2. Doar omul care nu pune condiţii nimănui, nici măcar lui însuşi, se poate menţine în starea de iubire.
3. De câte ori pune o condiţie cuiva, chiar şi sieşi, este scos automat din starea e iubire.
4. În mod normal şi firesc, datorită faptului că fiecare îşi urmăreşte interesele proprii, încearcă să controleze desfăşurarea faptelor, în sensul împlinirii acelor interese.
În acest scop, încearcă să condiţioneze totul, pentru a se potrivi cu planurile sale privind viitorul său.
5. Cel ce condiţionează pe alţii, va fi în mod inevitabil condiţionat de alţii.
6. Poate scăpa de condiţionările celorlalţi doar cel ce nu mai pune condiţii nimănui.
7. Cel ce nu mai pune condiţii nimănui, după o perioadă de timp în care karma acumulată de condiţionări se "arde" (se consumă efectele cauzale ale condiţionărilor din trecut), ne mai condiţionând şi ne mai fiind condiţionat, intră automat în starea de iubire, ca efect al stării de conştiinţă dobândită, stare eliberată de legăturile condiţionale.
8. "A iubi necondiţionat" reprezintă starea de conştiinţă a celui ce s-a eliberat de legăturile mental-sufleteşti condiţionale.
9. Până învaţă să se fixeze în starea de iubire, fiecare om va intra şi ieşi din ea de nenumărate ori, conform jocului condiţiilor pe care le impune şi care îi sunt impuse, zi de zi.
10. Nici un om nu poate ajunge la nivelul în care să se poată menţine fixat în permanenţă în starea de iubire.

Conştiinţa omului fluctuează în timp, trecând succesiv prin diverse stări.
De aceea, este o aberaţie să emiţi pretenţii asupra cuiva, să iubească tot timpul, şi să-l condamni pentru această... neputinţă a sa.
Pentru a intelege complexitatea termenului iubire, studiaza si acest articol : http://ro.wikipedia.org/wiki/Termeni_grece%C8%99ti_referitori_la_iubire
Prin iubire, aici înțeleg o stare de EMPATIE profundă, de REZONANȚĂ, care survine în urma realizării IDENTIFICĂRII NATURII COMUNE a tuturor oamenilor și a conexiunii lor sistemice.

Distribuie articolul, mulțumesc!
Cine dorește să susțină activitatea mea, poate contribui cu o Donație în PayPal, contul reprezentat de acest mail: katonanico@gmail.com
Link https://www.paypal.me/KatonaNicolae
-DONEAZĂ, cât vrei, când poţi, pentru a sprijini blogul şi activitatea educativă :
-CĂRŢI SPIRITUALITATE (şi nu numai) recomandate de Kato : http://loveblog4all.blogspot.com/2014/08/carti-spiritualitate.html
Evenimente generale Cluj Allevents.in:
-Dacă vrei să afli mai multe despre Kato şi activitatea lui : https://www.facebook.com/notes/806080502769226/
-De AICI(click aici) POŢI ASCULTA ŞI DOWNLOADA ÎN FORMAT AUDIO mp3 CREAŢIILE PERSONALE KATO, pentru a le putea asculta oriunde
-Dacă ţi-a plăcut, dă un click pe Like şi Distribuie, şi Abonează-te la postările noi ale acestui blog prin email, serviciul Feedburner, dând click aici: Subscribe to Love Blog 4 All by Email
-Apasă simultan tastele Ctrl şi D, pentru a adăuga acest site la Favorite (Bookmarks).
-Apasă simultan tastele Ctrl şi D, pentru a adăuga acest site la Favorite (Bookmarks).
-Pentru a găsi ceva specific pe blog, poţi căuta după termen, la "Căutare", în stânga sus, sau pe coloana din stânga jos la Etichetele asociate postărilor (cuvintele albastre, în ordine alfabetică).
-Abonează-te la marea videotecă de pe canalul meu youtube (dă click pe categoriile de playlisturi să se deschidă toate): http://youtube.com/user/katonanico
-Te poţi Abona şi la blogul meu "SPIRIT", să primeşti notificări pt postările noi, pe email, aici: Subscribe to Spirit by Email
-Fă economie de timp şi bani, efectuând cumpărături online prin accesarea promoţiilor din reclame, susţinând totodată astfel şi acest blog.
Mulţumesc !
-Aici ai linkul către CUPRINSUL blogului, cu lista tuturor postărilor, pe Categorii, plus toate articolele de pe siteurile mele "Spirit" şi "Kato - Parapsihologie, Extrasenzorial", peste 500 articole ! http://loveblog4all.blogspot.com/2015/11/toate-postarile-blogului-linkurile.html
SOFTWARE Prezentări Multimedia, Editare Foto, Video 2D, 3D, Webdesign, Webinarii, Email Marketing, etc. Promoţii şi Bonusuri...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu