Amazon USA

Get Response Email Marketing

Kato Live ora 22

Calendar Evenimente Spirituale România de Kato

3D Heading Maker

Totalul afișărilor de pagină

Translate

TRANSLATE with Bing

Widgets

luni, aprilie 25, 2016

Schimbarea obiceiurilor negative prin meditaţie


books-express.ro

Judson Brewer: Un mod simplu de a schimba un obicei rău
Conferință TED

Filmed November 2015 at TEDMED 2015

Putem schimba obiceiurile rele dacă devenim mai curioși? 
Psihatrul Judson Brewer studiază relația dintre conștiență și dependență - de la fumat la mâncatul excesiv, la toate celelalte lucruri pe care le facem, deși știm că nu sunt bune pentru noi. 
Învață mai multe despre mecanismul dezvoltării obiceiurilor si descoperă o tactică simplă, dar profundă, care probabil te va ajuta să îți învingi urmatorul imbold de a fuma, mânca sau verifica un mesaj în timp ce conduci.


Mistica

Transcrierea conferinţei:
00:11Prima dată când am învățat să meditez, instrucțiunea era simplă: să fiu atent la felul în care respir, iar dacă îmi fugea mintea, s-o aduc înapoi.

00:19 Suna destul de simplu. Totuși, stăteam în aceste centre de meditație, transpirând continuu în mijlocul iernii.
Dormeam ori de câte ori aveam ocazia pentru că era greu.
De fapt, era epuizant. Instrucțiunea era destul de simplă, dar eu nu înțelegeam ceva important.
00:39 De ce e așa de greu să fim atenți?
Studiile arată că, chiar și atunci când ne străduim să fim atenți la ceva - cum ar fi această prelegere - la un moment dat, jumătate din noi vor începe să viseze, sau vor simți nevoia să verifice Twitterul.
00:55 Ce se întâmplă de fapt?
Se pare că ne luptăm cu cel mai conservat proces de învățare cunoscut în prezent de știință, de la cel mai de bază sistem nervos cunoscut de om.

01:08 Acest proces de învățare bazat pe recompensă se numește condiționare pozitivă și negativă și se desfășoară cam așa: 
Vedem o mâncare care arată bine și creierul ne spune: "Calorii! ... Supraviețuire!" O mâncăm, o gustăm -- are gust bun.
În special cu zahărul, corpul nostru trimite un semnal creierului: „Amintește-ți ce mănânci și unde ai găsit-o."
Ne fixăm această amintire bazată pe context și repetăm procesul următoarea dată.
Vezi mâncarea, o mănânci, te simți bine, repetă.
Factor declanșator, comportament, recompensă.
Vital Protect -
Scapă de oboseală și crește-ți nivelul de vitalitate

01:42 Simplu, nu-i așa? Ei bine, după un timp, creierul ne dă o idee: „Știi ce? Nu trebuie să folosești asta doar pentru a-ți aminti unde e mâncarea. Știi, data viitoare când te simți trist, de ce nu încerci să mânânci ceva bun ca să te simți mai bine?"
Îi mulțumim creierului pentru ideea genială, o încercăm și realizăm repede că dacă mâncăm ciocolată sau înghețată când suntem nervoși sau triști ne simțim mai bine.


02:07 Același proces, alt factor declanșator. În locul acestui semnal de foame dat de stomac, acest semnal emoțional, tristețea, declanșează dorința de a mânca.

02:18 Poate în timpul adolescenței eram tocilari la școală, și îi vedeam pe copiii rebeli afară, fumând și ne gândeam: „Hei, și eu vreau să fiu cool."
Așa că începeam să fumăm. Omul Marlboro nu era un pămpălău, iar asta nu era o coincidență.
Vezi cool, fumezi ca să fii cool, te simți bine. Repetă.
Factor declanșator, comportament, recompensă.
De fiecare dată când o facem, ne deprindem să repetăm procesul și devine un obicei.
De aceea, mai târziu, stresul declanșează aceea dorință de a fuma o țigară sau de a mânca ceva dulce.
02:52 Acum, cu același proces mintal, am trecut de la supraviețuire la a ne sinucide cu aceste obiceuri. Obezitatea și fumatul sunt printre cauzele evitabile de top ale morbidității și mortalității în lume.

03:06 Înapoi la respirația mea.
Ce ar fi dacă, în loc să luptăm cu creierul nostru sau să ne forțăm să fim atenți, am accesa acest proces natural de învățare bazat pe recompensă... schimbându-l puțin?
Cum ar fi dacă am deveni foarte curioși de ceea ce se întâmplă în clipa de față?
03:24 O să vă dau un exemplu. În laboratorul meu am studiat dacă meditația prezentă ar putea ajuta oamenii să renunțe la fumat.
Exact cum eu mă forțam să fiu atent la respirația mea, și ei se puteau forța să renunțe la fumat.
Majoritatea dintre ei mai încercaseră și eșuaseră - în medie, de 6 ori.
03:42 Prin meditația prezentă am renunțat la forțare și ne-am concentrat pe curiozitate.
De fapt, chiar le-am spus să fumeze. Ce? Da, le-am spus: „Puteți să fumați, doar să fiți curioși ce simțiți când o faceți."
03:57 Și ce au observat? Aici este un exemplu de la un fumător de-al nostru. Ea a spus: „Fumatul conștient: are miros de brânză mucegăită și gust de chimicale. BLEAH!"
Din punct de vedere cognitiv, ea știa că fumatul îi face rău, de aceea s-a alăturat programului nostru. Fiind curioasă în mod conștient, ea a descoperit că fumatul are un gust de rahat.
04:22 (Râsete)
04:25 Ea a trecut de la cunoaștere la înțelegere, de la a știi în mintea ei că fumatul îi face rău la a înțelege cu adevărat ce înseamnă asta, iar vraja fumatului a fost ruptă. Ea nu mai era amăgită de comportamentul ei
04:41 Cortexul prefrontal, cea mai tânără parte a creierului din perspectivă evolutivă,înțelege la nivel intelectual că nu ar trebui să fumăm.
Și încearcă să ne ajute să schimbăm acest comportament, să ne ajute să renunțăm la fumat, să nu mai mâncam al doilea, al treilea, al patrulea fursec. Numim asta control cognitiv.
Ne folosim cunoștințele pentru a ne controla comportamentul.
Din păcate, aceasta e și prima parte a creierului care se deconectează când suntem stresați, ceea ce nu ne prea ajută.
05:13 Toți înțelegem asta din proprie experiență. Suntem mai predispuși să strigăm la partenerul sau la copiii noștri când suntem stresați sau obosiți, chiar dacă știm că nu ajută la nimic. Nu ne putem abține.

05:26 Când cortexul prefrontal se deconectează, ne reîntoarcem la vechile obiceiuri, de aceea dezamăgirea este așa de importantă.
Observând consecințele acestor obiceiuri ne ajută să le înțelegem mai profund, să înțelegem cu adevărat, încât să nu mai trebuiască să ne stăpânim sau să ne abținem de la un comportament.
În primul rând, ne pierdem interesul de a-l repeta.
05:45 La asta se referă meditația prezentă: să vedem clar ce se întâmplă când suntem prinși în comportamente, să fim eliberați la un nivel visceral și din această perspectvă a eliberării să renunțăm în mod natural.

05:59 Aceasta nu înseamnă că, pac, magie, ne-am lăsat de fumat. Dar în timp, cum învățăm să vedem tot mai clar rezultatele acțiunilor noastre, renunțăm la obceiuri vechi și formăm altele noi.


Libris.ro

06:11 Paradoxul aici este că a fi conștient înseamnă de fapt să fii sincer interesat de a te apropia de ce se întâmplă de fapt în corpul și în mintea noastră clipă de clipă.
Această dorință de a ne întoarce spre experiența noastră, în loc să încercăm să ne suprimăm rapid poftele neplăcute.
Iar dorința de a ne întoarce spre experiența noastră este ajutată de curiozitate, care din fire este satisfăcătoare.


06:34 Cum percepem curiozitatea? Bine. 
Și ce se întâmplă când devenim curioși?
Ne dăm seama că poftele sunt alcătuite din senzațiile corpului – o!, există strângere, există tensiune, există anxietate – și că aceste senzații vin și trec.

Sunt experiențe minore pe care le putem controla clipă de clipă în loc să fim înfrânți de această imensă, înfricoșătoare poftă cu care ne înecăm.
07:01 Cu alte cuvinte, când devenim curioși ieșim din tiparele vechi care reacționează la frică și pășim în existență.
Devenim un om de știință pe dinăuntru care așteaptă cu nerăbdare următoarea informație.
07:17 Poate toate sună prea simplist ca să afecteze comportamentul.
Dar într-un studiu, am descoperit că meditația prezentă e de două ori mai eficientă decât terapia standard în renunțarea la fumat.
Deci chiar funcționează.


07:30 Studiind creierul unor meditatori experimentați, am descoperit că erau implicate părțile unei rețele neuronale de auto-evaluare denumită rețeaua de bază.
O ipoteză actuală spune că o parte a acestei rețele, numită cortexul cingular posterior, este activată, nu de poftă în sine, ci atunci când suntem atrași, prinși de ea, și pune stăpânire pe noi.
07:52 Pe de altă parte, atunci când o lăsăm -- îndepărtându-ne de proces, fiind în mod conștient curioși de ce se întâmplă, aceeași parte a creierului se liniștește.

08:02 Acum testăm aplicații și programe online pentru meditația prezentă, care au ca obiectiv aceste mecanisme fundamentale și, ironic, se folosesc de aceeași tehnologie care ne distrage pentru a ne ajuta să renunțăm la obiceiurie nesănatoase de a fuma, a mânca sub stres și alte comportamente care provoacă dependență.
Mind Synergy - Stimulare cerebrală pentru relaxare profundă


08:20 Vă amintiți acea partea despre memoria bazată pe context? Putem oferi oamenilor aceste unelte la un click distanță în cele mai relevante contexte. Astfel îi putem ajuta să-și acceseze capacitatea intrinsecă de a fi curioși în mod conștient chiar când simt nevoia să fumeze, să mânance sub stres sau orice altceva.

08:36 Așa că dacă nu fumezi sau nu mânânci când ești stresat, poate următoarea dată când îți verifici emailul de plictiseală sau încerci să-ți distragi atenția de la muncă, sau poate să răspunzi din reflex la un SMS în timp ce conduci, încearcă să îți accesezi această capacitate naturală, fii curios în mod conștient de ce se întâmplă în corpul și mintea ta în acel moment. Va fi o nouă șansă de a continua nesfârșitul, obositorul cerc vicios al obiceiurilor... sau să ieșim din el.

09:05 În loc să vedem mesajul pe telefon, să răspundem imediat, să ne simțim puțin mai bine -- observă nevoia, fii curios, simte bucuria de a renunța și repetă.

09:16 Mulțumesc.
09:17 (Aplauze)
Despre Judson Brewer - Mindful addiction doctor (psihiatru):  http://www.ted.com/speakers/judson_brewer


Cărţi despre Meditaţie :  http://profitshare.ro/l/3485199 ;  http://bit.ly/2or2xo3 ; http://bit.ly/2oOQzr0 ; http://bit.ly/2pWOd6U ;  http://profitshare.ro/l/3485194 ; 

Cărţi despre Relaxare:   http://bit.ly/1WWwv15 ; http://bit.ly/20RnBk1 ; 

http://bit.ly/1WWxPRs



MEDITAȚIA - CURS DE MEDITAȚIE ONLINE
Am refăcut playlistul meu youtube ”Meditația” (peste 250 videoclipuri), în care materialele video din prima parte (peste 100) sunt grupate sub forma unui Curs extensiv de meditație online, în care poți învăța mai multe metode și tehnici de meditație.
Voi reface și materialele video personale despre meditație, pt a se încadra mai bine în acest format.
Playlistul este continuu actualizat, la fel ca și celelalte peste 100 playlisturi, deci abonați-vă la canalul meu youtube să rămâneți în legătură și să fiți la curent cu noutățile.


Cine dorește să susțină activitatea mea, poate contribui cu o Donație în PayPal, contul reprezentat de acest mail: katonanico@gmail.com
Link https://www.paypal.me/KatonaNicolae



eJobs

nanoxyn.ro

APARATE pentru Relaxare, Protecție Eenergetică, Energizare, pentru starea ta de bine
Vezi și cărțile, sunt interesante:  http://www.aimgroup.ro/116.html
Mind Synergy - Stimulare cerebrală pentru relaxare profundă

Platformă Online de Învăţare şi Evaluare Autonomă
Clasele I-VIII şi Pregătitoare
Evaluează-te Corect - Elevi, Părinţi, Profesori:
http://bit.ly/1RqqtCu


-CĂRŢI SPIRITUALITATE (şi nu numai) recomandate de Kato :  http://loveblog4all.blogspot.com/2014/08/carti-spiritualitate.html

Evenimente generale Cluj Allevents.in:

-Dacă vrei să afli mai multe despre Kato şi activitatea lui :  https://www.facebook.com/notes/806080502769226/

-De AICI(click aici) POŢI ASCULTA ŞI DOWNLOADA ÎN FORMAT mp3 CREAŢIILE PERSONALE KATO, pentru a le putea asculta oriunde
-DONEAZĂ, cât vrei, când poţi, pentru a sprijini blogul şi activitatea educativă a lui Kato :

-Dacă ţi-a plăcut, dă un click pe Like şi Distribuie, şi Abonează-te la postările noi ale acestui blog prin email, serviciul Feedburner, dând click aici: Subscribe to Love Blog 4 All by Email

-Apasă simultan tastele Ctrl şi D, pentru a adăuga acest site la Favorite (Bookmarks).

-Pentru a găsi ceva specific pe blog, poţi căuta după termen, la "Căutare", în stânga sus, sau pe coloana din stânga jos la Etichetele asociate postărilor (cuvintele albastre, în ordine alfabetică).
-Abonează-te la marea videotecă de pe canalul meu youtube (dă click pe categoriile de playlisturi să se deschidă toate):  http://youtube.com/user/katonanico

-Te poţi Abona şi la blogul meu "SPIRIT", să primeşti notificări pt postările noi, pe email, aici:  Subscribe to Spirit by Email

-Te invit să vizitezi şi noul meu blog : "Kato - Parapsihologie, Extrasenzorial"  
http://katoparapsihologieextrasenzorial.blogspot.ro/
-Fă economie de timp şi bani, efectuând cumpărături online prin accesarea promoţiilor din reclame, susţinând totodată astfel şi acest blog. 
Mulţumesc !

-Aici ai linkul către CUPRINSUL blogului, cu lista tuturor postărilor, pe Categorii, plus toate articolele de pe siteurile mele "Spirit" şi "Kato - Parapsihologie, Extrasenzorial", peste 500 articole !  http://loveblog4all.blogspot.com/2015/11/toate-postarile-blogului-linkurile.html

SOFTWARE Prezentări Multimedia, Editare Foto, Video 2D, 3D, Webdesign, Webinarii, Email Marketing, etc. Promoţii şi Bonusuri...


  


software-deals.ro

  VigLink banner
Trimiteți un comentariu
(function(i,s,o,g,r,a,m){i['GoogleAnalyticsObject']=r;i[r]=i[r]||function(){ (i[r].q=i[r].q||[]).push(arguments)},i[r].l=1*new Date();a=s.createElement(o), m=s.getElementsByTagName(o)[0];a.async=1;a.src=g;m.parentNode.insertBefore(a,m) })(window,document,'script','//www.google-analytics.com/analytics.js','ga'); ga('create', 'UA-60726497-1', 'auto'); ga('send', 'pageview');