Kato Live embed Video

kato-podcast

Totalul afișărilor de pagină

Translate

TRANSLATE with Bing

vineri, octombrie 04, 2013

Instinct și Educație

Mulţi oameni fac adesea referiri la comportamentul diferitelor animale, care, în diferite situaţii, dau dovadă de ceea ce seamănă a fi comportament inteligent și sentimente. Am citit o serie de afirmații privind elogierea comportamentului unor animale, în detrimentul celui uman. Alţii afirmă că animalele nu au sentimente și inteligență, ci doar instincte, un comportament instinctual, bazat pe reflexe înăscute, programate genetic. Este greu de defalcat, şi la om, ce procent din comportamentul uman este instinctual, reflex, inconştientizat, şi cât este conştient elaborat și controlat, dobândit prin educație, învăţare, și manifestat prin alegeri și decizii elaborate în mod conștient.
Instinct = complex de reflexe înnăscute, necondiționate, proprii indivizilor dintr-o anumită specie, și care le asigură dezvoltarea organismului, alimentarea, reproducerea, apărarea.
Conform definiției, se poate înțelege faptul că ființele trebuie să se nască inevitabil cu anumite instincte primare, pentru a putea supraviețui din primele clipe ale vieții. Ele se manifestă de fapt începând chiar din viața intrauterină. Ca urmare, tot ceea ce se dobândește prin educație și învățare vine să completeze, în paralel, modul de adaptare eficient al ființei la mediul în care trăiește. Practic, toate actele comportamentale ale unui individ se subordonează scopului esențial privind adaptarea sa la mediul de viață, adică dezvoltarea organismului, alimentarea, reproducerea, și apărarea. Am putea afirma faptul că, orice problemă a unui individ sau a unei specii se poate rezuma în esența sa la o problemă de adaptare. Când vorbim de mecanisme de reglare, sistem imunitar, inteligență, trăiri emoționale, etc., toate au în esență rolul de a sprijini adaptarea. Cel ce reușește să înțeleagă asta, și să abordeze orice problemă din prisma generării ei datorită unei adaptări incorecte, a dereglării unor procese și mecanisme adaptative, găsește soluții mult mai eficient decât cei ce nu înțeleg faptul că totul se subordonează scopului adaptării. Când mănânci, nu te gândești de ce mănânci, ci o faci deoarece ți-e foame și simți nevoia imperioasă de a mânca. Nu te gândești de ce ți-e foame, și nu poți conștientiza ce se întâmplă la nivel celular cu substanțele introduse în organism. Simți doar că îți este foame. Te hrănești în mod instinctiv, fără să îți bați capul cu procesele metabolice complexe care se desfășoară interiorul corpului tău. De ce ai face-o, dacă nu există nevoia de a o face ? Tu trebuie să îți aloci atenția în mod conștient asupra proceselor în continuă schimbare din mediul exterior, pentru a efectua alegeri și decizii în scopul adaptării eficiente la mediul acesta extern, schimbător, impredictibil. Mediul intern este schimbător, dar este foarte predictibil, deoarece aceleași cicluri de activitate se desfășoară, continuu, zilnic. De aceea nu necesită control conștient din partea ta, ci doar intervenții sporadice, în cazul apariției unor tulburări și disfuncții generate de comportamentul tău inadecvat, ale cărui efecte nu pot fi reglate eficient în scop adaptativ, în mod automat, de mecanismele auto reglatoare ale organismului și psihicului. De exemplu, dacă nu alimentezi organismul în mod adecvat privind cantitatea și calitatea alimentelor, acest comportament inadecvat va produce dereglări, dezechilibre, tulburări, disfuncții în modul său de funcționare. Comportamentul tău afectează funcționarea eficientă a organismului.
Pe scurt, tu ai în grijă un instrument - corpul fizic, de care te poți folosi pentru a experimenta viața în plan terestru, ca de un robot. Ai în grijă întreținerea lui, alimentarea sa cu energie, integritatea sa funcțională, utilizarea sa în mod rațional. Cât timp ‘’robotul‘’ funcționează în parametri adecvați, nu există probleme, și te poți servi în mod eficient de el pentru experimentarea modului de vață uman în plan terestru. Când apar dereglări, nu te mai poți folosi de el în mod eficient, la întreaga sa capacitate funcțională. Menținerea funcționării la întreaga sa capacitate cade în sarcina ta, fiind responsabilitatea ta.
Există spirite sosite la şcoala vieţii terestre, care se situează la un nivel de evoluţie inferioară, şi a căror comportament reflectă nivelul lor evolutiv, prin faptul că pornirile instinctuale provenite de la organismul uman, primează în faţa a ceea ce li s-a oferit prin educaţie, ca modele comportamentale. În plus, însăşi educaţia primită poate fi deficitară, deoarece astfel de spirite se încorporează, în general, pe Terra, în familii a căror membrii sânt asemănători cu ei, dpdv evolutiv. Excepţiile întăresc regula. Spiritele inferioare, la fel ca şi celalte, vin la şcoala vieţii terestre, pentru a evolua, trecând prin experienţele de viaţă specifice acestui gen de lume. Ele sânt sprjinite şi ajutate de cele superioare lor, în acest scop, pe măsura posibilităţilor fiecăruia.
Ca urmare, rolul şi scopul fiecărei fiinţe omeneşti constă în evoluţia sa, în condiiţiile terestre, în cadrul social oferit de civilizaţia umană. Iar evoluția se îndeplinește prin eforturile personale depuse permanent în scopul adaptării la mediul în care trăiesc.
Aşadar, percepția faptului că ar putea exista o necesitate de a scăpa sau a extermina oamenii mai neînţelegători, cu un comportament mai primitiv, este eronată, căci cei mai evo'uați au rolul de a-i sprijini şi ajuta să se dezvolte intelectual şi moral, în sensul evoluţiei lor cât mai eficiente. Acest proces, însă, nu poate decurge forţat. Forţarea conduce la instituirea unor blocaje, inevitabil. Ai liberul arbitru, de a evita anumiți oameni sau de a te implica în relaţii cu ei, oferindu-ţi sprijinul şi suportul, în măsura pe care o consideri tu firească şi normală, din partea ta. Exemplul unui Isus, Buda, Osho, Mooji, Kato :) , poate fi urmat, sau total ignorat. Fiecare trebuie să se implice într-o măsură naturală, determinată de capacitățile și posibilitățile sale. Tu oferi sprijin și ajutor unora, și beneficiezi la rândul tău de sprijin și ajutor din partea altora. Ciclul se închide în cadrul comunității, pe toată durata vieții. Când ai fost copil ai beneficiat de ajutorul părinților, când ești părinte copii tăi beneficiază de ajutorul tău, iar părinții tăi vor putea avea un sprijin în tine la bătrânețe, așa cum și tu ai putea beneficia la bătrânețe de sprijinul copiilor tăi.
Referitor la persoanele care se nasc într-un mediu familial ostil, încărcat de promiscuitate şi violenţă, aceasta este o problemă ce ţine de karma fiecăruia, aflându-se în strânsă legătură cu nivelul propriu de evoluţie, lecţiile şi misiunile acestei vieţi, efectul tuturor acţiunilor întreprinse anterior, în vieţile anterioare...
Un material interesant: Consciousness in Human and Nonhuman Animals
http://www.occupyforanimals.org/scientists-declare-nonhuman-animals-are-
conscious--cambridge-declaration-on-consciousness-from-july-7-2011.html

Am citit afirmații ale unor oameni care făceau comparații între comportamentul unor animale și cel al oamenilor, elogiind pe cel animal și incriminând cel uman, la modul general. Argumentele lor priveau însă cazuri care ar putea fi privite drept extreme comportamentale. Și în lumea animală, cât și în cea umană, există o mare varietate de tipologii comportamentale.
Am întâlnit oameni care m-au ajutat, fără să mă cunoască, ca pe un frate. Am avut și prieteni care au fugit din calea mea când mi-a fost greu. Dar consider aceste cazuri ca fiind excepții, care întăresc o regulă.
Am cititit despre cazul unei şopârle blocate, imobilizate, care a fost ţinută în viaţă de o altă şopârlă, ce îi aducea hrană. O singură şopârlă a reuşit să ţină şopârla blocată, în viaţă, mult timp...
În Cluj, anul ăsta au fost foarte mulţi arici. Noaptea ies şi caută de mâncare pe la ghene, cred. Nu de mult, coboram cu maşina, noaptea, pe o străduţă, cu viteză redusă, când mi-a fost atrasă atenţia de un animăluţ care se agita pe stradă, lângă ceva ce am crezut că a luat de la ghena de gunoi. Apropiindu-mă, am văzut că era de fapt un arici care se agita desperat, trăgând de un alt arici, care era făcut ghem, ca să îl îndepărteze de pe carosabil. Săracul animal, se pare că fusese călcat de o maşină, căci se vedea o pată de sânge lângă el. Desperarea celui care încerca să îl tragă de pe carosabil, fără să ia în considerare faptul că mă apropiam tot mai mult, m-a impresionat. A trebuit să opresc, ca să nu îl calc...
Scriind despre cazul aricilor, mi-am adus aminte de o scenă foarte asemănătoare cu cea cu şopârlele. Am fost martor la ea, dar am auzit şi de la alţi oameni poveşti similare, din lumea păsărilor : într-un spaţiu de producţie al unei firme la care am fost asociat, am găsit într-o dimineață o vrabie care zbura de colo-colo. Nu am reuşit să o să o fac să iasă pe uşa deschisă, afară. Dar mi-a atras atenţia faptul că avea un loc la geamuri, pe unde intra tubulatura de aerisire, la care mergea frecvent. Când m-am apropiat şi m-am uitat mai atent, am văzut un mic ochi de geam lipsă, în dreptul căruia era o altă vrabie, afară, care părea să aibă ceva în cioc. Se pare că cea dinăuntru era hrănită de altele, de afară, prin acel mic orificiu, prin care vrabia intrase, dar nu a ma reuşit să iasă...
De curând am vizionat și un filmuleț pe Youtube, în care, pe o autostradă intens circulată, un cîine se chinuia să tragă de pe carosabil un alt cîine lovit de mașină, riscând puternic să fie el însuși accidentat... 
Nu ştiu dacă putem vorbi despre afecțiune și iubire, sau doar despre un comportament instinctual și acte reflexe, în lumea animală, dar adevărul este că omul încă nu are explicaţii ştiinţifice adecvate pentru a defini în mod clar ce este iubirea. Cine poate afirma că el ştie şi poate explica în mod clar ce este iubirea ? De câte ori am cerut cuiva să formuleze o definiție a iubirii, am obținut reacții de respingere, argumentate în sensul că iubirea nu poate fi definită în cuvinte. Dacă cineva nu poate defini ceva, asta înseamnă oare că nimeni nu poate ? Unii așa cred... 

De multe ori, ajutorul unui singur om este de ajuns ca să te salveze dintr-un mare necaz.Viaţa terestră oferă toate situaţiile, ocaziile şi oportunităţile de care un om are nevoie, pentru a ajuta şi a fi ajutat, în cele mai diverse moduri. E de ajuns să priveşti cu atenţie în jurul tău, ca să le observi.
Am auzit de mai multe cazuri în care partenerul sănătos a divorţat de cel care s-a îmbolnăvit de o boală incurabilă, sau a rămas infirm. Am auzit însă şi de multe cazuri în care partenerii s-au ajutat până moartea i-a despărţit. Există oameni şi oameni...
Am văzut arici călcaţi de maşini, pe care alţi arici nu i-au îndepărtat de pe carosabil. Probabil că au fost şi cazuri în care şopârle şi vrăbii au murit murit de foame, nefiind ajutate de suratele lor. Cazurile descrise de mine  Unii masculi aparținând unor specii de mamifere ucid puii aflați în grija femelelor, pentru a le determina astfel să se împerecheze cu ei. Am văzut recent un astfel de reportaj privind urșii albi. Omul ucide animale, pentru a le mânca, la fel cum fac și animalele carnivore. Între animale și oameni există asemănări, există și deosebiri...
A susţine însă că specia umană este inferioară vreunei specii animale, dpdv moral, mi se pare o inepţie. Că există excepţii, printre oameni, persoane imorale, da, este normal să existe, şi sfinţi, şi brute umane... 


Dacă ţi-a plăcut, dă un click pe Like şi Distribuie, şi Abonează-te la postările noi ale acestui blog prin email, serviciul Feedburner, dând click aici : Subscribe to Love Blog 4 All by Email
Apasă simultan pe tastele Ctrl şi D, pentru a adăuga acest site la Favorite (Bookmarks).
Pentru a găsi ceva specific pe blog, poţi căuta după termen la "Căutare" în stânga sus, sau pe coloana din stânga jos la Etichetele asociate postărilor (cuvintele albastre, în ordine alfabetică).
De asemenea, consultă marea videotecă de pe canalul meu youtube (dă click pe categoriile de playlisturi să se deschidă toate) : http://youtube.com/user/katonanico
Te poţi Abona şi la siteul meu SPIRIT, să primeşti notificări pt postările noi, pe email, aici : Subscribe to Spirit by Email
Linkul către site :  https://katonanico.wordpress.com/
Embed

Niciun comentariu:

(function(i,s,o,g,r,a,m){i['GoogleAnalyticsObject']=r;i[r]=i[r]||function(){ (i[r].q=i[r].q||[]).push(arguments)},i[r].l=1*new Date();a=s.createElement(o), m=s.getElementsByTagName(o)[0];a.async=1;a.src=g;m.parentNode.insertBefore(a,m) })(window,document,'script','//www.google-analytics.com/analytics.js','ga'); ga('create', 'UA-60726497-1', 'auto'); ga('send', 'pageview');