Cuvântul Spirit desemnează aici individualităţile entităţilor extracorporale, dar şi elementul inteligent universal.
Spiritele sunt entităţile inteligente ale creaţiei.
Sunt individualizarea principiului inteligent, aşa cum corpurile reprezintă individualizarea principiului material.
Populează universul aflat dincolo de lumea materială.
Spiritele constituie o lume aparte, în afara celei pe care o vedem, lumea Spiritelor sau a inteligenţelor incorporale.
Sunt opera lui Dumnezeu, aşa cum un om ce construieşte ceva, dar opera nu e creatorul însuşi. Metaforic suntem copiii Creatorului, deoarece suntem opera sa.
Spiritele au un început, căci dacă nu ar fi avut un început, ele ar fi fost de aceeaşi natură cu Dumnezeu, egale lui.
Ele sunt creaţia sa şi supuse voinţei divine.
Dumnezeu există dintotdeauna, dar nu ştim nimic despre cum şi când a creat spiritele noastre.
Putem spune că suntem fără început, dacă înţelegem prin asta că Dumnezeu, fiind etern, a trebuit să creeze fără odihnă. Dar cum şi când a fost făcut fiecare spirit, nimeni nu ştie.
Vremea şi modul formării lor sunt necunoscute.
Creaţia Spiritelor este permanentă, căci Dumnezeu nu a încetat niciodată să creeze.
Dumnezeu le creează ca şi pe celelalte creaturi, prin voinţa sa, dar modul în care o face este un mister.
Spunem că existenţa spiritelor nu are sfârşit, fiind tot ceea ce spiritele au putut să spună omului, pe înţelesul său, în secolul 19. (Allan Kardec a trăit între anii 1804 - 1869)
Spiritele nu sunt imateriale, ci mai curând incorporale, căci Spiritul fiind o creaţie, trebuie să fie ceva ce are consistenţă, o materie foarte subtilă, dar fără echivalenţă pentru oameni, şi atât de eterată că nu poate impresiona simţurile corporale.
Lumea spiritelor este preexistentă şi supravieţuitoare tuturor celor materiale.
Lumea corporală poate să-şi înceteze existenţa fără să altereze esenţa lumii spiritiste. Cele două lumi sunt independente şi totuşi legătura lor este neîntreruptă, căci ele acţionează neîncetat una asupra celeilalte.
Spiritele sunt peste tot, spaţiile infinite fiind populate de ele la infinit.
Sunt alături de oameni, îi observă şi acţionează asupra lor fără a le da de ştire, deoarece Spiritele sunt una dintre forţele naturii şi instrumentele de care Dumnezeu se serveşte pentru îndeplinire voinţei sale.
Nu toate Spiritele se găsesc peste tot, căci există zone interzise celor mai puţin avansate.
Pentru oameni, Spiritele nu au o formă determinată, limitată şi constantă, căci nu sunt perceptibile lor în mod normal, dar pentru spirite, da. Forma lor este ca o văpaie, o licărire sau o scânteie eternă.
Pentru oameni culoarea lor variază, de la întunecată la strălucitoare ca rubinul, după cum Spiritul este mai mult sau mai puţin pur.
Spiritele au nevoie de un timp oarecare pentru a se deplasa în spaţiu, dar ele se mişcă la fel de rapid ca gândurile.
Când gândul este într-un anumit loc, şi spiritul este acolo, deoarece spiritul este cel ce gândeşte. Gândirea este un atribut al său.
Spiritul care se mişcă dintr-un loc în altul are conştiinţa distanţei parcurse şi a spaţiilor traversate, şi este transportat subit în locul unde vrea să meargă.
Spiritul poate, dacă doreşte, să-şi facă un calcul al distanţei pe care o parcurge, sau distanţa se poate şterge complet. Depinde de voinţa sa, şi de asemenea de natura sa mai mult sau mai puţin epurată.
Materia nu constituie un obstacol pentru Spirite. Ele penetrează totul - aerul, pământul, apa, focul, toate fiindu-le accesibile în mod egal.
Spiritele nu au darul ubicuităţii, acelaşi Spirit nu poate să se afle în mai multe locuri deodată, multiplicat, căci nu poate exista o divizare a aceluiaşi Spirit.
Dar fiecare spirit este un centru ce radiază în diferite direcţii, şi de aceea poate părea a fi în mai multe locuri odată. Soarele este unul, dar radiază în toate părţile şi-şi trimite razele departe, fără a se divide.
Nu toate Spiritele radiază cu aceeaşi putere, căci radiaţia lor depinde de gradul lor de puritate.
Perispiritul : Spiritul este înconjurat de o substanţă vaporoasă pentru om, dar foarte grosieră pentru spirit.
Destul de vaporoasă încât să se poată ridica în atmosferă şi să se ducă acolo unde doreşte.
Învelişul este numit perispirit.
Spiritul ia învelişul său semimaterial din fluidul universal al fiecărei lumi.
Învelişul nu este acelaşi în toate lumile.
Trecând de la o lume la alta Spiritul îşi schimbă învelişul, aşa cum oamenii îşi schimbă hainele.
Spiritele trebuie să se îmbrace în materia lumii din care sunt formate şi corpurile fiinţelor materiale.
Spiritul poate să-şi „modeleze” perispiritul sub o formă perceptibilă omului, după voinţa sa.
Astfel spiritele pot să apară oamenilor în visuri, în stare de veghe, pot lua formă vizibilă şi chiar palpabilă, prin modelarea perispiritului.
Ierarhia spiritelor : teoretic există diferite ordine, după gradul de perfecţiune la care au ajuns fiecare.
Numărul ordinelor este nelimitat, deoarece nu există între ordine o linie de demarcaţie fixă, astfel că diviziunile se pot multiplica sau restrânge după voie.
Dacă se consideră caracterele generale, se poate reduce numărul ordinelor principale la trei :
1. Cele care au ajuns la perfecţiune : Spiritele pure.
2. Cele a căror preocupare este dorinţa de bine. Puterea lor de a face bine este conform gradului lor de perfecţiune. Unele au ştiinţa, altele au înţelepciunea şi bunătatea, dar toate mai au încă încercări de trecut.
3. Cele de grad inferior, aflate încă la baza scării, spirite imperfecte caracterizate prin ignoranţă, dorinţă de rău şi toate pornirile rele ce le întârzie evoluţia.
Nu sunt toate rele, unele nu fac nici bine nici rău altora.
Altora, din contră, le place răul şi sunt satisfăcute când găsesc ocazia de a-l face.
Există şi Spiritele uşuratice sau nebunatice, mai mult aiurite decât răutăcioase, cărora le plac mai degrabă glumele răutăcioase decât răutatea, şi care găsesc plăcerea în a păcăli şi a cauza mici necazuri de care să se amuze apoi.
Spiritele nu aparţin totdeauna în exclusivitate uneia şi aceleiaşi clase, progresul lor se realizează în mod gradat, şi pot reuni caracterele mai multor categorii, ceea ce este uşor de apreciat după limbaj şi acte.
Deci nivelul evolutiv al unui spirit poate fi cunoscut de om prin modul său de găndire, de exprimare, căci aparenţa vizuală poate fi foarte înşelătoare, perispiritul putănd lua orice înfăţişare, de înger, demon, om, animal, rudă decedată...
1. Prima sinteză a cărţii, "Despre Dumnezeu", o poţi citi aici : http://loveblog4all.blogspot.ro/2015/03/despre-dumnezeu-sinteza-din-cartea.html
2. "Elementele generale ale universului" : http://loveblog4all.blogspot.com/2015/03/elementele-generale-ale-universului.html
3. "Creaţia" : http://loveblog4all.blogspot.com/2015/03/sinteza-din-cartea-spiritelor-de-allan.htm
4. Principiul Vital - sinteză din Allan Kardec "Cartea Spiritelor" : http://loveblog4all.blogspot.com/2015/04/4-principiul-vital-sinteza-din-allan.html
CĂRŢI de Allan Kardec ce pot fi comandate online : http://bit.ly/1J8vWHc ; http://bit.ly/1B4tmwk
Cărţi Despre Lumea de Dincolo : http://loveblog4all.blogspot.com/2014/08/carti-spiritualitate.html
Dacă ţi-a plăcut, dă un click pe Like şi Distribuie, şi Abonează-te la postările noi ale acestui blog prin email, serviciul Feedburner, dând click aici : Subscribe to Love Blog 4 All by Email
Apasă simultan pe tastele Ctrl şi D, pentru a adăuga acest site la Favorite (Bookmarks).
Pentru a găsi ceva specific pe blog, poţi căuta după termen la "Căutare" în stânga sus, sau pe coloana din stânga jos la Etichetele asociate postărilor (cuvintele albastre, în ordine alfabetică).
De asemenea, consultă marea videotecă de pe canalul meu youtube (dă click pe categoriile de playlisturi să se deschidă toate) : http://youtube.com/user/katonanicoTe poţi Abona şi la siteul meu SPIRIT, să primeşti notificări pt postările noi, pe email, aici : Subscribe to Spirit by Email
Linkul către site : https://katonanico.wordpress.com/
Nașterea spiritelor (după cercetările Dr Michael Newton)
Sinteza ce urmează este rezultatul afirmațiilor subiecților trimiși în transă hipnotică de către Dr Michael Newton să investigheze momentul creației lor, a nașterii lor ca spirite. Puțini subiecți au putut "coborâ" în timp atât de mult, iar relatările lor reprezintă ceva ce pare desprins dintr-un film științifico-fantastic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu