mult influenţat emoţional, şi tinde mai mult să acorde credit acelei metode, mai mult sau mai puţin conştient, fiind influenţat afectiv, sufleteşte.
În aceste cazuri raţionamentul logic este umbrit de judecata emoţională, care îi va suna cam aşa : "Am simţit ceva, un efect, pe pielea mea şi în sufletul meu, deci METODA ASTA ARE EFECT !"
Deci... care este Sursa efectului vindecător ?
În general efectul provine dintr-o sursă nebănuită de aplicant : influenţa emoţională exercitată de diferite elemente care apar în cursul "RITUALULUI TERAPEUTIC" utilizat, elemente care au rolul lor special şi specific de a declanşa... trăiri emoţionale.
Atenţie : în sistemul medical actual există ritualuri terapeutice specifice fiecărui domeniu - chirurgie, ginecologie, ORL, recuperare, etc.
De exemplu, în chirurgie fiecare chirurg are "trupa lui de pitici" care-l asistă şi ajută, şi are INSTRUMENTE SPECIFICE VINDECĂTOARE - BISTURIUL MAGIC ŞI ATOTPUTERNIC, cu care operează schimbări şi transformări de minune asupra organismului pacienţilor.

În general, cam toate operaţiile se îndeplinesc după acelaşi şablon, existând deci în mod clar RITUALURI TERAPEURICE în întreg sistemul medical, nu-i aşa ?
"Ritual" este cam tot ceea ce se repetă, în acelaşi mod mereu, având caracter repetitiv.
Există un ritual al rugăciunii, chiar dacă rugăciunile diferă.
Există un ritual al actului terapeutic, mereu, chiar dacă instrumentele, metodele şi tehnicile, sunt diferite, de la un domeniu terapeutic la altul.
Actul terapeutic exercitat de maseur presupune ritualul legat de întinderea pacientului pe masa de masaj.
Cel al psihoterapeutului este legat de întinderea pe o canapea, al chirurgului întinderea pe masa de operaţie, şi... uite-aşa, multe din ritualurile terapeutice au lucruri comune, printre care ACTUL ÎNTINDERII PACIENTULUI pe o suprafaţă plană, orizontală.
Eşti de acord cu asta ?... :)
Cel ce este supus ritualului nu prea are de unde să ştie şi să bănuiască sursa efectelor resimţite de el, dacă nu are cultura şi experienţa necesară, dobândite anterior.
Gândeşte-te puţin la acest exemplu : ce crezi că ar impresiona emoţional mai mult un copil :
1. Un doctor în halat alb care explică copilului că dacă ia nişte pastile recomandate de el se va însănătoşi,
2. Un om îmbrăcat în vrăjitor, cu pelerină neagră, pălărie înaltă ţuguiată, barbă şi baston magic în mână, care îi spune că după ce îl atinge cu bagheta magică şi îi dă o poţiune magică de băut, se va însănătoşi.
Chiar dacă "vrăjitorul" va da copiilor apă cu zahăr, mulţi se vor însănătoşi ca efect "magic" al convingerii lor că li s a făcut o vrajă puternică de vindecare, ca Efect Placebo al sugestiei şi autosugestiei.
La polul opus : Efectul Nocebo : la fel ca în placebo, oamenii "credincioşi" se îmbolnăvesc subit dacă vor fi convinşi că asupra lor s-a efectuat o vrajă de boală, o magie neagră, un blestem, că au contractat un virus, bacterii, etc.
Experimentele ştiinţifice efectuat au confirmat asta.
Efectul placebo şi nocebo experimental influenţează în mod evident şi puternic, cam 30-40 % din subiecţii testaţi.
Credinţele şi convingerile puternice acţionează aşadar în dublu sens : pozitiv şi negativ, vindecător şi distrugător.
Ar fi atât de bine dacă toţi oamenii ar înţelege asta...
Ei s ar putea vindeca astfel, prin puterea minţii lor, puterea credinţei şi convingerii lor în actul de vindecare, şi s-ar putea feri totodată de multe disfuncţii, tulburări, boli.
Ieri m-am uitat la un film documentar american despre viaţa a 6 indieni din India zilelor noastre.
Unul dintre ei era un băieţel de vreo 9 ani dacă bine am reţinut, care s-a îmbolnăvit destul de grav, având o infecţie biliară care, după spusele doctorilor care l-au analizat, trebuia operată urgent, fiind pericol de septicemie şi deces în scurt timp.
Copilul avea dureri destul de mari. Părinţii au fost însă convinşi de călugărul unui templu dedicat lui Shiva, să nu opereze copilul, ci să-l aducă să-l îmbăieze în apa bazinului templului, care se zicea că are proprietăţi vindecătoare.
Apa verzuie a bazinului mi se părea a fi un fel de baltă stătută, şi nu am înţeles clar dacă apa era vreodată schimbată, dacă era alimentată şi împrospătată continuu de la vreun izvor.
Eu personal nu aş fi intrat în acea apă...
Dar... culmea, băiatului i-au trecut durerile rapid, părinţii lui l-au dus la consult, şi doctorii l-au declarat... complet vindecat, după 3 zile.
Copilul a revenit apoi la templu să-şi radă părul, ca ofrandă adusă zeului Shiva pentru vindecare, aşa cerând tradiţia...
Cu siguranţă nu toţi cei ce se îmbăiază acolo se şi vindecă, căci altfel locul ar fi fost la ora asta un loc de pelerinaj pentru zeci de mii de bolnavi în fiecare zi.
Dar copilul acela s-a vindecat.
Dacă nu ar fi avut credinţă, probabil ar fi decedat ca urmare a agravării infecţiei.
S-a vindecat, probabil, din cauza credinţelor şi convingerilor lui şi ale părinţilor lui, care i le-au inoculat, prin sugestionarea continuă numită "educaţie familială" de natură religioasă în cazul de faţă.
Când spun "puterea minţii", eu înţeleg prin asta puterea credinţelor şi convingerilor care "însufleţesc mintea" la un moment dat, care conferă motivaţie, energie, fermitate, claritate, concentrare, etc.
Dacă aş compara puterea minţii la diferite persoane, ce criterii aş putea folosi, dacă nu chiar caracteristicile deja menţionate : motivaţie, energie de acţiune, fermitate, claritate, concentrare, etc...
Puterea minţii nu trebuie confundată cu capacitatea intelectuală, căci, din punctul meu de vedere, există ciobani a căror putere a minţii depăşeşte deseori pe cea a unor profesori, chiar şi universitari...
Nu ajunge să fii deştept, căci există mulţi deştepţi "slabi de înger ", cu o voinţă slabă, lipsiţi de energie, plini de vicii şi patimi, cu o moralitate cam... imorală...
Ai destule exemple în jurul tău, în orice direcţie ţi-ai îndrepta atenţia : învăţământ, educaţie, politică, religie, sistemul sanitar, sport, etc.
Nu-i aşa ?... :)
Din playlistul meu youtube "Programare-Deprogramare-Reprogramare Mentală"

Distribuie dacă ți-a plăcut, mulțumesc!
-DONEAZĂ, dacă ți-a plăcut, susține ceea ce-ți place :)
Mulțumesc!
Vizitează Forumul Portal Spiritual Kato - forum de informare și discuții NOU creat: https://kato-portal-spiritual.ro/forum/
-Abonează-te la marea videotecă de pe canalul meu youtube (dă click pe categoriile de playlisturi să se deschidă toate): http://youtube.com/user/katonanico
Poți susține activitatea mea prin sponsorizare pe platforma Patreon sau Buy Me A Coffe, și vei beneficia de bonusuri (articole și materiale video destinate sponsorilor):
https://www.buymeacoffee.com/7a4dFhEDonează prin PayPal, în contul reprezentat de acest mail: katonanico@gmail.com
CONTUL MEU PE PLATFORMA BUY ME A COFFE unde cine vrea poate sponsoriza activitatea mea, iar cei ce vor deveni Membri cu sponsorizare lunară au acces la articole și videouri bonus Mulțumesc
Publicată de Katona Nicolae pe Vineri, 11 decembrie 2020
-CĂRŢI SPIRITUALITATE (şi nu numai) recomandate de Kato : http://loveblog4all.blogspot.com/2014/08/carti-spiritualitate.html
-Dacă vrei să afli mai multe despre Kato şi activitatea lui : https://www.facebook.com/notes/806080502769226/
-De AICI(click aici) POŢI ASCULTA ŞI DOWNLOADA ÎN FORMAT AUDIO mp3 CREAŢIILE PERSONALE KATO, pentru a le putea asculta oriunde
-Dacă ţi-a plăcut, dă un click pe Like şi Distribuie, şi Abonează-te la postările noi ale acestui blog prin email, serviciul Feedburner, dând click aici: Subscribe to Love Blog 4 All by Email
-Apasă simultan tastele Ctrl şi D, pentru a adăuga acest site la Favorite (Bookmarks).
-Apasă simultan tastele Ctrl şi D, pentru a adăuga acest site la Favorite (Bookmarks).
-Abonează-te la marea videotecă de pe canalul meu youtube (dă click pe categoriile de playlisturi să se deschidă toate): http://youtube.com/user/katonanico
-Te poţi Abona şi la blogul meu "SPIRIT", să primeşti notificări pt postările noi, pe email, aici: Subscribe to Spirit by Email
-Te invit să vizitezi şi mai noul meu blog : "Kato - Parapsihologie, Extrasenzorial" - http://katoparapsihologieextrasenzorial.blogspot.ro/
-Fă economie de timp şi bani, efectuând cumpărături online prin accesarea promoţiilor din reclame, susţinând totodată astfel şi acest blog.
Mulţumesc !
-Aici ai linkul către CUPRINSUL blogului, cu lista tuturor postărilor, pe Categorii, plus toate articolele de pe siteurile mele "Spirit" şi "Kato - Parapsihologie, Extrasenzorial", peste 500 articole!http://loveblog4all.blogspot.com/2015/11/toate-postarile-blogului-linkurile.html
Softuri utile pt reclame video la preț foarte bun (dă click pe titluri)
StopMotionCreator
Storyxy
Promoyze
AscendPages
Offeo - creezi videoclipuri uimitoare pentru social media
Designrr - Creare ebook-uri
VOOPLAYER - Video Hosting and Marketing Platform for Business
StreamYard - studio emisie live

SOFTWARE Prezentări Multimedia, Editare Foto, Video 2D, 3D, Webdesign, Webinarii, Email Marketing, etc. Promoţii şi Bonusuri...
Psihologul Philip Zimbardo arată cum perspectiva (orientarea) ta temporală îţi influenţează sănătatea, prosperitatea, fericirea
Psihologul Philip Zimbardo, profesor de psihologie socială la Universitatea Stanford, spune că fericirea și succesul își au rădăcinile într-o trăsătură pe care majoritatea o neglijăm: modul în care ne orientăm spre trecut, prezent și viitor. El ne sugerează să ne ajustăm viziunea asupra timpului, ca un prim pas în îmbunătățirea vieții.
Bruno Groening - unul dintre cei mai mari vindecători spirituali ai omenirii
La toate nivelurile s-a discutat în mod agitat şi controvers despre cazul Bruno Groening. Preoţi, medici, jurnalişti, jurişti, politicieni şi psihologi discutau despre el, iar vindecările lui minunate erau pentru unii cadouri milostive ale unei puteri supreme, pentru alţii şarlatanerie. Realitatea vindecărilor a fost adeverită de consultaţiile medicale efectuate. Ştirile despre vindecările lui magice s-au răspândit în toată lumea, și din toate ţările veneau bolnavi, scrisori de rugăminţi şi oferte. Zeci de mii de oameni suferinzi s-au perindat spre locurile lui de activitate. Părea începutul unei revoluţii în medicină.
Asemănarea Metabolismului cu Gândirea
Mulți zic că este bine să dai din tine tot ce e mai bun, întotdeauna, dar experiența de viață ne demonstrează că asta nu este posibil întodeauna. Procesul de excreție este foarte... relevant... :) În orice fel de proces de curățire, purificare, epurare, oamenii "dau din ei" ceva nociv, ce le-ar face rău dacă nu ar elimina. Nu-i așa ? ;)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu