Kato Live embed Video

kato-podcast

Totalul afișărilor de pagină

Translate

TRANSLATE with Bing

joi, martie 26, 2015

Psihologul Daniel Goleman despre compasiune

Daniel Goleman despre compasiune
Conferinţă TED
Filmed March 2007 at TED2007
Daniel Goleman, autorul cărţii "Inteligenţa Emoţională", se întreabă de ce nu suntem plini de compasiune mai des. Şi ne oferă nişte răspunsuri.


CĂRŢI de Daniel Goleman pe care le poţi comanda online : http://bit.ly/1xhReBd  ;  http://bit.ly/1xhRlN2 ; http://bit.ly/1OzSHIB ;

" "Inteligenţa Emoţională" - Cartea lui Daniel Goleman a marcat o revoluţie uluitoare în psihologie prin analiza importanţei covârşitoare a emoţiilor în dezvoltarea personalităţii umane. Studiul său ne explică cum, atunci când ne ţntelegem sentimentele, situaţia în care ne aflăm devine mai limpede. 
Descoperim chiar un nou mod de a privi cauzele bolilor care ne macină familia şi societatea.
Preluând rezultatele cercetărilor asupra creierului şi comportamentului, autorul propune extinderea conceptului de inteligenţă. Este binecunoscut termenul de IQ - coeficientul care masoară inteligenţa umană înnăscută şi care nu prea poate fi ameliorat pe parcursul vieţii. 

O asemenea înţelegere nu explică, de pildă, situaţiile în care persoane cu un IQ mediu sau relativ scăzut au cunoscut un mare succes.
De aceea, autorul a deschis calea unei psihologii care acordă un interes egal şi inteligenţei sentimentelor. Inteligenţa emoţională (EQ) presupune în primul rând conştientizare de sine, autodisciplină şi empatie. Ea dă seama de felul în care ne controlăm impulsurile şi sentimentele. 

Vestea bună este faptul că inteligenţa emoţională poate fi îmbunătăţită. Desi copilăria este extrem de importantă în punerea unor baze solide pentru dezvoltarea inteligenţei emoționale, ea poate fi îmbunătățită și cultivată inclusiv la vârsta adultă. 
La zece ani de la apariția primei ediții în limba engleză, studiul inteligenţei emoționale a căpătat proporțiile unui domeniu științific autonom în slujba căruia lucrează un număr impresionant de cercetători folosind cele mai avansate metode tehnologice. 
Astăzi inteligenţa emoțională se predă în şcoli și universități, competenţele sale au devenit criterii de angajare sau de promovare în carieră, iar programele de educație pe baza sa au devenit punctul de plecare în politicile sociale de prevenire a îmbolnăvirilor sau criminalității. Toate acestea au început în urmă cu zece ani, de la formidabila carte a lui Daniel Goleman, "Inteligenţa emoțională"."

Transcrierea conferinţei :
 0:12 Ştiţi, sunt uimit că una dintre temele implicite la TED este compasiunea. Aceste demonstraţii impresionante pe care tocmai le-am văzut: HIV în Africa, preşedintele Clinton în prezentarea de aseară, şi aş vrea, cu voia voastră, să exersăm un pic gândirea colaterală pe tema compasiunii şi să o aducem de la un nivel general la unul personal. Sunt psiholog, dar vă asigur că nu voi intra pe panta sexuală.
0:38 (Râsete)
0:43 Există un studiu foarte important realizat mai de demult la Seminarul Teologic Princeton, în care se vorbeşte despre motivele pentru care, deşi avem atât de multe ocazii să ajutăm, uneori o facem şi alteori nu. Unui grup de studenţi ai Seminarului Teologic Princeton i s-a spus că vor urma să ţină un exerciţiu de predică şi fiecăruia i s-a dat subiectul predicii. Jumătate dintre ei au primit ca şi subiect parabola Bunului Samaritean: omul care a oprit un străin... care s-a oprit şi a ajutat un străin la ananghie aflat pe marginea drumului. Cealaltă jumătate a primit subiecte aleatorii din Biblie. Apoi, fiecăruia, rând pe rând i s-a spus să se ducă în altă clădire şi să îşi susţină predică. Mergând de la prima clădire la cea de-a doua, fiecare dintre ei a trecut pe lângă un om care era aplecat şi gemea, clar în nevoie. Întrebarea este: s-au oprit să îl ajute?
1:37 O întrebare şi mai interesantă este: A contat că meditau la parabola Bunului Samaritean? Răspunsul: Nu, nu a contat deloc. Ceea ce s-a dovedit că a determinat dacă cineva se oprea să ajute străinul care avea nevoie de ajutor a fost graba în care credeau că se află, dacă simţeau că sunt în întârziere sau erau absorbiţi de ceea ce aveau să prezinte. 

Şi cred că acesta este necazul cu viaţa noastră: că nu ne folosim de fiecare ocazie de a ajuta pentru că suntem concentraţi în direcţia greşită.
2:11 Există un nou domeniu în cadrul neurologiei, stiinta neuro-sociala. Acesta studiază circuitul din creierele a două persoane care se activează în timp ce interacţionează. 

Noua abordare legată de compasiune din punct de vedere al ştiinţei neuro-sociale este că circuitele noastre de bază sunt create să ajute.        
Asta înseamnă că, dacă îngrijim o altă persoană, automat empatizăm, automat intrăm în rezonanţă.        
Există nişte neuroni nou identificaţi, neuroni gemeni, care acţionează ca neuroni Wi-Fi, activând în creierul nostru exact zonele activate în creierul celeilalte persoane. Intrăm în rezonanţă automat. Dacă cealaltă persoană se află la nevoie, dacă acea persoană suferă, suntem automat pregătiţi să ajutăm. Dovadă, cel puţin, aceasta este argumentaţia.
2:57 Dar atunci întrebarea este: de ce nu o facem? Cred că aceasta se referă la un spectru care merge de la o completă auto-preocupare până la observare, empatie şi compasiune. Şi realitatea este că, dacă suntem concentraţi pe noi înşine, dacă suntem preocupaţi, aşa cum deseori suntem pe parcursul unei zile, nu îi observăm pe ceilalţi cu adevărat. Şi diferenţa dintre atenţia concentrată pe noi şi pe ceilalţi poate fi foarte fină.
3:22 Acum câteva zile îmi calculam impozitele şi am ajuns la punctul în care am înşirat toate donaţiile făcute şi am avut o revelaţie: am ajuns la un cec către Fundaţia Seva şi am observat cum gândeam că prietenul meu Larry Brilliant ar fi chiar fericit că am donat bani către Seva. Apoi am realizat că ceea ce obţineam din donaţie era un succes narcisistic: aveam o părere bună despre mine. Apoi am început să mă gândesc la oamenii din Himalaya ale căror cataracte vor fi vindecate şi am realizat că m-am deplasat de la un fel de auto-focus narcisist către o bucurie altruistă, la a mă simţi bine pentru oamenii care primeau ajutor. Cred că acesta este un factor motivaţional.
4:05 Dar diferenţa dintre a ne concentra pe noi înşine şi a ne concentra pe alţii este una căreia vă încurajez să îi dăm cu toţii atenţie. O puteţi observa la nivel macro în lumea întâlnirilor amoroase. 

Am fost într-un restaurant de sushi cu ceva timp în urmă şi am surprins două femei vorbind despre fratele uneia dintre ele necăsătorit. Şi această femeie spune: "Fratele meu are probleme să aibă întâlniri aşa că încearcă întâlnirile rapide." Nu ştiu dacă sunteţi familiarizaţi cu fenomenul. Femeile stau la mese şi bărbaţii se mută de la o masă la alta şi există un ceas şi un clopoţel şi la fiecare 5 minute, bingo, conversaţia se termina şi femeia poate decide dacă să îi dea cartea de vizită sau adresa de e-mail bărbatului pentru o continuare. Şi această femeie spunea: "Fratele meu nu a obţinut niciodată o carte de vizită. Şi ştiu exact de ce. Din momentul în care se aşează, începe să vorbească în continuu despre el, şi nu întreabă nimic despre femeie".
4:57 Am făcut un studiu pentru rubrica Sunday Styles a New York Times, uitatndu-mă la începuturile căsniciilor, pentru că sunt foarte interesante - şi am ajuns la căsătoria lui Alice Charney Epstein. Ea spunea că atunci când era pe piaţa întâlnirilor amoroase, utiliza un test simplu cu care verifica oamenii. Testul era: din momentul în care se întâlneau cât trecea până când tipul îi adresă ei o întrebare care conţinea cuvântul "tu". Se pare că Epstein a câştigat testul, de unde şi articolul.
5:28 (Râsete)
5:29 Vă arăt acum un mic test pe care vă încurajez să îl încercaţi la o petrecere. Aici la TED sunt multe momente prielnice. Harvard Business Review a prezentat de curând un articol intitulat " Momentul Uman" despre cum să interacţionezi cu adevărat cu o persoană de la birou. Şi spuneau: lucrul de bază pe care trebuie să îl faci este să îţi închizi BlackBerry-ul, să îţi închizi laptopul, să nu mai visezi cu ochii deschişi şi să îi oferi celuilalt atenţia ta completă. Există un cuvânt nou apărut în limba engleză pentru momentul în care persoana cu care eşti toceşte tastele BlackBerry-ului sau răspunde la mobil şi dintr-o dată noi ceilalţi nu mai existăm. Cuvântul este "pizzled" o combinaţie între perplex şi înfuriat.
6:13 (Râsete)
6:16 Cred că se potriveşte. Empatia, contactul ne separă de persoanele machiavelice sau sociopate. Am un cumnat expert în domeniul groazei şi terorii a scris Însemnări despre Dracula, Frankenstein concis, a fost educat ca discipol al lui Chaucer, dar s-a născut în Transilvania şi cred că l-a afectat un pic. La un moment dat cumnatul meu, Leonard, s-a hotărât să scrie o carte despre un criminal în serie. Acesta teroriza chiar zona în care stăteam cu mulţi ani în urmă. Era cunoscut drept sugrumătorul din Santa Cruz, iar înainte să fie arestat îşi omorâse bunicii, mama şi 5 dintre colegii de la UC Santa Cruz.
7:00 Cumnatul meu merge să intervieveze ucigaşul şi când îl întâlneşte realizează că omul este absolut înspăimântător. În primul rând are aproape 7 picioare înălţime, dar asta nu e cel mai înspăimântător lucru. Cel mai înfricoşător este că IQ-ul lui este 160: un geniu cu acte. Dar corelaţia este zero între IQ şi empatia emoţională, relaţionarea cu o altă persoană. Acestea sunt controlate de părţi diferite ale creierului.
7:27 La un moment dat cumnatul meu îşi face curaj şi pune întrebarea la care vroia neapărat un răspuns: Cum ai putut să faci aşa ceva? Nu ai simţit niciun fel de milă pentru victime? Crimele erau foarte intime - îşi strangula victimele. Ucigaşul raspune cu nonşalanţă: "Nu. Dacă aş fi simţit disconfort, nu aş fi putut să o fac. A trebuit să opresc acea parte a mea. A trebuit să opresc acea parte a mea."
7:54 Cred că asta e foarte tulburător. Într-un fel m-am gândit la oprirea acelei părţi din fiecare dintre noi. Când suntem absorbiţi de orice şi ne concentrăm asupra noastră chiar blocăm acea parte a noastră ca şi când am fi altă persoană. Gândiţi-vă la fenomenul cumpărăturilor şi la posibilitatea unui consumerism milos. În acest moment, aşa cum sublinia Bill McDonough, obiectele pe care le cumpărăm şi le folosim au consecinţe ascunse. Suntem cu toţii victimele inocente ale unui unghi mort colectiv. Nu observăm şi nu observăm că nu observăm moleculele toxice emise de un covor sau de tapiţeria de pe scaune. Nu ştim dacă materialul este un nutrient tehnologic sau lucrat de mână; poate fi refolosit sau ajunge la groapa de gunoi? Cu alte cuvinte, suntem orbi la consecinţele ecologice şi de sănătate publică, de dreptate socială şi economică ale lucrurilor pe care le cumpărăm şi folosim. Într-un fel camera în sine este elefantul din cameră, doar că nu îl vedem. Şi am devenit victimele unui sistem care ne îndreaptă în altă direcţie. Gândiţi-vă la asta.
9:17 Există o carte minunată numită: "Lucruri: viata ascunsă a obiectelor uzuale" şi vorbeşte despre povestea din spatele unui tricou, despre locul în care a fost cultivat bumbacul îngrăşămintele folosite şi consecinţele lor asupra solului. Cartea menţionează, de exemplu, că bumbacul este foarte rezistent la coloranţii textili; în jur de 60% se pierde în apa reziduală. E un lucru bine ştiu de către epidemiologi că acei copii care locuiesc în preajma fabricilor de textile tind să aibă leucemie într-o mai mare măsură. Există o companie, Bennett and Company, care este furnizor pentru Polo, Victoria' Secret. Aceştia, datorită directorului general care este conştient de ce se întâmplă, a creat în China o alianţă cu fabrica de coloranţi pentru a se asigura că apa reziduală va fi tratată corespunzător înainte de a se întoarce în pământ. În prezent nu avem posibilitatea de a alege între tricoul merituos şi cel imoral. De ce ar fi nevoie ca să facem asta?
10:24 Ei bine, m-am gândit. Şi în primul rând, există o tehnologie nouă de marcaj electronic care permite oricărui magazin să afle întregul istoric al oricărui obiect de pe raftul magazinului. Poţi să îl urmăreşti până la fabrica de unde provine. Odată ce îl poţi urmări până la fabrică, poţi analiza procesele de producţie folosite pentru fabricare şi, dacă este corect, îl poţi eticheta ca atare.Iar dacă nu este chiar corect, poţi merge, chiar astăzi, poţi merge în orice magazin şi scanând codul de bare vei ajunge pe un site web. Site-ul a fost creat pentru oamenii alergici la alune. Pe site poţi găsi date despre obiectul respectiv. Cu alte cuvinte, în momentul achiziţiei, putem să facem o alegere bazată pe compasiune.
11:11 Există o zicală în lumea informaticii: într-un final toată lumea va ştii tot. Întrebarea este: va face vreo diferenţă? 

Cu ceva timp în urmă, când lucram pentru New York Times, era în anii '80, am scris un articol despre ceva ce atunci reprezenta o problemă în New York: oamenii fără adăpost de pe străzi. Am petrecut câteva săptămâni pe teren cu o agenţie de ajutor social care avea grijă de cei fără adăpost. Am realizat privindu-i prin ochii lor că aproape toţi erau pacienţi de psihiatrie care nu aveau unde să se ducă. Erau diagnosticaţi. Efectul asupra mea a fost să mă scuture din transa urbană în care, atunci când vedem în trecere un cerşetor cu colţul ochiului, rămâne acolo, în zona periferică. Nu observăm şi în consecinţă nu acţionăm.
12:08 Într-o zi imediat următoare, era o vineri, la sfârşitul zilei, coboram spre metrou. Era ora de vârf şi mii de oameni se scurgeau pe scări. Din senin pe când coboram scările am observat că era un om căzut într-o parte fără cămaşă, nu mişca, iar oamenii treceau peste el, sute şi sute de oameni. Pentru că transa mea urbană fusese oarecum slăbită m-am oprit să văd ce se întâmplase. În momentul în care m-am oprit, jumătate de duzină de alţi oameni au sesizat imediat acelaşi tip. Am aflat că era hispanic, nu vorbea engleza deloc, nu avea bani, bântuise pe străzi zile întregi, înfometat, şi leşinase de foame. Imediat cineva s-a dus să ia suc de portocale, cineva a adus un hotdog, altcineva a chemat paza de la metrou. Individul a fost imediat înapoi pe picioare. A fost necesar doar un simplu act de observare. Aşa că sunt optimist.
13:05 Mulţumesc foarte mult.
13:06 (Aplauze) 


 CĂRŢI UTILE domeniul Psihologie : 

PSIHOLOGIE : http://bit.ly/14LgsLs : http://bit.ly/1ybXri6 ;
PSIHOLOGIE ŞI PSIHOTERAPIE : http://bit.ly/1DPneLN ; http://bit.ly/1C73VvY
PSIHOLOGIE PRACTICĂ : http://bit.ly/1ybNPnN
PARENTING - EDUCAŢIE PSIHOLOGIE : http://bit.ly/1ybN7GQ
TESTE PSIHOLOGICE (PSIHOMETRICE) : http://bit.ly/1C0Gir7
COMUNICARE : http://bit.ly/1524kp8 ; http://bit.ly/1ybYwqc

Dacă ţi-a plăcut, dă un click pe Like şi Distribuie, şi Abonează-te la postările noi ale acestui blog prin email, serviciul Feedburner, dând click aici : Subscribeto Love Blog 4 All by Email
Apasă simultan pe tastele Ctrl şi D, pentru a adăuga acest site la Favorite (Bookmarks).
Pentru a găsi ceva specific pe blog, poţi căuta după termen la "Căutare" în stânga sus, sau pe coloana din stânga jos la Etichetele asociate postărilor (cuvintele albastre, în ordine alfabetică).
De asemenea, consultă marea videotecă de pe canalul meu youtube (dă click pe categoriile de playlisturi să se deschidă toate) : http://youtube.com/user/katonanico
Te poţi Abona şi la siteul meu SPIRIT, să primeşti notificări pt postările noi, pe email, aici : Subscribeto Spirit by Email
Linkul către site :  https://katonanico.wordpress.com/

Al Seckel - creierele noastre sunt conectate greşit Conferinţă TED

Al Seckel, om de ştiinţă specializat în neurologie cognitivă, explorează iluziile perceptuale care ne păcălesc creierele. Foarte multe trucuri optice îl ajută să dovedească faptul că suntem foarte uşor de păcălit şi chiar ne place asta.

Niciun comentariu:

(function(i,s,o,g,r,a,m){i['GoogleAnalyticsObject']=r;i[r]=i[r]||function(){ (i[r].q=i[r].q||[]).push(arguments)},i[r].l=1*new Date();a=s.createElement(o), m=s.getElementsByTagName(o)[0];a.async=1;a.src=g;m.parentNode.insertBefore(a,m) })(window,document,'script','//www.google-analytics.com/analytics.js','ga'); ga('create', 'UA-60726497-1', 'auto'); ga('send', 'pageview');