Cunoaștere, Libertate, Rezonanță și Adevăr

Fiecare om îşi are viziunea sa personală referitoare la iniţierea spirituală, realitate şi adevăr. 
Personal cred că nu este necesar şi important să cauţi pe cineva cu care să rezonezi, ci să cauţi să descoperi adevărul, ajutându-te de informaţiile oferite de alţii privind experienţele lor de viaţă.
Eu am trecut de etapa căutării unui model uman, sau altfel privind problema, deoarece extremele se ating, detaşându-mă de căutarea unui singur model, am dobândit deschiderea necesară acceptării oricărei informaţii utile, din partea oricui. 
Nu afirm însă că şi alţii trebuie să renunţe la căutarea unui model singular, căci fiecare trebuie să facă ceea ce simte că este cel mai bine pentru el, în ceea ce îl priveşte, în fiecare moment al vieţii sale.
Momentul deschiderii a cam coincis şi cu înţelegerea faptului că nimeni nu poate urma vreun model, deoarece calea fiecăruia este unică şi individuală. Imitarea nu ajută pe nimeni cu nimic, ci doar efortul de gândire propriu şi testarea modelelor teoretice în practică, în mod personal. 
A medita şi analiza în mod critic experienţele tale de viaţă, şi ale celorlalţi oameni, ajută în mod real evoluţiei tale, deoarece astfel îţi dezvolţi discernământul propriu. 
Procedând în acest mod, îţi asumi responsabilitatea alegerilor şi deciziilor proprii, şi scapi totodată de tendinţa nevrotică de a tot proiecta diverse învinuiri asupra altora pe care îi consideri responsabili de insuccesele tale. 
Când nu mai laşi pe nimeni să aleagă şi să decidă în locul tău, îţi recapeţi forţa şi încrederea în tine însuţi...

Tot ce am scris eu, este informativ, în scopul de a servi oricărui om care doreşte să asimileze informaţii și să își exerseze gândirea. 
Cine va analiza şi medita asupra ideilor prezentate, va putea rămâne cu ceva util lui însuşi. Cine nu, nu...
Nu mă interesează polemicile şi confruntările, nu particip la întreceri şi concursuri, deoarece eu nu sunt în competiţie cu nimeni. 
Nu caut să urmez pe nimeni nicăieri, şi nici să mă urmeze pe mine cineva undeva. 
Sunt liber, şi mă bucur de libertatea mea, nesimţind nici o nevoie de a mă lega de cineva, nici de a lega pe cineva de mine. 
Nimeni nu poate fi fericit, şi nu poate iubi, cât timp nu este liber, mai precis cât timp nu se consideră liber . 
Nici un om nu poate fi liber în mod absolut, dar cel ce acţionează în direcţia eliberării sale de constrângeri şi dependenţe, se va apropia tot mai mult de starea de decondiţionare care îi va conferi deschiderea intelectuală şi sufletească în care va rezona în mod firesc şi natural cu planurile superioare ale conştiinţei şi moralităţii, manifestându-şi în mod liber capacitatea creatoare. 
Liberul arbitru devine cu atât mai liber cu cât omul conştientizează mai bine în ce constă libertatea sa de decizie...
 
 FC: Kato, am o observație. 
Dacă te referi la cunoașterea mentală, e corect. 
Poți cunoaște un lucru gândind la acel lucru. 
Dar cunoașterea spirituală înseamnă să gândești DIN acel lucru sau stare sau obiectiv, trebuie să fii el. Liberul arbitru e folosit doar pentru a alege intre aceste două forme de cunoaștere.

Kato: Ce forme de cunoaştere mai cunoşti în afară de cea mentală ?
" să GÂNDEŞTI DIN acel lucru sau stare sau obiectiv..." 
Orice formă de gândire este mentală, indiferent de locul în care te transpui... mental.
CUNOÁȘTERE= acțiunea de a cunoaște și rezultatul ei.
1.Reflectare în conștiință a realității existente independent de subiectul cunoscător. 
Teoria cunoașterii = ramură a filosofiei care studiază posibilitatea, izvoarele, formele și legitățile cunoașterii; gnoseologie.
2. Faptul de a poseda cunoștințe, informații, date asupra unui subiect, asupra unei probleme; cunoștință ( 1 ). – V. cunoaște. Sursa: DEX '98 (1998)
CUNOÁȘTE = A lua cunoștință de obiectele și de fenomenele înconjurătoare, reflectate în conștiință; a stabili în chip obiectiv natura, proprietățile unui lucru, relațiile dintre fenomene, a le da o interpretare conformă cu adevărul.
2. Tranz. A avea sau a dobândi cunoștințe pe baza studiului, experienței; a fi luat cunoștință de ceva.
3.Tranz. A ști, a afla cine este cineva, a identifica ceva; a fi făcut (personal) cunoștință cu cineva. A recunoaște, a identifica. A distinge, a deosebi pe cineva sau ceva. A avea de-a face cu ceva, a fi în deplină cunoștință de cauză.
4. Refl. A se băga de seamă, a se remarca, a se descoperi. A avea efect, a nu se întâmpla în zadar.
5.Tranz. A admite adevărul; a nu tăgădui.
6. Intranz. (Rar) A-și arăta recunoștința pentru ceva; a răsplăti.
7. Tranz. A admite calitatea sau titlul cuiva.
8. Tranz. A-și da seama de ceva; a înțelege, a ști.
– Lat. pop. connoscere (= cognoscere ). Sursa: DEX '98 (1998)
http://ro.m.wikipedia.org/wiki/Cunoaștere
"Acumularea de cunoștințe implică procese cognitive complexe : percepție, comunicare, asociere și raționare, în timp ce cunoașterea este de asemenea legată de capacitatea de conștientizare a ființelor umane."
"Definiția clasică, descrisă dar nu complet aprobată de către Platon, susține că o afirmație trebuie să întrunească trei criterii pentru a fi considerata cunoaștere: trebuie să fie justificată, adevărată și credibilă. 
Unii susțin că aceste condiții nu sunt suficiente, cum ar fi condiția suplimentară a lui Simon' Blackburn, conform căreia nu trebuie să spunem că cei care întrunesc oricare dintre aceste condiții „prin eroare, omisiune sau eșec”, au cunoaștere.
Webster - Cunoaşterea : “Faptul sau condiţia de a cunoaşte.
1. Faptul sau condiţia de a şti ceva cu un grad considerabil de familiaritate câştigată prin experienţă sau contact sau asociere cu individul sau lucrul respectiv;
2. Cunoştinţe, informaţii sau înţelegere teoretică sau practică cu privire la o anumită ramură a ştiinţei, artei, învăţării sau a altei zone care implică studiu, cercetare sau practică şi dobândirea abilităţilor;
3. Faptul sau condiţia de a înţelege adevărul, faptele sau realitatea imediat, cu mintea sau prin intermediul simţurilor; percepţie, cunoaştere, înţelegere;
4. Faptul sau condiţia de a poseda prin înţelegere mentală pe baza instruirii, studiului, cercetării sau experienţei, adevăruri, fapte, principii sau alte obiecte ale percepţiei: faptul sau condiţia de a avea informaţii sau de a fi învăţat sau erudit;
5. Suma totală a ceea ce se cunoaşte: întregul corp al adevărurilor, faptelor, informaţiilor, principiilor sau altor obiecte ale cunoaşterii dobândite de omenire.”
Principalul aspect care reiese din aceste definiţii este relaţia dintre informaţie şi cunoaştere, mai exact spus, faptul că informaţiile, experienţa şi învăţarea stau la baza cunoaşterii. Se poate vorbi despre cunoaştere ca despre un fenomen, un proces, dar şi un produs al activităţii umane.
A. Flew arată că întrebările filosofice privind natura cunoaşterii aparţin fie epistemologiei, fie filosofiei spiritului şi în timp ce primul grup de întrebări se concentrează asupra naturii cunoaşterii, al doilea se concentrează asupra naturii subiectului cunoscător, iar filosofii admit trei tipuri principale de cunoaştere :
1. cunoaşterea factuală;
2. cunoaşterea practică şi
3. cunoaşterea prin contact.
Filosofia, în esenţă, cuprinde două mari probleme:
1. problema existenţei - ce constituie obiectul de studiu al metafizicii, şi
2. gnoseologia, sau teoria cunoaşterii.
Prin gnoseologie demersul filosofic tinde să elucideze natura şi extensiunea cunoaşterii, presupoziţiile şi fundamentele acesteia. Frecvent se utilizează termenul de „epistemologie”. Epistemologia, însă, este înţeleasă ca teorie filosofică a cunoaşterii ştiinţifice, în timp ce gnoseologia are ca obiect totalitatea formelor şi modalităţilor cunoaşterii umane.
 "Gnosis" reprezintă termenul general folosit în filosofia antică greacă pentru cunoaştere, incluzând percepţia senzorială, memoria, experienţa şi cunoaşterea ştiinţifică – episteme. 
 În evoluţia filosofiei distingem discipline care se formează şi dezvoltă pe măsură ce anumite probleme dobândesc o însemnătate specifică. 
Sfera lor de studiu este mai restrânsă şi, deşi se integrează în ansamblul preocupărilor filosofiei, nu reprezintă decât un domeniu particular în raport cu aceasta.
Epistemologia, tratează caracteristicile, formele şi metodele cunoaşterii proprii cugetării ştiinţifice, este o disciplină unde se tratează caracteristicile, formele şi metodele cunoaşterii proprii cugetării ştiinţifice. Paralel cu sinteze gnoseologice referitoare la relaţiile dintre cunoştinţe şi realitatea obiectivă au fost elaborate epistemologii ale principalelor tipuri de cunoaştere ştiinţifică: epistemologia matematicii şi logicii, fizicii şi ştiinţelor experimentale, ştiinţelor sociale. 
Epistemologiile de ramură au o mare influenţă asupra teoriei cunoaşterii, atât prin problemele ce le tratează cât şi prin metodele de cercetare ale cunoaşterii ştiinţifice pe care se întemeiază. 
Prin acestea din urmă pot fi menţionate psihologia genetică şi metodele logice, îndeosebi studiul semiotic al procesului de cunoaştere.
Pe baza cercetărilor psihogenetice asupra formării structurilor mintale şi conceptelor ştiinţifice elementare, J. Piaget a elaborat o epistemologie genetică având ca obiect de cercetare raportul dintre subiectul şi obiectul epistemic în geneza structurilor intelectuale şi a conceptelor ştiinţifice.
Epistemologia - este un domeniu al filosofiei care studiază cunoaşterea ca un corpus de idei al căror caracter de adevăr poate fi justificat (susţinut cu probe sau / şi argumente) – knowledge as justified true belief.
Încearcă să răspundă la întrebări precum :
Ce anume deosebeşte o idee adevărată (adecvată) de una falsă (inadecvată) ?
Cum putem ajunge la idei adevărate (adecvate) ?
Cum putem ajunge sa formulăm teorii sau modele ale realităţii mai bune (adevărate, adecvate) decât altele?
(Stanford Encyclopedia http://plato.stanford.edu/entries/epistemology/ of Philosophy).
Termenul provine din limba greacă, unde ἐπιστήμη (episteme) înseamnă cunoaştere sau ştiinţă, iar λόγος (logos) înseamnă justificare, explicaţie (account/explanation); a fost introdus în limba engleză de filosoful James Frederick Ferrier (1808-1864 )
Potrivit lui Platon, cunoaşterea este o subspecie a ceea ce este simultan adevărat şi crezut / credibil. 
( http://en.wikipedia.org/wiki/Epistemology )
http://ro.orthodoxwiki.org/Cunoaștere
http://universulspiritual.twilight-mania.com/t163-cunoasterea-psihologica-de-sine-si-a-altuia
http://universulspiritual.twilight-mania.com/t122-despre-cunoasterea- adevarului?highlight=cunoaşterea
http://universulspiritual.twilight-mania.com/t391-cunoasterea-imaginativa-inspirata-si-intuitiva?highlight=cunoaşterea


Dacă ţi-a plăcut, dă un click pe Like şi Distribuie, şi Abonează-te la postările noi ale acestui blog prin email, serviciul Feedburner, dând click aici : Subscribe to Love Blog 4 All by Email

Apasă simultan pe tastele Ctrl şi D, pentru a adăuga acest site la Favorite (Bookmarks).

Pentru a găsi ceva specific pe blog, poţi căuta după termen la "Căutare" în stânga sus, sau pe coloana din stânga jos la Etichetele asociate postărilor (cuvintele albastre, în ordine alfabetică).

De asemenea, consultă marea videotecă de pe canalul meu youtube (dă click pe categoriile de playlisturi să se deschidă toate) : http://youtube.com/user/katonanico
Te poţi Abona şi la siteul meu SPIRIT, să primeşti notificări pt postările noi, pe email, aici : Subscribe to Spirit by Email
Linkul către site :  https://katonanico.wordpress.com/

Embed