Devino Patronul meu :)
Aici poti da o cafea :) TRUP, SUFLET, SPIRIT şi Iniţierea
(după Rudolf Steiner)
De n-ar fi ochiul plăsmuit solar,
Lumina s-o zărim cum am putea ?
De n-am avea în noi dumnezeiescul har,
Cum ne-ar putea divinul încânta ?
Goethe
"Nimeni nu are voie să spere că ar putea să-şi însuşească în cursul unei singure conferinţe lumea de noţiuni care ţine de ştiinţa spirituală." - R Steiner
Cine a fost Rudolf Steiner : http://ro.wikipedia.org/wiki/Rudolf_Steiner
Lecturarea acestui articol în playlistul Youtube ”Creații Kato”
Lecturarea acestui articol în variantă audio - Mixcloud:
Organizarea tripartită a fiinţei umane:Fiecare dintre cele trei elemente : trup, suflet, spirit se compun la rândul lor din câte trei elemente.
Astfel, omul apare alcătuit din nouă elemente.
Trupul se compune din:
1. trupul ca atare;
2. trupul vieţii (eteric);
3. trupul senzaţiei.
Sufletul se compune din:
4. sufletul senzaţiei;
5. sufletul înţelegerii;
6. sufletul conştienţei.
Spiritul se compune din:
7. sine spirituală;
8. spiritul vieţii;
9. omul spirit.
În omul întrupat, 3 cu 4 şi 6 cu 7 se unesc (se întrepătrund).
Prin aceasta, cele 9 elemente se reduc la 7, şi se ajunge la împărţirea teosofică obişnuită a omului:
1. trupul propriu-zis (sthula sharira) ;
2. trupul vieţii (prana);
3. trupul senzaţiei pătruns de sufletul senzaţiei (corp astral, kama rupa);
4. sufletul înţelegerii (kama manas);
5. sufletul conştienţei pătruns de sinea spirituală (budhi manas);
6. spiritul vieţii (budhi);
7. omul spirit (atma).
Sinteză din Rudolf Steiner "CUNOAŞTEREA SUFLETULUI ŞI A SPIRITULUI" Berlin, 24 octombrie 1907 :
Pentru cei ce se ocupă de ştiinţa spirituală este foarte deranjant faptul că în epoca prezentă, când se studiază fiinţa umană, nu se face nici o deosebire între cele două concepte : spirit şi suflet.
Psihologia înseamnă, textual, ştiinţa, învăţătura despre suflet.
Dar nici unul dintre cei care vorbesc despre psihologie sau ştiinţa despre suflet nu au conştienţa clară a faptului că la om trebuie să se vorbească despre suflet şi spirit.
Tot ceea ce e pus în legătură cu viaţa lăuntrică a omului, cu gândirea, simţirea şi voinţa omului, e privit ca şi cum s-ar încadra în conceptul de suflet.
Sufletul e considerat, pur şi simplu, opusul trupului şi corporalului uman şi se spune că omul e format din trup şi suflet.
Sufletul este o entitate reală. Cine spune că omul e format din trup şi suflet, în general, nu e conştient deloc de faptul că se află astfel în prada unui dogmatism apărut relativ recent, în cursul evoluţiei creştine.
Chiar creştinismul mai vechi, care mai pornea de la învăţăturile înţelepciunii, distingea în entitatea umană, cum distingeau toate învăţăturile înţelepciunii din diferitele epoci şi a diferitelor popoare, trupul sau corpul, sufletul şi spiritul.
Abia deciziile luate mai recent cu ocazia unor concilii bisericeşti au abolit spiritul, şi abia după Conciliul de la Constantinopol se vorbeşte numai despre trup şi suflet.
Psihologia a avut cel mai mult de suferit şi cel mai puternic, din cauza modului de a gândi materialist.
Nu numai că ştiinţa exterioară, care se ocupă de fenomenele senzoriale, a pierdut treptat noţiunea de spirit, ci chiar psihologia a pierdut noţiunea de suflet, adică propriul ei obiect de cercetare.
Materialismul, ca şi concepţie despre lume, poate fi comparat cu un om care se trage în sus prin propria sa forţă, ţinându-se de propriul său păr.
Friedrich Albert Lange a spus în privinţa psihologiei un lucru care poate fi sintetizat în trei cuvinte: “psihologie fără suflet.”
Alţi cercetători nu au avut curajul de a exprima această concluzie, dar ei acţionează şi cercetează în psihologie ca şi cum nu i-ar privi deloc conceptul despre suflet.
Veţi găsi tot soiul de noţiuni despre suflet, dar dacă vreţi să aflaţi şi să cunoaşteţi, într-adevăr, ceva despre suflet, nu veți afla. Indiferent că veţi căuta să vă informaţi la Wundt sau la alţii, nicăieri nu veţi găsi lămuriri cu privire la natura și viaţa sufletului.
Acolo găsiţi răspuns la tot felul de întrebări legate de modul în care percep oamenii obiectele din jurul lor, tot felul de speculaţii despre modul în care se raportează percepţia la conştienţă.
Găsiţi tratate probleme referitoare la atenţie, la felul cum omul emite judecăţi, cum compară lucrurile între ele, cum şi le aminteşte, etc.
Dar care este esenţa sufletului tău?
Oare are aceeaşi soartă cu corporalitatea, de a se dezintegra şi a înceta să existe, după ce a survenit moartea?
Ia parte numai la viaţa mediului senzorial din jurul tău, sau ia parte la o viaţă mult superioară, suprasensibilă, care nu se epuizează în lumea fizică?
Astfel de întrebări și răspunsuri la ele, de o importanţă vitală, zadarnic le vei căuta în psihologie.
Totul în viaţa umană trimite la ele, dar când intră în discuţie fiinţa reală a sufletului, atunci această problemă depăşeşte limitele cunoaşterii umane, cea numită științifică.
Dacă te uiţi printr-o carte de psihologie, vei constata că exact aceleaşi metode şi procedee de cercetare care sunt aplicate la studierea naturii fizice, a vieţii din jurul nostru, şi pe care ne-am obişnuit să le numim metode naturalist-ştiinţifice, sunt folosite şi la studierea sufletului. Dar dacă sunt folosite aceste metode, nu poate rezulta altceva decât ceea ce ne întâmpină în literatura psihologică.
Mai mult decât în orice alt domeniu, în cercetarea psihologică e important cine face aceste cercetări.
Acolo unde domneşte gândirea materialistă, s-a ajuns tot mai mult la convingerea că rezultatele cercetării pot fi numai dintre cele care ne vin din exterior.
În lumea exterioară nu ne vine în întâmpinare nimic, dacă nu suntem înrudiţi cu lucrul respectiv, sau cu fiinţa respectivă, sau cu forţa respectivă din lumea exterioară, dacă nu purtăm în noi înşine ceva înrudit cu ele.
Tot astfel, poate cerceta sufletul numai acela care caută în afara sinei sale ceva ce a trăit, ce a aflat în el însuşi.
Nu oricine (mai ales în privinţa cercetării sufletului) poate fi psiholog, fiindcă omul observă din misterele celorlalte suflete numai atât cât a devenit realitate în el însuşi.
Ştiinţa spirituală se ocupă de spiritul ca atare.
Ştiinţa spirituală are sarcina de a arăta că în dosul a tot ceea ce ne întâmpină în lume trăieşte spirit şi acţionează spirit.
Ce este pentru ştiinţa spirituală materia?
Doar o altă formă a spiritului!
Când ştiinţa spirituală vorbeşte despre materie, substanţă şi corp, ea vorbeşte despre ele cum vorbeşte despre gheaţă în raport cu apa.
Gheaţa este apă sub o altă formă.
Ştiinţa spirituală nu neagă materia şi corporalitatea, dacă afirmă că totul e spirit.
Chiar dacă cineva spune că gheaţa e apă sub o altă formă, influenţele apei sunt, totuşi, altele decât acelea ale gheţii, aşa cum oricine poate observa.
Materia există, numai că este spirit sub o altă formă.
Sub o formă care permite ca, dacă e observată din exterior, prin simţuri, să poată fi văzută.
Acesta este esenţialul, în cazul materiei.
Ceea ce acum câteva zeci de ani mai era un concept sigur, de exemplu eterul, materia, se pulverizează astăzi în faţa cercetărilor făcute ulterior.
Şi ce rămâne din ceea ce se apropie de noi în lumea exterioară ? Ceea ce vedem şi auzim, sunet, culoare, căldură, etc.: ceea ce percepem.
Să pătrundem până la concepţia că în dosul căldurii, în dosul sunetului, în dosul luminii, nu se află nimic din aceste vârtejuri de atomi care, în lunga epocă a materialismului, au fost considerate singura realitate. Real este în acest sens, ceea ce noi vedem, auzim, percepem drept căldură. Şi dacă privim în dosul culorii, în dosul sunetului, în dosul căldurii, aşa cum le simţim, cum le vedem, în dosul lor găsim, dacă luăm sunetul, cât timp el rămâne în lumea senzorială, aer în mişcare.
Dar noi nu avem voie să mergem în dosul lumii senzoriale cu speculaţiile noastre. Trebuie să rămânem în lumea senzorială.
Dacă mergem în dosul sunetului, în dosul luminii, nu găsim nişte atomi de natură materială, care se cufundă în retina noastră, o impresionează şi produc în acest fel reprezentarea culorii şi a luminii.
Dacă privim cu adevărat în dosul lor, găsim acolo Spirit!
Culoarea se raportează la spirit precum gheaţa la apă.
Sunetul se raportează la spirit precum gheaţa la apă.
În dosul a ceea ce vede şi aude, în locul acelei lumi fantasmagorice de atomi ce trec unii printre alţii, adevăratul gânditor şi cercetător spiritual găseşte spiritul, realitatea spirituală, astfel încât întrebarea despre esenţa materiei îşi pierde orice sens.
Fiindcă, în ce fel găseşte cercetătorul spiritual răspuns la întrebarea despre esenţa materiei?
Ce este, în esenţa sa, ceea ce ne înconjoară afară, în lume, şi care ne apare drept materie? E spirit! Şi spiritul îl cunoaştem!
Trebuie să găsim esenţa lui în noi înşine.
Ceea ce suntem noi, în fiinţa noastră cea mai intimă, sunt şi toate lucrurile din lumea de afară, numai că sub o altă formă.
Într-o formă care permite să fie văzute din exterior, când spiritul îşi dă o suprafaţă.
Când spiritul merge spre exterior, el apare drept culoare, drept sunet.
Culoarea şi sunetul nu sunt altceva decât spirit, acelaşi pe care îl găsim în noi înşine, dacă ne înţelegem pe noi în mod just.
Astfel, în ştiinţa spirituală, fiecare mineral este pentru noi spirit.
Nici partea constitutivă a entităţii umane, pe care o numim trup fizic, nu este pentru noi, în entitatea sa adevărată, nimic altceva decât spirit, sub forma în care el există şi în natura aparent lipsită de viaţă.
Dar ceea ce numim spirit uman se deosebeşte de spiritul care ne întâmpină în lumea de afară drept mineral şi plantă, drept munte, drept fulger şi tunet, drept copaci şi ape etc. prin faptul că acest spirit în sens restrâns se arată ca spirit sub forma lui cea mai originar-proprie, sub forma care îi revine lui însuşi, ca spirit. Ceea ce numim de obicei natură este, ce-i drept, spirit, dar spirit care îşi îndreaptă latura exterioară spre simţuri, şi ceea ce numim spirit în sens restrâns, este, în esenţa sa, exact acelaşi.
Natura este, în privinţa formei, ceea ce, conform cu înfăţişarea sa cea mai originar-proprie, se îndreaptă spre sâmburele cel mai lăuntric al fiinţei noastre.
Dacă vom căuta spiritul afară, în natură, îl vom găsi lipsit de viaţă în minerale, plin de viaţă în plante şi înzestrat cu simţire în animale.
Omul reuneşte în sine această formă întreită a spiritului în cele trei părţi constitutive ale fiinţei sale, aşa cum le cunoaştem din punctul de vedere al ştiinţei spirituale.
Putem ajunge la o cunoaştere reală a omului, doar dacă studiem natura complicată a fiinţei umane, şi nu ne mulţumim cu distincţia abstractă care se face între trup şi suflet, ci ne întrebăm: Cum e construit omul ?
Prin ştiinţa spirituală, noi distingem mai întâi trupul fizic, ceea ce are omul în comun, drept substanţe şi forţe, cu întreaga aşa-numita natură lipsită de viaţă. În trupul fizic al omului există aceleaşi substanţe şi forţe pe care le întâlnim afară, în lumea minerală.
Dar omul mai are, pe lângă acestea, o a doua parte constitutivă, pe care o numim trup eteric sau al vieţii.
Când vorbim despre eter, acesta nu are nimic comun cu eterul fantasmagoric care a jucat atâta timp un rol important în ştiinţă şi la care în viitorul apropiat ar putea să se renunţe cu totul.
În ceea ce priveşte trupul eteric, nu ne vom putea ocupa de metodele clarvederii superioare, dar vom înţelege trupul eteric cel mai bine dacă vom concepe lucrurile în felul următor: în trupul fizic sunt conţinute aceleaşi substanţe, aceleaşi forţe, dar într-un amestec şi o diversitate infinit de complicate, astfel că aceste substanţe nu pot forma ele înseşi trupul fizic. Nici un corp de plantă nu poate fi ceea ce este el, numai datorită forţelor fizice, şi, tot astfel, nici un corp de animal, nici un corp uman.
Complexitatea, diversitatea amestecului şi dozajului ar face ca trupul să se descompună, dacă ar fi lăsat în voia propriilor sale forţe fizice şi chimice.
În fiecare moment al vieţii, împotriva descompunerii corpurilor fizice lucrează trupul lor eteric, trupul vieţii.
În momentul morţii, când trupul eteric /al vieţii se desparte de trupul fizic, substanţele şi forţele trupului fizic se supun propriilor lor legi.
De aceea, în ştiinţa spirituală spunem: din punct de vedere fizic şi chimic, trupul fizic este un amestec ce nu se poate menţine în sine însuşi, dar trupul eteric se opune descompunerii trupului fizic, menține integritatea sa.
Lecturarea acestui articol în variantă audio - Mixcloud:
Astfel, omul apare alcătuit din nouă elemente.
Trupul se compune din:
1. trupul ca atare;
2. trupul vieţii (eteric);
3. trupul senzaţiei.
Sufletul se compune din:
4. sufletul senzaţiei;
5. sufletul înţelegerii;
6. sufletul conştienţei.
Spiritul se compune din:
7. sine spirituală;
8. spiritul vieţii;
9. omul spirit.
În omul întrupat, 3 cu 4 şi 6 cu 7 se unesc (se întrepătrund).
Prin aceasta, cele 9 elemente se reduc la 7, şi se ajunge la împărţirea teosofică obişnuită a omului:
1. trupul propriu-zis (sthula sharira) ;
2. trupul vieţii (prana);
3. trupul senzaţiei pătruns de sufletul senzaţiei (corp astral, kama rupa);
4. sufletul înţelegerii (kama manas);
5. sufletul conştienţei pătruns de sinea spirituală (budhi manas);
6. spiritul vieţii (budhi);
7. omul spirit (atma).
Sinteză din Rudolf Steiner "CUNOAŞTEREA SUFLETULUI ŞI A SPIRITULUI" Berlin, 24 octombrie 1907 :
Pentru cei ce se ocupă de ştiinţa spirituală este foarte deranjant faptul că în epoca prezentă, când se studiază fiinţa umană, nu se face nici o deosebire între cele două concepte : spirit şi suflet.
Psihologia înseamnă, textual, ştiinţa, învăţătura despre suflet.
Dar nici unul dintre cei care vorbesc despre psihologie sau ştiinţa despre suflet nu au conştienţa clară a faptului că la om trebuie să se vorbească despre suflet şi spirit.
Tot ceea ce e pus în legătură cu viaţa lăuntrică a omului, cu gândirea, simţirea şi voinţa omului, e privit ca şi cum s-ar încadra în conceptul de suflet.
Sufletul e considerat, pur şi simplu, opusul trupului şi corporalului uman şi se spune că omul e format din trup şi suflet.
Sufletul este o entitate reală. Cine spune că omul e format din trup şi suflet, în general, nu e conştient deloc de faptul că se află astfel în prada unui dogmatism apărut relativ recent, în cursul evoluţiei creştine.
Chiar creştinismul mai vechi, care mai pornea de la învăţăturile înţelepciunii, distingea în entitatea umană, cum distingeau toate învăţăturile înţelepciunii din diferitele epoci şi a diferitelor popoare, trupul sau corpul, sufletul şi spiritul.
Abia deciziile luate mai recent cu ocazia unor concilii bisericeşti au abolit spiritul, şi abia după Conciliul de la Constantinopol se vorbeşte numai despre trup şi suflet.
Psihologia a avut cel mai mult de suferit şi cel mai puternic, din cauza modului de a gândi materialist.
Nu numai că ştiinţa exterioară, care se ocupă de fenomenele senzoriale, a pierdut treptat noţiunea de spirit, ci chiar psihologia a pierdut noţiunea de suflet, adică propriul ei obiect de cercetare.
Materialismul, ca şi concepţie despre lume, poate fi comparat cu un om care se trage în sus prin propria sa forţă, ţinându-se de propriul său păr.
Friedrich Albert Lange a spus în privinţa psihologiei un lucru care poate fi sintetizat în trei cuvinte: “psihologie fără suflet.”
Alţi cercetători nu au avut curajul de a exprima această concluzie, dar ei acţionează şi cercetează în psihologie ca şi cum nu i-ar privi deloc conceptul despre suflet.
Veţi găsi tot soiul de noţiuni despre suflet, dar dacă vreţi să aflaţi şi să cunoaşteţi, într-adevăr, ceva despre suflet, nu veți afla. Indiferent că veţi căuta să vă informaţi la Wundt sau la alţii, nicăieri nu veţi găsi lămuriri cu privire la natura și viaţa sufletului.
Acolo găsiţi răspuns la tot felul de întrebări legate de modul în care percep oamenii obiectele din jurul lor, tot felul de speculaţii despre modul în care se raportează percepţia la conştienţă.
Găsiţi tratate probleme referitoare la atenţie, la felul cum omul emite judecăţi, cum compară lucrurile între ele, cum şi le aminteşte, etc.
Dar care este esenţa sufletului tău?
Oare are aceeaşi soartă cu corporalitatea, de a se dezintegra şi a înceta să existe, după ce a survenit moartea?
Ia parte numai la viaţa mediului senzorial din jurul tău, sau ia parte la o viaţă mult superioară, suprasensibilă, care nu se epuizează în lumea fizică?
Astfel de întrebări și răspunsuri la ele, de o importanţă vitală, zadarnic le vei căuta în psihologie.
Totul în viaţa umană trimite la ele, dar când intră în discuţie fiinţa reală a sufletului, atunci această problemă depăşeşte limitele cunoaşterii umane, cea numită științifică.
Dacă te uiţi printr-o carte de psihologie, vei constata că exact aceleaşi metode şi procedee de cercetare care sunt aplicate la studierea naturii fizice, a vieţii din jurul nostru, şi pe care ne-am obişnuit să le numim metode naturalist-ştiinţifice, sunt folosite şi la studierea sufletului. Dar dacă sunt folosite aceste metode, nu poate rezulta altceva decât ceea ce ne întâmpină în literatura psihologică.
Mai mult decât în orice alt domeniu, în cercetarea psihologică e important cine face aceste cercetări.
Acolo unde domneşte gândirea materialistă, s-a ajuns tot mai mult la convingerea că rezultatele cercetării pot fi numai dintre cele care ne vin din exterior.
În lumea exterioară nu ne vine în întâmpinare nimic, dacă nu suntem înrudiţi cu lucrul respectiv, sau cu fiinţa respectivă, sau cu forţa respectivă din lumea exterioară, dacă nu purtăm în noi înşine ceva înrudit cu ele.
Tot astfel, poate cerceta sufletul numai acela care caută în afara sinei sale ceva ce a trăit, ce a aflat în el însuşi.
Nu oricine (mai ales în privinţa cercetării sufletului) poate fi psiholog, fiindcă omul observă din misterele celorlalte suflete numai atât cât a devenit realitate în el însuşi.
Ştiinţa spirituală se ocupă de spiritul ca atare.
Ştiinţa spirituală are sarcina de a arăta că în dosul a tot ceea ce ne întâmpină în lume trăieşte spirit şi acţionează spirit.
Ce este pentru ştiinţa spirituală materia?
Doar o altă formă a spiritului!
Când ştiinţa spirituală vorbeşte despre materie, substanţă şi corp, ea vorbeşte despre ele cum vorbeşte despre gheaţă în raport cu apa.
Gheaţa este apă sub o altă formă.
Ştiinţa spirituală nu neagă materia şi corporalitatea, dacă afirmă că totul e spirit.
Chiar dacă cineva spune că gheaţa e apă sub o altă formă, influenţele apei sunt, totuşi, altele decât acelea ale gheţii, aşa cum oricine poate observa.
Materia există, numai că este spirit sub o altă formă.
Sub o formă care permite ca, dacă e observată din exterior, prin simţuri, să poată fi văzută.
Acesta este esenţialul, în cazul materiei.
Ceea ce acum câteva zeci de ani mai era un concept sigur, de exemplu eterul, materia, se pulverizează astăzi în faţa cercetărilor făcute ulterior.
Şi ce rămâne din ceea ce se apropie de noi în lumea exterioară ? Ceea ce vedem şi auzim, sunet, culoare, căldură, etc.: ceea ce percepem.
Dar noi nu avem voie să mergem în dosul lumii senzoriale cu speculaţiile noastre. Trebuie să rămânem în lumea senzorială.
Dacă mergem în dosul sunetului, în dosul luminii, nu găsim nişte atomi de natură materială, care se cufundă în retina noastră, o impresionează şi produc în acest fel reprezentarea culorii şi a luminii.
Dacă privim cu adevărat în dosul lor, găsim acolo Spirit!
Culoarea se raportează la spirit precum gheaţa la apă.
Sunetul se raportează la spirit precum gheaţa la apă.
În dosul a ceea ce vede şi aude, în locul acelei lumi fantasmagorice de atomi ce trec unii printre alţii, adevăratul gânditor şi cercetător spiritual găseşte spiritul, realitatea spirituală, astfel încât întrebarea despre esenţa materiei îşi pierde orice sens.
Fiindcă, în ce fel găseşte cercetătorul spiritual răspuns la întrebarea despre esenţa materiei?
Ce este, în esenţa sa, ceea ce ne înconjoară afară, în lume, şi care ne apare drept materie? E spirit! Şi spiritul îl cunoaştem!
Trebuie să găsim esenţa lui în noi înşine.
Ceea ce suntem noi, în fiinţa noastră cea mai intimă, sunt şi toate lucrurile din lumea de afară, numai că sub o altă formă.
Într-o formă care permite să fie văzute din exterior, când spiritul îşi dă o suprafaţă.
Când spiritul merge spre exterior, el apare drept culoare, drept sunet.
Culoarea şi sunetul nu sunt altceva decât spirit, acelaşi pe care îl găsim în noi înşine, dacă ne înţelegem pe noi în mod just.
Astfel, în ştiinţa spirituală, fiecare mineral este pentru noi spirit.
Nici partea constitutivă a entităţii umane, pe care o numim trup fizic, nu este pentru noi, în entitatea sa adevărată, nimic altceva decât spirit, sub forma în care el există şi în natura aparent lipsită de viaţă.
Dar ceea ce numim spirit uman se deosebeşte de spiritul care ne întâmpină în lumea de afară drept mineral şi plantă, drept munte, drept fulger şi tunet, drept copaci şi ape etc. prin faptul că acest spirit în sens restrâns se arată ca spirit sub forma lui cea mai originar-proprie, sub forma care îi revine lui însuşi, ca spirit. Ceea ce numim de obicei natură este, ce-i drept, spirit, dar spirit care îşi îndreaptă latura exterioară spre simţuri, şi ceea ce numim spirit în sens restrâns, este, în esenţa sa, exact acelaşi.
Natura este, în privinţa formei, ceea ce, conform cu înfăţişarea sa cea mai originar-proprie, se îndreaptă spre sâmburele cel mai lăuntric al fiinţei noastre.
Dacă vom căuta spiritul afară, în natură, îl vom găsi lipsit de viaţă în minerale, plin de viaţă în plante şi înzestrat cu simţire în animale.
Omul reuneşte în sine această formă întreită a spiritului în cele trei părţi constitutive ale fiinţei sale, aşa cum le cunoaştem din punctul de vedere al ştiinţei spirituale.
Prin ştiinţa spirituală, noi distingem mai întâi trupul fizic, ceea ce are omul în comun, drept substanţe şi forţe, cu întreaga aşa-numita natură lipsită de viaţă. În trupul fizic al omului există aceleaşi substanţe şi forţe pe care le întâlnim afară, în lumea minerală.
Dar omul mai are, pe lângă acestea, o a doua parte constitutivă, pe care o numim trup eteric sau al vieţii.
Când vorbim despre eter, acesta nu are nimic comun cu eterul fantasmagoric care a jucat atâta timp un rol important în ştiinţă şi la care în viitorul apropiat ar putea să se renunţe cu totul.
În ceea ce priveşte trupul eteric, nu ne vom putea ocupa de metodele clarvederii superioare, dar vom înţelege trupul eteric cel mai bine dacă vom concepe lucrurile în felul următor: în trupul fizic sunt conţinute aceleaşi substanţe, aceleaşi forţe, dar într-un amestec şi o diversitate infinit de complicate, astfel că aceste substanţe nu pot forma ele înseşi trupul fizic. Nici un corp de plantă nu poate fi ceea ce este el, numai datorită forţelor fizice, şi, tot astfel, nici un corp de animal, nici un corp uman.
Complexitatea, diversitatea amestecului şi dozajului ar face ca trupul să se descompună, dacă ar fi lăsat în voia propriilor sale forţe fizice şi chimice.
În fiecare moment al vieţii, împotriva descompunerii corpurilor fizice lucrează trupul lor eteric, trupul vieţii.
În momentul morţii, când trupul eteric /al vieţii se desparte de trupul fizic, substanţele şi forţele trupului fizic se supun propriilor lor legi.
De aceea, în ştiinţa spirituală spunem: din punct de vedere fizic şi chimic, trupul fizic este un amestec ce nu se poate menţine în sine însuşi, dar trupul eteric se opune descompunerii trupului fizic, menține integritatea sa.
Cea de-a treia parte constitutivă a entităţii umane este purtătorul plăcerii şi durerii, al bucuriei şi suferinţei, al instinctelor şi pasiunilor. Când viaţa începe să se interiorizeze, începem să vorbim în ştiinţa spirituală de un aşa-numit trup astral.
Aceasta este a treia parte constitutivă a entităţii umane şi a treia parte constitutivă a entităţii animale.
Astăzi, oamenii au o noţiune foarte neclară despre ceea ce constituie entitatea individuală, încât anumiţi cercetători nu mai pot face deloc distincţie între un animal şi o plantă. Puteţi citi în cărţile de popularizare a ştiinţei că planta are aceleaşi manifestări ca un animal sau ca un om şi, de aceea se vorbeşte despre un “suflet al plantei”, în sensul obişnuit al cuvântului.
Sufletul animal şi sufletul uman sunt confundate cu ceea ce sunt, la plantă, nişte manifestări de viaţă simple.
Vorbim de un suflet animal sau uman, sau de un trup astral, când la forma de manifestare exterioară se adaugă viaţă lăuntrică, trăire lăuntrică, lăuntricul, interiorizarea vieții, fiind esenţialul.
Dacă vedeţi o plantă, dacă o atingeţi, iar această plantă îşi strânge frunzele, înseamnă că asupra plantei a fost exercitată o excitaţie şi ea dă un anumit răspuns la această excitaţie.
A spune că acest răspuns este o manifestare sufletească e dovadă de diletantism.
Nu putem vorbi de suflet sau trup astral de îndată ce apare o reacţie de răspuns, căci atunci ar trebui să atribuiţi şi hârtiei de turnesol un suflet, atunci când se înroşeşte, dacă e cufundată într-un acid.
Nu este esenţială o reacţie exterioară oarecare, ci faptul că în lăuntricul unei asemenea fiinţe are loc ceva.
Dacă lovești o fiinţă, şi ea va prezenta o schimbare a formei sale, sau o altă reacţie exterioară, poţi numi asta un fenomen al vieţii, dar a vorbi aici de simţire sau de suflet, e o eroare.
Se poate vorbi de un suflet sau de un trup astral abia atunci când fenomenului care are loc din punct de vedere exterior i se asociază în interior un eveniment nou, un fapt nou, când unei loviri sau presiuni i se alătură senzaţia de durere sau o altă reacţie, ceva care e trăit drept bucurie.
Ceea ce face ca o fiinţă să fie o fiinţă sufletească, nu sunt manifestările pe care le are ea în exterior, ci procesele pe care le trăieşte în lăuntricul ei.
Abia acolo unde apare senzaţia, acolo unde viaţa se transformă lăuntric în plăcere şi suferinţă, acolo unde un anumit obiect exterior nu exercită doar o atracţie asupra unei fiinţe, ci acolo unde în lăuntricul fiinţei apare o trăire în raport cu obiectul exterior, abia acolo se poate vorbi de suflet sau de trup astral.
De un proces lăuntric poate fi vorba abia atunci când în interiorul fiinţei se mişcă un imbold, şi când fiinţa respectivă răspunde excitaţiei prin intermediul acestui imbold.
Cine nu face o distincţie riguroasă între aceste lucruri, acela e incapabil să se ridice la conceptul de suflet, de trup astral.
Suflet, trupul astral, omul îl are în comun cu animalele, dar nu şi cu plantele.
A patra parte constitutivă, prin care omul trăieşte în lăuntricul lui ceva care face din el coroana creaţiunii de pe Pământ este ceea ce numim Eul uman.
A cunoaşte acest Eu în entitatea lui proprie este o problemă extraordinar de importantă pentru întreaga cunoaştere.
În întreaga sferă a vorbirii noastre există un singur cuvânt, un singur nume care se deosebeşte de toate celelalte nume. Orice alt obiect îl puteţi desemna prin numele său, dar nu puteţi desemna la fel, cu numele său, ceea ce este Eul.
Nu puteţi spune “eu” decât referindu-vă la dumneavoastră înşivă.
Orice fiinţă este pentru o alta un “tu”, şi pentru fiecare fiinţă celălalt este un “tu”.
Dacă e să fie rostit numele Eului, acest nume trebuie să răsune din sâmburele cel mai lăuntric al fiinţei. Au simţit-o şi religiile întemeiate pe ştiinţă spirituală şi, de aceea, ele au spus, în mod just: Aici, Dumnezeu rosteşte un prim sunet, un prim cuvânt, în sufletul uman, în forma lui cea mai originar-proprie, şi astfel expresia folosită pentru a desemna Eul le părea ceva sfânt.
Din cauză că nimeni altul nu-l poate rosti, din cauză că numai sufletul însuşi îl poate rosti, ei l-au numit “numele inexprimabil al lui Dumnezeu”.
Ceea ce doctrina iudaică mai târzie a desemnat prin numele Jahve, nu e altceva decât expresia folosită pentru Eul care se desemnează pe sine însuşi în sine.
Şi acum, când privim această entitate formată din patru părţi (trup fizic, trup eteric, trup astral şi Eu), trebuie să spunem: Cu aceste patru părţi constitutive, pe care nu le posedă nici o altă fiinţă de pe Pământ în afară de om, stă în faţa noastră orice om, sălbaticul necultivat şi omul spiritual cel mai evoluat.
Dar oamenii de pe Pământ se deosebesc prin faptul că unul a lucrat mai mult, cu Eul său, asupra celorlalte trei părţi constitutive, altul mai puţin.
Omul spiritual, de înaltă gândire, a lucrat din direcţia Eului asupra corpului său astral.
Sălbaticul necultivat a lucrat prea puţin asupra corpului său astral, îl are încă aproape aşa cum l-a primit de la natură, de la puterile divine.
Moralistul şi idealistul cu gândire înaltă, l-au transformat, l-au curăţit şi purificat.
Un trup astral e format din două părţi: o parte pe care omul o are fără contribuţia sa, şi o alta, pe care el a prelucrat-o, care este munca Eului său.
Oamenii aflaţi la o mare înălţime şi-au adus aproape întregul trup astral sub stăpânirea Eului, astfel încât în trupul lor astral nu se petrece nimic care să nu se afle sub stăpânirea Eului.
În omul sălbatic, totul se petrece în virtutea unor lucruri care nu au legătură cu Eul, în omul cu gândire înaltă, totul se petrece în virtutea a ceea ce el a făcut din trupul său astral.
Atâta cât a fost transformat de către Eu din trupul astral, atâta sine spirituală sau manas există în om.
Avem acum cinci părţi constitutive ale entităţii umane: trup fizic, trup eteric, trup astral, Eu şi Sine spirituală.
Oamenii au capacitatea de a transforma, de a purifica şi înnobila, nu numai trupul lor astral, nu numai suma poftelor, pornirilor şi instinctelor lor, ci au şi capacitatea mai înaltă de a-şi transforma trupul eteric.
În viaţa obişnuită, oamenii care parcurg o cale spirituală lucrează la înnobilarea treptată a corpului lor astral deja, prin impulsurile obişnuite ale vieţii, prin noţiunile lor morale, prin reprezentările intelectuale.
Tot ceea ce învăţăm noi, transformă trupul astral.
Dacă vrem să ne facem o idee despre opoziţia dintre transformarea trupului astral şi transformarea trupului eteric, prin munca Eului, trebuie să ne amintim cum eram la opt ani.
Pe atunci nu ştiam multe dintre lucrurile pe care le ştim astăzi. Am învăţat multe.
Sub influenţa sentimentelor pe care le-am asimilat, trupul astral s-a transformat, şi-a integrat sinea spirituală sau manasul.
Dar tot ceea ce constituia, pe vremea când aveam opt ani, temperamentul nostru, înclinaţiile noastre, etc, nu s-a transformat în acelaşi fel.
Dacă la opt ani erai un copil mânios, încăpăţânat, atunci probabil că mai ești uneori şi astăzi mânios ori încăpăţânat.
Transformarea temperamentului şi a înclinaţiilor înaintează mult mai încet.
Progresele făcute de trupul astral le putem compara cu minutarul unui ceas, iar progresele făcute de trupul eteric cu înaintarea acului orar.
Înclinaţiile se schimbă numai dacă se transformă trupul eteric, şi pentru aceasta e nevoie de impulsuri mai puternice decât pentru transformarea trupului astral.
Astfel de impulsuri puternice are omul axat pe ştiinţa spirituală, şi el le poate deja avea, când este expus impresiilor unei opere de artă dincolo de care omul vede un sens infinit.
Aceste impulsuri nu sunt active numai asupra trupului astral, ci ele sunt atât de puternice încât şi trupul eteric al omului este purificat şi transformat.
Tot aşa este când omul se află în faţa unui tablou, şi când prin culoare îl pătrunde un impuls al veşniciei.
Dar cele mai puternice sunt, totuşi, impulsurile religioase ale omenirii.
Impulsurile religioase care au străbătut epocile i-au transformat pe oameni într-o măsură atât de largă, încât le-au cuprins trupul eteric, astfel că, în ceea ce priveşte trupul eteric, oamenii au în ei două părţi, partea netransformată, primită de la natură, şi partea transformată.
Partea transformată se numeşte spiritul vieţii sau budhi.
Iniţierea constă în faptul că omului i se pun la îndemână mijloacele prin care poate să-şi transforme tot mai mult trupul eteric.
De aceea este valabil pentru discipol faptul că orice învăţare intelectuală, tot ceea ce el îşi poate însuşi ca la şcoală, nu e decât pregătire.
Pentru cel ce se supune unei căi spiritual-ştiinţifice de educaţie, e mult mai important decât întreaga asimilare de conţinuturi intelectuale, ca el să transforme, în mod voit şi conştient, fie şi o singură înclinaţie a sa în alta, chiar dacă nu e vorba decât de un gest al mâinii.
Transformarea unui asemenea gest poate avea mai multă valoare decât o cantitate oricât de mare de cunoştinţe teoretice însuşite.
Iniţierea constă din impulsuri care purifică şi curăţă trupul eteric uman.
Pe urmă, în acei oameni care se înalţă la curăţirea şi purificarea trupului fizic, aceste impulsuri merg mai departe, şi acesta e lucrul suprem pe care îl poate realiza omul în actuala sa viaţă.
Deşi trupul fizic e partea constitutivă cea "mai de jos", este ceva deosebit în faptul că omul acţionează asupra trupului fizic, căci fiind partea cea mai de jos, trebuie folosite forţele cele mai puternice pentru a-l transforma pe acesta în forma sa originară, în forma spiritului pur.
Purificarea acestui trup fizic începe prin anumite metode de reglare a procesului respirator.
De aceea, partea astfel transformată e numită atma sau omul-spirit propriu-zis - atma nu înseamnă nimic altceva decât respiraţie.
De aceea, când e transformat trupul, atunci are loc autoeducarea spiritual-ştiinţifică pe treapta cea mai înaltă.
Prin aceasta, omul dobândeşte nu numai facultatea de a trăi în mod conştient în trupul său fizic, de a cunoaşte fiecare globulă a sângelui său, fiecare curent nervos, ci el ajunge să acţioneze afară, în natura cea mare, el ajunge să devină, dintr-un om care înainte era închis în pielea sa, un om capabil să acţioneze asupra forţelor Universului şi ale Cosmosului.
Aşa trece omul în acea stare prin care devine una cu Cosmosul.
Tot ceea ce se spune despre o unire cu Cosmosul, care nu se face pe calea unei adevărate autoeducaţii şi evoluţii, e doar vorbărie goală.
Omul devine una cu Cosmosul prin faptul că el îşi transformă mai întâi trupul astral, pe urmă trupul eteric şi, în sfârşit, trupul fizic.
Prin aceasta, el devine una cu Cosmosul, aşa cum degetul mic e una cu trupul fizic, de care aparţine.
Aceasta este o cale absolut normală şi legică a evoluţiei umane, pe care au mers mulţi oameni, pe care, până la un anumit punct, mergem cu toţii deja acum şi pe care vom merge toţi în viitor.
Ce este corpul astral : suma poftelor, pornirilor şi pasiunilor, a plăcerii şi suferinţei, bucuriei şi durerii.
Tot ceea ce conlucrează astfel în om este manifestare a spiritului, spirit într-o anumită formă; pentru că totul e spirit.
Eul său lucrează asupra trupului astral prin faptul că spiritul se deschide Eului, în forma lui cea mai originar-proprie.
În pasiuni, porniri şi pofte, spiritul e ascuns, aici el apare în manifestările sale.
În Eu, el se revarsă în forma lui cea mai originar-proprie şi Eul îl lasă, la rândul său, să se reverse cu totul în trupul astral, astfel că Eul mijloceşte între forma originar-proprie a spiritului şi aceea a manifestării sale.
Aşa stau lucrurile cu trupul eteric şi, în cele din urmă, şi cu trupul fizic, şi aşa are loc o spiritualizare permanentă, în timpul transformării celor trei corpuri sau părţi constitutive ale entităţii umane.
Pe cât e de adevărat că tot ceea ce ne întâmpină sub formă de minerale e spirit (spirit în efectul său exterior), tot atât de adevărat este că ceea ce ne întâmpină în om se află pe calea spiritualizării prin ceea ce Eul însuşi toarnă în entitatea inferioară.
Dar numai dacă între această manifestare exterioară, partea materială a omului (trupul său fizic, trupul eteric şi trupul astral), şi părţile constitutive ale spiritului (sinea spirituală sau manasul, spiritul vieţii sau budi, omul-sprit sau atma), care îşi trimit lumina în cele trei corpuri, numai dacă între acestea se află Eul, este posibilă această transformare a spiritului în cele trei corpuri.
Eul trebuie să stea între ele, și atunci părţile constitutive superioare le pot prelucra pe cele inferioare.
Am cunoscut esenţa Eu-lui prin numele lui. Niciodată, dacă ne desemnează pe noi înşine, acest nume, acest Eu, nu poate să răsune din exterior la urechea noastră.
Prin aceasta am spus mai mult decât prin toate frazele ce stau scrise în cărţile de psihologie.
Dacă oamenii ar înţelege cum trebuie ce este Eul, prin faptul că acest nume nu poate răsuna niciodată spre noi din exterior, atunci s-ar realiza mai mult decât a realizat întreaga psihologie.
Animalul are şi el un Eu, dar nu în lumea fizică.
Omul se deosebeşte de animal prin faptul că el îşi are Eul în lumea fizică.
Eul este acela care face ca spiritul să se reverse dinspre lăuntric în afară, intrând în ceea ce este altă formă a spiritului, în diferitele materii, chiar în sufletul însuşi, în ceea ce numim trup astral.
De aceea, putem desemna, pur şi simplu, esenţa Eului drept interiorizare.
La animal, această interiorizare e abia pregătită.
Şi animalul are un Eu, dar nu animalul individual, ci o întreagă specie de animale.
Toţi leii împreună, toţi tigrii împreună, au un Eu, şi acest Eu se află în lumea suprasensibilă.
E ca şi cum de la un animal care aparţine unei specii s-ar întinde nişte fire invizibile, spre sufletul-grup sau sufletul speciei, acelaşi pentru toţi.
Un asemenea suflet-grup a devenit suflet uman individual.
Ceea ce are o întreagă grupă de animale, are fiecare om individual.
De aceea, la animal abia se pregăteşte interiorizarea care duce la formarea sufletului.
Vedem acest lucru dacă studiem aşa-numitul suflet al animalului, trupul astral. Interiorizarea propriu-zisă a acestui suflet, prima pătrundere a luminii spiritului, e posibilă în lumea noastră acolo unde Eul se află el însuşi în această lume, ca suflet individual.
Sufletul care are în el Eul, este în stare, datorită acestui lucru, să lase spiritul să se reverse în materie.
Vedem, aşadar, că spiritul şi trupul, spiritul şi materia, sunt două entităţi, dacă putem spune astfel, una fiind, de fapt, aceeaşi ca şi cealaltă, numai că sub o altă formă.
Materia şi trupul sunt spirit sub o altă formă.
În lume, ele diferă una de alta numai aşa cum diferă între ele gheaţa şi apa. Ele sunt diferite, cu toate că sunt unul şi acelaşi lucru.
Şi la mijloc e situat sufletul. El este elementul de unire între spirit şi trup.
Putem înţelege omul numai dacă îl concepem sub forma alcătuirii tripartite, constând din :
1. trup (trupul tripartit - trup fizic, trup eteric şi trup astral),
2. spirit în devenire: manas, budi, atma sau sine spirituală, spirit al vieţii şi om-spirit,
3. suflet, drept entitatea care le transformă pe unele într-altele, care participă la viaţa trupului şi la viaţa spiritului. Putem înţelege sufletul numai dacă îl vedem lucrând astfel din direcţia spiritului asupra trupului.
Dacă îl studiem din acest din punct de vedere, vom găsi răspuns, prin ştiinţa spirituală, tocmai la acele întrebări pe care sufletul uman trebuie să şi le pună în raport cu entitatea reală a sufletului. Vedem că, la om, sufletul e situat între trup şi spirit.
La omul sălbatic sufletul nu va putea aspira în trup decât o mică picătură de spirit. Acesta se află încă în întregime sub influenţa factorilor exteriori, foamea şi setea, sub influenţa a ceea ce trupul eteric sau trupul vieţii îi imprimă, drept fenomen de viaţă, sub influenţa instinctelor şi poftelor ce merg până la animalitate.
Sufletul unui idealist foarte evoluat înclină spre spirit, îşi cucereşte o conştienţă superioară şi se eliberează de existenţa materială.
Ştiinţa spirituală ne arată că transformarea constă din forme. Aceasta e ceea ce noi numim materie.
Dacă privim de pe această poziţie spiritual-ştiinţifică lumea care se află de jur împrejurul nostru, atunci ni se arată că ea este într-o permanentă transformare, aşa cum şi din punct de vedere exterior natura ni se arată într-o permanentă transformare.
Vedem cum primăvara floarea iese din sămânţă. Toamna, o vedem ofilindu-se iarăşi, dar esenţa e păstrată în sămânţă – ca să reînvie în anul următor.
Tot astfel, ştiinţa spirituală ne va arăta că trupul e construit de către spirit şi că esenţa acestui spirit, când trupul se descompune, se păstrează ca sămânţă spirituală, ce reapare mereu şi mereu.
Putem transforma gheaţa în apă şi apa în gheaţă. Tot aşa se transformă spiritul în trup.
Trupul se descompune, dar spiritul din el se păstrează şi reapare în forme mereu noi.
Suntem conduşi astfel spre legea pe care o numim legea stărilor alternative din viaţa umană.
Aici, omul trăieşte în trupul fizic, în trupul eteric şi în trupul astral.
Dar el mai are şi o altă viaţă, care a existat înainte de această viaţă şi va exista după această viaţă.
La fel cum aici trăieşte în aceste trei corpuri, atunci el trăieşte în lumea spirituală.
Şi de acolo el îşi aduce cu sine puterile care îi construiesc trupurile, care îi dau forma pe care el o are, chiar dacă în spirit viaţa e altfel.
Acesta e lucrul care ni se arată, dacă înţelegem ştiinţa spirituală în mod just. Ni se arată atunci că omul duce o viaţă care alternează între naştere şi moarte: viaţa în trup, pe de o parte, şi viaţa dintre moarte şi o nouă naştere, până când el păşeşte spre o nouă încarnare – viaţa în spiritual, pe de altă parte.
Şi cel care trăieşte aici în trup şi acolo în spirit, şi alternează între viaţa în trup şi viaţa în spirit, e sufletul.
Dar, de fiecare dată când a trecut printr-o încarnare, omul a lucrat asupra trupului său şi, ca suflet, el ajunge, îmbogăţit cu roadele vieţii pământeşti, înapoi, în ţara spiritelor.
Sufletul evoluează mereu mai departe, urcă mereu mai sus.
Astfel, el este şi mijlocitorul între spirit şi trup.
Şi astfel suntem conduşi până la graniţa care ne arată, dacă privim în mod just spiritul, sufletul şi trupul, care e raportul lor reciproc. Ajungem să ştim că ceea ce se descompune, ceea ce se preface în praf şi pulbere, este o metamorfoză a ceea ce constituie fiinţa cea mai lăuntrică a sufletului, după cum ştim că toate cele temporale sunt forme a ceea ce e veşnic.
O asemenea ştiinţă spirituală conduce spre o ştiinţă care dă cu adevărat răspuns la întrebările referitoare la soarta omului după moarte, la întrebările pe care le are de pus inima umană, în general, dacă vrea să ştie de o asemenea ştiinţă.
O ştiinţă care îşi pune în faţă nişte limite nu vede ceea ce este mai important. De aceea e atât de limitată psihologia oficială. Într-un anumit sens, e important să învăţăm ceea ce ne oferă ea. Ştiinţa spirituală nu o dispreţuieşte, dar o consideră insuficientă, atâta timp cât nu se merge spre esenţa spiritului şi a sufletului.
Aceasta e calea justă spre cunoaşterea spiritului şi a sufletului: Prin faptul că duce o existenţă în timp, sufletul e legat de corpurile lui, dacă putem spune astfel, e împletit în aceste corpuri, şi ceea ce îl atrage spre aceste corpuri e acea parte care constituie o piedică pentru viaţa curată, purificată, pe care omul o duce în spirit, între moarte şi o nouă naştere.
Ajungem să înţelegem treptat unde sunt piedicile sufletului, când el se pregăteşte pentru noua naştere, că după moarte sufletul trebuie să se elibereze nu numai de trup (fiindcă acest lucru îl face deja moartea) ci de înclinaţia spre trup.
Cu ajutorul conceptelor juste despre spirit, suflet şi trup, aflăm şi care este soarta sufletului în pelerinajul din timpul vieţii trupeşti şi din timpul vieţii spirituale.
Prezentarea de mai sus nu a ţinut seama de ceea ce se dobândeşte prin metodele clarvederii şi ale iniţierii, apelând numai la înţelepciunea intelectuală umană obişnuită, arătând că şi în acest fel se poate ajunge la concepte juste despre suflet şi spirit.
Realităţile pot fi înţelese prin logica obişnuită şi printr-o gândire temeinică.
Cel ce respinge ştiinţa spirituală, deoarece nu este un clarvăzător, o face nu din cauză că îi lipseşte clarvederea, ci pentru că nu îşi aplică gândirea într-un mod temeinic şi cuprinzător.
Ştiinţa despre suflet a suferit mult în epoca materialismului. Cel mai mult au suferit din cauza materialismului conceptele de suflet şi spirit.
Ştiinţa spirituală va trebui să facă în aşa fel încât să-şi asume misiunea de a readuce omenirii nişte concepte pure şi purificate despre suflet şi spirit. În acest fel, ea va fi cea care va sluji cel mai bine înaltelor tradiţii religioase, care ştiu să facă deosebire între spiritul uman şi cuprinzătorul spirit al lumii, pe care tradiţiile religioase îl numesc Spiritul Sfânt.
Putem înţelege cu ajutorul ştiinţei spirituale şi multe alte lucruri pe care omenirea le va şti în viitor, şi pe care în vremurile timpurii ale evoluţiei doar le-a presimţit, prin spiritele ei cele mai evoluate.
Sufletul poate fi fericit şi plin de pace dacă lasă spiritul să se reverse în el şi, din spirit, să plăsmuiască, să modeleze corpurile.
Ceea ce ne vine în întâmpinare din exterior este spirit modelat, şi ceea ce face ca materia să ia formă se revarsă în jos, spre noi, din lumea spirituală.
Ceea ce vede ochiul nostru la o formă drept culoare este spirit "densificat", iar puterea care pătrunde în materie şi face să apară forma provine din ceea ce e veşnic.
În toate trebuie să vedem spirit condensat şi plăsmuit într-o formă. Materia nu există (în sensul în care cred oamenii că există). Ceea ce este materia se raportează la spirit precum gheaţa la apă. Dacă dizolvaţi gheaţa, rezultă apă.
Dacă dizolvaţi materie, ea dispare ca materie şi devine spirit. Tot ceea ce e materie, e spirit, e forma exterioară de manifestare a spiritului.
Ceea ce trăieşti ca fiind exterior poate să-ţi apară în aşa fel încât să-ţi spui: tot ceea ce este aici îmi pare ca modelat din lumea spirituală.
Forma îmi apare drept ceva sfânt, care a pătruns ca un fulger în simpla materie, şi când văd forma însăşi, ea pare că se cufundă în materie şi iarăşi se retrage din aceasta...
Nu se află nimic în dosul a ceea ce noi percepem, ci numai spiritul şi lumea spirituală în care pătrundem.
Acesta e lucrul pe care îl căutăm în dosul fenomenelor. În lumea fenomenelor materiale noi nu căutăm o lume de atomi care se tălăzuiesc unii printre alţii, ci lumea spiritului.
Se află pe o cale sterilă acela care crede că găseşte în dosul fenomenelor exterioare o altă lume materială.
Va veni vremea în care această superstiţie va fi recunoscută ca atare şi în care multe dintre lucrurile considerate astăzi superstiţie se vor dovedi juste.
Ceea ce vrem noi, este certitudinea, şi pe aceasta o putem dobândi numai dacă percepem în noi spiritul.
Ştiinţa despre natură se va transforma în ştiinţă spirituală.
Astăzi, ea se află la răscruce. Unii încă nu recunosc acest lucru, alţii pot să-l vadă. Va veni vremea în care va exista o armonie minunată între cunoaşterea faptelor furnizate de ştiinţele naturii şi ceea ce afirmă ştiinţa spirituală.
Ea nu va face niciodată o afirmaţie care să contrazică o constatare a ştiinţelor naturii.
Ştiinţa spirituală admiră şi astăzi lucrările spiritului în materialism.
Ştiinţa spirituală vrea să înţeleagă lumea, pentru a acţiona în ea.
Într-un viitor nu prea îndepărtat vom vedea apărând acea frumoasă alianţă dintre concepţia despre lume naturalist-ştiinţifică şi cea spiritual-ştiinţifică.
Vom vedea că faptele furnizate de ştiinţele naturii vor fi de folos concepţiei spirituale şi că, de asemenea, concepţia spirituală va fi folos ştiinţelor naturii. De aceea va fi clădită puntea de legătură.
Spiritul uman poate să prospere numai dacă modalităţile sale de a acţiona sunt în armonie unele cu altele.
Câţi nu duc astăzi dorul păcii exterioare, al armoniei exterioare şi al fericirii exterioare a omului.
Dar toate cele exterioare sunt o formă de manifestare a celor interioare, iar viaţa umană exterioară nu poate fi decât o consecinţă a celei lăuntrice.
Se va naşte o viaţă umană exterioară fericită dacă există suflete pline de bucuria speranţei, de încredere în viitor. Ele vor şti să întemeieze pacea socială justă, iar din pacea lăuntrică va lua naştere pacea exterioară.
De aceea se pare că nu e lipsit de importanţă să privim această ştiinţă despre natură aflată la răscruce şi să arătăm cum unul dintre drumuri va ajunge într-o fundătură, dar celălalt trebuie să ducă în mod absolut clar pe tărâmurile care sunt şi acelea ale ştiinţei spirituale.
Aşa vor conlucra ele în viitor şi edificiul lumii va fi îmbogăţit din două direcţii. Va fi o armonie mare, desăvârşită, şi ea va fi în om armonia lăuntrică a sufletului, care este ţelul final al ştiinţei spirituale.
R Steiner
CĂRŢI utile :
- Cărţi de Rudolf Steiner : http://bit.ly/1e5LFNU ; http://bit.ly/1e5MqXf ; http://bit.ly/1Kb4SuF ; http://bit.ly/1Ea0Fzb ;
- Cărţi despre Lumea de Dincolo : http://loveblog4all.blogspot.com/2014/08/carti-spiritualitate.html
Playlistul meu youtube ”Rudolf Steiner Antroposofia” - 38 materiale video. Vizionare plăcută !
Aceasta este a treia parte constitutivă a entităţii umane şi a treia parte constitutivă a entităţii animale.
Astăzi, oamenii au o noţiune foarte neclară despre ceea ce constituie entitatea individuală, încât anumiţi cercetători nu mai pot face deloc distincţie între un animal şi o plantă. Puteţi citi în cărţile de popularizare a ştiinţei că planta are aceleaşi manifestări ca un animal sau ca un om şi, de aceea se vorbeşte despre un “suflet al plantei”, în sensul obişnuit al cuvântului.
Sufletul animal şi sufletul uman sunt confundate cu ceea ce sunt, la plantă, nişte manifestări de viaţă simple.
Vorbim de un suflet animal sau uman, sau de un trup astral, când la forma de manifestare exterioară se adaugă viaţă lăuntrică, trăire lăuntrică, lăuntricul, interiorizarea vieții, fiind esenţialul.
Dacă vedeţi o plantă, dacă o atingeţi, iar această plantă îşi strânge frunzele, înseamnă că asupra plantei a fost exercitată o excitaţie şi ea dă un anumit răspuns la această excitaţie.
A spune că acest răspuns este o manifestare sufletească e dovadă de diletantism.
Nu putem vorbi de suflet sau trup astral de îndată ce apare o reacţie de răspuns, căci atunci ar trebui să atribuiţi şi hârtiei de turnesol un suflet, atunci când se înroşeşte, dacă e cufundată într-un acid.
Nu este esenţială o reacţie exterioară oarecare, ci faptul că în lăuntricul unei asemenea fiinţe are loc ceva.
Dacă lovești o fiinţă, şi ea va prezenta o schimbare a formei sale, sau o altă reacţie exterioară, poţi numi asta un fenomen al vieţii, dar a vorbi aici de simţire sau de suflet, e o eroare.
Se poate vorbi de un suflet sau de un trup astral abia atunci când fenomenului care are loc din punct de vedere exterior i se asociază în interior un eveniment nou, un fapt nou, când unei loviri sau presiuni i se alătură senzaţia de durere sau o altă reacţie, ceva care e trăit drept bucurie.
Ceea ce face ca o fiinţă să fie o fiinţă sufletească, nu sunt manifestările pe care le are ea în exterior, ci procesele pe care le trăieşte în lăuntricul ei.
Abia acolo unde apare senzaţia, acolo unde viaţa se transformă lăuntric în plăcere şi suferinţă, acolo unde un anumit obiect exterior nu exercită doar o atracţie asupra unei fiinţe, ci acolo unde în lăuntricul fiinţei apare o trăire în raport cu obiectul exterior, abia acolo se poate vorbi de suflet sau de trup astral.
De un proces lăuntric poate fi vorba abia atunci când în interiorul fiinţei se mişcă un imbold, şi când fiinţa respectivă răspunde excitaţiei prin intermediul acestui imbold.
Cine nu face o distincţie riguroasă între aceste lucruri, acela e incapabil să se ridice la conceptul de suflet, de trup astral.
Suflet, trupul astral, omul îl are în comun cu animalele, dar nu şi cu plantele.
A patra parte constitutivă, prin care omul trăieşte în lăuntricul lui ceva care face din el coroana creaţiunii de pe Pământ este ceea ce numim Eul uman.
A cunoaşte acest Eu în entitatea lui proprie este o problemă extraordinar de importantă pentru întreaga cunoaştere.
În întreaga sferă a vorbirii noastre există un singur cuvânt, un singur nume care se deosebeşte de toate celelalte nume. Orice alt obiect îl puteţi desemna prin numele său, dar nu puteţi desemna la fel, cu numele său, ceea ce este Eul.
Nu puteţi spune “eu” decât referindu-vă la dumneavoastră înşivă.
Orice fiinţă este pentru o alta un “tu”, şi pentru fiecare fiinţă celălalt este un “tu”.
Dacă e să fie rostit numele Eului, acest nume trebuie să răsune din sâmburele cel mai lăuntric al fiinţei. Au simţit-o şi religiile întemeiate pe ştiinţă spirituală şi, de aceea, ele au spus, în mod just: Aici, Dumnezeu rosteşte un prim sunet, un prim cuvânt, în sufletul uman, în forma lui cea mai originar-proprie, şi astfel expresia folosită pentru a desemna Eul le părea ceva sfânt.
Din cauză că nimeni altul nu-l poate rosti, din cauză că numai sufletul însuşi îl poate rosti, ei l-au numit “numele inexprimabil al lui Dumnezeu”.
Ceea ce doctrina iudaică mai târzie a desemnat prin numele Jahve, nu e altceva decât expresia folosită pentru Eul care se desemnează pe sine însuşi în sine.
Şi acum, când privim această entitate formată din patru părţi (trup fizic, trup eteric, trup astral şi Eu), trebuie să spunem: Cu aceste patru părţi constitutive, pe care nu le posedă nici o altă fiinţă de pe Pământ în afară de om, stă în faţa noastră orice om, sălbaticul necultivat şi omul spiritual cel mai evoluat.
Dar oamenii de pe Pământ se deosebesc prin faptul că unul a lucrat mai mult, cu Eul său, asupra celorlalte trei părţi constitutive, altul mai puţin.
Omul spiritual, de înaltă gândire, a lucrat din direcţia Eului asupra corpului său astral.
Sălbaticul necultivat a lucrat prea puţin asupra corpului său astral, îl are încă aproape aşa cum l-a primit de la natură, de la puterile divine.
Moralistul şi idealistul cu gândire înaltă, l-au transformat, l-au curăţit şi purificat.
Un trup astral e format din două părţi: o parte pe care omul o are fără contribuţia sa, şi o alta, pe care el a prelucrat-o, care este munca Eului său.
Oamenii aflaţi la o mare înălţime şi-au adus aproape întregul trup astral sub stăpânirea Eului, astfel încât în trupul lor astral nu se petrece nimic care să nu se afle sub stăpânirea Eului.
În omul sălbatic, totul se petrece în virtutea unor lucruri care nu au legătură cu Eul, în omul cu gândire înaltă, totul se petrece în virtutea a ceea ce el a făcut din trupul său astral.
Atâta cât a fost transformat de către Eu din trupul astral, atâta sine spirituală sau manas există în om.
Avem acum cinci părţi constitutive ale entităţii umane: trup fizic, trup eteric, trup astral, Eu şi Sine spirituală.
Oamenii au capacitatea de a transforma, de a purifica şi înnobila, nu numai trupul lor astral, nu numai suma poftelor, pornirilor şi instinctelor lor, ci au şi capacitatea mai înaltă de a-şi transforma trupul eteric.
În viaţa obişnuită, oamenii care parcurg o cale spirituală lucrează la înnobilarea treptată a corpului lor astral deja, prin impulsurile obişnuite ale vieţii, prin noţiunile lor morale, prin reprezentările intelectuale.
Tot ceea ce învăţăm noi, transformă trupul astral.
Dacă vrem să ne facem o idee despre opoziţia dintre transformarea trupului astral şi transformarea trupului eteric, prin munca Eului, trebuie să ne amintim cum eram la opt ani.
Pe atunci nu ştiam multe dintre lucrurile pe care le ştim astăzi. Am învăţat multe.
Sub influenţa sentimentelor pe care le-am asimilat, trupul astral s-a transformat, şi-a integrat sinea spirituală sau manasul.
Dar tot ceea ce constituia, pe vremea când aveam opt ani, temperamentul nostru, înclinaţiile noastre, etc, nu s-a transformat în acelaşi fel.
Dacă la opt ani erai un copil mânios, încăpăţânat, atunci probabil că mai ești uneori şi astăzi mânios ori încăpăţânat.
Transformarea temperamentului şi a înclinaţiilor înaintează mult mai încet.
Progresele făcute de trupul astral le putem compara cu minutarul unui ceas, iar progresele făcute de trupul eteric cu înaintarea acului orar.
Înclinaţiile se schimbă numai dacă se transformă trupul eteric, şi pentru aceasta e nevoie de impulsuri mai puternice decât pentru transformarea trupului astral.
Astfel de impulsuri puternice are omul axat pe ştiinţa spirituală, şi el le poate deja avea, când este expus impresiilor unei opere de artă dincolo de care omul vede un sens infinit.
Aceste impulsuri nu sunt active numai asupra trupului astral, ci ele sunt atât de puternice încât şi trupul eteric al omului este purificat şi transformat.
Tot aşa este când omul se află în faţa unui tablou, şi când prin culoare îl pătrunde un impuls al veşniciei.
Dar cele mai puternice sunt, totuşi, impulsurile religioase ale omenirii.
Impulsurile religioase care au străbătut epocile i-au transformat pe oameni într-o măsură atât de largă, încât le-au cuprins trupul eteric, astfel că, în ceea ce priveşte trupul eteric, oamenii au în ei două părţi, partea netransformată, primită de la natură, şi partea transformată.
Partea transformată se numeşte spiritul vieţii sau budhi.
Iniţierea constă în faptul că omului i se pun la îndemână mijloacele prin care poate să-şi transforme tot mai mult trupul eteric.
De aceea este valabil pentru discipol faptul că orice învăţare intelectuală, tot ceea ce el îşi poate însuşi ca la şcoală, nu e decât pregătire.
Pentru cel ce se supune unei căi spiritual-ştiinţifice de educaţie, e mult mai important decât întreaga asimilare de conţinuturi intelectuale, ca el să transforme, în mod voit şi conştient, fie şi o singură înclinaţie a sa în alta, chiar dacă nu e vorba decât de un gest al mâinii.
Transformarea unui asemenea gest poate avea mai multă valoare decât o cantitate oricât de mare de cunoştinţe teoretice însuşite.
Iniţierea constă din impulsuri care purifică şi curăţă trupul eteric uman.
Pe urmă, în acei oameni care se înalţă la curăţirea şi purificarea trupului fizic, aceste impulsuri merg mai departe, şi acesta e lucrul suprem pe care îl poate realiza omul în actuala sa viaţă.
Deşi trupul fizic e partea constitutivă cea "mai de jos", este ceva deosebit în faptul că omul acţionează asupra trupului fizic, căci fiind partea cea mai de jos, trebuie folosite forţele cele mai puternice pentru a-l transforma pe acesta în forma sa originară, în forma spiritului pur.
Purificarea acestui trup fizic începe prin anumite metode de reglare a procesului respirator.
De aceea, partea astfel transformată e numită atma sau omul-spirit propriu-zis - atma nu înseamnă nimic altceva decât respiraţie.
De aceea, când e transformat trupul, atunci are loc autoeducarea spiritual-ştiinţifică pe treapta cea mai înaltă.
Prin aceasta, omul dobândeşte nu numai facultatea de a trăi în mod conştient în trupul său fizic, de a cunoaşte fiecare globulă a sângelui său, fiecare curent nervos, ci el ajunge să acţioneze afară, în natura cea mare, el ajunge să devină, dintr-un om care înainte era închis în pielea sa, un om capabil să acţioneze asupra forţelor Universului şi ale Cosmosului.
Aşa trece omul în acea stare prin care devine una cu Cosmosul.
Tot ceea ce se spune despre o unire cu Cosmosul, care nu se face pe calea unei adevărate autoeducaţii şi evoluţii, e doar vorbărie goală.
Omul devine una cu Cosmosul prin faptul că el îşi transformă mai întâi trupul astral, pe urmă trupul eteric şi, în sfârşit, trupul fizic.
Prin aceasta, el devine una cu Cosmosul, aşa cum degetul mic e una cu trupul fizic, de care aparţine.
Aceasta este o cale absolut normală şi legică a evoluţiei umane, pe care au mers mulţi oameni, pe care, până la un anumit punct, mergem cu toţii deja acum şi pe care vom merge toţi în viitor.
Ce este corpul astral : suma poftelor, pornirilor şi pasiunilor, a plăcerii şi suferinţei, bucuriei şi durerii.
Tot ceea ce conlucrează astfel în om este manifestare a spiritului, spirit într-o anumită formă; pentru că totul e spirit.
Eul său lucrează asupra trupului astral prin faptul că spiritul se deschide Eului, în forma lui cea mai originar-proprie.
În pasiuni, porniri şi pofte, spiritul e ascuns, aici el apare în manifestările sale.
În Eu, el se revarsă în forma lui cea mai originar-proprie şi Eul îl lasă, la rândul său, să se reverse cu totul în trupul astral, astfel că Eul mijloceşte între forma originar-proprie a spiritului şi aceea a manifestării sale.
Aşa stau lucrurile cu trupul eteric şi, în cele din urmă, şi cu trupul fizic, şi aşa are loc o spiritualizare permanentă, în timpul transformării celor trei corpuri sau părţi constitutive ale entităţii umane.
Pe cât e de adevărat că tot ceea ce ne întâmpină sub formă de minerale e spirit (spirit în efectul său exterior), tot atât de adevărat este că ceea ce ne întâmpină în om se află pe calea spiritualizării prin ceea ce Eul însuşi toarnă în entitatea inferioară.
Dar numai dacă între această manifestare exterioară, partea materială a omului (trupul său fizic, trupul eteric şi trupul astral), şi părţile constitutive ale spiritului (sinea spirituală sau manasul, spiritul vieţii sau budi, omul-sprit sau atma), care îşi trimit lumina în cele trei corpuri, numai dacă între acestea se află Eul, este posibilă această transformare a spiritului în cele trei corpuri.
Eul trebuie să stea între ele, și atunci părţile constitutive superioare le pot prelucra pe cele inferioare.
Am cunoscut esenţa Eu-lui prin numele lui. Niciodată, dacă ne desemnează pe noi înşine, acest nume, acest Eu, nu poate să răsune din exterior la urechea noastră.
Prin aceasta am spus mai mult decât prin toate frazele ce stau scrise în cărţile de psihologie.
Dacă oamenii ar înţelege cum trebuie ce este Eul, prin faptul că acest nume nu poate răsuna niciodată spre noi din exterior, atunci s-ar realiza mai mult decât a realizat întreaga psihologie.
Animalul are şi el un Eu, dar nu în lumea fizică.
Omul se deosebeşte de animal prin faptul că el îşi are Eul în lumea fizică.
Eul este acela care face ca spiritul să se reverse dinspre lăuntric în afară, intrând în ceea ce este altă formă a spiritului, în diferitele materii, chiar în sufletul însuşi, în ceea ce numim trup astral.
De aceea, putem desemna, pur şi simplu, esenţa Eului drept interiorizare.
La animal, această interiorizare e abia pregătită.
Şi animalul are un Eu, dar nu animalul individual, ci o întreagă specie de animale.
Toţi leii împreună, toţi tigrii împreună, au un Eu, şi acest Eu se află în lumea suprasensibilă.
E ca şi cum de la un animal care aparţine unei specii s-ar întinde nişte fire invizibile, spre sufletul-grup sau sufletul speciei, acelaşi pentru toţi.
Un asemenea suflet-grup a devenit suflet uman individual.
Ceea ce are o întreagă grupă de animale, are fiecare om individual.
De aceea, la animal abia se pregăteşte interiorizarea care duce la formarea sufletului.
Vedem acest lucru dacă studiem aşa-numitul suflet al animalului, trupul astral. Interiorizarea propriu-zisă a acestui suflet, prima pătrundere a luminii spiritului, e posibilă în lumea noastră acolo unde Eul se află el însuşi în această lume, ca suflet individual.
Sufletul care are în el Eul, este în stare, datorită acestui lucru, să lase spiritul să se reverse în materie.
Vedem, aşadar, că spiritul şi trupul, spiritul şi materia, sunt două entităţi, dacă putem spune astfel, una fiind, de fapt, aceeaşi ca şi cealaltă, numai că sub o altă formă.
Materia şi trupul sunt spirit sub o altă formă.
În lume, ele diferă una de alta numai aşa cum diferă între ele gheaţa şi apa. Ele sunt diferite, cu toate că sunt unul şi acelaşi lucru.
Şi la mijloc e situat sufletul. El este elementul de unire între spirit şi trup.
Putem înţelege omul numai dacă îl concepem sub forma alcătuirii tripartite, constând din :
1. trup (trupul tripartit - trup fizic, trup eteric şi trup astral),
2. spirit în devenire: manas, budi, atma sau sine spirituală, spirit al vieţii şi om-spirit,
3. suflet, drept entitatea care le transformă pe unele într-altele, care participă la viaţa trupului şi la viaţa spiritului. Putem înţelege sufletul numai dacă îl vedem lucrând astfel din direcţia spiritului asupra trupului.
Dacă îl studiem din acest din punct de vedere, vom găsi răspuns, prin ştiinţa spirituală, tocmai la acele întrebări pe care sufletul uman trebuie să şi le pună în raport cu entitatea reală a sufletului. Vedem că, la om, sufletul e situat între trup şi spirit.
La omul sălbatic sufletul nu va putea aspira în trup decât o mică picătură de spirit. Acesta se află încă în întregime sub influenţa factorilor exteriori, foamea şi setea, sub influenţa a ceea ce trupul eteric sau trupul vieţii îi imprimă, drept fenomen de viaţă, sub influenţa instinctelor şi poftelor ce merg până la animalitate.
Sufletul unui idealist foarte evoluat înclină spre spirit, îşi cucereşte o conştienţă superioară şi se eliberează de existenţa materială.
Ştiinţa spirituală ne arată că transformarea constă din forme. Aceasta e ceea ce noi numim materie.
Dacă privim de pe această poziţie spiritual-ştiinţifică lumea care se află de jur împrejurul nostru, atunci ni se arată că ea este într-o permanentă transformare, aşa cum şi din punct de vedere exterior natura ni se arată într-o permanentă transformare.
Vedem cum primăvara floarea iese din sămânţă. Toamna, o vedem ofilindu-se iarăşi, dar esenţa e păstrată în sămânţă – ca să reînvie în anul următor.
Tot astfel, ştiinţa spirituală ne va arăta că trupul e construit de către spirit şi că esenţa acestui spirit, când trupul se descompune, se păstrează ca sămânţă spirituală, ce reapare mereu şi mereu.
Putem transforma gheaţa în apă şi apa în gheaţă. Tot aşa se transformă spiritul în trup.
Trupul se descompune, dar spiritul din el se păstrează şi reapare în forme mereu noi.
Suntem conduşi astfel spre legea pe care o numim legea stărilor alternative din viaţa umană.
Aici, omul trăieşte în trupul fizic, în trupul eteric şi în trupul astral.
Dar el mai are şi o altă viaţă, care a existat înainte de această viaţă şi va exista după această viaţă.
La fel cum aici trăieşte în aceste trei corpuri, atunci el trăieşte în lumea spirituală.
Şi de acolo el îşi aduce cu sine puterile care îi construiesc trupurile, care îi dau forma pe care el o are, chiar dacă în spirit viaţa e altfel.
Acesta e lucrul care ni se arată, dacă înţelegem ştiinţa spirituală în mod just. Ni se arată atunci că omul duce o viaţă care alternează între naştere şi moarte: viaţa în trup, pe de o parte, şi viaţa dintre moarte şi o nouă naştere, până când el păşeşte spre o nouă încarnare – viaţa în spiritual, pe de altă parte.
Şi cel care trăieşte aici în trup şi acolo în spirit, şi alternează între viaţa în trup şi viaţa în spirit, e sufletul.
Dar, de fiecare dată când a trecut printr-o încarnare, omul a lucrat asupra trupului său şi, ca suflet, el ajunge, îmbogăţit cu roadele vieţii pământeşti, înapoi, în ţara spiritelor.
Sufletul evoluează mereu mai departe, urcă mereu mai sus.
Astfel, el este şi mijlocitorul între spirit şi trup.
Şi astfel suntem conduşi până la graniţa care ne arată, dacă privim în mod just spiritul, sufletul şi trupul, care e raportul lor reciproc. Ajungem să ştim că ceea ce se descompune, ceea ce se preface în praf şi pulbere, este o metamorfoză a ceea ce constituie fiinţa cea mai lăuntrică a sufletului, după cum ştim că toate cele temporale sunt forme a ceea ce e veşnic.
O asemenea ştiinţă spirituală conduce spre o ştiinţă care dă cu adevărat răspuns la întrebările referitoare la soarta omului după moarte, la întrebările pe care le are de pus inima umană, în general, dacă vrea să ştie de o asemenea ştiinţă.
O ştiinţă care îşi pune în faţă nişte limite nu vede ceea ce este mai important. De aceea e atât de limitată psihologia oficială. Într-un anumit sens, e important să învăţăm ceea ce ne oferă ea. Ştiinţa spirituală nu o dispreţuieşte, dar o consideră insuficientă, atâta timp cât nu se merge spre esenţa spiritului şi a sufletului.
Aceasta e calea justă spre cunoaşterea spiritului şi a sufletului: Prin faptul că duce o existenţă în timp, sufletul e legat de corpurile lui, dacă putem spune astfel, e împletit în aceste corpuri, şi ceea ce îl atrage spre aceste corpuri e acea parte care constituie o piedică pentru viaţa curată, purificată, pe care omul o duce în spirit, între moarte şi o nouă naştere.
Ajungem să înţelegem treptat unde sunt piedicile sufletului, când el se pregăteşte pentru noua naştere, că după moarte sufletul trebuie să se elibereze nu numai de trup (fiindcă acest lucru îl face deja moartea) ci de înclinaţia spre trup.
Cu ajutorul conceptelor juste despre spirit, suflet şi trup, aflăm şi care este soarta sufletului în pelerinajul din timpul vieţii trupeşti şi din timpul vieţii spirituale.
Prezentarea de mai sus nu a ţinut seama de ceea ce se dobândeşte prin metodele clarvederii şi ale iniţierii, apelând numai la înţelepciunea intelectuală umană obişnuită, arătând că şi în acest fel se poate ajunge la concepte juste despre suflet şi spirit.
Realităţile pot fi înţelese prin logica obişnuită şi printr-o gândire temeinică.
Cel ce respinge ştiinţa spirituală, deoarece nu este un clarvăzător, o face nu din cauză că îi lipseşte clarvederea, ci pentru că nu îşi aplică gândirea într-un mod temeinic şi cuprinzător.
Ştiinţa despre suflet a suferit mult în epoca materialismului. Cel mai mult au suferit din cauza materialismului conceptele de suflet şi spirit.
Ştiinţa spirituală va trebui să facă în aşa fel încât să-şi asume misiunea de a readuce omenirii nişte concepte pure şi purificate despre suflet şi spirit. În acest fel, ea va fi cea care va sluji cel mai bine înaltelor tradiţii religioase, care ştiu să facă deosebire între spiritul uman şi cuprinzătorul spirit al lumii, pe care tradiţiile religioase îl numesc Spiritul Sfânt.
Putem înţelege cu ajutorul ştiinţei spirituale şi multe alte lucruri pe care omenirea le va şti în viitor, şi pe care în vremurile timpurii ale evoluţiei doar le-a presimţit, prin spiritele ei cele mai evoluate.
Sufletul poate fi fericit şi plin de pace dacă lasă spiritul să se reverse în el şi, din spirit, să plăsmuiască, să modeleze corpurile.
Ceea ce ne vine în întâmpinare din exterior este spirit modelat, şi ceea ce face ca materia să ia formă se revarsă în jos, spre noi, din lumea spirituală.
Ceea ce vede ochiul nostru la o formă drept culoare este spirit "densificat", iar puterea care pătrunde în materie şi face să apară forma provine din ceea ce e veşnic.
În toate trebuie să vedem spirit condensat şi plăsmuit într-o formă. Materia nu există (în sensul în care cred oamenii că există). Ceea ce este materia se raportează la spirit precum gheaţa la apă. Dacă dizolvaţi gheaţa, rezultă apă.
Dacă dizolvaţi materie, ea dispare ca materie şi devine spirit. Tot ceea ce e materie, e spirit, e forma exterioară de manifestare a spiritului.
Ceea ce trăieşti ca fiind exterior poate să-ţi apară în aşa fel încât să-ţi spui: tot ceea ce este aici îmi pare ca modelat din lumea spirituală.
Forma îmi apare drept ceva sfânt, care a pătruns ca un fulger în simpla materie, şi când văd forma însăşi, ea pare că se cufundă în materie şi iarăşi se retrage din aceasta...
Nu se află nimic în dosul a ceea ce noi percepem, ci numai spiritul şi lumea spirituală în care pătrundem.
Acesta e lucrul pe care îl căutăm în dosul fenomenelor. În lumea fenomenelor materiale noi nu căutăm o lume de atomi care se tălăzuiesc unii printre alţii, ci lumea spiritului.
Se află pe o cale sterilă acela care crede că găseşte în dosul fenomenelor exterioare o altă lume materială.
Va veni vremea în care această superstiţie va fi recunoscută ca atare şi în care multe dintre lucrurile considerate astăzi superstiţie se vor dovedi juste.
Ceea ce vrem noi, este certitudinea, şi pe aceasta o putem dobândi numai dacă percepem în noi spiritul.
Ştiinţa despre natură se va transforma în ştiinţă spirituală.
Astăzi, ea se află la răscruce. Unii încă nu recunosc acest lucru, alţii pot să-l vadă. Va veni vremea în care va exista o armonie minunată între cunoaşterea faptelor furnizate de ştiinţele naturii şi ceea ce afirmă ştiinţa spirituală.
Ea nu va face niciodată o afirmaţie care să contrazică o constatare a ştiinţelor naturii.
Ştiinţa spirituală admiră şi astăzi lucrările spiritului în materialism.
Ştiinţa spirituală vrea să înţeleagă lumea, pentru a acţiona în ea.
Într-un viitor nu prea îndepărtat vom vedea apărând acea frumoasă alianţă dintre concepţia despre lume naturalist-ştiinţifică şi cea spiritual-ştiinţifică.
Vom vedea că faptele furnizate de ştiinţele naturii vor fi de folos concepţiei spirituale şi că, de asemenea, concepţia spirituală va fi folos ştiinţelor naturii. De aceea va fi clădită puntea de legătură.
Spiritul uman poate să prospere numai dacă modalităţile sale de a acţiona sunt în armonie unele cu altele.
Câţi nu duc astăzi dorul păcii exterioare, al armoniei exterioare şi al fericirii exterioare a omului.
Dar toate cele exterioare sunt o formă de manifestare a celor interioare, iar viaţa umană exterioară nu poate fi decât o consecinţă a celei lăuntrice.
Se va naşte o viaţă umană exterioară fericită dacă există suflete pline de bucuria speranţei, de încredere în viitor. Ele vor şti să întemeieze pacea socială justă, iar din pacea lăuntrică va lua naştere pacea exterioară.
De aceea se pare că nu e lipsit de importanţă să privim această ştiinţă despre natură aflată la răscruce şi să arătăm cum unul dintre drumuri va ajunge într-o fundătură, dar celălalt trebuie să ducă în mod absolut clar pe tărâmurile care sunt şi acelea ale ştiinţei spirituale.
Aşa vor conlucra ele în viitor şi edificiul lumii va fi îmbogăţit din două direcţii. Va fi o armonie mare, desăvârşită, şi ea va fi în om armonia lăuntrică a sufletului, care este ţelul final al ştiinţei spirituale.
R Steiner
CĂRŢI utile :
- Cărţi de Rudolf Steiner : http://bit.ly/1e5LFNU ; http://bit.ly/1e5MqXf ; http://bit.ly/1Kb4SuF ; http://bit.ly/1Ea0Fzb ;
- Cărţi despre Lumea de Dincolo : http://loveblog4all.blogspot.com/2014/08/carti-spiritualitate.html
Playlistul meu youtube ”Rudolf Steiner Antroposofia” - 38 materiale video. Vizionare plăcută !
Cursuri Online Dezvoltare Personală - LINK
Distribuie dacă ți-a plăcut, mulțumesc!
-DONEAZĂ, dacă ți-a plăcut, susține ceea ce-ți place :) 
Mulțumesc!
Vizitează Forumul Portal Spiritual Kato - forum de informare și discuții NOU creat: https://kato-portal-spiritual.ro/forum/
-Abonează-te la marea videotecă de pe canalul meu youtube (dă click pe categoriile de playlisturi să se deschidă toate): http://youtube.com/user/katonanico
Toate blogurile, conturile, paginile și grupurile mele Facebook:
Poți susține activitatea mea prin sponsorizare pe platforma Patreon sau Buy Me A Coffe, și vei beneficia de bonusuri (articole și materiale video destinate sponsorilor):
https://www.buymeacoffee.com/7a4dFhEDonează prin PayPal, în contul reprezentat de acest mail: katonanico@gmail.com
CONTUL MEU PE PLATFORMA BUY ME A COFFE unde cine vrea poate sponsoriza activitatea mea, iar cei ce vor deveni Membri cu sponsorizare lunară au acces la articole și videouri bonus Mulțumesc
Publicată de Katona Nicolae pe Vineri, 11 decembrie 2020
-CĂRŢI SPIRITUALITATE (şi nu numai) recomandate de Kato : http://loveblog4all.blogspot.com/2014/08/carti-spiritualitate.html
-Dacă vrei să afli mai multe despre Kato şi activitatea lui : https://www.facebook.com/notes/806080502769226/
-De AICI(click aici) POŢI ASCULTA ŞI DOWNLOADA ÎN FORMAT AUDIO mp3 CREAŢIILE PERSONALE KATO, pentru a le putea asculta oriunde
-Dacă ţi-a plăcut, dă un click pe Like şi Distribuie, şi Abonează-te la postările noi ale acestui blog prin email, serviciul Feedburner, dând click aici: Subscribe to Love Blog 4 All by Email
-Apasă simultan tastele Ctrl şi D, pentru a adăuga acest site la Favorite (Bookmarks).
-Apasă simultan tastele Ctrl şi D, pentru a adăuga acest site la Favorite (Bookmarks).
-Abonează-te la marea videotecă de pe canalul meu youtube (dă click pe categoriile de playlisturi să se deschidă toate): http://youtube.com/user/katonanico
-Te poţi Abona şi la blogul meu "SPIRIT", să primeşti notificări pt postările noi, pe email, aici: Subscribe to Spirit by Email
-Te invit să vizitezi şi mai noul meu blog : "Kato - Parapsihologie, Extrasenzorial" - http://katoparapsihologieextrasenzorial.blogspot.ro/
-Fă economie de timp şi bani, efectuând cumpărături online prin accesarea promoţiilor din reclame, susţinând totodată astfel şi acest blog.
Mulţumesc !
-Aici ai linkul către CUPRINSUL blogului, cu lista tuturor postărilor, pe Categorii, plus toate articolele de pe siteurile mele "Spirit" şi "Kato - Parapsihologie, Extrasenzorial", peste 500 articole!http://loveblog4all.blogspot.com/2015/11/toate-postarile-blogului-linkurile.html
Softuri utile pt reclame video la preț foarte bun (dă click pe titluri)
StopMotionCreator
Storyxy
Promoyze
AscendPages
Offeo - creezi videoclipuri uimitoare pentru social media
Designrr - Creare ebook-uri
VOOPLAYER - Video Hosting and Marketing Platform for Business
StreamYard - studio emisie live
StopMotionCreator
Storyxy
Promoyze
AscendPages
Offeo - creezi videoclipuri uimitoare pentru social media
Designrr - Creare ebook-uri
VOOPLAYER - Video Hosting and Marketing Platform for Business
StreamYard - studio emisie live
SOFTWARE Prezentări Multimedia, Editare Foto, Video 2D, 3D, Webdesign, Webinarii, Email Marketing, etc. Promoţii şi Bonusuri...
Mediul lumii spirituale
Mediul este descris de subiecți în termenii unor structuri fizice terestre, care acolo pot fi reproduse mental, prin voință, unele de către ghizi sau cu ajutorul ghizilor, altele de spiritele subiecților, conform dorinței și voinței lor. Personal am senzația că acea lume este ca un mediu gol de elemente, în care mintea poate crea orice, umplând acel gol cu creații mentale.
Entitățile elementale (după Rudolf Steiner)
Entitățile elementale - sunt entităţi care există în cadrul realităţii noastre ca fiinţe spirituale, care, însă, într-un anume fel s-au abătut de la mersul regulat al evoluţiei şi a căror însemnătate constă tocmai în faptul că ele se abat de la curentul normal de evoluţie. Tocmai prin poziţia pe care ele o ocupă în cosmos vor juca un rol însemnat în evoluţia noastră spirituală într-un viitor nu prea îndepărtat. Asemenea entităţi elementale sunt ca un fel de părţi neregulate, desprinse din nişte suflete-grup.
ELEMENTELE / PRINCIPIILE UNIVERSALE (Akasha, Aer, Foc, Apă, Pământ)
Elementele : Toată creaţia, macrocosmică şi microcosmosmică, se bazează pe elemente. Hinduşii le-au denumit "Tattwas". Persoana care cunoaşte şi stapâneşte elementele este numită magician. Elementele trebuiesc privite ca reprezentând calităţi universale, nu doar ca manifestări fizice, ce prezintă doar aspectele inferioare, materiale.
Spirit, spirite. Ce este Spiritul
Încep o serie de sinteze efectuate pe baza unor materiale studiate de mine cu mare atenție. Postările mele vor suferi modificări, adăugiri, cu timpul. Este vorba de o muncă de analiză și sinteză a unor teorii care au multe lucruri în comun, și cu care eu personal rezonez.
Nașterea spiritelor (după cercetările Dr Michael Newton)
Sinteza ce urmează este rezultatul afirmațiilor subiecților trimiși în transă hipnotică de către Dr Michael Newton să investigheze momentul creației lor, a nașterii lor ca spirite. Puțini subiecți au putut "coborâ" în timp atât de mult, iar relatările lor reprezintă ceva ce pare desprins dintr-un film științifico-fantastic.
O SERIE DE CĂRȚI MINUNATE DESPRE SPIRIT, VIAȚA SPIRITUALĂ, VIEȚILE ANTERIOARE, LUMEA DE DINCOLO, EXISTENȚA DE DINAINTE ȘI DUPĂ MOARTEA CORPULUI OMENESC
(În josul unora dintre pagini ai și o secțiune numită "Cărți de același autor", unde există și alte cărți interesante scrise de același autor. Această colecție am făcut-o dintr-o listă de peste 1.300 de titluri ! ) Nu uita faptul că o carte bună reprezintă un cadou apreciat de majoritatea oamenilor, datorită utilității sale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu