http://loveblog4all.blogspot.com/2015/01/elizabeth-loftus-falsele-amintiri.html
Psihologul Elizabeth Loftus studiază amintirile false, prin care oamenii îşi amintesc lucruri care nu s-au întâmplat, sau și le amintesc diferite de cum s-au petrecut cu adevărat.
E.L. împărtășește câteva povești și statistici surprinzătoare și ridică unele întrebări importante de etică, de care oamenii ar trebui să țină cont.
Cele scrise mai jos se referă în special la această parte a articolului publicat :
"EL şi-a pus întrebarea : dacă plantează o amintire falsă în mintea cuiva, oare are repercusiuni ? Îi influențează gândurile şi comportamentul viitor?
Primul studiu planta o amintire falsă cum că, în copilărie, subiectul s-ar fi îmbolnăvit, mâncând anumite alimente : ouă fierte tari, murături şi înghețată de căpșuni. A descoperit că odată plantată această amintire falsă, oamenii nu mai prea mâncau aceste alimente.
Amintirile false nu-s neapărat rele sau neplăcute.
Dacă am planta o amintire plăcută despre un aliment ca sparanghelul, oamenii şi-ar dori să mănânce mai mult sparanghel. Aceste studii ne arată că putem induce amintiri false cu consecințe asupra comportamentului, mult după ce sunt instalate.
Odată cu această capacitate de a planta amintiri și de a controla comportamentul, se pun probleme importante de etică, de pildă :
- când să folosim această tehnologie asupra minții ?
- ar fi bine să interzicem vreodată utilizarea ei ?
Nu e etic ca terapeuţii să planteze aceste amintiri false în mintea pacienților, chiar dacă i-ar ajuta, însă nimic nu poate opri un părinte să încerce acest lucru la un adolescent supraponderal sau obez. Când a propus public acest lucru, EL a creat un nou val de proteste, privind faptul că îndeamnă părinții să-și mintă copiii.
Privind din alt punct de vedere, al părintelui, ce ți-ai dori mai mult, un copil obez, diabetic, cu durata de viață scurtată, cu toate afecţiunile conexe, sau un copil cu o mică amintire falsă privind ceea ce a mîncat ? Poate că părinţii ar trebui să aibă libertatea de a decide..."
În această postare nu caut să ofer răspunsuri şi soluţii de un nivel profesionist, ci mai mult să supun analizei o chestiune care mi se pare foarte interesantă pentru toată lumea, ce ţine de libertatea de a alege metode şi tehnici psihoterapeutice de soluţionare a problemelor noastre, şi legătura acestei libertăţi cu etica şi responsabilităţile individuale ale fiecăruia dintre noi.
M-a interesat în special aspectul moral, privind din punct de vedere al manifestării şi îngrădirii libertăţii personale de a alege şi decide ce şi cum vrem să trăim noi înşine, dar şi responsabilitatea pe care o avem privind influenţarea vieţii copiilor noştri.
Nu sunt cercetător şi specialist în domeniu, nu am să intru în detalii de specialitate privind psihoterapia, ci mă voi limita la aspecte etice de ordin general, care interesează pe toată lumea. Este mai mult o invitaţie de a efectua un exerciţiu de gândire, decât o prezentare de răspunsuri şi soluţii.
Pentru a înţelege mai bine raţionamentele prezentate mai jos, ar fi util să vizionezi întîi conferinţa, care este foarte interesantă, zic eu...
MT : As dori sa fac o observatie /un comentariu in legatura cu unele afirmatii facute de Elizabeth Loftus, psihologul care studiaza amintirile false, mai ales ca ea ridica si unele intrebari/probleme importante de etica.....Am intrat pe link-ul gasit in postarea grupului si am retinut un exemplu in care E.L. sustine ca este de preferat vindecarea unui copil obez prin implantarea unei false amintiri, prin decizia parintilor, decat ramanerea copilului cu boala obezitatii...(nu am citit originalul, deci comentez ce am gasit la link).
Si aici comentez : pare ca o astfel de gandire o plaseaza pe E.L. in aceeasi categorie cu psihologii a caror activitate o contesta, adica a acelora care - din lipsa de profesionalism sau din alte motive - au implantat false amintiri celor tratati prin anumite metode psihoterapeutice.
Nu cred ca parintii pot decide daca e mai bine pt copilul lor sa-i fie plantata o falsa amintire sau nu. Nu cred ca alternativa la falsa amintire 'vindecatoare' - din acest caz - e boala. Si amintirile false si cele autentice se 'vindeca' la fel; se stie de multa vreme - nu a descoperit E.L. - ca memoria este un proces activ care opereaza in permanenta selectii, prelucrari aglutinari etc. Problema nu e a 'autenticitatii' amintirii, problema e legatura emotional afectiva asociata acelei 'amintiri'; ea e adevarata pentru subiect si - poate - doar pt el; dintre mai multi oameni care au trait acelasi eveniment, putini il relateaza la fel; dar si mai putini dezvolta - in legatura cu un detaliu - o nevroza; detaliul - de multe ori - e reamintit si de altii, dat nu are o rezonanta emotionala mare; poate fi total neutru. De altfel, simpla contrazicere a amintirii cu dovezi, filme, nu aduce vindecarea in toate cazurile, dar sunt cazuri de vindecare in care un simptom isi gaseste 'logica' emotionala intr-o amintire; uneori, amintirea nu poate fi verificata; ea poate veni dintr-o alta existenta; dar in logica psihicului persoanei ea e acceptata si simptomul dispare. Nu mai dezvolt.
Vorbind de etica, nu cred ca un rau - boala- se vindeca cu un fals - amintire falsa, indusa cu intentie. Daca profunzimile mele psihice aleg o perceptie 'personala' a unui fapt - e una; exista o logica interna, si in interioritatea mea voi rezolva candva problema; Dar, sa mi se induca din afara o amintire, idee falsa, fara - evident - acceptul meu, aceasta amintire e un fals adevarat pt mine, nu rezulta din prelucrari interioare, din logica mea interioara; si cine poate spune in ce fel voi deforma - inconstient - si aceasta 'amintire'. Cred ca trebuie sa fim mai responsabili cu puterea/ cunoasterea data nou si sa fim foarte prudenti cu ce sadim in mintile si in sufletele celor ce ni se incredinteaza, sperand sa obtina ajutor, alinare.
Kato : Da, putem fi radicali în această privinţă. Dar şi asta ţine de fapt tot de... libertatea personală, de manifestarea şi îngrădirea ei. De exemplu cea a fiecărui părinte privind modul în care doreşte să îşi educe şi să-şi crească copiii.
Cât timp nu există legi clare care să reglementeze această problemă şi altele, asemănătoare, majoritatea părinţilor încearcă să aleagă "răul cel mai mic" şi să creeze copiilor iluzii plăcute, şi în virtutea acestui fapt, majoritatea părinţilor îşi... mint copiii, frecvent, cu bună ştiinţă, începând de la povestea cu barza, continuând cu Moş Gerilă, poveştile de noapte bună,...
Dacă vorbim de etică şi morală, şi o şi aplicăm în mod strict, atunci şi poveştile nemuritoare, legendele, miturile, religiile, desenele animate, filmele SF, ficţiunile, etc, ar trebui să dispară cu totul din viaţa noastră şi a copiilor noştri. Ar trebui să rămână doar... adevărul ştiinţific şi cam nimic altceva...
Poate că va veni o zi în care, prin lege, toate lucrurile false, închipuite, vor fi interzise. Totul va fi, din nou, cenzurat. Din motive de etică, morală... Poate că atunci vor dispărea şi bolile, şi problemele psihice, şi totul va fi strict programat, controlat, monitorizat. Poate... Dar... până atunci...
Eu nu am putut să îmi mint copila privind Moş Gerilă. Şi am meditat îndelung dacă a fost bine sau nu, pentru ea. Pentru mine a fost bine, că eu m-am simţit curat, cinstit, onest, etc. Dar ea nu s-a mai putut bucura, ca şi restul copiilor care nu ştiau adevărul, de "magia" Crăciunului... Cine poate să îmi spună cu exactitate dacă pentru ea a fost mai bine aşa, că a ştiut adevărul şi nu a fost minţită, ca atâţia alţi copii ? Cine îmi cunoaşte copilul ? Cine ştie ce ar fi ales ea, dacă ar fi avut de ales ?
Putem vota o lege prin care să interzicem de acum minciunile cu Moş Crăciun, Iepuraşul, poveştile cu barza, etc ? Am putea supune la vot. Ar fi democratic, nu ? Ce ziceţi, cam ce procent ar vota pro şi ce procent contra ?
EL afirma ceva în genul că părinţii ar trebui lăsaţi să aleagă. Eu zic că specialiştii în domeniu ar putea studia şi discuta problema, din toate punctele de vedere, cu argumente pro şi contra. Aş fi curios să cunosc toate aceste argumente. Sunt curios dacă aveţi copii şi dacă le-aţi spus poveşti sau nu, dacă la ei a venit Moş Gerilă, Iepuraşul.... O curiozitate de natură... ştiinţifică... :)
"Vorbind de etică, nu cred că un rău - boala - se vindecă cu un fals - amintire falsă, indusă cu intenţie."
În ceea ce mă priveşte personal, nu cred că boala reprezintă un RĂU ! Această percepţie asupra bolii mi se pare o concepţie învechită, care în ziua de azi suferă o radicală transformare. Boala nu este un rău, ci reprezintă efectul încercării de adaptare a organismului la anumite condiţii defavorabile de viaţă. Boala în fapt reprezintă o soluţie salvatoare. Organismul încearcă să se salveze dintr-o situaţie care depăşeşte posibilitatea sa de adaptare eficientă la anumiţi factori care tind să destabilizeze major echilibrul şi constantele fiziologice normale, necesare bunei sale funcţionări. De aceea putem privi boala ca un efort extrem de adaptare, ceva normal, firesc, natural, coordonat de organismul omenesc. Legile biologice ale NMG explică destul de exact fenomenul.
Dacă oamenii ar conştientiza asta, ar înţelege că starea de boală trebuie privită în primul rând ca un avertisment asupra faptului că bolnavul trebuie să îşi schimbe imediat anumite condiţii de viaţă care au generat acea stare, şi că boala, prin natura ei, tinde tocmai să îndepărteze omul în cauză de acei factori cauzali nocivi. Remisia spontană a bolii apare când omul în cauză schimbă condiţiile sale de viaţă, când scapă de stres, încordare, factori agresori, şi se relaxează, se odihneşte, şi se alimentează normal, raţional.
Exemplu : te îmbolnăveşti din cauza unor condiţii defavorabile existente la locul tău de muncă. Boala te pune la pat, te ţine în concediu de boală, şi te îndepărtează astfel de acel mediu defavorabil. "Mediul defavorabil" poate avea aspecte foarte variate, ce ţin de factori nocivi fizici, de mediu, sau psihici, privind relaţiile interpersonale, ori chiar ambele. Dar, dacă nu înţelegi acest avertisment, că trebuie să schimbi ceva privind locul tău de muncă, vei reveni după concediu înapoi, în acel mediu, trăind la fel ca înainte, în aceleaşi condiţii defavorabile. Rezultatul : boala va reveni, se va agrava, se va croniciza. La polul opus, bolile unor oameni dispar ca prin farmec când ei schimbă condiţiile lor de viaţă, de exemplu locul lor de muncă...
Boala nu este un rău, nu este un duşman, nu este un inamic, etc. Cine nu înţelege importanţa şi valoarea reală a bolii, nu se poate vindeca cu adevărat niciodată, şi nici nu va putea vindeca pe alţii, cu adevărat, niciodată. Părerea mea...
Revin la : "Vorbind de etică, nu cred că un rău - boala - se vindecă cu un fals - amintire falsă, indusă cu intenţie."
Putem formula atunci nişte întrebări în genul : falsurile uzuale gen poveşti pentru copii cu Moş Gerilă sunt...etice ?
Ajută ele cu ceva pe cineva ?
Aduc vreun bine copiilor ?
Pot fi ele...vindecătoare ?
Şi, privind şi din partea opusă : ce şi cât rău provoacă copiilor minciunile cu care adulţii îi mint privind poveştile cu personaje imaginare ?
Sau : putem pune pe acelaşi calapod dpdv al influenţei, pe Moş Gerilă şi pe... Bau-Bau ?
Ar fi ideal dacă am putea lăsa copiii să aleagă privitor la modul în care îşi trăiesc viaţa încă din copilărie. Am SCĂPA de orice responsabilitate, nu ?
Dar... viaţa asta aşa este făcută de Făcător, tocmai să nu fie posibil acest lucru, ca să trebuiască să ne asumăm, fiecare, responsabilităţi, vrem nu vrem.
Nu sunt contra, nici pro, ci caut linia de mijloc, acel echilibru fragil pe care deseori cu greu ni-l găsim în viaţă...
Nu ştiu, încă, sigur, dacă a fost mai bine aşa sau nu, că nu am minţit copila, dar, oarecum, tind să cred că a oferi un model de cinste, sinceritatea, onestitate, trebuie să reprezinte ceva pozitiv. Însă... există momente în care realizez, totuşi, că a fi radical în această privinţă, extremist, intransigent, poate fi atât de dureros pentru alţii, în anumite situaţii, mai ales pentru copii, încât mă... întorc la vechiul meu principiu, şi mă închin în faţa lui : "insuficienţa şi excesul sunt dăunătoare"...
SM : nu-mi aduc aminte dacă am suferit când am aflat că Moş Crăciun nu există, dar îmi aduc bine aminte că aşteptam cu mare nerăbdare sosirea sa. Mă bucur că am crescut în spiritul magiei.
Kato : Am putea spune că acest "spirit al magiei", care se bazează pe fals, minciună, se păstrează în memorie ca o suită de amintiri plăcute, nu-i aşa ? Am putea spune că SM, la fel ca mulţi alţi adulţi, dacă ar fi să aleagă acum o nouă copilărie, ar alege să trăiască din nou astfel de experienţe magice. Nu toţi, poate, dar, probabil, majoritatea.
Cu alte cuvinte, mulţi oameni ar alege să trăiască experienţe în care să fie PĂCĂLIŢI, MINŢIŢI, ÎNŞELAŢI de către părinţi, de către adulţi, şi nu ar da vina pe nimeni pentru asta, ba chiar ar simţi o oarecare... mulţumire şi recunoştinţă, dacă amintirile lor ar fi... plăcute.
Să nu uităm asta, atunci când vorbim despre etica inducerii (implementării) unor amintiri false. Să nu uităm factorul condiţional : amintirile trebuie să fie plăcute.
Cu toţii ştim că copiii obişnuiesc să-şi învinuiască părinţii uneori, nu ? Am fost copii, şi experimentăm din nou acest fapt când suntem părinţi.
Să admitem că o amintire falsă plantată în mintea unui copil obez ar putea să-i reducă obezitatea şi să îl aducă la o greutate corporală normală. Dar că părintele nu vrea să recurgă la o astfel de terapie prin "minciună" de teama unor efecte adverse. Însă, de teama faţă de efecte adverse este posibil, la fel, să nu recurgă nici la alte terapii. Şi copilul rămâne... obez. Iar la vârsta maturităţii, copilul află cumva că părintele s-a împotrivit aplicării acestei terapii, şi dă vina pe acel părinte. El poate să creadă că este posibil ca acea terapie să-l fi ajutat să ducă o viaţă normală, ca a celorlaţi copii. Dacă tu ai fi părintele în cauză, ai regreta sau nu decizia ta ?
Este sau nu este de condamnat acel părinte ?
În principiu, este vorba despre asumarea responsabilităţii.
În mod similar, părinţii iau multe decizii pentru copiii lor, care le vor influenţa destul de mult viaţa.
Am putea spune că nu este etic să influenţezi viaţa copiilor tăi, şi că cel mai bine ar fi să îi educi în aşa fel încât să se obişnuiască de mici să ia decizii singuri.
Dar, pe de altă parte copiii nu au o capacitate de discernământ dezvoltată, şi nu au experienţele de viaţă necesare.
Dacă îi laşi să decidă singuri, vor învăţa din greşelile proprii, căci vor greşi mult. Dar acest mod de învăţare de genul "aruncarea în apă a copilului pentru a învăţa singur să înoate", poate lăsa urme psihice, traume, sechele psihice, pe toată viaţa.
La un moment dat, copiii vor putea da vina pe părinţi, proiectând vina asupra lor pentru faptul că "i-au lăsat de capul lor" când de fapt trebuia să conştientizeze că copii trebuiesc îndrumaţi, ajutaţi, sprijiniţi, şi chiar forţaţi uneori, când o iau razna.
Acest gen de reproşuri apare la tinerii care nu reuşesc să se descurce prea strălucit în viaţă, care nu şi-au dezvoltat şi utilizat în mod eficient mecanismele de adaptare.
Există însă şi tineri care au ajuns în situaţii bune, în joburi bune, dar nu au ajuns să facă ceea ce au vrut ei, ci ceea ce au vrut părinţii lor. Şi nu se simt bine, împliniţi, ci simt doar că şi-au mulţumit părinţii prin asta. Că şi-au pierdut tinereţea încercând să-ţi mulţumească părinţii. Părinţii lor sunt, însă, mulţumiţi, de ei şi de copiii lor. Ei cred şi spun că au făcut totul pentru copiii lor...
O idee importantă care ar fi bine de analizat este aceasta : dacă există metode terapeutice care funcţionează bine, eficient, ce rost are să aplicăm metode de genul celei de a implementa amintiri false în memoria unor copii, care pot avea consecinţe neplăcute ?
Da, nu are rost să ne complicăm. Este bine să aplici mereu cele mai simple şi eficiente metode, să nu creezi complicaţii inutile.
Dar nu despre asta era vorba mai sus. "Am reţinut un exemplu în care E.L. susţine că este de preferat vindecarea unui copil obez prin implantarea unei false amintiri, prin decizia părinţilor, decât rămânerea copilului cu boala obezităţii." Înţelegeţi ? Natura problemei este alta : dacă ar fi de ales doar între aceste două variante, atunci ce ar fi corect de ales ? De exemplu, dacă părinţii acelui copil au încercat o mulţime de alte metode care nu au funcţionat, este preferabil ca acestui copil să i se implanteze o amintire falsă, care ar putea rezolva problema obezităţii sale. EL zice că da.
Eu aş zice că da, cu condiţia ca această metodă să nu producă efecte secundare, care s-ar putea constitui într-o problemă la fel de mare ca cea a obezităţii, sau poate chiar mai mare. EL susţine că multe amintiri false apar în urma aplicării unor metode psihoterapeutice, în special a hipnozei. Deci ar trebui cercetate şi studiate foarte bine efectele colaterale ale metodei de inducere în mod conştient a unor amintiri false, căci este posibil ca aceste efecte să fie mai neplăcute şi mai nedorite decât însăşi problema pentru care se solicită tratamentul. Este o ipoteză doar, care ar trebui validată sau invalidată prin cercetarea ştiinţifică, prin experimente ştiinţifice.
Cu siguranţă nu există metode perfecte, fiecare are neajunsurile ei, la fel cum fiecare medicament are contraindicaţiile sale şi efectele sale adverse. Dar oamenii iau, totuşi, medicamente, deoarece în general ele îşi dovedesc eficienţa. Oamenii iau medicamente fără să conştientizeze riscurile de rigoare la care se expun. Marea majoritate nu citesc prospectele niciodată. Ei au încredere în medici şi farmacişti. Şi, într-o măsură destul de mare, această încredere contribuie la vindecarea lor, prin efectul placebo...
La polul opus, oamenii permanent bolnăvicioşi sunt mereu... neîncrezători...
Nu este uşor să găseşti calea cea mai bună, şi chiar dacă ai urmat-o pe cea mai bună, nu ai nici un mod prin care să poţi verifica dacă a fost într-adevăr cea mai bună, nu ai cum să dobândeşti această certitudine.
Poate că tocmai în asta constă farmecul acestei vieţi, că nu poţi dobândi în mod clar certitudini absolute, în nici o privinţă... Niciodată nu poţi şti cu certitudine ce îţi va aduce ziua de mîine, deşi poţi să prevezi, să programezi, să planifici, să anticipezi. Siguranţă şi certitudine 100% nu există în această lume, în care totul pare posibil, dar nu este...
Surprizele ne surprind zilnic. Ce ne-am face fără ele ?
În încheiere, am să îţi ofer câteva linkuri care prezintă viitoare tehnici terapeutice care se bazează pe tehnici de SUBSTITUIREA REALITĂŢII (SR), de modificare a ei. Cu alte cuvinte, este vorba de metode de a PĂCĂLI MINTEA, în diverse feluri, în scop... terapeutic. Este etică această abordare ? Tu ce zici ?
- http://www.descopera.ro/dnews/5172304-amintirile-nu-vor-mai-chinui-pe-nimeni
- http://www.descopera.ro/dnews/9984538-a-fost-conceputa-casca-inception-tehnologia-care-modifica-realitatea-fara-sa-ti-dai-seama-video
- http://www.descopera.ro/stiinta/8341539-iluzia-ca-terapie-realitatea-virtuala-in-medicina
- http://www.descopera.ro/dnews/4022723-toate-cele-cinci-simturi-intr-o-casca-de-realitate-virtuala
- http://www.descopera.ro/dnews/4022723-toate-cele-cinci-simturi-intr-o-casca-de-realitate-virtuala
- http://www.descopera.ro/dnews/1040859-recorderul-care-fixeaza-amintirile
- http://www.descopera.ro/stiinta/13980802-oamenii-de-stiinta-au-reusit-sa-planteze-amintiri-false-in-creierul-unor-soareci
- http://www.descopera.ro/dnews/13775872-misterioasele-insusiri-ale-unui-condiment-poate-sterge-amintirile-rele
Un mic experiment care arată cât de uşor se creează amintiri false :
CĂRŢI UTILE domeniul Psihologie :
PSIHOLOGIE : http://bit.ly/14LgsLs : http://bit.ly/1ybXri6 ;
PSIHOLOGIE ŞI PSIHOTERAPIE : http://bit.ly/1DPneLN ; http://bit.ly/1C73VvY
PSIHOLOGIE PRACTICĂ : http://bit.ly/1ybNPnN
PARENTING - EDUCAŢIE PSIHOLOGIE : http://bit.ly/1ybN7GQ
TESTE PSIHOLOGICE (PSIHOMETRICE) : http://bit.ly/1C0Gir7
COMUNICARE : http://bit.ly/1524kp8 ; http://bit.ly/1ybYwqc
Dacă ţi-a plăcut, dă un click pe Like şi Distribuie, şi Abonează-te la postările noi ale acestui blog prin email, serviciul Feedburner, dând click aici : Subscribe to Love Blog 4 All by Email
Apasă
simultan pe tastele Ctrl şi
D,
pentru a adăuga acest site la Favorite
(Bookmarks).
Pentru
a găsi ceva specific pe blog, poţi căuta după termen la "Căutare"
în stânga sus, sau pe coloana din stânga jos la Etichetele
asociate postărilor (cuvintele albastre, în ordine alfabetică).
De
asemenea, consultă marea videotecă
de pe canalul meu youtube (dă
click pe categoriile de playlisturi să se deschidă toate) :
http://youtube.com/user/katonanicoTe poţi Abona şi la siteul meu SPIRIT, să primeşti notificări pt postările noi, pe email, aici : Subscribe to Spirit by Email
Linkul către site : https://katonanico.wordpress.com/
Daniel Kahneman : Enigma experienţei şi a memoriei Conferinţă TED
"Folosind exemple atât de variate precum vacanţele şi colonoscopiile, laureatul premiului Nobel şi fondatorul economiei comportamentale Daniel Kahneman dezvăluie cum "sinele experimental" şi "sinele memoriei" percep fericirea în mod diferit. Această nouă percepţie are implicaţii profunde în economie, politici publice — şi pentru propria noastră conştiinţă de sine."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu