Conferinţă TED
Filmed July 2011 at TEDGlobal 2011
De ce preferăm un tablou original în locul unui fals?
Psihologul Paul Bloom susține că oamenii sunt esențialiști - opiniile noastre despre istoria unui obiect schimbă modul în care îl percepem, și nu într-un mod iluzoriu, ci prin caracterul profund a ceea ce înseamnă plăcere (și durere).
Transcrierea conferinţei :
00:11 Voi vorbi astăzi despre plăcerile vieții de zi cu zi.
Dar aș vrea să încep cu povestea unui om cumplit și neobișnuit. Acesta este Hermann Goering. Goering a fost mâna dreaptă a lui Hitler în timpul celui de-al doilea Război Mondial și succesorul lui oficial.
Și la fel ca Hitler, Goering se credea colecționar de artă. A călătorit prin Europa, în timpul celui de-al doilea Război Mondial, furând, extorcând și ocazional cumpărând diferite picturi pentru colecția sa. Și ceea ce își dorea cu adevărat era ceva de Vermeer.
Hitler avea două, iar el niciunul. Așa că într-un final a găsit un vânzător de obiecte de artă, un un vânzător de obiecte de artă olandez pe nume Han van Meergeren, care i-a vândut un frumos Vermeer la un preț echivalent a 10 milioane de dolari. Și a fost de departe opera de artă favorită.
00:56 Al Doilea Război Mondial se apropia de sfârșit și Goering a fost capturat, judecat la Nuremberg și în cele din urmă condamnat la moarte.
Apoi, trupele aliate au pus mâna pe colecțiile sale, au găsit picturile și s-au dus după oamenii care i le-au vândut. Și la un moment dat polițiștii olandezi au venit în Amsterdam și l-au arestat pe Van Meegeren. Van Meegeren a fost acuzat de trădare, lucru pedepsit cu moartea.
După șase săptămâni de la sentința sa, Vam Meegeren a recunoscut. Dar nu a recunoscut trădarea. A spus: „Nu am vândut o mare capodoperă naziștilor. L-am pictat chiar eu, sunt un falsificator.” Nimeni însă nu l-a crezut.
„O s-o dovedesc", a spus. Aduceți-mi o pânză și niște vopsea și o să pictez un Vermeer mult mai bine decât cel pe care l-am vândut acelui nazist dezgustător. Am nevoie de asemenea de alcool și morfină, pentru că doar așa pot lucra.” (Râsete) Așa că l-au lăsat. A pictat un Vermeer superb. Și s-a renunțat la acuzațiile de trădare. A fost condamnat mai lejer pentru fals, o sentință de un an și a murit ca un erou în fața olandezilor. Sunt mult mai multe de spus despre Van Meegeren, dar aș vrea să mă întorc acum la Goering, care apare aici în timp ce era interogat la Nuremberg.
02:15 Goering era, după toate spusele, un om groaznic. Chiar și pentru un nazist, era un om groaznic. Interogatorii săi americani l-au descris ca pe un psihopat amiabil.
Dar puteai simți simpatie pentru reacția pe care a avut-o când i s-a spus că pictura sa favorită era de fapt un fals. Potrivit biografului său, „Arăta de parcă a realizat pentru prima dată că există rău în lume.” (Râsete) Și s-a sinucis curând după asta.
A descoperit totuși că tabloul despre care credea că e un lucru, s-a dovedit a fi altceva. Arăta la fel, dar avea o origine diferită, era o operă de artă diferită.
02:56 Și nu doar el urma să fie surprins. Odată ce Van Meegeren a fost judecat, nu s-a mai putut opri din vorbit. Și a început să spună despre toate capodoperele pe care le-a pictat chiar el și care fuseseră atribuite altor artiști. În special, „Cina la Emmaus” care era văzută drept cea mai mare capodoperă a lui Vermeer, cea mai bună lucrare a sa -- oamenii veneau din toată lumea pentru a o vedea -- era de fapt un fals.
Nu era acel tablou, ci altul. Și atunci când a fost descoperit lucrul ăsta, și-a pierdut toată valoarea și a fost scos din muzeu.
03:24 De ce contează treaba asta?
Eu sunt psiholog - de ce contează originile așa mult?
De ce reacționăm atât de tare la conștientizarea privind originea unui lucru?
Ei bine, există un răspuns pe care mulți oameni l-ar oferi.
Mulți sociologi, precum Veblen și Wolfe, ar susține că motivul pentru care luăm originile atât de în serios este pentru că suntem snobi, pentru că ne concentrăm pe statut social.
Printre alte lucruri, dacă vrei să te lauzi cu cât de bogat ești, cât de puternic ești, este mai bine să deții un original decât un fals, pentru că întotdeauna vor fi mai puține originale decât falsuri.
Mă îndoiesc că asta ar putea să joace vreun rol, dar lucrul de care vreau să vă conving astăzi este că e și altceva la mijloc.
Vreau să vă conving că oamenii sunt, într-o anumită măsură, esențialiști din naștere. Vreau să spun că nu răspundem la lucruri doar așa cum le vedem, sau simțim, sau auzim.
Mai degrabă, răspunsul nostru este condiționat de sistemul nostru de valori, de ceea ce sunt, de unde vin, din ce sunt făcute, ce se ascunde în spatele lor. Vreau să sugerez că este adevărat, nu doar legat de felul în care ne raportăm la lucruri, dar de felul în care reacționăm la ele.
04:27 Așa că voi sugera că plăcerea este adâncă - și ca asta nu e valabil doar pentru plăcerile superioare precum arta, dar și pentru cele mai simple plăceri sunt afectate de ceea ce credem despre esențele ascunse. De exemplu mâncarea. Ați mânca asta? Păi, un răspuns bun ar fi, "Depinde. Ce e?" Unii din voi ar mânca-o dacă ar fi porc, dar nu vită. Unii ar mânca-o dacă ar fi vită și nu porc. Puțini ar mânca-o dacă ar fi șobolan sau om. Unii din voi ar mânca-o doar dacă ar fi o bucată de tofu ciudat colorată. Nu-i foarte surprinzător.
05:02 Dar ce-i și mai interesant e că gustul pe care îl simți depinde de ceea ce crezi că mănânci.
O demonstrație de genul a fost făcută cu copii.
Cum îi faci pe copii nu doar să mănânce morcovii și să bea laptele, dar să facă asta cu plăcere -- să creadă ca au un gust mai bun?
E simplu, le spui că vin de la McDonald's. Cred că mâcarea de la McDonald's e mai delicioasă și asta duce la o experiență mai savuroasă.
05:30 Cum îi faci pe adulți să savureze vinul?
E simplu: îl torni dintr-o sticlă scumpă.
Avem în acest moment zeci, poate sute de studii care arată că încrederea în faptul că bei vinul ăla scump, îl face mai savuros.
Asta a fost făcut de curand cu un mic test neuroștiințific.
Ii bagă pe oameni într-un scanner MRI și în timp ce stau întinși acolo, printr-un tub, pot sa soarbă dintr-un vin. Pe un ecran, în fața lor, se află informații despre vin. Toată lumea bea, bineințeles, același tip de vin. Dar dacă știi că bei vinul mai scump, părțile creierului asociate cu plăcerea și recompensa se aprind ca un pom de Crăciun.
Nu doar că articulezi o plăcere mai mare, spui că îți place mai mult, chiar îl savurezi într-o manieră diferită.
06:13 Sau să luăm sexul de exemplu.
Aveți aici stimuli pe care i-am folosit în studiile mele. Dacă pur și simplu arăți oamenilor pozele astea, o să-ți spună că aceștia sunt oameni destul de atrăgători. Dar cât de atrăgători îi găsești de fapt, cât de atras sexual sau romantic ești de ei, depinde de ceea ce știi că privești. Probabil crezi că în poza din stânga este un bărbat, iar în dreapta o femeie.
Dacă această idee se dovedește a fi greșită, o să ți se schimbe percepția. (Râsete) Va conta dacă se dovedesc a fi mult mai tineri sau mai bătrani decât crezi.
Ar conta dacă ar fi să descoperi că persoana la care te-ai uitat cu dorință sexuală e de fapt o versiune deghizată a fiului sau fiicei tale, mamă sau tată. Știind că cineva îți este rudă, îți taie. probabil, apetitul sexual.
Unul dintre cele mai călduroase descoperiri ale psihologiei plăcerii e că există mai mult aspecte în 'a arăta bine' decât partea fizică.
Dacă îți place de cineva, va arăta mai bine pentru tine. De-asta în căsătoriile fericite soții cred că soțul sau soția arată mult mai bine decât crede oricine altcineva.
07:17 (Râsete)
07:19 Un exemplu destul de dramatic vine dintr-o condiție neorologică numită sindromul Capgras.
Deci sindromul Capgras este o condiție în care suferi de un anume tip de manie.
Cei ce suferă de Capgras cred că oamenii pe care îi iubesc cel mai mult pe lumea asta au fost înlocuiți de niște duplicate perfecte.
Rezultatul sindromului este de tot mai frecvent tragic. Unii oameni i-au omorât pe cei ce-i iubesc crezând că omoară un impostor.
Dar există un caz, cel puțin, în care sindromul Capgras are un final fericit. S-a înregistrat în 1931. Cercetările menționează o femeie cu sindromul Capgras care s-a plâns de partenerul ei nedotat și nesatisfăcător sexual.
Dar asta înainte de sindromul Capgras. După apariția condiției, "A fost fericită să relateze că partenerul are o dublură virilă, bogată și aristocrată. Bineînțeles, era același bărbat, dar ea îl vedea în alte feluri.
08:10 Ca un al treilea exemplu, gândiți-vă la produsele de consum.
Unul dintre motivele pentru care îți place un lucru este utilitatea acestuia. Te încalți cu pantofii; joci golf cu crosele; iar guma deja mestecată nu te tentează în vreun fel.
Dar fiecare din aceste trei obiecte are valoare mai presus de ce pot să facă pentru tine, bazată pe istoria fiecăruia.
Crosele de golf au aparținut lui John F. Kennedy și s-au vândut la licitație pentru trei sferturi de milion de dolari. Guma a fost mestecată de pop starul Britney Spears. și vândută la câteva sute de dolari.
Există, de fapt, o piață entuziastă în mâncarea mestecată parțial de oamenii adorați. (Râsete) Pantofii sunt probabil cei mai valoroși. După relarea dintr-un raport neoficial, un milionar saudit a oferit 10 milioane de dolari pentru pantofi. Au fost aruncați în George Bush la o conferință de presă din Irak acum câțiva ani.
09:01 (Aplauze)
09:03 Această atracție față de obiecte nu are legătură doar cu obiecte celebre.
Fiecare dintre noi, oamenii, are ceva ce nu poate fi înlocuit, mai exact are valoare din cauza acelei istorii - poate e vorba despre verighetă sau botoșeii copilului tău - dacă s-ar pierde, nu s-ar putea recupera.
Ai putea să cumperi ceva asemănător, dar nu ai putea avea același obiect. Impreună cu colegii mei, George Newman și Gil Diesendruck, ce fel de factori și istorie contează legat de obiectele la care oamenii țin. Intr-unul din experimente, am rugat câțiva oameni să numească o persoană faimoasă pe care o adoră, o persoană în viață.
09:41 Un răspuns a fost George Clooney. Apoi am intrebat, "Cât ai plăti pentru puloverul lui George Clooney?" Și răspunsul a fost o sumă destul de mare -- mai mult decât ai plăti pentru un pulover nou-nouț sau un pulover purtat de cineva pe care nu adori.
Apoi am întrebat un alt grup -- le-am dat alte rectricții și alte condiții.
De exemplu, le-am zis unora "Uite, poți cumpăra puloverul, dar nu poți spune nimănui că îl ai. și nu îl poți vinde mai departe." Asta îi scade valoarea, sugerând ca ăla ar fi unul dintre motivele pentru care ne place.
Dar ce e eficient cu adevărat e să zici oamenilor, "Uite, poți să-l vinzi mai departe, poți să te lauzi, dar înainte de a ajunge la tine, o să fie spălat." Asta îi scade valoarea considerabil. Cum zice soția mea, "Ai spălat păduchii lui Clooney."
10:29 (Râsete)
10:31 Să ne întoarcem la artă. Mi-ar plăcea să am un Chagall. Ii iubesc arta. Dacă vreți să-mi faceți un cadou la finalul conferinței, îmi puteți cumpăra un Chagall.
Dar nu vreau o reproducere, chiar dacă arată identic. Asta nu e din cauza că, sau nu doar din cauză că, sunt snob și vreau să mă laud că am originalul. Mai degrabă, vreau ceva care are o istorie a lui. In cazul lucrărilor de artă, istoria este chiar specială.
Filozoful Denis Dutton, în cartea sa "Instinctul Artistic" argumentează că, "Valoarea unei opere de artă este înrădăcinată în speculațiile visavis de prestația umană din spatele creației."
Și asta ar putea explica diferența dintre un original și un fals.
Arată la fel, dar au o istorie diferită.
Originalul este, de obicei, produsul unui act creativ, falsul nu.
Cred că abordarea asta explică gusturile oamenilor în materie de artă.
11:20 Asta este opera lui Jackson Pollock.
Cui îi place Jackson Pollock? Ok.
Cine este indiferent? Nu le place deloc.
Nu o să spun că cineva are dreptate și altcineva nu, dar voi aduce un argument empiric despre intuiția oamenilor, și anume, dacă îți place opera lui Jackson Pollock, te vei increde, mai ceva decât cei cărora nu le place, în ideea că procesul creației a fost dificil, că a fost nevoie de mult timp și efort și energie creativă. L-am folosit pe Jackson Pollock ca exemplu dinadins, pentru că există un artist american care pictează în stilul lui Jackson Pollock, și munca ei valorează sute de mii de dolari - în mare parte pentru că este un artist foarte tanăr.
12:02 Ea e Marla Olmstead, care a pictat majoritatea picturilor când avea trei ani. Ceea ce e interesant la Marla Olmstead e că familia ei a făcut greșeala de a invita la ei în casă emisiunea tv "60 de minute" pentru a o filma pictând.
Și respectivii au relatat că tatăl fetiței o sfătuia. Când a apărut la televizor, valoare artei sale a scăzut substanțial. Era aceeași artă, practic, dar istoria se schimbase.
12:29 M-am axat pe partea vizuală, dar vreau să vă dau două exemple din muzică.
El e Joshua Bell, un violonist faimos. Și reporterul Gene Weingarten de la Washington Post a decis să-l încludă într-un experiment foarte îndrăzneț. Intrebarea este: Cât de mult l-ar aprecia oamenii pe Joshua Bell, muzica lui, dacă nu ar știi ce ascultă?
L-a pus pe Joshua Bell să-și ia vioara de-un milion de dolari la o stație de metrou din Washington DC și să stea într-un colț să vedem câți bani ar face. Și aveți aici un scurt clip. (Muzică de vioară) După trei sferturi de oră, a făcut 32 de dolari. Nu-i rău.
Dar nici bine. Se pare că pentru a savura cu adevărat muzica lui Joshua Bell, trebuie să știi că îl asculți. De fapt a făcut cu 20 de dolari mai mult, dar nu i-a numărat.
Pentru că o femeie a venit - vedeți la sfârșitul filmului - vine înspre el. L-a auzit la Biblioteca Congresului cu cateva săptămani înainte la o întrunire oficială. Asa că a fost surprinsă să-l vadă stând într-o stație de metrou. I s-a făcut milă dintr-o dată. S-a căutat în geantă și i-a intins o hartie de 20 de dolari.
13:40 (Râsete)
13:42 (Aplauze)
13:44 Al doilea exemplu este din compoziția modernă a lui John Cage, "4'33"."
Cum mulți dintre voi știu, este bucata în care pianistul stă pe o bancă, deschide pianul și nu face nimic timp de 4 minute și 33 de secunde -- acea perioadă de tăcere. Oamenii au diferite opinii despre asta.
Dar ceea ce vreau să subliniez este că poți cumpăra bucata asta de pe iTunes. (Râsete) La un dolar și nouăzeci și nouă de cenți, poți asculta acea tăcere, diferită de alte forme de tăcere.
14:16 (Râsete)
14:18 Am vorbit până acum de plăcere, dar ceea ce vreau să sugerez este că tot ce am spus se aplică și în cazul durerii.
Și cum relaționezi cu ceea ce ți se întâmplă, propriile credințe despre esența lucrului, afectează felul în care te doare.
Un minunat experiment a fost făcut de Kurt Gray și Dan Wegner. I-au cuplat pe câțiva dintre studenții de la Harvard la o mașină de șocuri electrice. Și li s-a aplicat o serie de șocuri electrice dureroase.
Deci a fost o serie de cinci șocuri dureroase.
Unei jumătăți i s-a zis că șocurile sunt aplicate de cineva din camera alăturată, dar că persoana nu știe că asta face.
Nu există rea-voință, ei doar apasă un buton.
Primul șoc e înregistrat ca fiind foarte dureros. Al doilea e mai puțin dureros, pentru că te obișnuiești puțin cu el. Al treilea urmează, al patrulea, al cincilea. Durerea se micșorează.
In celălalt scenariu, li se spune că persoana din camera alăturată îi electrocutează intenționat -- știe că asta face.
Primul șoc doare îngrozitor. Al doilea cam la fel și la fel cu al treilea, al patrulea și al cincilea.
Doare mai rău dacă știi că cineva o face dinadins.
15:24 Cel mai extrem exemplu ar fi că în unele cazuri, durerea aplicată în anumite circumstanțe poate fi transformată în plăcere.
Oamenii au proprietatea asta incredibil de interesantă care caută des doze mici de durere în situații controlate și o transformă în plăcere - ca atunci când mănânci un ardei iute sau te dai în roller coaster. Ideea a fost rezumată foarte frumos de poetul John Milton care a scris, "Mintea e propriul ei realm și singură poate transforma raiul în iad și iadul în rai."
15:57 Și voi încheia cu asta. Mulțumesc.
15:59 (Aplauze)
Și la fel ca Hitler, Goering se credea colecționar de artă. A călătorit prin Europa, în timpul celui de-al doilea Război Mondial, furând, extorcând și ocazional cumpărând diferite picturi pentru colecția sa. Și ceea ce își dorea cu adevărat era ceva de Vermeer.
Hitler avea două, iar el niciunul. Așa că într-un final a găsit un vânzător de obiecte de artă, un un vânzător de obiecte de artă olandez pe nume Han van Meergeren, care i-a vândut un frumos Vermeer la un preț echivalent a 10 milioane de dolari. Și a fost de departe opera de artă favorită.
00:56 Al Doilea Război Mondial se apropia de sfârșit și Goering a fost capturat, judecat la Nuremberg și în cele din urmă condamnat la moarte.
Apoi, trupele aliate au pus mâna pe colecțiile sale, au găsit picturile și s-au dus după oamenii care i le-au vândut. Și la un moment dat polițiștii olandezi au venit în Amsterdam și l-au arestat pe Van Meegeren. Van Meegeren a fost acuzat de trădare, lucru pedepsit cu moartea.
După șase săptămâni de la sentința sa, Vam Meegeren a recunoscut. Dar nu a recunoscut trădarea. A spus: „Nu am vândut o mare capodoperă naziștilor. L-am pictat chiar eu, sunt un falsificator.” Nimeni însă nu l-a crezut.
„O s-o dovedesc", a spus. Aduceți-mi o pânză și niște vopsea și o să pictez un Vermeer mult mai bine decât cel pe care l-am vândut acelui nazist dezgustător. Am nevoie de asemenea de alcool și morfină, pentru că doar așa pot lucra.” (Râsete) Așa că l-au lăsat. A pictat un Vermeer superb. Și s-a renunțat la acuzațiile de trădare. A fost condamnat mai lejer pentru fals, o sentință de un an și a murit ca un erou în fața olandezilor. Sunt mult mai multe de spus despre Van Meegeren, dar aș vrea să mă întorc acum la Goering, care apare aici în timp ce era interogat la Nuremberg.
02:15 Goering era, după toate spusele, un om groaznic. Chiar și pentru un nazist, era un om groaznic. Interogatorii săi americani l-au descris ca pe un psihopat amiabil.
Dar puteai simți simpatie pentru reacția pe care a avut-o când i s-a spus că pictura sa favorită era de fapt un fals. Potrivit biografului său, „Arăta de parcă a realizat pentru prima dată că există rău în lume.” (Râsete) Și s-a sinucis curând după asta.
A descoperit totuși că tabloul despre care credea că e un lucru, s-a dovedit a fi altceva. Arăta la fel, dar avea o origine diferită, era o operă de artă diferită.
02:56 Și nu doar el urma să fie surprins. Odată ce Van Meegeren a fost judecat, nu s-a mai putut opri din vorbit. Și a început să spună despre toate capodoperele pe care le-a pictat chiar el și care fuseseră atribuite altor artiști. În special, „Cina la Emmaus” care era văzută drept cea mai mare capodoperă a lui Vermeer, cea mai bună lucrare a sa -- oamenii veneau din toată lumea pentru a o vedea -- era de fapt un fals.
Nu era acel tablou, ci altul. Și atunci când a fost descoperit lucrul ăsta, și-a pierdut toată valoarea și a fost scos din muzeu.
03:24 De ce contează treaba asta?
Eu sunt psiholog - de ce contează originile așa mult?
De ce reacționăm atât de tare la conștientizarea privind originea unui lucru?
Ei bine, există un răspuns pe care mulți oameni l-ar oferi.
Mulți sociologi, precum Veblen și Wolfe, ar susține că motivul pentru care luăm originile atât de în serios este pentru că suntem snobi, pentru că ne concentrăm pe statut social.
Printre alte lucruri, dacă vrei să te lauzi cu cât de bogat ești, cât de puternic ești, este mai bine să deții un original decât un fals, pentru că întotdeauna vor fi mai puține originale decât falsuri.
Mă îndoiesc că asta ar putea să joace vreun rol, dar lucrul de care vreau să vă conving astăzi este că e și altceva la mijloc.
Vreau să vă conving că oamenii sunt, într-o anumită măsură, esențialiști din naștere. Vreau să spun că nu răspundem la lucruri doar așa cum le vedem, sau simțim, sau auzim.
Mai degrabă, răspunsul nostru este condiționat de sistemul nostru de valori, de ceea ce sunt, de unde vin, din ce sunt făcute, ce se ascunde în spatele lor. Vreau să sugerez că este adevărat, nu doar legat de felul în care ne raportăm la lucruri, dar de felul în care reacționăm la ele.
04:27 Așa că voi sugera că plăcerea este adâncă - și ca asta nu e valabil doar pentru plăcerile superioare precum arta, dar și pentru cele mai simple plăceri sunt afectate de ceea ce credem despre esențele ascunse. De exemplu mâncarea. Ați mânca asta? Păi, un răspuns bun ar fi, "Depinde. Ce e?" Unii din voi ar mânca-o dacă ar fi porc, dar nu vită. Unii ar mânca-o dacă ar fi vită și nu porc. Puțini ar mânca-o dacă ar fi șobolan sau om. Unii din voi ar mânca-o doar dacă ar fi o bucată de tofu ciudat colorată. Nu-i foarte surprinzător.
05:02 Dar ce-i și mai interesant e că gustul pe care îl simți depinde de ceea ce crezi că mănânci.
O demonstrație de genul a fost făcută cu copii.
Cum îi faci pe copii nu doar să mănânce morcovii și să bea laptele, dar să facă asta cu plăcere -- să creadă ca au un gust mai bun?
E simplu, le spui că vin de la McDonald's. Cred că mâcarea de la McDonald's e mai delicioasă și asta duce la o experiență mai savuroasă.
05:30 Cum îi faci pe adulți să savureze vinul?
E simplu: îl torni dintr-o sticlă scumpă.
Avem în acest moment zeci, poate sute de studii care arată că încrederea în faptul că bei vinul ăla scump, îl face mai savuros.
Asta a fost făcut de curand cu un mic test neuroștiințific.
Ii bagă pe oameni într-un scanner MRI și în timp ce stau întinși acolo, printr-un tub, pot sa soarbă dintr-un vin. Pe un ecran, în fața lor, se află informații despre vin. Toată lumea bea, bineințeles, același tip de vin. Dar dacă știi că bei vinul mai scump, părțile creierului asociate cu plăcerea și recompensa se aprind ca un pom de Crăciun.
Nu doar că articulezi o plăcere mai mare, spui că îți place mai mult, chiar îl savurezi într-o manieră diferită.
06:13 Sau să luăm sexul de exemplu.
Aveți aici stimuli pe care i-am folosit în studiile mele. Dacă pur și simplu arăți oamenilor pozele astea, o să-ți spună că aceștia sunt oameni destul de atrăgători. Dar cât de atrăgători îi găsești de fapt, cât de atras sexual sau romantic ești de ei, depinde de ceea ce știi că privești. Probabil crezi că în poza din stânga este un bărbat, iar în dreapta o femeie.
Dacă această idee se dovedește a fi greșită, o să ți se schimbe percepția. (Râsete) Va conta dacă se dovedesc a fi mult mai tineri sau mai bătrani decât crezi.
Ar conta dacă ar fi să descoperi că persoana la care te-ai uitat cu dorință sexuală e de fapt o versiune deghizată a fiului sau fiicei tale, mamă sau tată. Știind că cineva îți este rudă, îți taie. probabil, apetitul sexual.
Unul dintre cele mai călduroase descoperiri ale psihologiei plăcerii e că există mai mult aspecte în 'a arăta bine' decât partea fizică.
Dacă îți place de cineva, va arăta mai bine pentru tine. De-asta în căsătoriile fericite soții cred că soțul sau soția arată mult mai bine decât crede oricine altcineva.
07:17 (Râsete)
07:19 Un exemplu destul de dramatic vine dintr-o condiție neorologică numită sindromul Capgras.
Deci sindromul Capgras este o condiție în care suferi de un anume tip de manie.
Cei ce suferă de Capgras cred că oamenii pe care îi iubesc cel mai mult pe lumea asta au fost înlocuiți de niște duplicate perfecte.
Rezultatul sindromului este de tot mai frecvent tragic. Unii oameni i-au omorât pe cei ce-i iubesc crezând că omoară un impostor.
Dar există un caz, cel puțin, în care sindromul Capgras are un final fericit. S-a înregistrat în 1931. Cercetările menționează o femeie cu sindromul Capgras care s-a plâns de partenerul ei nedotat și nesatisfăcător sexual.
Dar asta înainte de sindromul Capgras. După apariția condiției, "A fost fericită să relateze că partenerul are o dublură virilă, bogată și aristocrată. Bineînțeles, era același bărbat, dar ea îl vedea în alte feluri.
08:10 Ca un al treilea exemplu, gândiți-vă la produsele de consum.
Unul dintre motivele pentru care îți place un lucru este utilitatea acestuia. Te încalți cu pantofii; joci golf cu crosele; iar guma deja mestecată nu te tentează în vreun fel.
Dar fiecare din aceste trei obiecte are valoare mai presus de ce pot să facă pentru tine, bazată pe istoria fiecăruia.
Crosele de golf au aparținut lui John F. Kennedy și s-au vândut la licitație pentru trei sferturi de milion de dolari. Guma a fost mestecată de pop starul Britney Spears. și vândută la câteva sute de dolari.
Există, de fapt, o piață entuziastă în mâncarea mestecată parțial de oamenii adorați. (Râsete) Pantofii sunt probabil cei mai valoroși. După relarea dintr-un raport neoficial, un milionar saudit a oferit 10 milioane de dolari pentru pantofi. Au fost aruncați în George Bush la o conferință de presă din Irak acum câțiva ani.
09:01 (Aplauze)
09:03 Această atracție față de obiecte nu are legătură doar cu obiecte celebre.
Fiecare dintre noi, oamenii, are ceva ce nu poate fi înlocuit, mai exact are valoare din cauza acelei istorii - poate e vorba despre verighetă sau botoșeii copilului tău - dacă s-ar pierde, nu s-ar putea recupera.
Ai putea să cumperi ceva asemănător, dar nu ai putea avea același obiect. Impreună cu colegii mei, George Newman și Gil Diesendruck, ce fel de factori și istorie contează legat de obiectele la care oamenii țin. Intr-unul din experimente, am rugat câțiva oameni să numească o persoană faimoasă pe care o adoră, o persoană în viață.
09:41 Un răspuns a fost George Clooney. Apoi am intrebat, "Cât ai plăti pentru puloverul lui George Clooney?" Și răspunsul a fost o sumă destul de mare -- mai mult decât ai plăti pentru un pulover nou-nouț sau un pulover purtat de cineva pe care nu adori.
Apoi am întrebat un alt grup -- le-am dat alte rectricții și alte condiții.
De exemplu, le-am zis unora "Uite, poți cumpăra puloverul, dar nu poți spune nimănui că îl ai. și nu îl poți vinde mai departe." Asta îi scade valoarea, sugerând ca ăla ar fi unul dintre motivele pentru care ne place.
Dar ce e eficient cu adevărat e să zici oamenilor, "Uite, poți să-l vinzi mai departe, poți să te lauzi, dar înainte de a ajunge la tine, o să fie spălat." Asta îi scade valoarea considerabil. Cum zice soția mea, "Ai spălat păduchii lui Clooney."
10:29 (Râsete)
10:31 Să ne întoarcem la artă. Mi-ar plăcea să am un Chagall. Ii iubesc arta. Dacă vreți să-mi faceți un cadou la finalul conferinței, îmi puteți cumpăra un Chagall.
Dar nu vreau o reproducere, chiar dacă arată identic. Asta nu e din cauza că, sau nu doar din cauză că, sunt snob și vreau să mă laud că am originalul. Mai degrabă, vreau ceva care are o istorie a lui. In cazul lucrărilor de artă, istoria este chiar specială.
Filozoful Denis Dutton, în cartea sa "Instinctul Artistic" argumentează că, "Valoarea unei opere de artă este înrădăcinată în speculațiile visavis de prestația umană din spatele creației."
Și asta ar putea explica diferența dintre un original și un fals.
Arată la fel, dar au o istorie diferită.
Originalul este, de obicei, produsul unui act creativ, falsul nu.
Cred că abordarea asta explică gusturile oamenilor în materie de artă.
11:20 Asta este opera lui Jackson Pollock.
Cui îi place Jackson Pollock? Ok.
Cine este indiferent? Nu le place deloc.
Nu o să spun că cineva are dreptate și altcineva nu, dar voi aduce un argument empiric despre intuiția oamenilor, și anume, dacă îți place opera lui Jackson Pollock, te vei increde, mai ceva decât cei cărora nu le place, în ideea că procesul creației a fost dificil, că a fost nevoie de mult timp și efort și energie creativă. L-am folosit pe Jackson Pollock ca exemplu dinadins, pentru că există un artist american care pictează în stilul lui Jackson Pollock, și munca ei valorează sute de mii de dolari - în mare parte pentru că este un artist foarte tanăr.
12:02 Ea e Marla Olmstead, care a pictat majoritatea picturilor când avea trei ani. Ceea ce e interesant la Marla Olmstead e că familia ei a făcut greșeala de a invita la ei în casă emisiunea tv "60 de minute" pentru a o filma pictând.
Și respectivii au relatat că tatăl fetiței o sfătuia. Când a apărut la televizor, valoare artei sale a scăzut substanțial. Era aceeași artă, practic, dar istoria se schimbase.
12:29 M-am axat pe partea vizuală, dar vreau să vă dau două exemple din muzică.
El e Joshua Bell, un violonist faimos. Și reporterul Gene Weingarten de la Washington Post a decis să-l încludă într-un experiment foarte îndrăzneț. Intrebarea este: Cât de mult l-ar aprecia oamenii pe Joshua Bell, muzica lui, dacă nu ar știi ce ascultă?
L-a pus pe Joshua Bell să-și ia vioara de-un milion de dolari la o stație de metrou din Washington DC și să stea într-un colț să vedem câți bani ar face. Și aveți aici un scurt clip. (Muzică de vioară) După trei sferturi de oră, a făcut 32 de dolari. Nu-i rău.
Dar nici bine. Se pare că pentru a savura cu adevărat muzica lui Joshua Bell, trebuie să știi că îl asculți. De fapt a făcut cu 20 de dolari mai mult, dar nu i-a numărat.
Pentru că o femeie a venit - vedeți la sfârșitul filmului - vine înspre el. L-a auzit la Biblioteca Congresului cu cateva săptămani înainte la o întrunire oficială. Asa că a fost surprinsă să-l vadă stând într-o stație de metrou. I s-a făcut milă dintr-o dată. S-a căutat în geantă și i-a intins o hartie de 20 de dolari.
13:40 (Râsete)
13:42 (Aplauze)
13:44 Al doilea exemplu este din compoziția modernă a lui John Cage, "4'33"."
Cum mulți dintre voi știu, este bucata în care pianistul stă pe o bancă, deschide pianul și nu face nimic timp de 4 minute și 33 de secunde -- acea perioadă de tăcere. Oamenii au diferite opinii despre asta.
Dar ceea ce vreau să subliniez este că poți cumpăra bucata asta de pe iTunes. (Râsete) La un dolar și nouăzeci și nouă de cenți, poți asculta acea tăcere, diferită de alte forme de tăcere.
14:16 (Râsete)
14:18 Am vorbit până acum de plăcere, dar ceea ce vreau să sugerez este că tot ce am spus se aplică și în cazul durerii.
Și cum relaționezi cu ceea ce ți se întâmplă, propriile credințe despre esența lucrului, afectează felul în care te doare.
Un minunat experiment a fost făcut de Kurt Gray și Dan Wegner. I-au cuplat pe câțiva dintre studenții de la Harvard la o mașină de șocuri electrice. Și li s-a aplicat o serie de șocuri electrice dureroase.
Deci a fost o serie de cinci șocuri dureroase.
Unei jumătăți i s-a zis că șocurile sunt aplicate de cineva din camera alăturată, dar că persoana nu știe că asta face.
Nu există rea-voință, ei doar apasă un buton.
Primul șoc e înregistrat ca fiind foarte dureros. Al doilea e mai puțin dureros, pentru că te obișnuiești puțin cu el. Al treilea urmează, al patrulea, al cincilea. Durerea se micșorează.
In celălalt scenariu, li se spune că persoana din camera alăturată îi electrocutează intenționat -- știe că asta face.
Primul șoc doare îngrozitor. Al doilea cam la fel și la fel cu al treilea, al patrulea și al cincilea.
Doare mai rău dacă știi că cineva o face dinadins.
15:24 Cel mai extrem exemplu ar fi că în unele cazuri, durerea aplicată în anumite circumstanțe poate fi transformată în plăcere.
Oamenii au proprietatea asta incredibil de interesantă care caută des doze mici de durere în situații controlate și o transformă în plăcere - ca atunci când mănânci un ardei iute sau te dai în roller coaster. Ideea a fost rezumată foarte frumos de poetul John Milton care a scris, "Mintea e propriul ei realm și singură poate transforma raiul în iad și iadul în rai."
15:57 Și voi încheia cu asta. Mulțumesc.
15:59 (Aplauze)
Despre psihologul Paul Bloom : https://www.ted.com/speakers/paul_bloom
Dacă vrei să afli mai multe despre Kato şi activitatea lui :
https://www.facebook.com/notes/806080502769226/
De AICI POŢI ASCULTA ŞI DOWNLOADA ÎN FORMAT mp3 CREAŢIILE PERSONALE KATO, pentru a le putea asculta oriunde
DONEAZĂ, cât vrei, când poţi, pentru a sprijini blogul şi activitatea educativă a lui Kato :
Dacă vrei să afli mai multe despre Kato şi activitatea lui :
https://www.facebook.com/notes/806080502769226/
De AICI POŢI ASCULTA ŞI DOWNLOADA ÎN FORMAT mp3 CREAŢIILE PERSONALE KATO, pentru a le putea asculta oriunde
DONEAZĂ, cât vrei, când poţi, pentru a sprijini blogul şi activitatea educativă a lui Kato :
CĂRŢI SPIRITUALITATE (şi nu numai) recomandate de Kato : http://loveblog4all.blogspot.com/2014/08/carti-spiritualitate.html
Te poţi Abona şi la siteul meu SPIRIT, să primeşti notificări pt postările noi, pe email, aici : Subscribe to Spirit by Email
Te invit cu bucurie să vizitezi şi noul meu blog : "Kato - Parapsihologie, Extrasenzorial" - http://katoparapsihologieextrasenzorial.blogspot.ro/
Fă economie de timp şi bani, efectuând cumpărături online prin accesarea promoţiilor din reclame, susţinând totodată astfel şi acest blog.
Aici ai linkul către Cuprinsul blogului, cu lista tuturor postărilor :
http://loveblog4all.blogspot.com/2015/11/toate-postarile-blogului-linkurile.html
Embed
Dacă ţi-a plăcut, dă un click pe Like şi Distribuie, şi Abonează-te la postările noi ale acestui blog prin email, serviciul Feedburner, dând click aici : Subscribe to Love Blog 4 All by Email
Apasă simultan pe tastele Ctrl şi D, pentru a adăuga acest site la Favorite (Bookmarks).
Pentru a găsi ceva specific pe blog, poţi căuta după termen la "Căutare" în stânga sus, sau pe coloana din stânga jos la Etichetele asociate postărilor (cuvintele albastre, în ordine alfabetică).
De asemenea, consultă marea videotecă de pe canalul meu youtube (dă click pe categoriile de playlisturi să se deschidă toate) : http://youtube.com/user/katonanicoTe poţi Abona şi la siteul meu SPIRIT, să primeşti notificări pt postările noi, pe email, aici : Subscribe to Spirit by Email
Te invit cu bucurie să vizitezi şi noul meu blog : "Kato - Parapsihologie, Extrasenzorial" - http://katoparapsihologieextrasenzorial.blogspot.ro/
Fă economie de timp şi bani, efectuând cumpărături online prin accesarea promoţiilor din reclame, susţinând totodată astfel şi acest blog.
Aici ai linkul către Cuprinsul blogului, cu lista tuturor postărilor :
http://loveblog4all.blogspot.com/2015/11/toate-postarile-blogului-linkurile.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu