Kato Live ora 22

Calendar Evenimente Spirituale România de Kato

kato-podcast

Totalul afișărilor de pagină

Translate

TRANSLATE with Bing

vineri, septembrie 27, 2013

Iertare, Sănătate, Boală

DESPRE IERTARE, SĂNĂTATE ŞI BOALĂ 
Răspunsuri la întrebări, oferite de Kato

 Fragmente din răspunsuri personale la întrebările altora :
-Totul se plăteşte. Legea compensaţiei acţionează, implacabil.
-Dacă totul se plăteşte, iertarea nu mai are nicio valoare ?
-Iertarea are întotdeauna o valoare, în orice situaţie de viaţă. Legea Naturală a Compensaţiei nu exclude valoarea iertării. Efectele iertării se supun şi ele Legii Compensării, căci există o "plată compensatorie" pentru manifestarea iertării, inevitabilă, datorită acţiunii legilor naturale ale creaţiei. 

Iertarea atrage inevitabil o "plată", în compensare, un schimb, o transformare de stare. 
 Universul rămâne mereu în echilibru, per ansamblu, ceea ce implică automat faptul că :
1. în interiorul său totul se compensează, automat, permanent,
2. nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă, totul se transformă.
Iertarea poate întrerupe un lanţ karmic (determinist-cauzal) :
1. întrerupe propagarea violenţei în lanţ,
2. întrerupe / anihilează sentimentul de ură în tine,
3. deblochează şi detensionează blocaje şi tensiuni, acţionând asemenea unei supape de defulare.
Actul iertării detensionează, eliberează tensiunea şi încordarea psiho-mentală.

  Cine nu poate ierta, se va îmbolnăvi, inevitabil, şi cu cât tensiunea acumulată este mai mare, cu atât boala se va croniciza şi îi va distruge corpul mai rapid. 

 Energia psihică negativă acumulată, distruge organismul fizic, eliberându-se astfel. 
 Actul iertării eliberează această energie născută din decepţii, dezamăgiri, deziluzii,... favorizând instantaneu vindecarea.
Din punct de vedere organic, fiziologic, procesul iertării corespunde unei comutări de pe stimularea nervoasă vegetativă simpatică, care întreţine starea de tensiune şi încordare necesară acţiunii, pe cea parasimpatică, care determină detensionarea şi relaxarea, necesare repaosului, hrănirii, şi odihnei. 

Procesele de vindecare au loc întotdeauna în faza de stimulare parasimpatică, în starea de relaxare, repaos şi odihnă
De aceea importanţa odihnei şi somnului este deosebită în menţinerea şi redobândirea stării de sănătate.
 
Iertarea reprezintă un act cu două componente principale :
1. externă - ce este orientată în afară, asupra celorlalţi oameni, a Divinităţii, asupra unor grupuri sociale, asupra omenirii,
2. internă - orientată asupra fiinţei proprii.

3. a treia componentă nu este prezentă la toţi oamenii, ci doar la foarte puţini, în special la cei ce urmează anumite sisteme iniţiatice spirituale sau de gen religios. 
Aceste sisteme pun accentul pe conştientizarea faptului că Eu, Dumnezeu (Divinitatea) şi ceilalţi (lumea) UNA SUNTEM, în sensul în care Totul este Spirit şi Universul este Mental. 
La aceşti oameni nu există iertare interioară şi exterioară, iertare de sine şi iertarea altuia, iertarea unui Dumnezeu separat de propria fiinţă, ci O SINGURĂ IERTARE, CUPRINZĂTOARE, UNIVERSALĂ
Mai greu de înţeles această teorie, de aceea este nevoie de Iniţiere, Învăţător (Mentor), şi PRACTICĂ SPIRITUALĂ ce constă din exerciţii zilnice ce îmbracă forma MEDITAŢIEI. 
Aceste lucruri, ce ţin de a treia componentă, au fost şi vor mai fi tratate în continuare, în cadrul altor articole pe acest blog. Ele nu sunt accesibile oricui, oricând, în sensul în care nu oricine este PREGĂTIT încă din tinereţe să primească o astfel de iniţiere. Toate la timpul lor. Pentru mulţi oameni, timpul unei astfel de iniţieri nu se încadrează în această viaţă terestră...

Dacă actul iertării nu se manifestă prin ambele sale componente, adică să ierţi pe toată lumea, dar şi pe tine însuţi, în acest caz, ceea ce faci, practic, crezând că ierţi, constă doar în comutarea orientării centrului tensiunii, de pe lume sau Divinitate pe tine însuţi, şi invers, în mod inutil. 

 Boala va continua să se manifeste, prin distrugerea organismului, atât că îşi va muta sediul manifestărilor distructive, în privinţa organelor şi ţesuturilor care vor fi cel mai puternic şi mai rapid afectate.
Cine nu manifestă iertarea, moare. Sinucidere curată...
A ierta înseamnă a te vindeca...

 

Altfel privind lucrurile, din alt punct de vedere : de omul optimist şi vesel, pe care nu îl influenţează psihic negativ greşelile celor din jur, chiar când acestea îi produc suferinţă fizică, boala nu se leagă, că nu are de ce. 
El trebuie să se ferească doar de accidente.
Practicarea regulată a metodelor de relaxare psiho-somatică, de tip yoga de exemplu, te pot feri de boală, toată viaţa. Căci Yoga include şi meditaţia, iar prin meditaţie se realizează o epurare a minţii, sufletului şi corpului, de tensiuni şi blocaje.

Recomandabil în special persoanelor cu un temperament de tip coleric şi melancolic. 
Flegmaticii şi sangvinii sunt mai protejaţi, în mod natural, prin însăşi natura lor temperamentală...

- Cum se aplică o iertare ?
- Aceasta-i întrebarea ! :) 

Eu cred că este un proces care trebuie abordat în mai multe etape. 
Un model general :
1. Conștientizarea : este relativ uşor de înţeles cognitiv de ce trebuie să ierţi : pentru a debloca energii psiho-afective care te macină şi te distrug, psihic şi fizic - somatic. 

Această etapă de conştentizare trebuie să constituie primul pas : conştienzarea faptului că orice tensiune emoţională care conduce la perpetuarea continuă a unui conflict interior, este distructivă, căci va forţa şi distruge ceva în organism, pentru eliberarea sa.  
Conflictele pe care nu le poţi stinge, deoarece nu le conştientizezi cauza şi mecanismul, vor iniţia boli cronice mentale şi somatice. 
 Boala reprezintă reflectarea dereglării produsă de conflict(e). Exemplu concludent este cancerul (Vezi Noua MedicinăGermană).
 

2. Analiza naturii tensiunilor şi conflictelor - este dificil de efectuat de unul singur, fiind necesare discuţii şi meditaţii pe marginea discuţiilor (analize personale). 
Ele trebuie efectuate sub îndrumarea unei persoane cu experienţă, specializată în depistarea cauzelor, cu un psiholog sau un Mentor spiritual, sau cel mai bine ambele variante în paralel.
Dar este de real ajutor să te instruieşti şi singur în acest domeniu, citind cât de multe articole ale specialiştilor, pe această temă - gestionarea trăirilor emoţionale, tehnici de eliberare a stresului, tehnici de relaxare, etc. Există şi filme documentare multe pe această temă. Pe canalul meu Youtube am o mulţime, pe teme foarte variate, şi de niveluri diferite de abordare : https://www.youtube.com/user/katonanico
Biblioteca mea video numără câteva mii de materiale video, doar playlisturile "Psihologie" şi "Spiritualitate" având împreună peste 1.500 la ora actuală (iunie 2015), fiind în creştere continuă ! 

3. Imediat ce ai luat hotărârea de a ierta, de a stinge o durere sufletească, care tinde să îţi bocheze modul de gândire şi comportamentul, începe să aplici metode şi tehnici de relaxare psihosomatică, şi meditaţie

 Asta te va ajuta foarte mult să îţi redobândeşti echilibrul şi armonia interioară. 
 Găseşti pe internet destule sfaturi şi indicaţii, material scris şi video - vezi în primul rând playlisturile mele, aranjate pe categorii. Blogul meu, de asemenea, are peste 400 de articole la ora actuală. 
Pe canalul meu youtube găseşti şi teorie, dar ai exerciţii practice.
  De studiat şi reţinut rolul important al RESPIRAŢIEI în cadrul relaxării şi meditaţiei. 
Există exerciţii respiratorii foarte simple şi eficiente.
Respiraţia se află în strânsă legătură cu trinitatea : mintea (mentalul), trăirile emoţionale (sufletul), şi corpul (trupul material).
De aceea, toate exerciţiile care urmăresc controlarea conştientă a respiraţiei sunt, de fapt, exerciţii practice de control mental, emoţional şi corporal. 
Acesta este un mic secret necunoscut omului civilizat, care se îmbolnăveşte deoarece nu cunoaşte aceste exerciţii de AUTOCONTROL conştient

Urmarea celor 3 etape, în mod conştient şi cu fermitate, conduce în mod automat la anularea tensiunilor conflictuale. 

Trebuie înţeles faptul că iertarea reprezintă un EFECT care se produce automat când sunt îndeplinite anumite CONDIŢII. 
 A IERTA ÎNSEAMNĂ A STINGE O TENSIUNE, UN CONFLICT, UN STRES, DEMONTÂND CAUZA CARE LE-A GENERAT.  
 Nu trebuie să te chinui să ierţi, în mod forţat, deoarece această forţare generează noi tensiuni şi conflicte, ci trebuie să înţelegi şi să reproduci condiţile în care IERTAREA SE PRODUCE ÎN MOD AUTOMAT, inevitabil.
NIMENI NU POATE IERTA IMPUNÂNDU-ŞI SĂ IERTE, DEOARECE ORICE IMPUNERE PRODUCE ÎN MOD AUTOMAT O REACŢIE DE RESPINGERE, CONFORM PRINCIPIULUI ACŢIUNII ŞI REACŢIUNII !
CÂND ÎN TINE VA FI STINSĂ ORICE TENSIUNE ŞI ORICE CONFLICT, VEI OBSERVA CU UIMIRE FAPTUL CĂ NU MAI EXISTĂ NIMIC DE IERTAT, DEOARECE IERTAREA S-A PRODUS AUTOMAT, SPONTAN, NATURAL ŞI FIRESC...


Un material audio util, în engleză, despre iertare, de la Monroe Institute TMI- Forgiveness Meditation:
http://www.monroeinstitute.org/resources/downloads/cat/forgiveness-meditation


Exerciţiul de Relaxare de mai jos este întocmit de mine, el se bazează pe forţa sugestiei şi metoda meditaţiei, şi face parte din playlistul meu Youtube "Meditaţia" care are la ora actuală 51 de materiale, fiind în creştere continuă. Poţi deci lăsa să "curgă" materialele video mai departe, dacă eşti interesat de tematica meditaţiei. 
Exerciţiul meu este creat în scopul AUDIŢIEI ÎN CĂŞTI, în linişte şi singurătate.
Poţi lăsa un feedback mai jos, la comentarii, dacă vrei, în care să specifici dacă te-a ajutat cu ceva privind relaxarea. M-ar ajuta chiar şi criticile, sugestiile, propunerile pentru alte genuri de exerciţii meditative. Mulţumesc ! 
Audiţie şi relaxare plăcută ! :)




CĂRŢI SPIRITUALITATE (şi nu numai) recomandate de Kato : http://loveblog4all.blogspot.com/2014/08/carti-spiritualitate.html


Dacă ţi-a plăcut, dă un click pe Like şi Distribuie, şi Abonează-te la postările noi ale acestui blog prin email, serviciul Feedburner, dând click aici : Subscribe to Love Blog 4 All by Email
Apasă simultan pe tastele Ctrl şi D, pentru a adăuga acest site la Favorite (Bookmarks).
Pentru a găsi ceva specific pe blog, poţi căuta după termen la "Căutare" în stânga sus, sau pe coloana din stânga jos la Etichetele asociate postărilor (cuvintele albastre, în ordine alfabetică).
De asemenea, consultă marea videotecă de pe canalul meu youtube (dă click pe categoriile de playlisturi să se deschidă toate) : http://youtube.com/user/katonanico
Te poţi Abona şi la siteul meu SPIRIT, să primeşti notificări pt postările noi, pe email, aici : Subscribe to Spirit by Email
Te invit cu bucurie să vizitezi şi noul meu blog : "Kato - Parapsihologie, Extrasenzorial" - http://katoparapsihologieextrasenzorial.blogspot.ro/



Niciun comentariu:

(function(i,s,o,g,r,a,m){i['GoogleAnalyticsObject']=r;i[r]=i[r]||function(){ (i[r].q=i[r].q||[]).push(arguments)},i[r].l=1*new Date();a=s.createElement(o), m=s.getElementsByTagName(o)[0];a.async=1;a.src=g;m.parentNode.insertBefore(a,m) })(window,document,'script','//www.google-analytics.com/analytics.js','ga'); ga('create', 'UA-60726497-1', 'auto'); ga('send', 'pageview');