Există membri ai familiei şi prieteni care sunt foarte sceptici privind viaţa ta spirituală ?
Te întrebi cum să procedezi să îţi îmbunătăţeşti relaţiile cu cei care cred că ai luat-o pe o cale greşită ?
1. Ai cu adevărat o viaţă spirituală ? Asta înseamnă că îi dedici zilnic o parte din timpul tău. Trebuie să înţelegi că acest timp nu ar trebui în mod normal să influenţeze calitatea relaţiilor tale sociale cu familia şi prietenii. Dacă o afectează, acest fapt este un indicator clar al prezenţei unui dezechilibru. Scopul vieţii spirituale constă tocmai în asigurarea echilibrului şi armoniei pe toate planurile vieţii tale. Dacă acorzi prea mult timp, înseamnă că eşti ineficient, că te pierzi în lucruri sterile şi fără rost, că eşti confuz şi nu înţelegi încă esenţa spiritualităţii şi rolul ei în viaţa ta. Dacă tu nu o înţelegi, este absolut normal ca nici cei din jurul tău să nu o înţeleagă, şi să nu poată accepta ca normal haosul din viaţa ta.
2. Orice om poate accepta numai ceea ce înţelege. Oamenii care nu înţeleg ce reprezintă spiritualitatea, nu vor putea accepta deci faprul că îţi pierzi timpul cu asta. Oamenii care nu te pot înţelege de ce îţi pierzi timpul cu lucruri al căror rost şi utilitate ei nu le înţeleg, nu te pot accepta nici pe tine, ca persoană, în preajma lor, manifestând un fenomen natural de
respingere.
3. Oamenii care înţeleg clar ce este un anumit lucru, îl vor accepta uşor în viaţa lor, deoarece îl vor considera normal, controlabil, sigur, nepericulos. De aceea va trebui mereu să ai răbdarea necesară pentru a discuta cu membri familiei şi prietenii tăi privind orice aspecte ale vieţii spirituale pentru care vezi că prezintă cât de cât un interes. Dacă nu ai timp, fiind o persoană foarte ocupată, trebuie să ai la îndemână nişte materiale foarte clare şi concise, pe care să le poţi prezenta, pentru studiul individual, oricui îţi cere lămuriri : un blog propriu, un site propriu, linkuri către alte bloguri, siteuri, forumuri de discuţii pe tematică spirituală. Pentru cine nu are posibilitatea sau dorinţa de a naviga pe internet, trebuie să ai câteva cărţi bune pe care să le poţi împrumuta, sau recomanda. Pentru cine vrea să te cunoască mai bine, este foarte util să ai un profil bine pus la punct, şi un blog personal. Asta te va scăpa de multe ore pierdute în discuţii mai mult sau mai puţin sterile, putând scăpa rapid, uşor şi eficient, trimiţând persoanele interesate să viziteze şi să citească ceea ce ai postat.
4. În relaţiile tale cu membri familiei, este foarte important să ajungi să îi faci să înţeleagă :
4.1. faptul că tu le respecţi alegerile şi deciziile, şi că ei trebuie să le respecte pe ale tale.
4.2. că fiecare îşi trăieşte viaţa aşa cum îi dictează nivelul său personal de dezvoltare şi evoluţie personală, conform vârstei, educaţiei, intereselor şi scopurilor personale de moment şi pe termen lung.
4.3. că viaţa spirituală face parte din viaţa fiecăruia, deşi nu toţi îi acordă aceeaşi atenţie şi importanţă.
4.4. că nu au absolut nimic de pierdut, ci doar de câştigat, dacă vor acorda atenţie acestui domeniu, cel puţin ca şi cultură generală. Ei trebuie ajutaţi să cunoască şi să înţeleagă faptul că spiritualitatea poate oferi răspunsuri şi soluţii la întrebările şi problemele lor existenţiale. Trebuie astfel trezită atenţia, prin deşteptarea interesului personal.
Cât timp tu nu eşti dispus şi capabil să iniţiezi şi să întreţii un dialog pe teme spirituale cu oricare membru al familiei şi orice prieten, trebuie să înţelegi că ai partea ta de vină privind relaţiile tale care şchiopătează datorită blocajului de comunicare instituit. Există bineînţeles şi excepţii, oameni care nu pot sau nu vor, din anumite motive personale, să discute, să cunoască şi să înţeleagă. Dar aceasta, în general, nu este o situaţie care nu se va schimba niciodată. Şi aceste persoane vor manifesta pe viitor un interes oarecare, inevitabil, datorită anumitor experienţe de viaţă pe care le vor parcurge. Tu trebuie doar să îţi păstrezi o deschidere maximă faţă de ei, căci vor veni momente în care ei vor fi interesaţi să se apropie faţă de tine, pentru a primi informaţii, sfaturi, sprijin, ajutor, dacă te vor considera o persoană competentă în domeniu.
Ajută oamenii să înţeleagă, să te înţeleagă, şi înţelegerea lor îi va apropia tot mai mult de tine, din toate punctele de vedere. Pentru a te apropia de cineva, oricine ar fi el, îţi recomand o variantă foarte simplă şi foarte eficientă : fă-l să îţi vorbească despre problemele sale personale, punând doar întrebări, fără a te oferi tu să îi dai vreun răspuns la întrebările sale, sau vreo soluţie la vreo problemă. Nu "te da mare", superior lui deoarece tu ştii ce el nu ştie, vezi ce el nu vede, înţelegi ce el nu înţelege, chiar dacă ar fi aşa, căci aşa îl îndepărtezi rapid de tine făcându-l să te evite, deoarece se va simţi inferior, inconfortabil în prezenţa ta. Direcţionează întrebările tale în aşa fel încât să afle singur răspunsurile şi soluţiile care îl interesează, stimulând şi canalizând doar efortul său de gândire, în direcţia relevării răspunsurilor şi soluţiilor. Chiar dacă nu poţi sprijini şi ajuta în mod real pe? cineva, oricine va aprecia în mod pozitiv atenţia şi importanţa pe care i-o acorzi ! Orice om simte nevoie de atenţie şi importanţă, în special copii şi persoanele în vârstă. Orice relaţie de-a ta se poate îmbunătăţi şi consolida rapid, prin simplul efort de a acorda atenţie şi importanţă acelei persoane, vieţii sale, fiind atent la ceea ce are ea de comunicat, la ceea ce are pe suflet, la problemele ei...
Dacă ţi-a plăcut, dă un click pe Like şi Distribuie, şi Abonează-te la postările noi ale acestui blog prin email, serviciul Feedburner, dând click aici : Subscribe to Love Blog 4 All by Email
Apasă
simultan pe tastele Ctrl şi
D,
pentru a adăuga acest site la Favorite
(Bookmarks).
Pentru
a găsi ceva specific pe blog, poţi căuta după termen la "Căutare"
în stânga sus, sau pe coloana din stânga jos la Etichetele
asociate postărilor (cuvintele albastre, în ordine alfabetică).
De
asemenea, consultă marea videotecă
de pe canalul meu youtube (dă
click pe categoriile de playlisturi să se deschidă toate) :
http://youtube.com/user/katonanicoTe poţi Abona şi la siteul meu SPIRIT, să primeşti notificări pt postările noi, pe email, aici : Subscribe to Spirit by Email
Linkul către site : https://katonanico.wordpress.com/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu