DATE DEMOGRAFICE PRIVIND RELIGIA ÎN ROMÂNIA
Viața religioasă în România se desfășoară conform principiului libertății credințelor religioase, principiu enunțat la articolul 29 din Constituția României , alături de libertatea gândirii și a opiniilor. Chiar dacă nu se definește explicit ca stat laic, România nu are nicio religie națională, respectând principiul de secularitate: autoritățile publice sunt obligate la neutralitate față de asociațiile și cultele religioase.
Biserica Ortodoxă Română este principala instituție religioasă din România. Ea este o biserică autocefală ce se află în comuniune cu celelalte biserici aparținând Bisericii Ortodoxe. Cea mai mare parte a populației României, respectiv 86,7 %, s-a declarat ca fiind de confesiune creștin ortodoxă, conform recensământului din 2002.
De asemenea, importante comunități religioase ce aparțin altor ramuri ale creștinismului decât ortodoxia, sunt reprezentate de: romano-catolicism (4,7 %), protestantism (3,7 %), penticostalism (1,5 %) și greco-catolicism (0,9 %). Astfel, populația creștină din România, reprezintă 99,3 % din totalul populației țării. În Dobrogea există și o minoritate islamică compusă majoritar din turci și tătari. De asemenea, la recensământul din 2002, în România existau 6 179 de persoane de religie mozaică , 23 105 de atei și 11 734 de persoane care nu și-au declarat religia.
Până la Unirea din 1918, cea mai mare parte a populației din Transilvania era formată din credincioși ai Bisericii Române Unite cu Roma ,ca urmare a trecerii unei mari părți a românilor, până atunci ortodocși, la Biserica Romei, la sfârșitul secolului al XVII-lea .
Catolicismul și protestantismul sunt prezente mai ales în Transilvania și Crișana. De pildă, în județele Arad și Bihor este cea mai mare densitate de credincioși ai cultului baptist din România, aceștia întrunind 4% (18.407) respectiv 3,7% (22.294) din totalul populației acestor județe. De asemenea, în România există și alte culte, precum ortodocșii pe stil vechi, cultul armean și altele asemenea.
Dacă ţi-a plăcut, dă un click pe Like şi Distribuie, şi Abonează-te la postările acestui blog (coloana din dreapta sus).Apasă simultan pe tastele Ctrl şi D, pentru a adăuga acest site la Favorite (Bookmarks). Pentru a găsi cărţile de pe blog, caută termenul "cărţi" şi " cărţi online", pe coloana din stânga jos a Etichetelor asociate postărilor
(ordine alfabetică, dar ă este după z !). Pentru a găsi conferinţele,
caută "conferinţe TED", pentru videouri "video", etc. Voi posta noi exerciţii, recomandări de cărţi şi noi conferinţe deosebite, deci urmăreşte acest blog. De
asemenea, consultă marea bibliotecă video de pe canalul meu youtube (dă
click pe categoriile de playlisturi să se deschidă toate) : http://youtube.com/user/katonanico
Embed
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu