Entitățile elementale (după Rudolf Steiner)

Entitățile elementale - sunt entităţi care există în cadrul realităţii noastre ca fiinţe spirituale, care, însă, într-un anume fel s-au abătut de la mersul regulat al evoluţiei şi a căror însemnătate constă tocmai în faptul că ele se abat de la curentul normal de evoluţie.  
Tocmai prin poziţia pe care ele o ocupă în cosmos vor juca un rol însemnat în evoluţia noastră spirituală într-un viitor nu prea îndepărtat. 
Asemenea entităţi elementale sunt ca un fel de părţi neregulate, desprinse din nişte suflete-grup. 
Un asemenea fel de entităţi elementale, care s-a format printre ultimele - o formă animală - sau, dacă vrem să discutăm în sens mai grosier, o sumă de fiinţe animale de aceeaşi formă - corespunde unui suflet-grup. 
Aceste suflete-grup joacă în lumea astrală oarecum acelaşi rol precum în lumea fizică sufletul nostru omenesc pătruns de Eu. 
De fapt, Eul omenesc este un Eu-grup coborît din planul astral în planul fizic. Astfel el a devenit un Eu individual. 
Eurile animale sunt în mod normal în planul astral, iar animalele individuale au, aici, în planul fizic, numai corp fizic, corp eteric şi corp astral. 
Eul lor este în lumea astrală, în aşa fel încât animalele care au aceeaşi formă sunt ca un fel de membre ale Eului-grup ale acestor animale. 
Astfel ne putem reprezenta de ce, ceea ce în viaţa omenească se numeşte naştere şi moarte, nu are aceeaşi însemnătate pentru animale. 
Atunci când un animal moare, sufletul grup sau Eul-grup rămâne viu. 
Este exact ca şi cum un om şi-ar pierde o mână şi ar avea capacitatea să îşi pună la loc acea mână. Eul-grup al leilor îşi înnoieşte un membru atunci când un leu moare şi este înlocuit cu un altul. 
Astfel putem înţelege că naşterea şi moartea nu au aceeaşi însemnătate pentru sufletul-grup al animalelor ca pentru omul actualului ciclu evolutiv.  
Sufletul-grup al animalelor cunoaşte transformări, metamorfoze, cunoaşte chiar şi o desprindere a "membrelor" sale, care apoi se întind până în lumea fizică, poate cunoaşte pierderea acestor membre şi reînnoirea lor.
Există anumite forme animale care în acest proces de desprindere merg prea departe, care nu mai sunt în stare să trimită înapoi în lumea astrală tot ceea ce aduc jos în planul fizic. Căci la un animal muribund, ceea ce se descompune din el trebuie să se reintegreze în întregime lumii înconjurătoare. Dimpotrivă, ceea ce animalul spiritualizează şi însufleţeşte din el însuşi trebuie să se verse înapoi în sufletul-grup, pentru ca apoi să poată fi trimis în lume şi să crească, devenind un nou individ. 
Există anumite forme animale care nu mai pot să trimită înapoi totul în sufletul-grup, şi aceste lucruri rămase în plus în planul fizic, care sunt desprinse, smulse din sufletul-grup, duc apoi o existenţă separată ca entităţi elementale.
Şi cum evoluţia noastră a trecut prin formele şi etapele cele mai variate, şi cum în fiecare etapă s-au desprins alte şi alte asemenea entităţi elementale, ne putem închipui numărul mare de asemenea soiuri de entităţi elementale pe care le avem în jurul nostru în ceea ce noi numim lumea suprasensibilă înconjurătoare.
Tu însă nu vezi aceste lucruri, pentru că te închizi în tine excluzând, împiedicând dezvoltarea acelor organe de cunoaştere care te-ar duce la recunoaşterea acestor entităţi.  

Entităţile elementale se găsesc în anumite locuri, unde are loc un anumit contact, o anumită întâlnire a regnului animal cu cel vegetal, şi doar acolo unde această atingere se petrece în anumite condiţii. 
Contactul care are loc între albină şi floare, deoarece albinele şi florile sunt cu mult mai departe una de alta ca nivel de evoluţie şi se întâlnesc apoi din nou şi deoarece la atingerea dintre albină şi floare se dezvoltă o forţă cu totul minunată. 
Un înveliş auric particular se formează de câte ori o albină sau o altă asemenea insectă suge dintr-o floare.  
Vieţuirea particulară, specială, pe care o are albina atunci când suge dintr-o floare, nu are loc numai în organele gustative sau în corpul albinei, ci ceea ce se naşte ca schimb de gusturi între albină şi floare degajă ceva ca o mică aură eterică. 
De fiecare dată când albina culege nectar apare o asemenea mică aură eterică, şi de câte ori se naşte aşa ceva în lumea suprasensibilă, apar şi entităţile care au nevoie de aşa ceva. 
Ele sunt atrase astfel, căci ele îşi găsesc acolo hrana.
Nu trebuie să ne preocupe de unde vin aceste entităţi, care, oricând li se oferă ocazia, ele sunt prezente. 
Când un om răspândeşte simţăminte urîte, rele, acestea sunt ceva ce trăieşte în jurul lui şi atrage entităţi care se află în preajmă, care abia aşteaptă aşa ceva, aşa cum îşi aşteaptă o fiinţă fizică hrana. 
 O cameră curată nu atrage nici o muscă, dar dacă în cameră vor exista resturi de mâncare, apar imediat şi muştele, atrase de mancare. 
La fel şi cu entităţile suprasensibile: nu trebuie decât să le aduci “alimentele” de care au ele nevoie. 
Albina care extrage nectarul din floare răspândeşte o mică aură eterică, şi atunci fiinţele vin, fiind atrase, mai ales când se coboară asupra unui copac un roi de albine, şi apoi se înalţă din nou purtând în trup senzaţia de gust care a avut loc acolo. 
Atunci întregul roi de albine este învăluit în această aură eterică, dar pătruns cu totul de către aceste entităţi numite silfe sau lemure. Aceste entităţi se află mai ales în asemenea regiuni de graniţă unde vin în contact diverse regnuri. 
Ele chiar joacă un rol important în asemenea locuri. 
Ele nu numai că apar atunci când se naşte această aură eterică fină, nu doar se satură venind acolo, ci lor le este foame, iar foamea şi-o exprimă prin faptul că ele conduc respectivele animale la locurile respective. 
Într-un anumit sens, ele sunt, ca să zicem aşa, conducătorii animalelor respective.
Astfel vedem că asemenea entităţi care, să zicem, au renunţat la legătura lor cu alte lumi, de care erau legate mai demult, s-au cufundat astfel într-un rol cu totul deosebit. 
Ele au devenit entităţi care pot fi de folos în alte lumi. 
De altfel, atunci când ele sunt astfel folosite, se pune la punct un soi de organizare: ele se subordonează unor entităţi superioare.

Nu peste mult timp, cunoaşterea umană va avea cu siguranţă nevoie să ştie despre aceste entităţi. 
Va veni şi vremea când o mare parte a reprezentanţilor omenirii se va maturiza pentru a recunoaşte aceste lumi suprasensibile despre care se vorbeşte azi în ştiinţa spirituală sau în viziunea teosofică despre lume. 
Pentru omenire va deveni din ce în ce mai indispensabil să înţeleagă ce înseamnă esenţialmente sufletele-grup. 
Căci cunoaşterea însemnătăţii acestor suflete-grup va avea un rol important chiar şi în evoluţia pur exterioară a umanităţii.
Dacă ne întoarcem în timp cu multe mii de ani, îl găsim pe om ca o fiinţă aparţinând încă unui suflet-grup. 
Evoluţia omului pe Pământ este o evoluţie de la sufletul-grup la sufletul individual. 
Omul înaintează din ce în ce mai mult prin aceea că sufletul său umplut de Eu coboară în fizic, iar în fizic are ocazia de a deveni individual.  
Putem distinge diferite etape în cadrul evoluţiei omenirii. Astfel vom vedea cum sufletul-grup devin treptat individual.
Dacă ne întoarcem în vremea primei treimi a epocii atlanteene, vedem că atunci viaţa oamenilor era cu totul alta. În trupurile în care eram atunci încarnaţi, sufletele noastre trăiau cu totul alte procese. 
Să plasăm în faţa privirii noastre un proces care, după cum se ştie, azi în viaţa omului – ca persoană separată şi ca individ social – joacă un rol important, şi care din epoca atlanteană încoace a suferit o transformare grandioasă: alternanţa dintre trezie şi somn.
În vechile vremuri atlanteene dumneavoastră nu vieţuiaţi aceeaşi alternanţă dintre trezie şi somn ca astăzi. 
Care este diferenţa caracteristică faţă de omenirea actuală?
Atunci când corpul fizic şi cel eteric stau întinse în pat şi corpul astral cu Eul se înalţă, ceea se numeşte conştienţa actuală scade într-o obscuritate nedeterminată. 
Dimineaţa, când corpul astral cu Eul pătrund din nou în corpul fizic şi cel eteric, corpul astral şi Eul se servesc din nou de organele fizice, iar conştienţa se reaprinde. 
Această stare de trezie diurnă în conştienţă şi de somn nocturn în inconştienţă nu exista înainte. Era mai degrabă o situaţie în care, atunci când se făcea ziuă şi cobora în corpul său fizic atât cât era cazul pe atunci, omul nu vedea nicidecum fiinţele şi lucrurile fizice exterioare în limitele în care le vede astăzi, ci el vedea totul cu contururi nedefinite care se pierdeau treptat spre exterior, ca atunci când mergeţi pe stradă într-o seară ceţoasă şi vedeţi felinarele învăluite într-o aură de ceaţă. Aşa erau toate lucrurile pentru omul acelor vremuri.
Când omul ieşea din corpul fizic şi eteric în timpul nopţii, nu venea peste el o absolută inconştienţă. 
Era doar un alt fel de conştienţă. 
În acea vreme, omul mai percepea încă procesele spirituale şi fiinţele spirituale din jurul său, deja nu chiar ca în clarvederea propriu-zisă, ci ca într-o ultimă rămăşiţă rămasă din vechea clarvedere. 
Ziua, omul trăia într-o lume cu limite nebuloase, şterse. 
Noaptea, el vieţuia printre fiinţele spirituale care îl înconjurau precum azi obiectele diurne. 
Astfel, între zi şi noapte nu existau limite stricte, iar ceea ce conţin legendele şi miturile nu sunt lucruri produse de vreo fantezie populară oarecare, ci sunt amintiri ale vieţuirilor pe care le avea omul străvechi în starea lui de conştienţă de pe atunci în lumea suprasensibilă.
Wotan sau Zeus sau alte entităţi divine suprasensibile care erau recunoscute de un popor sau altul nu sunt creaţii poetice ale fanteziei populare. Poate afirma aşa ceva numai cine nu a făcut niciodată cunoştinţă cu fiinţa esenţială a fanteziei populare. 
Omului din popor nicicum nu i-ar trece prin cap să personifice astfel. Acestea erau trăiri reale în vremurile străvechi. Wotan şi Thor erau fiinţe cu care omul avea relaţii aşa cum are azi cu semenii săi, iar miturile şi legendele sunt amintiri ale vremurilor vechii clarvederi.
În aceste lumi, omul nu se simţea fiinţă individuală, ci se simţea membru al unor entităţi spirituale, aparţinea unor fiinţe spirituale superioare, aşa cum ne aparţin nouă mâinile.  
Puţinul sentiment de individualitate pe care deja îl deţinea pe atunci omul, îl primea când cobora în corpul său fizic, când pentru puţin timp se emancipa, ca să zicem aşa, din hora fiinţelor spirituale. 
Acesta a fost începutul sentimentului său de individualitate. 
Asta se întâmpla într-o vreme când omul avea limpede faptul că are un suflet-grup. 
El se simţea coborând în sufletul-grup atunci când îşi părăsea corpul său fizic şi ajungea în conştienţa suprasensibilă. 
Erau vremuri străvechi, în care în om trăia cu o forţă uriaşă conştienţa apartenenţei la un suflet-grup, la un Eu-grup.

Să analizăm acum o a doua etapă a evoluţiei omeneşti, lăsând deoparte etapele intermediare: acea etapă la care se face referire în povestea patriarhilor din Vechiul Testament. 
Motivul pentru care patriarhii – Adam, Noe ş.a.m.d. – au avut vieţi aşa de îndelungate se întâmpla pentru că amintirea acestor oameni era cu totul alta decât cea a oamenilor de azi. Amintirea omului actual a devenit individuală – iată diferenţa.  
Omul îşi aduce aminte de ceea ce a vieţuit de când s-a născut – ba chiar mulţi abia începând cu un moment mult mai târziu. 
În vremurile străvechi nu era aşa. Pe atunci lucrurile pe care le vieţuise tatăl între naştere şi moarte, experienţele pe care bunicul şi străbunicul le avuseseră erau la fel de bine obiect al amintirii ca şi propriile experienţe între naştere şi moarte. 
Oricât de ciudat ar părea pentru omul de azi, este adevărat că au existat vremuri în care exista o asemenea amintire care depăşea biografia unui individ şi cuprindea întreaga genealogie a rudelor sale de sânge. 
Iar dacă ne întrebăm ce fel de semne exterioare există care să demonstreze existenţa unei asemenea amintiri, ele sunt tocmai asemenea nume precum Noe, Adam ş.a.m.d. Ele nu se referă la indivizi în perioada dintre naşterea şi moartea lor. 
Omul care avea o amintire cuprinsă între naştere şi moarte îi dă acestui anume individ un nume. În vremurile de demult, desemnarea oamenilor printr-un anumit nume se întindea până unde se termina amintirea generaţiilor, până unde se întorceau în timp generaţiile de înrudire consanguină.
Adam nu este altceva decât un nume care a durat câtă vreme un şir de oameni au avut o memorie comună. 
Cine nu ştie că în alte vremuri desemnarea oamenilor printr-un anumit nume se făcea cu totul altfel, cu siguranţă nu va putea înţelege deloc esenţa acestor lucruri. 
În acele vremuri străvechi exista o cu totul altă conştienţă mijlocitoare fundamentală. 
Gândiţi-vă că străbunul a avut doi copii, iar fiecare dintre aceştia alţi doi, următoarea generaţie iarăşi câte doi şi aşa mai departe. Memoria tuturor acestora ajunge până la străbun, şi ei toţi se simt ca unul în această memorie care, ca să zicem aşa, se reuneşte acolo sus ca într-un punct. 
Poporul Vechiului Testament exprima acest lucru spunând „Eu şi tatăl Avraam una suntem.“ – şi aceasta era valabil pentru fiecare adept al Vechiului Testament. 
Fiecare om individual se simţea inclus în conştienţa sufletului - grup, a “Tatălui Avraam”.
Conştienţa pe care Christos a dăruit-o omenirii trece de acest punct. 
Eul este legat în conştienţa sa direct de lumea spirituală, ceea ce se exprimă în cuvântul: „Înainte să fie Avraam a fost Eul – sau Eu sunt-ul.“ 
Astfel vine impulsul de a inspira pe “Eu sunt” pe deplin în fiecare individ separat.
Astfel vedem o a doua etapă a evoluţiei umanităţii, epoca sufletelor-grup, care îşi găseşte expresia în rudenia de sânge a generaţiilor. 
Un popor care a dezvoltat acest lucru în mod deosebit a ţinut mereu să accentueze: Ca popor, noi avem un suflet-grup al poporului comun. 
Acest lucru era cât se poate de valabil la poporul Vechiului Testament. 
Din această cauză se împotriveau atât de ferm conservativii din cadrul acestui popor accentuării lui „Eu sunt“, a Eului individual. Cine citeşte Evanghelia lui Ioan poate percepe şi înţelege cât se poate de concret acest lucru. Nu ai decât să citeşti relatarea despre convorbirea lui Iisus cu samariteana la fântână. 
Acolo se indică în mod expres că Christos Iisus merge şi la cei care nu sunt înrudiţi prin sânge, care nu ţin unii de alţii prin înrudire de sânge. 
Citiţi doar cât de remarcabil se indică acest lucru: „Căci iudeii nu erau deloc înrudiţi cu samaritenii.“ 
Cine poate trece prin aceasta în mod repetat, şi anume în mod meditativ, va vedea modul în care omenirea a avansat de la sufletul grup la sufletul individual.
 
Aşa cum se tratează azi istoria este un mod cu totul exterior. Această istorie este azi în multe privinţe o „fable convenue“, căci ea se scrie pornind de la documente. 
Gândiţi-vă doar la situaţia în care ar trebui în zilele noastre să se scrie ceva pe baza unor documente şi tocmai cele mai importante documente s-ar pierde! Astfel se relatează faptele istorice numai după documentele de care în mod întâmplător dispunem, adunate de ici, de colo. 
Pentru lucrurile în devenire în realitatea spirituală nu e nevoie de documente, căci ele sunt înscrise în Cronica Akasha, care este autentică şi nu dispare niciodată. 
Însă este greu să citeşti în Cronica Akasha, căci documentele exterioare sunt chiar o piedică în calea citirii „scrierilor“ spirituale.  
Însă putem vedea cum chiar în vremurile care se situează foarte aproape de vremurile noastre a avut loc acea evoluţie din sufletul grup la sufletul individual.
Cine consideră istoria din punct de vedere spiritual trebuie să recunoască în Evul Mediu timpuriu o perioadă de timp extrem de importantă. 
Înainte omul era încă inclus în oarecare grupuri, chiar dacă numai exterior. În vremurile timpurii ale Evului Mediu, într-o măsură mult mai mare decât îşi pot închipui oamenii de azi, omul încă îşi primea însemnătatea şi valoarea chiar şi în ce priveşte puterea sa de muncă din rudenie şi din alte legături. 
Se întâmpla de la sine, ca să zicem aşa, ca fiul să aibă aceeaşi ocupaţie ca şi tatăl. 
A venit apoi epoca marilor invenţii şi descoperiri. Lumea a început să aibă pretenţii din ce în ce mai mari de la sârguinţa pur personală a omului, şi din ce în ce mai mult acesta a fost smuls din vechile legături. 
Expresia acestui lucru o vedem pe parcursul întregului Ev Mediu în întemeierea de oraşe care traversează Europa ca tip identic de la un capăt la altul. Chiar şi astăzi mai putem să deosebim oraşele construite după acest tip de cele care s-au dezvoltat pe alte baze.
Pe la mijlocul Evului Mediu este din nou o asemenea avansare de la sufletul grup la sufletul individual. 
Dacă privim în viitor, trebuie să ne spunem: Din ce în ce mai mult, omul se emancipează de tot ce înseamnă sufletesc-grup individualizându-se din ce în ce mai mult. 
Dacă aţi putea privi înapoi la faze evolutive anterioare ale omenirii, aţi vedea că acele culturi – de pildă cea egipteană şi cea romană – sunt unitare. 
Azi, o asemenea cultură unitară mai există doar într-o măsură foarte redusă. 
Omenirea a coborît până în punctul în care nu numai obiceiurile şi uzanţele sunt individuale, ci şi părerile şi confesiunile. 
Există chiar unii printre noi care consideră drept un înalt ideal ca fiecare om să îşi aibă propria sa religie. 
Unii chiar au ideea că ar trebui să vină o vreme când să existe tot atâtea religii şi adevăruri cât oameni pe Pământ.
Această evoluţie nu o va avea omenirea. 
Ar avea-o dacă ea ar urma mai departe impulsul care provine azi din materialism. Aceasta ar conduce la dizarmonie, la fărâmiţarea omenirii în indivizi izolaţi.  
De altfel, omenirea nu ar înregistra o asemenea evoluţie decât dacă ar prelua o asemenea mişcare spirituală cum este ştiinţa spirituală. Căci ce va apărea astfel? Se va adeveri marele adevăr, marea lege conform cărora adevărurile cele mai individuale care sunt găsite pe calea cea mai lăuntrică sunt în acelaşi timp cele mai general-valabile.
Azi există de fapt un acord general numai asupra adevărurilor matematice. Căci acestea sunt cele mai simple, cele mai triviale. Nimeni nu poate spune că el găseşte adevărurile matematice prin experienţă exterioară, ci le găseşte prin faptul că le pătrunde cu înţelegerea, le recunoaşte în mod lăuntric. 
Cine a înţeles un principiu matematic o dată, ştie că aşa este o dată pentru totdeauna, la fel cum ştie că trei ori trei fac nouă, după ce a înţeles o dată. Şi nu cred că respectivul ar vrea să descopere asta prin inducţie.
Aceste adevăruri cât se poate de triviale, adevărurile matematice, geometrice, au fost descoperite lăuntric, şi totuşi oamenii nu se contrazic în legătură cu ele. 
În privinţa lor domneşte un consens absolut, deoarece oamenii au ajuns azi să înţeleagă aceste lucruri. 
Lipsa de consens, lipsa de acord între oameni domneşte numai atâta vreme cât adevărul pur este tulburat de pasiuni, simpatie şi antipatie.  
Va veni o vreme – chiar dacă ea este încă departe – în care omenirea va fi cuprinsă din ce în ce mai mult de cunoaşterea lumii lăuntrice a adevărului. 
Atunci va domni consensul şi înţelegerea generală în ciuda oricărei individualităţi, în ciuda faptului că fiecare om va găsi adevărul în felul său, în sine însuşi. 
Dacă azi adevărurile matematice nu ar fi atât de limpezi în mod atât de simplu pentru toată lumea, pasiunile i-ar împiedica pe unii sau pe alţii să recunoască aceste adevăruri matematice. 
Dacă lucrurile ar depinde de lăcomia unora sau a altora, poate vreo gospodină ar fi de părere că doi ori doi fac cinci şi nu patru. 
Numai că lucrurile acestea sunt atât de transparente, atât de simple, încât nu mai pot fi tulburate de simpatie şi antipatie. 
Domenii din ce în ce mai ample vor fi cuprinse de această formă de adevăr şi astfel va putea intra în omenire din ce în ce mai multă pace, dacă adevărul va fi astfel înţeles. 

Dezvoltându-se, omul a ieşit din sufletescul-grup şi în continuare se emancipează de el din ce în ce mai mult. 
Dacă privim grupele, şi nu sufletele, avem relaţii de familie, relaţii de trib, de neam, relaţii în cadrul unui popor şi în fine relaţii în cadrul unei rase omeneşti. 
Unei rase îi corespunde un suflet grup. 
Toate aceste relaţii de grup ale omenirii timpurii sunt relaţii din care omul se desprinde în evoluţia lui, şi cu cât avansăm, cu atât mai mult îşi pierde importanţa noţiunea de rasă.
Azi ne aflăm în faţa unei tranziţii, şi tot ce este rasă va dispărea complet, încetul cu încetul, iar în locul rasei va apărea altceva. Oamenii care înţeleg din nou adevărul în modul caracterizat mai sus vor fi aduşi laolaltă de bună voie. 
Acestea vor fi relaţiile unor vremuri viitoare. 
Legăturile dintre oameni în vremurile timpurii sunt de aşa natură încât omul se naşte în sânul lor. 
În viitor, vom trăi în relaţii pe care oamenii şi le formează singuri, grupându-se după puncte de vedere prin care îşi construiesc legături, şi relaţii păstrându-şi totodată pe deplin propria libertate şi individualitate. 
Ar trebui să se încerce să se formeze astfel de relaţii, astfel de legături între oameni în care oamenii se alătură unii altora fără deosebirile vechii naturi a sufletului grup. 
În viitor vor exista numeroase asemenea legături şi relaţii. Atunci nu vom mai vorbi de relaţii rasiale, ci de puncte de vedere intelectual-etic-morale legate de relaţiile formate.
Prin faptul că oamenii îşi unesc de bună voie sentimentele, într-o confluenţă radiantă de sentimente liber consimţită, se construieşte din nou ceva mai mult decât pur şi simplu omul emancipat. 
Omul emancipat îşi are sufletul său individual, el nu se mai pierde niciodată, o dată cucerit. 
Însă prin faptul că oamenii se regăsesc laolaltă în relaţii liber consimţite, ei se grupează în jurul unor puncte centrale. Sentimentele care converg radiind spre un asemenea punct central oferă din nou ocazia entităţilor de a acţiona ca un fel de suflet grup, însă într-un cu totul alt sens decât vechile suflete-grup. 
Toate sufletele grup de demult erau entităţi care îl făceau pe om neliber. 
Aceste noi entităţi sunt însă în concordanţă cu deplina libertate şi individualitate a oamenilor. 
Putem chiar spune că, într-un fel, ele îşi datorează existenţa lor armoniei şi concordiei dintre oameni.  
Va depinde de însăşi sufletele omeneşti să dea ocazia cât mai multor astfel de entităţi superioare de a coborî până la oameni, sau să nu o facă. 
Cu cât se vor diviza mai mult oamenii, cu atât mai puţine entităţi înalte vor coborî în regiunea oamenilor. 
Cu cât mai multe legături se formează şi cu cât mai mult se dezvoltă sentimente de comunitate în deplină libertate, cu atât mai multe fiinţe superioare vor coborî până la oameni şi cu atât mai repede va fi spiritualizată planeta Pământ.

Astfel vedem că, dacă pot în general să îşi formeze o noţiune despre evoluţia viitoare, oamenii trebuie să înţeleagă foarte bine caracterul sufletescului-grup, căci altfel se poate întâmpla ca sufletul individual – dacă se emancipează timp prea îndelungat pe Pământ – să nu găsească legătura, să rateze legătura, devenind astfel el însuşi un soi de fiinţă elementală. 
Iar aceste fiinţe elementale care se vor naşte din oameni ar fi de un soi foarte rău. 
În timp ce fiinţele elementale născute din regnurile anterioare sunt foarte folositoare pentru ordinea noastră naturală, fiinţele elementale omeneşti nu vor avea absolut deloc această caracteristică.
Am indicat faptul că în anumite zone de graniţă se nasc asemenea entităţi desprinse, descătuşate. Am mai spus şi că ele apar la graniţa de tranziţie de la sufletescul-grup la relaţiile de grup libere prin legături estetic-moral-intelectuale. Peste tot unde se ivesc asemenea relaţii sunt prezente asemenea entităţi-grup.
Dacă observaţi anumite locuri, de pildă izvoare (apa) care au pe fund pietre peste care creşte muşchiul şi se formează astfel un soi de perete între plantă şi piatră şi apoi apa se prelinge peste ele, acolo veţi vedea că ceea ce se numeşte nimfe şi unde este ceva foarte real. Ele se arată acolo cu deosebită putere. 
Iar acolo unde metalele se întâlnesc cu restul regnului mineral sălăşluiesc nenumărate entităţi numite gnomi. 
Un al patrulea grup sunt salamandrele. Ele sunt, ca să zicem aşa, specia cea mai recentă din rândul tuturor acestor fiinţe elementale; ele sunt totuşi prezente în foarte multe locuri. 
În cea mai mare parte, ele sunt fiinţe care îşi datorează existenţa unui proces de deprindere din sufletele grup animale. 
Asemenea entităţi caută şi ele orice prilej de a se hrăni, şi ele îşi găsesc hrana tocmai acolo unde regnul omenesc se raportează la regnul animal prin relaţii uneori nu tocmai normale, ci anormale. 
Cine ştie câte ceva despre aceste lucruri cunoaşte că în acea binecunoscută relaţie familiară dintre cal şi călăreţ se dezvoltă nişte fiinţe elementale, şi anume unele bune. 
Şi în special, în legăturile de apropiere sufletească ale anumitor oameni cu grupele de animale, se dezvoltă sentimente, gânduri ţi impulsuri sufleteşti care oferă o bună hrană acestor entităţi salamandrice. 
Aceasta se poate observa mai ales în convieţuirea ciobanului cu turma sa de oi, în general la păstorii care trăiesc laolaltă cu animalele lor. 
În sentimentele care se dezvoltă acolo în intimitatea dintre om şi animal, anumite entităţi elementale salamandrice îşi găsesc hrana şi ele sălăşluiesc peste tot acolo unde se găseşte aşa ceva. 
Sunt entităţi foarte inteligente, care au o înţelepciune absolut naturală. 
La cioban se dezvoltă astfel capacităţi prin care aceste fiinţe elementale îi pot şopti la ureche omului tot ce ştiu ele. 
Multe din reţetele care provin din astfel de surse îşi au originea în ceea ce tocmai am spus. 
Se poate întâmpla foarte bine ca un om care trăieşte în asemenea condiţii să fie înconjurat ca de nişte fiinţe spirituale fine care îl dotează cu o cunoaştere de care învăţaţii noştri de azi nici nu visează măcar. 
Toate acestea au un bun temei şi pot fi observate prin metodele pe care le poate forma înţelepciunea ocultă.

Alt fenomen care vă poate arăta cum anumite lucruri despre care azi se oferă doar o explicaţie cu totul abstractă s-au născut, în multe privinţe, dintr-o înţelepciune mult mai profundă : Am spus deja la început că în perioada atlanteană, când oamenii ieşeau din trupurile lor pe timpul nopţii, ei trăiau printre acele fiinţe spirituale pe care ei le numeau zei. 
Aceşti oameni erau pe cale de a coborî din ce în ce mai mult într-o corporalitate fizică. Însă entităţile pe care ei le venerau ca zei, de pildă Zeus sau Wotan, parcurg o altă cale evolutivă. 
Ele nu coboară până în trupuri fizice, ele nu au contact cu lumea fizică. 
Însă şi aici apar anumite stări intermediare, de tranziţie. 
Omul a apărut prin faptul că întreaga sa fiinţă sufletească şi spirituală s-a condensat până într-un trup fizic. 
În cazul omului, totalitatea sufletelor-grup au coborît până în planul fizic, şi trupul fizic al omului a devenit o amprentă, o copie a sufletului grup. 
Să presupunem că o entitate ca Zeus, care corespunde în întregime unei realităţi, ar fi atins cum ar fi doar puţin planul fizic, ar fi pătruns doar puţin în el. Asta este ca atunci când scufundaţi în apă o bilă şi prin urmare în partea sa de jos ea rămâne puţin umedă. Astfel, în perioada atlanteană anumite entităţi erau atinse doar foarte puţin de planul fizic. 
Ochii fizici nu văd ceea ce rămâne în plan spiritual, astral-eteric. 
Se vede numai acea mică parte din el care pătrunde în fizic. 
Din asemenea percepţii s-au născut simbolurile din mitologie. 
Dacă Zeus are ca simbol vulturul, aceasta provine de la faptul că natura sa de vultur este acea cupă mică prin care o fiinţă din lumea superioară intra în contact cu lumea fizică. 
O mare parte a lumii păsărilor reprezintă părţi desprinse din asemenea entităţi în curs de evoluţie ale lumii suprasensibile. 
Şi ca în cazul corbilor lui Wotan sau al vulturului lui Zeus, la fel este peste tot unde simbolurile indică fapte oculte. 
Multe lucruri vă vor deveni mai clare când veţi lua în considerare astfel în diversele domenii fiinţa, acţiunea şi evoluţia sufletelor-grup.
(Sinteză din  Rudolf Steiner CONFERINŢA IX 1 iunie 1908)

CĂRŢI utile :
- Cărţi de Rudolf Steiner : http://bit.ly/1e5LFNU ; http://bit.ly/1e5MqXf ; http://bit.ly/1Kb4SuF ; http://bit.ly/1Ea0Fzb ;
- Cărţi despre Lumea de Dincolo : http://loveblog4all.blogspot.com/2014/08/carti-spiritualitate.html

Ai mai jos o serie de materiale video interesante despre Rudolf Steiner grupate în cadrul playlistului meu "Spiritualitatea". Vizionare plăcută !   



Dacă ţi-a plăcut, dă un click pe Like şi Distribuie, şi Abonează-te la postările noi ale acestui blog prin email, serviciul Feedburner, dând click aici : Subscribe to Love Blog 4 All by Email

Apasă simultan pe tastele Ctrl şi D, pentru a adăuga acest site la Favorite (Bookmarks).

Pentru a găsi ceva specific pe blog, poţi căuta după termen la "Căutare" în stânga sus, sau pe coloana din stânga jos la Etichetele asociate postărilor (cuvintele albastre, în ordine alfabetică).

De asemenea, consultă marea videotecă de pe canalul meu youtube (dă click pe categoriile de playlisturi să se deschidă toate) : http://youtube.com/user/katonanico
Te poţi Abona şi la siteul meu SPIRIT, să primeşti notificări pt postările noi, pe email, aici : Subscribe to Spirit by Email
Linkul către site :  https://katonanico.wordpress.com/

Trup, Suflet, Spirit în viziunea lui Rudolf Steiner

Pentru cei ce se ocupă de ştiinţa spirituală este foarte deranjant faptul că în epoca prezentă, când se studiază fiinţa umană, nu se face nici o deosebire între cele două concepte : spirit şi suflet. Psihologia înseamnă, textual, ştiinţa, învăţătura despre suflet. Dar nici unul dintre cei care vorbesc despre psihologie sau ştiinţa despre suflet nu au conştienţa clară a faptului că la om trebuie să se vorbească despre suflet şi spirit.

ELEMENTELE / PRINCIPIILE UNIVERSALE (Akasha, Aer, Foc, Apă, Pământ)

Elementele : Toată creaţia, macrocosmică şi microcosmosmică, se bazează pe elemente. Hinduşii le-au denumit "Tattwas". Persoana care cunoaşte şi stapâneşte elementele este numită magician. Elementele trebuiesc privite ca reprezentând calităţi universale, nu doar ca manifestări fizice, ce prezintă doar aspectele inferioare, materiale.

Spirit, spirite. Ce este Spiritul

Încep o serie de sinteze efectuate pe baza unor materiale studiate de mine cu mare atenție. Postările mele vor suferi modificări, adăugiri, cu timpul. Este vorba de o muncă de analiză și sinteză a unor teorii care au multe lucruri în comun, și cu care eu personal rezonez.

Embed