Ceea ce ia altă formă, de exemplu forma de cristalizare cubică, indică prezența unor forțe care se opun structurării sferice. Cine înțelege de unde provin și cum acționează aceste forțe, este un om… deosebit.
Mai mulți clarvăzători și persoane care au experimentat OBE (Out of Body Experiences - ieșiri în afara corpului), voluntar sau involuntar (accidente, moarte clinică), au descris faptul că și-au perpeput “corpul spiritual” ca având formă sferică. Aceste mărturii denotă faptul că și asupra “corpului spiritual” acționează anumite forțe, din mediul înconjurător. Cu alte cuvinte, dacă forma sferică există, înseamnă că și corpul spiritual decorporalizat are o anumită “materialitate”, o structurare energetică formală, chiar dacă aceasta este mult mai puțin “densă” comparativ cu substanța fizică a corpului omenesc. Se pare că este vorba despre corpul eteric, care asigură legătura între corpurile mai subtile și materia terestră, care devine sferic sub influența câmpului eteric universal.
Ființa omenească este descrisă de clarvăzători ca fiind constituită dintr-o succesiune de “corpuri”, care ‘’învelesc‘’ spiritul, fiind tot mai grosiere, mai dense, spre periferie. Cel mai dens este corpul fizic omenesc, structură formată din elemente chimice împrumutate din mediul terestru, de la astrul care ne ‘’găzduiește”. După decorporarea definitivă (moartea ființei umane), elementele substanțiale împrumutate sunt restituite ‘’gazdei‘’. Corpul fizic omenesc constituie doar un ‘’instrument‘’ utilizat în scopul experimentării modului de viață terestru. Aura, care este percepută de unii oameni, ca un strat luminos în afara corpului, reprezintă de proiecția (efectul radiant) al corpurilor interioare.
Multe viziuni spirituale percepute de oameni în stări modificate (sau alterate) de conștiință au cuprins formațiuni sferice, care pot însă “îmbrăca” diverse forme, mai mult sau mai puțin materiale, prin voință. Spirite decorporporalizate au explicat, prin intermediul unor mediumi umani, faptul că orice spirit care “coboară” în mediul (câmpul) energetic al unui astru, trebuie să se “îmbrace” automat cu un înveliș mai dens, preluat din sfera de influență a acelui astru. Acest fapt îi creează o senzație penibilă și foarte neplăcută. Din această cauză, spiritele foarte evoluate coboară foarte rar din stratul lor puțin dens, albastru, violet, sau alb, (după nivelul evolutiv) în stratul (mediul) terestru roșiatic, în care viețuiesc ființele umane. Ele preferă să acționeze asupra ființelor umane prin intermediul altor spirite, mai puțin evoluate, acorporale și ele, care sunt “prinse” în mediul terestru roșiatic, sau cel imediat superior. Din această cauză, multe comunicări ‘’telepatice‘’ și altfel de influențe ne provin de la spirite care joacă doar rolul de mesageri ai unor Voințe superioare. Reamintesc faptul că, și în Biblie, voința Divinității a fost pusă mereu în aplicare de entități numite acolo “mesageri”, “îngeri”, “arhangheli”, ‘’heruvimi‘’, și că “dracii” și “demonii” au fost lăsați să testeze… credința și moralitatea oamenilor...
Dacă ţi-a plăcut, dă un click pe Like şi Distribuie, şi Abonează-te la postările noi ale acestui blog prin email, serviciul Feedburner, dând click aici : Subscribeto Love Blog 4 All by Email
Apasă
simultan pe tastele Ctrl şi
D,
pentru a adăuga acest site la Favorite
(Bookmarks).
Pentru
a găsi ceva specific pe blog, poţi căuta după termen la "Căutare"
în stânga sus, sau pe coloana din stânga jos la Etichetele
asociate postărilor (cuvintele albastre, în ordine alfabetică).
De
asemenea, consultă marea videotecă
de pe canalul meu youtube (dă
click pe categoriile de playlisturi să se deschidă toate) :
http://youtube.com/user/katonanicoTe poţi Abona şi la siteul meu SPIRIT, să primeşti notificări pt postările noi, pe email, aici : Subscribeto Spirit by Email
Linkul către site : https://katonanico.wordpress.com/
Embed
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu