De ce ne-am pierde timpul dând explicații? Să trecem în revistă câteva motive:
1. Pentru că simțim nevoia de a oferi argumente.
2. Pentru că vrem să lămurim ceva ce nouă ni se pare confuz, nelămurit, neadevărat.
3. Pentru că ni se cer explicații.
4. Pentru că vrem să ne dezvinovățim, când simțim că suntem vinovați, sau putem fi învinovățiți de alții.
5. Pentru că ni se pare normal să explicăm anumite lucruri care pot fi interpretate greșit, dacă nu sunt clare sau clarificate. Nu vrem să lăsăm loc de interpretări greșite, mai ales în ceea ce ne privește.
6. Pentru că orice demers explicativ ne ajută și pe noi să putem înțelege mai bine natura realității manifestate, privind lucrurile ascunse, imperceptibile simțurilor. Înțelegem astfel mai bine determinismul cauzal, observând deficiențele existente în cadrul tentativei proprii de a formula explicații logice. De multe ori realizăm că ne-am formulat niște credințe și convingeri greșite, tipare eronate, doar în momentul în care încercăm să ne argumentăm acele credințe și convingeri false, neadevărate.
7. Pentru că știm că anumiți oameni au nevoie de explicații, adică ei vor să audă exxplicații! De exemplu: copiii, subalternii, elevii, studenții, orice fel de cursanți, autodidacții, soția și soțul, partenerii de relație în general, etc.
8. Pentru că oferim explicații pe care știm că oamenii le vor auzi pentru că... vor să le audă. Știm să și selectăm și să oferim doar acele explicații pe care știm că le așteaptă ceilalți, știm că se așteaptă să le audă de la noi.
Mai sunt și alte motive, mai mult sau mai puțin legate de cele prezentate. După cum se vede:
1. NU TOȚI OAMENII NU VOR AUDĂ EXPLICAȚIILE NOASTRE.
2. NU ÎN TOATE CAZURILE OAMENII NU VOR SĂ AUDĂ EXPLICAȚIILE NOASTRE.
3. EXISTĂ MULTE CAZURI ÎN CARE OAMENII VOR SĂ AUDĂ EXPLICAȚIILE NOASTRE, LE AȘTEAPTĂ DE LA NOI, ȘI CHIAR NE CER SĂ LE OFERIM.
4. EXPLICAȚIILE NOASTRE NE SUNT DE FOLOS NOUĂ ÎNȘINE, NU NUMAI ALTORA.
5. TIMPUL ACORDAT DEMERSURILOR EXPLICATIVE POATE FI CONSIDERAT UN TIMP CÂȘTIGAT, FOLOSIT EFICIENT, NU PIERDUT, ÎN FOARTE MULTE CAZURI.
CONCLUZIE: dacă ești atent la interesul real al celorlalți acordat explicațiilor tale, vei simți când este NECESAR să le oferi și când nu.
Există oameni pe care nu îi interesează deloc explicațiile și argumentele tale, în general, deoarece ei te subapreciază, te consideră incompetent, incapabil de a le oferi tu lor explicații. Ei nu au nevoie de explicațiile tale, deoarece se consideră superiori ție în multe sau chiar în toate privințele. Acestor oameni, într-adevăr, nu are rost să le oferi explicații, decât în cazul exprez în care ei țo le cer. Și, și atunci, cu măsură.
În general, oamenii mândri și plini de importanță și stimă de sine, nu cer expllicații, și nu agreează explicațiile altora oferite în cazurile în care ei nu le cer. Lor le place să afișeze un aer de superioritate, să arate că ei înțeleg totul, și că ei au explicații pentru orice. A contra astfel de oameni, a încerca să le arăți că afirmațiile și argumentele lor nu sunt valide, că sunt false, va fi considerat drept o ofensă, un prejudiciu direct adus imaginii lor, stimei lor, declanșând o reacție de respingere pe bază emoțională, nu logică, intelectuală.
Ca urmare, recomandarea mea este să nu te oferi să oferi explicații în cazul în care nimeni nu ți le cere, oricât de bine intenționat ești. Multe orgolii am reușit să rănesc și eu, oferindu-mi "ajutorul" fără ca nimeni să mi-l fi cerut. Nimănui nu îi place să îi demonstrezi că a greșit, unde a greșit, de ce a greșit. Dacă Paulo Coelho ar citi aceste contraargumente formulate de mine referitor la raționamentul său, prin care încearcă să explice altora de ce nu este bine să ofere NICIODATĂ explicații, probabil că nu mi-ar mulțumi pentru demersul meu... explicativ.
Cine mi-a cerut mie aceste explicații? Nimeni. Cine a cerut explicația lui Paulo Coelho? Nimeni. Ce rost au ele, așadar, dacă ele nu au fost cerute de nimeni?
Pentru unii oameni, ele nu au nici un rost, nici o utilitate. Pentru că ei nu înțeleh rostul și utilitatea lor.
Ele expun două puncte de vedere diferite. Afirmația lui Paulo are caracterul clar al unei sugestii adresată cititorilor săi: nu faceți asta, că vă pierdeți timpul. Ea însă este ruptă dintr-un anumit context, de cel care a postat doar această afirmație a sa. Nu cunoaștem conntextul, nu știm dacă el nu a prezentst cumva și cazuri în care are rost să oferi explicații. De aceea, postarea mea nu reprezintă un atac la persoană, ci doar o analiză a unei afirmații. O dezbatere. Ea poate ajuta pe unii să conștientizeze că este foarte ușor să confunde regulă cu excepția, și invers, cât și faptul că orice regulă își are excepțiile ei, și că orice excepție este legată de o regulă. Astfel de analize sunt foarte utile celor care au deschiderea și răbdarea necesare asimilării de informații utile evoluției lor personale. Ele sunt exerciții de gândire care dezvoltă capacități mintale. Ele dezvoltă capacitatea de discernământ.
Nu m-am adresat lui Paulo, mai sus. Nu am să îi scriu ca să îi explic ce cred eu despre această afirmație a lui. Nu susțin că el a greșit, deoarece nu cunosc contextul în care a făcut acea afirmație. Eu am adus doar anumite... completări, lămuriri, clarificări, adică am formulat o... explicație.
Nu mi-ai cerut, tu, cititorule, această explicație. Dar nici eu nu ți-am cerut nimic, nu ți-am cerut să o citești. De aceea, voi considera că ea se adresează doar celor care au nevoie de informații, de explicații.
Să mai privim problema și sub un alt aspect: al responsabilității personale. Un aspect complex, analizat sumar în continuare. Dacă observi că cineva a greșit, sau că greșește, și tu ai posibilitatea de a atrage atenția asupra greșelii, consideri că este responsabilitatea ta să o faci, sau nu? Consideri că este necesar și util un astfel de demers? Crezi că trebuie să te implici, sau nu? Crezi că este bine să te oferi voluntar în astfel de cazuri, fără să ți-o ceară nimeni în mod expres? Crezi că demersul tău îi poate ajuta pe alții să conștientizeze mai bine și mai corect realitatea? Este acest demers îndreptat spre binele general?
Nu este foarte ușor de răspuns la toate aceste întrebări, deoarece există cazuri și cazuri, care se pot deosebi foarte mult între ele. Ți-ai putea lăsa copilul să greșească, fără să îi atragi atenția? Din ce motiv? Ai putea atrage atenția șefului tău că greșește, de fiecare dată când consideri că o face? Din ce motiv?
Care este regula privind implicarea ta în atragerea atenției celorlalți asupra greșelilor lor, și care sunt excepțiile? Care este regula ta privind modul în care reacționezi față de explicațiile și argumentele celorlalți?
Te las să analizezi singur acest aspect, care te privește personal, și să tragi concluziile necesare. Să asimilezi anumite informații utile ție.
Succes !
Pentru a asculta in format audio textul de mai sus, sau pentru a-l citi cu caractere mari, da click pe imaginea de mai jos
Dacă ţi-a plăcut, dă un click pe Like şi Distribuie, şi Abonează-te la postările noi ale acestui blog prin email, serviciul Feedburner, dând click aici : Subscribeto Love Blog 4 All by Email
Te poţi Abona şi la siteul meu SPIRIT, să primeşti notificări pt postările noi, pe email, aici : Subscribeto Spirit by Email
Linkul către site : https://katonanico.wordpress.com/
Embed
Pentru a asculta in format audio textul de mai sus, sau pentru a-l citi cu caractere mari, da click pe imaginea de mai jos
Dacă ţi-a plăcut, dă un click pe Like şi Distribuie, şi Abonează-te la postările noi ale acestui blog prin email, serviciul Feedburner, dând click aici : Subscribeto Love Blog 4 All by Email
Apasă
simultan pe tastele Ctrl şi
D,
pentru a adăuga acest site la Favorite
(Bookmarks).
Pentru
a găsi ceva specific pe blog, poţi căuta după termen la "Căutare"
în stânga sus, sau pe coloana din stânga jos la Etichetele
asociate postărilor (cuvintele albastre, în ordine alfabetică).
De
asemenea, consultă marea videotecă
de pe canalul meu youtube (dă
click pe categoriile de playlisturi să se deschidă toate) :
http://youtube.com/user/katonanicoTe poţi Abona şi la siteul meu SPIRIT, să primeşti notificări pt postările noi, pe email, aici : Subscribeto Spirit by Email
Linkul către site : https://katonanico.wordpress.com/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu