Kato Live embed Video

kato-podcast

Totalul afișărilor de pagină

Translate

TRANSLATE with Bing

marți, iunie 12, 2018

Vorbește cu tine însuți, pentru a te echilibra, vindeca




Există tot felul de metode și tehnici care ne ajută să ne menținem psihicul în echilibru, sau să revenim la echilibru când avem căderi psihice.Am fost curios în trecutul apropiat, anul trecut, și am testat și Psihanaliza, căci eu am fluctuații destul de mari, nu stau pe fundul meu deloc, sunt când sus de tot când la pământ, și mă tot bag unde nu-mi fierbe oala, ci nervii. :) 
M-a ajutat, am intrat în trecutul meu glorios, vorbind de unul singur în prezența psihanalistului, şi am mai înţeles câte ceva, am avut câteva revelații destul de rapid, privind aspecte neintegrate, neînțelese, lecții neasimilate.
Este un pic jenant la început să îți dai drumul la logoree în mod complet liber, în prezența psihanalistului, nu am putut uita complet de el, și ca atare nu am avut o eliberare totală de cenzură, de simț critic, dar am avut totuși una mult mai mare decât în orice relație interpersonală, vorbind singur, cu ochii închiși, întins pe spate.
Recent, în discuțiile prin mesaje cu Geno, mi-am amintit de psihanaliză și de faptul că hotărâsem mai demult să testez cum este să vorbești de unul singur, cu ochii închiși, întins pe spate, complet singur, fără prezența psihanalistului, fără nici un fel de cenzură deci, fără grija că m-ar auzi și judeca cineva.
Vorbim mereu pentru altul sau alții, şi niciodată pentru noi înşine, doar scriitorii mai scriu câteodată doar pentru ei, şi cei ce ţin jurnale personale.
Dar de vorbit cu voce tare, nimeni nu vorbește singur, pentru el, deși avem scurte monologuri interioare, mentale, fiecare, zilnic, cred eu, multe fără să ne dăm seama, căci este ceva intrat în obișnuință, automatizat.
Când vorbești singur, când vorbesc oamenii singuri?
De obicei doar când pățesc ceva și înjură cu voce tare, când se descarcă de o tensiune. 
Ei nu vorbesc atunci cu alt cineva, pentru alt cineva.
Deci există, totuși, această formă scurtă de descărcare, și ddacă există și o considerăm normală deoarece majoritatea oamenilor o practică oarecum inconștient, am putea să ne întrebăm ce efecte am obține dacă am continua să vorbim singuri, cât de mult ne-am putea descărca de tensiunile acumulate, de stres, de anxietate? 
Oamenii nu vorbesc singuri deoarece se spune că doar nebunii vorbesc singuri, dar ar trebui să ne punem în mod serios întrebarea de ce vorbesc nebunii singuri, și ce avantaje sau dezavantaje au ei din asta?
Nu toți nebunii vorbesc singuri, desigur, și mulți poartă dialoguri imaginare cu persoane imaginare, prezente în halucinațiile lor, care lor le par reale. 

Pentru mine scrisul a fost mereu o formă de catharsis, de eliberare, de echilibrare, și am observat asta din tinerețe, de când am scris prima ”poezie de eliberare.” :)
Am scris instinctiv o poezie într-un moment mai dificil al existenței, mai tensionant, și ulterior am constatat că exprimarea trăirii mele emoționale în scris a avut efect eliberator, deblocant, destresant. 
Și în acel moment am înțeles că pot rafina metoda, și am scris o poezie în care îngropam trăirile mele negative, și asta m-a readus pe linia de plutire rapid.
Se spune că mintea ia de bun ceea ce îți imaginezi în mod clar, la fel de bun ca realitatea însăși, dacă poți construi o imagine clară în... mintea ta. :) 
Legea Atracției, succesul insuccesul, toate astea se bazează pe scenariile noastre mentale, prefigurate mental, mai mult sau mai puțin conștient.
Când scriu îmi imaginez ceea ce scriu, fac scenarii, și le verific, le compar cu realitatea, cu experiența mea anterioară, cu experiența altora, în încercarea de a testa mental - valida / invalida scenariul imaginat, ipoteza.
Asta deoarece eu caut adevărul, dar și minciuna, desigur, caut să le recunosc, să le observ, să le înțeleg natura, să văd cât adevăr și câtă minciună este în viața mea, în viața altora, în lumea asta, în mintea noastră, etc.

În psihanaliză este recomandat să încerci să observi de unde vorbești, care este locul din care vorbești, când vorbești singur.
Este o situație foarte neobișnuită, deorece nu am fost niciodată încurajați să vorbim singuri, nu am fost educați să folosim această metodă și tehnici ale ei.
Nici un terapeut nu este interesat ca lumea să se vindece singură, fără terapeuți, căci nu are nimic de câștigat el personal din asta, nu-i așa?
De aceea ni se prezintă și ni se recomandă doar metode și tehnici în care ai nevoie de altul, de un terapeut care să te asiste mereu, de care să devii dependent, de el și metoda sa. 
Fiecare om își urmărește interesele sale personale, nimic rău în asta, cât timp...
Ce zici? Cât timp... ce?


Oamenii s-au obișnuit să se lase vindecați de alții, nimeni nu i-a educat să se vindece ei singuri, și de aceea ei cred că nu se pot vindeca singuri, că habar nu au cum, și de aceea nici nu cred că este posibil.
Eu sunt mai curios din fire, și testez tot felul de metode și tehnici pe piele mea, pe mintea mea, pe răspunderea mea. :)

Există la ora actuală multe forme de terapii preluate din sistemele străvechi spirituale, care sunt prezentate drept ceva nou, descoperit de cutare X și Y, de vreo echipă de cercetători, etc, metode și tehnici care sunt apoi omologate, acreditate, și pe care se cere licență de practică, pe bani, cursuri pe bani, ședințe de vindecare pe bani, și alții nu au dreptul să le aplice, căci au drept de autor. :) 
Cine știe cunoaște, și nimeni nu recunoaște deschis că a preluat și ”adaptat” ceva ce exista ”la liber” până acum, dar era insuficient cunoscută metoda, nu îi făcea nimeni reclamă, etc.
Personal cred că ceea ce există în curentele spirituale străvechi ar trebui să constituie un fel de ”patrimoniu mondial spiritual”, protejat de lege și lăsat la liber în continuare, dar în acest caz, dacă nu ar ieși bani din asta, nimeni nu ar mai avea interes să investească în cercetare, documentare, testare, validare, aplicare în practică, etc.
Nu avem organisme naționale și internaționale care să se ocupe de asta, și oamenii și-o fac cu mâna lor de fapt, inconștienți de ceea ce fac... alții cu ei, pentru ei, pentru a le lua banii. 
De exemplu nu investește nimeni în cercetarea și validarea metodei de a posti alimentar, deoarece nu se pot scoate bani din asta, nu necesită aparatură sofisticată și scumpă, nu necesită consumabile, nu necesită mai nimic, decât monitorizare medicală pe durata perioadei de post.
Dar câteva echipe de cercetători mai entuziaști și mai umanitari au demonstrat faptul că postul are un efect puternic ameliorator și vindecător asupra organismului, în toate bolile, iar nutriționiștii afirmă că majoritatea bolilor au ca și cauză principală alimentația incorectă. 

Care este legătura?
Păi a vorbi singur nu te costă nimic, dar nici nu aduce bani alt cuiva. :)
Deci, cine să studieze, să cerceteze, sau să îți recomande ție asta, o asemenea metodă?
Doar vreunul ca mine, care își bagă nasul, să vadă ce fierbe, cum fierbe, cât fierbe... :)
Nici eu nu sunt complet dezinteresat, desigur, căci am tot interesul să îți prezint lucruri cât mai interesante în articolele și materialele mele video, să te fac cititoru meu fidel, dependent de materialele mele, să fac rating, vizualizări grămadă, și alte lucruri minunate. :) 
Tu ce interese ai? Îți cunoști interesele? :)  


Revin la viziunea mea, și afirm că vorbitul liber mi se pare că e mai eficient decât scrisul liber, căci merge mai repede să vorbeşti decât să scrii, şi nu trebuie să fii atent la altceva, te poţi concentra cu totul, cu ochii închişi, asupra gândurilor tale, trăirilor tale.
Când scrii trebuie să ții ochii deschiși, să fii atent la ceea ce scrii, nu poți scrie la fel de repede precum îți zboară gândurile sau cum poți vorbi, atenția îți fuge pe tot felul de elemente vizuale, nu îți poți imagina vizual ceea ce îți trece prin minte, deci concentrarea atenției este mult mai diminuată când te exprimi în scris față de vorbitul cu ochii închiși lungit pe spate. 



No bun, am vorbit așadar de unu singur, şi m-am întegistrat pe telefon, să și ascult ulterior, să văd ce impresie îmi trezeşte asta, ascultarea monologului meu.
26 de minute a durat, am simţit că e destul și am pus capăt sesiunii.
E mai ușor și mai eficient de vorbit cu ochii închiși, lungit în pat, decât să te exprimi în scris, am constatat din nou.
Cel puțin așa este pentru mine.   
În plus, trăirea în sine este cu totul alta când te poți detașa de obiectele exterioare și mediu, când nu trebuie să fii atent la scris, să-ți urmărești ideile, firul, să nu le pierzi, etc. 
Este ca în meditație, nu poți medita în scris, poți analiza și studia ceva în scris, dar nu poți medita scriind, în același timp.
Este util să scriu despre mine, despre viață, dar mult mai util mi se pare să vorbesc singur, căci pot accesa o stare de conștiință deosebită, minunată, magică, când sunt detașat de realitate, de senzorialitate, de sarcini, și îmi dedic ÎNTREAGA atenție lucrurilor la care mă gândesc, imaginativ. 
Există la început o jenă, o confuzie de început, dar te obișnuiești rapid apoi, vorbind, lăsând de fapt mintea ta, subconștientul tău, să vorbească, să se exprime liber. 
Poate că de asta este vorba de fapt când nu ai simț critic privind ceea ce vorbești, când nu vorbești pentru altul sau alții, și nu mai ai nici o jenă să gândești și să spui ce îți trece prin cap. 
Da, asta este: devii CONGRUENT privind ceea ce spui cu voce tare și ceea ce gândeşti, congruență pe care nu o putem manifesta când vorbim pentru alții, din cauza simțului critic, a temerilor și nesiguranței privind reacțiile celorlalți față de gândurile noastre exprimate deschis în mod liber.
Deci în această stare, prin acest exercițiu, poți accesa o stare de conștiință pe care nu o poți accesa altfel decât vorbind singur, tu pentru tine, complet liber de orice prejudecăți, frici, sau alte INHIBIȚII.
A vorbi liber de orice inhibiții te conduce în această minunată stare de constiință, în care pur și simplu tu te regăsești pe tine însuți, cel adevărat, real, fără mască, fără incongruențe, fără falsul și minciuna care par necesare în comunicarea cu ceilalți, în menținerea spațiului tău privat, a intimității tale inviolabile, a secretelor ascunse, etc.




Te simți liber cu adevărat când vorbeşti singur, pentru tine, spunând ce ai pe suflet, liber, sub forma pe care o doreşti, folosind cuvintele pe care le doreşti, care îți vin pe buze pe moment, fără vreo CENZURĂ.
Anularea totală a cenzurii te face să te simți liber cu adevărat, cum nu ai fost niciodată, și în această libertate îți regăsești adevărata ta esență, și o mare bucurie, desigur. 

De ce? Deoarece poți SPUNE ADEVĂRUL, fără probleme, fără inhibiții, și tot ceea ce spui de fapt te conduce la adevăr, prin faptul că nu ai nici un motiv să mai asacunzi ceva, când nu vorbești pentru altul, alt cineva. 
Deci această situație specială, în care nu este nimeni care să audă ce spui, și tu stai cu ochii închiși întins pe spate, vorvind liber cu voce tare orice îți trece prin minte, te poate conduce la accesarea stării de conștiență în care adevărul este relevat și spus cu voce tare, liber, și asta îți va conferi revelații și iluminări pe care nu le poți avea în alte stări, în condițiile în care există vreo inhibiție. 
Simți o bucurie oferită de anularea limitelor, impunerilor, cenzurilor, pretențiilor, aşteptărilor proprii şi ale altora, deci o eliberare totală.
Ai văzut copii mici vorbind singuri, în camera lor, când se joacă singuri? 
Nu sunt nebuni, nu au probleme psihice, o fac ca un comportament normal și firesc pentru ei. 
Pentru adulți...



Deci voi continua să vorbesc de unul singur, sper să nu o iau razna cu asta, să mă trezesc vorbind singur din obişnuinţă apoi mereu, şi pe stradă, în lecturări... 



Geno - Adevărata esență - nu știm care e, o presupunem. 
Esența de om sau de ce anume ? 
Deci contează la ce esență face fiecare referire când vorbește despre adevărata esență.

Kato - Doar experiența personală îți poate releva ceva concret despre esența ta, toți interpretează cum pot în cuvinte ceea ce simt. 
Cei ce nu experimentează, nu simt nimic desigur, şi interpretează interpretările altora.
Eu cred că există 2 ”esențe”: 
- o esență a ființei umane - avatarul corporal preluat în joc, care are propria sa natură, programe, condiționări, codul genetic, etc, 
- o esență spirituală, a spiritului, care este actorul ce preia rolul de om prin conectarea lui la un avatar uman
Este foarte logic deci, ca atunci când te detașezi de corporalitate, de natura avatarului, să reîncepi să îți aduci aminte ce ești de fapt ca actor, esența ta adevarată, reală. 
Oamenii simt situația de joc conform naturii avatarului, atenția lor este prinsă complet în joc, de joc, de corporalitate.
Probabil că nu avem acces complet la natura esenței reale, cît timp nu ne desprindem complet de avatar, deci până nu "murim", dar senzația aia de regăsire a esenței tale, a adevaratului tău Eu, este resimțită ca o amintire cumva, o posibilitate de reaccesare a unor informatii, ceva de genu.


Geno - E ceva subiectiv în mental, totuși. Teoriile acceptate ca adevărate, deci existența spiritului. 
Dacă e o minciună, de ex. nu ai cum să sesizezi asta, chiar dacă te detașezi senzorial pt. că rămâne partea mentală care deși crezi că tace, adică ești detașat și de partea asta, totuși, cred, că ea este cea care influențează ceea ce credem că descoperim a fi adevărata esență.

Kato - Presupunem ceva, la nivel de interpretare doar, dar la nivel de percepție nu este nimic de presupus, ci este doar ceva de simțit, ceva ce este accesat prin simțuri, o energie, o informație - inforenergie. 

Eu simt că nu am ceva de interpretat pentru mine, ceva ce simt clar, dar alții care nu simt au nevoie de interpretări, desigur. 
Asta nu înseamnă că se poate interpreta corect în cuvinte, în limbaj, exact ceea ce simți, că este corect și adevărat. 
Este doar ceva orientativ, așa cum nimeni nu poate descrie corect, unui alt om, realitatea, nici măcar ceea ce vede în fața ochilor, darămite o trăire sufletească, emoțională.
Nu căuta corectitudinea sau adevărul, teoretic, la nesfârșit, ci fă experiențe personale dacă vrei să înțelegi cu adevărat. 
Explicațiile și mărturiile altora rămân mereu doar puncte de orientare.

Ce nu ştie lumea: de fapt există două părți "mentale", una a corporalității și una a spiritului. 
Subiectii lui Michael Newton vorbesc despre asta, cum trebuie să se adapteze spiritul la corporalitate, la programarea lui, trăirile lui, conștiența sa.
Este ca și cum spiritele noastre intră și posedează corpul, trebuind însă să se adapteze cît mai bine la el, totodată, pentru a se putea folosi de el în scopuri personale, pentru experimentarea acestui joc al vieții terestre ca om.
Mai tehnologic vorbind, avem o bioinginerie artificială în această corporalitate - avatar, care are o inteligență artificială ce coordonează toate automatismele corporale, viața vegetativă, SNVul (sistemul nervos vegetativ), etc. 
Deci este o inteligență (artificială) la care spiritul trebuie să se adapteze, la viața corpului și programările sale instinctuale automate.
Este ceva ce aproape nimeni nu înțelege și nu crede că este așa, deoarece lumea habar nu are, dar nici nu vrea să aibă habar de asta.
Mulți confundă gîndirea și mentalul cu ceea ce vine de la inteligența avatarului, care nu este ”a noastră” ci a "robotului biologic" pe care l-am luat sub control, dar și el ne controlează, desigur, într-o oarecare măsură, fără să conștientizăm asta, crezând de exemplu că instinctele sale sunt ale noastre, și multe tipare înăscute, native, etc.

Codul genetic nu este al nostru, nu avem nici o treabă personal (ca spirit) cu el, dar cine să înțeleagă asta? 
Genele reacționează la ceea ce gândim și facem conform programării lor.
Nu avem nimic cu linia genetică, este linia avatarelor de joc, nu suntem legați genetic ca spirite cu părinții sau copiii, dar suntem prinși în acest joc prin astfel de legături.
Cărțile lui MN sunt fundamentale, descriu viata spirituală dintr-o perspectivă mai ușor de înteles decât a lui Steiner de exemplu. 
Cărțile lui Alan Kardec sunt și ele ușor de citit și înteles.
Dar toate perspectivele astea trebuie îmbinate ca piesele de puzzle, să vezi o imagine mai clară din punctul tău de vedere. 
Nu este simplu și usor, dar ce altceva ai mai bun de făcut? 
Dacă ai altceva mai bun, fă altceva atunci, nu-ți pierde timpul cu asta.
Mie îmi place să îmi pun mintea la contribuție și să descopăr falsul și neadevărul, mă simt bine așa.
Dar, din păcate, nu mai rezist să citesc mult zilnic, mă obosește tot mai tare.
Oricum, totu-i ”poveste”, povești în mintea unui creator ce ”visează” acest Univers, deci nimic de... câștigat sau de pierdut. :)
Plăcerea de a experimenta ar fi scopul, nu doar de a teoretiza, oamenii teoretizează prea mult și experimentează (testează, cercetează) prea puțin. :)

Unii, că alții nici măcar nu teoretizează, și trăiesc ”pe pilot automat”... :)

Eu am început psihanaliza mea cu un psihanalist, deci recomand să se înceapă tot așa, apoi dacă vrei poți încerca să continui și de unul singur. 
Dar nimic nu te poate împiedeca să vezi acum cum este să vorbești singur, de curiozitate, atâta doar că poți intra, de exemplu, în niște bucle repetitive, din care este mai greu de ieșit de unul singur, fără îndrumare specializată, și fără a înțelege ce faci de fapt. 
Dacă vorbești în gând te ia somnul rapid, deci vorbește totuși cu voce tare, dar singur, nu în prezența altcuiva.
Merită să încerci și asta, să ai o experiență de viață în plus, interesantă. :)   



Lecturarea articolului:



Dacă ți-a plăcut dă o cafea :)Dacă ți-a plăcut dă o cafea :)

Distribuie articolul dacă ți-a plăcut, mulțumesc! 





Poți sprijini activitatea mea  Become a Patron!
-DONEAZĂ, dacă ți-a plăcut, susține ceea ce-ți place :) 


Donează prin PayPal, în contul reprezentat de acest mail: katonanico@gmail.com
Mulțumesc!

Vizitează Forumul Portal Spiritual Kato - forum de informare și discuții NOU creat: https://kato-portal-spiritual.ro/forum/

eJobs



APARATE pentru Relaxare, Protecție Energetică, Energizare, pentru starea ta de bine: LINK

Mind Synergy -
Stimulare cerebrală pentru relaxare profundă


-CĂRŢI SPIRITUALITATE (şi nu numai) recomandate de Kato :  http://loveblog4all.blogspot.com/2014/08/carti-spiritualitate.html

-Dacă vrei să afli mai multe despre Kato şi activitatea lui :  https://www.facebook.com/notes/806080502769226/


-De AICI(click aici) POŢI ASCULTA ŞI DOWNLOADA ÎN FORMAT AUDIO mp3 CREAŢIILE PERSONALE KATO, pentru a le putea asculta oriunde
-Dacă ţi-a plăcut, dă un click pe Like şi Distribuie, şi Abonează-te la postările noi ale acestui blog prin email, serviciul Feedburner, dând click aici: Subscribe to Love Blog 4 All by Email

-Apasă simultan tastele Ctrl şi D, pentru a adăuga acest site la Favorite (Bookmarks).

-Abonează-te la marea videotecă de pe canalul meu youtube (dă click pe categoriile de playlisturi să se deschidă toate):  http://youtube.com/user/katonanico

-Te poţi Abona şi la blogul meu "SPIRIT", să primeşti notificări pt postările noi, pe email, aici:  Subscribe to Spirit by Email

-Te invit să vizitezi şi mai noul meu blog : "Kato - Parapsihologie, Extrasenzorial" - http://katoparapsihologieextrasenzorial.blogspot.ro/
-Fă economie de timp şi bani, efectuând cumpărături online prin accesarea promoţiilor din reclame, susţinând totodată astfel şi acest blog. 
Mulţumesc !

-Aici ai linkul către  CUPRINSUL  blogului, cu lista tuturor postărilor, pe Categorii, plus toate articolele de pe siteurile mele "Spirit" şi "Kato - Parapsihologie, Extrasenzorial", peste 500 articole ! http://loveblog4all.blogspot.com/2015/11/toate-postarile-blogului-linkurile.html


SOFTWARE Prezentări Multimedia, Editare Foto, Video 2D, 3D, Webdesign, Webinarii, Email Marketing, etc. Promoţii şi Bonusuri...

 

software-deals.ro




Embed

Niciun comentariu:

(function(i,s,o,g,r,a,m){i['GoogleAnalyticsObject']=r;i[r]=i[r]||function(){ (i[r].q=i[r].q||[]).push(arguments)},i[r].l=1*new Date();a=s.createElement(o), m=s.getElementsByTagName(o)[0];a.async=1;a.src=g;m.parentNode.insertBefore(a,m) })(window,document,'script','//www.google-analytics.com/analytics.js','ga'); ga('create', 'UA-60726497-1', 'auto'); ga('send', 'pageview');